C. muncii, art. 270 alin. (1)
Conform noului Cod al muncii, în vigoare atât la data semnării angajamentului de plată, cât şi la data introducerii acţiunii, răspunderea patrimonială poate fi angajată doar în condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii, fiind abrogate dispoziţiile vechiului Cod al muncii referitoare la angajamentul de plată. Nu se poate admite cererea privind obligarea salariatului la plata sumei înscrise în angajamentul de plată neexecutat, în condiţiile prevăzute de legislaţia anterioară.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia civilă
nr. 3393/R din 15 noiembrie 2006, în C.P.J. 2006-2008, p. 357-360
Prin sentinţa civilă nr. 2481/2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii pretenţiilor pentru suma de 14.241.041 ROL; s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta E.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că pârâta şi-a luat angajament de plată pentru suma de 14.241.041 ROL.
S-a apreciat că pretenţiile reclamantei nu sunt dovedite, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile art. 270 şi urm. C. muncii.
In plus, prima instanţă a considerat că în privinţa sumei pentru perioada ianuarie-mai 2002 posibilitatea reclamantei de a solicita suma s-a prescris, faţă de data introducerii acţiunii. Instanţa a calificat excepţia invocată de pârâtă ca fiind a inadmisibilităţii primului capăt de cerere, însă, faţă de indicarea numărului de angajament de plată luat de pârâtă şi ţinând seama că aceasta a achitat o parte a debitului, s-a respins excepţia ca neîntemeiată.
In privinţa sumei de 104.618.928 lei reprezentând majorări de întârziere la contractele la care s-au achitat prime de mai mici, instanţa de fond a considerat că aceste majorări trebuiau solicitate de la inspectorii care au calculat şi încasat prime de asigurare mai mici şi abia ulterior, în măsura neacoperirii prejudiciului efectiv
suferit de reclamantă ar fi trebuit antrenată răspunderea subsidiară a reclamantei.
S-a considerat că reclamanta nu a reuşit să dovedcască îndeplinirea condiţiilor art. 270 – 271 C. muncii, respectiv existenţa prejudiciului cert, lichid, exigibil, a legăturii de cauzalitate dintre fapta pârâtei şi prejudiciul, vinovăţia pârâtei, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi neîndeplinirea atribuţiilor de director de sucursală ale pârâtei.
împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamantă, care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele motive:
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 8 C. proc. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin cererea adresată primei instanţe la data de 18 iulie 2005, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 104.618.928 lei majorări de întârziere aferente primelor de asigurare încasate în minus şi nerecuperate şi 14.241.041 lei – drepturi salariale încasate necuvenit.
Referitor la primul capăt de cerere vizând plata sumei de 104.618.928 lei, critica recurentei adusă hotărârii atacate este nefondată, întrucât, instanţa de fond a apreciat judicios că probele administrate în cauză nu conduc la antrenarea răspunderii patrimoniale a intimatei pârâte, în condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii.
Astfel, deşi s-a dovedit existenţa raportului juridic de muncă dintre salariatul intimat şi angajatorul păgubit, care îşi are izvorul în contractul individual de muncă încheiat între părţi, nu s-a demonstrat îndeplinirea celorlalte cerinţe pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 270 C. muncii, respectiv: fapta ilicită personală a pârâtei în legătură cu sa; legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei şi prejudiciul suferit de reclamantă; vinovăţia pârâtei.
In speţă, se solicită ca pârâta să răspundă pentru fapta altuia, respectiv pentru fapta agenţilor care au încasat în minus primele de asigurare datorate pentru contractele de asigurări obligatorii de răspunderea civilă auto şi contractele de asigurări facultative de ramuri. Or, prevederile art. 270 C. muncii impune ca răspunderea patrimonială să fie antrenată doar pentru fapta ilicită personala a salariatului în legătură cu munca sa, ceea ce nu este cazul pârâtei intimate, care nu avea atribuţie de serviciu încasarea primelor de asigurare.
Paguba suferită de reclamantă a fost cauzată de mai mulţi salariaţi, carc nu au calculat corect primele de asigurare, astfel că prin cxcepţie
de la răspunderea personală a salariatului, se poate antrena răspunderea conjunctă a celor vinovaţi de producerea pagubei, cuantumul răspunderii fiecăruia stabilindu-se proporţional cu culpa sa.
In speţă, nu s-a solicitat însă angajarea răspunderii solidare, ci doar a pârâtei care nu a săvârşit personal fapta.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea reţine că este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
Noul Cod al muncii care era în vigoare la data semnării angajamentului de plată (2004), cât şi la data introducerii prezentei acţiuni (2005), prevede că răspunderea patrimonială poate fi angajată doar în condiţiile prevăzute de art. 270 C. muncii, fiind abrogate astfel dispoziţiile vechiului Cod al muncii referitoare la angajamentul de plată, motiv pentru care nu se poate admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 14.241.041 lei, în baza angajamentului de plată neexecutat, în condiţiile prevăzute de legislaţia anterioară.
