ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA CONFLICTE DE ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Completul compus din:
PREŞEDINTE Maria Angela Cîlniceanu
Judecător Stelian Victor Ulmet
Asistent judiciar Camelia Săftescu
Asistent judiciar Mihaela Tudorescu
Grefier Ludmila Maria Bărbuţu
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către petentul B D. în contradictoriu cu intimata…….., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns petentul, lipsă fiind intimata , reprezentată de avocat ……….
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că s-a depus întâmpinare de către intimată.
Instanţa, comunică un exemplar de pe întâmpinare petentului.
Petentul învederează instanţei faptul că nu solicită termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi nici administrarea altor probatorii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pe fond.
Petentul solicită instanţei a se admite acţiunea aşa cum a fost formulată.
Apărătorul ……….. pentru intimată, solicită instanţei a se respinge contestaţia, deoarece nu a existat o comandă de lucru pentru a efectua schimbul 2, respectiv 3 şi nici petentul nu a solicitat în scris acest lucru . Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANŢA
Asupra cauzei de faţă.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. …. petentul B. D. a chemat în judecată pe intimata ……….. ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată intimata la anularea menţiunilor privind absenţele nemotivate din zilele de 27, respectiv 28.10.2009 şi obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti cuvenite pentru cele două zile.
În motivarea acţiunii petentul a arătat că este angajatul intimatei în funcţia de mecanic şi că în data de 26.10.2009, după ce a efectuat schimbul I , şeful de secţie R. I. i-a solicitat să lucreze în continuare pe schimburile II şi III pentru a asigura paza unităţii , împreună cu paznicul .
Că, a efectuat şi următoarele două schimburi, iar în dimineaţa zilei de 27.10.2009 a părăsit unitatea, zilele de 27 şi respectiv 28 octombrie le-a considerat zile libere pentru schimburile efectuate în plus , astfel că a rămas la domiciliu.
A arătat că, deşi maistrul B. M. i-a pontat cele două schimburi, conducerea unităţii a menţionat în cartea de pontaj că petentul a lipsit nemotivat în zilele de 27 şi 28 octombrie 2009.
În dovedirea acţiunii a depus la dosar acte de stare civilă şi înscrisuri privind calitatea de angajat.
Intimata ………….. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pe motiv că , în mod corect conducerea unităţii a consemnat două absenţe nemotivate în persoana petentului , câtă vreme acesta nu a fost prezent la serviciu în zilele de 27 şi 28 octombrie.
A mai susţinut intimata că, apărarea petentului în sensul că în ziua de 26 octombrie a mai lucrat încă două schimburi în plus nu trebuie reţinute deoarece şeful de secţie nu avea prerogativa de a impune rămânerea acestuia peste program fără o comandă scrisă, motiv pentru care s-a şi luat măsura sancţionării acestuia cu diminuarea salariului.
De asemenea, nu pot fi reţinute apărările petentului deoarece nu a formulat o cerere scrisă pentru acordarea celor două zile libere încălcând astfel dispoziţiile Regulamentului intern şi ale art.119, 120 Codul Muncii.
Intimata a depus la dosar raportul comisiei de cercetare prealabilă privind pe numiţii B. M. şi R. I. , procesul verbal privind cercetarea prealabilă a acestora, notele explicative ale celor doi precum şi extras din Regulamentul intern.
Analizând acţiunea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele :
Petiţionarul B. D. este angajat al intimatei………….. şi în ziua de 26.10.2009 , după terminarea schimbului I , a fost solicitat de şeful de secţie să lucreze în continuare pe schimburile II şi III.
Petentul a efectuat schimburile II şi III , după care conform înţelegerii cu maistrul B. M. şi-a luat liber în următoarele două zile, respectiv 27 şi 28.10.2009 , pentru schimburile lucrate în plus , dar cu toate că maistrul l-a pontat, conducerea unităţii a menţionat în cartea de pontaj absenţe nemotivate pentru zilele de 27 şi 28 în care petentul nu a fost la serviciu.
Potrivit Regulamentului intern , pentru obţinerea unor zile libere , cererile vor fi depuse la titularul cărţii de pontaj, acesta le va preda şefului de secţie, care la rândul său le supune spre aprobare conducerii unităţii, şeful de secţie având şi obligaţia de a-l informa pe maistru cu privire la modalitatea de rezolvare a cererii.
În speţă, nu au fost respectate aceste dispoziţii, deoarece şeful de secţie l-a solicitat pe petent să rămână peste programul de lucru, fără a avea o comandă de lucru, după care maistrul l-a pontat pe acesta. Conducerea unităţii constatând lipsa petentului de la serviciu a menţionat că a lipsit nemotivat, însă şeful de secţie a modificat în cartea de pontaj prezenţa petentului peste menţiunile consemnate de directorul societăţii.
Aceste aspecte rezultă din notele explicative date de maistrul Benga Marin şi de şeful de secţie Răducan Ion care au recunoscut că petentul a fost solicitat să lucreze peste program, încă două schimburi în plus.
De altfel, în urma unei anchete administrative, unitatea a luat măsura sancţionării maistrului şi a şefului de secţie pe motiv că , prin oprirea la serviciu a petentului, peste orele de program, au încălcat disp.art.118 alin.2 Codul Muncii, dar şi pentru încălcarea Regulamentului intern al societăţii privind acordarea zilelor libere şi modificările efectuate în cartea de pontaj.
Este adevărat că petentul nu a formulat o cerere scrisă pentru acordarea zilelor libere , dar acesta a executat ordinele superiorului său, respectiv şefului de secţie, care la rândul său i-a cerut să lucreze încă două schimburi, tot fără a avea o comandă de lucru.
Având în vedere că , din ancheta administrativă efectuată de conducerea unităţii , reiese culpa maistrului şi a şefului de secţie pentru crearea acestei stări de fapt , instanţa constată că acţiunea petentului este întemeiată deoarece este de necontestat faptul că pentru zilele de 27 şi 28.10.2009 acesta a lucrat efectiv două schimburi în plus în ziua de 26.10.2009, aşadar a efectuat programul de lucru prevăzut de disp.art.119 -120 Codul Muncii, prin urmare în mod nelegal acesta a fost consemnat în cartea de pontaj cu absenţe nemotivate.
În consecinţă pentru considerentele arătate se va admite acţiunea reclamantului, se vor anula menţiunile privind absenţele nemotivate din zilele de 27 şi 28.10.2009 , urmând să fie obligată unitatea să-i plătească petentului drepturile băneşti ce i se cuvin pentru cele două zile, respectiv 27 şi 28.10.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite cererea formulată de către petentul B. D. cu domiciliul în ………….., judeţul G. în contradictoriu cu intimata …………. cu sediul în ………., judeţul G.
Anulează menţiunile privind absenţele nemotivate din zilele de 27 şi 28.10.2009 referitoare la petent.
Obligă intimata la plata drepturilor salariale băneşti cuvenite petentului pentru cele două zile.
Cu recurs.
.
Preşedinte,
Maria Angela CîlniceanuJudecător,
Stelian Victor UlmetAsistent judiciar,
Camelia Săftescu
Asistent judiciar,
Mihaela Tudorescu
Grefier,
Ludmila Maria Bărbuţu
RED.C.A.
4 EX.
LM.B. 14 Ianuarie 2010