Caracterul ilicit al faptei trebuie analizat în raport de obligaţiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă şi regulamentul intern, angajatorul fiind ţinut a dovedi ce fel de sarcini de serviciu îi reveneau salariatului şi modul în care neîndeplinirea sau îndeplinirea lor necorespunzătoare a condus la producerea prejudiciului pretins în cauză.
Fapta nu atrage răspunderea patrimonială, chiar dacă este cauzatoare de prejudicii pentru angajator, când îi lipseşte caracterul ilicit.
în condiţiile în care salariatul nu avea, potrivit fişei postului, niciun fel de atribuţii sau sarcini de serviciu legate de încheierea contractelor de prestări servicii, de plăţile aferente acestor contracte sau de înregistrarea operaţiunilor contabile, nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite a acestuia, de natură a provoca paguba pretinsă în cauză.
Faptul că pentru remedierea unor deficienţe interne s-a ales o cale nelegală nu poate atrage răspunderea salariatului, câtă vreme întreaga putere de decizie asupra încheierii contractelor de prestări servicii aparţinea conducerii, nefiind în niciun fel în puterea salariatului de a o influenţa.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 4998/R din 26 septembrie 2012, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2549/16.03.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea formulată de reclamantul I.C.R., în contradictoriu cu pârâtul D.A., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Pârâtul este salariatul I.C.R., conform CIM încheiat şi înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor sub nr. 228/02.04.2007, fiind încadrat în cadrul Direcţiei buget-finanţe în funcţia de referent de specialitate – gradul III.
La data de 17.10.2008, reclamanta a încheiat cu firma SC A.C. SRL un contract de prestări servicii pe o durată de 3 luni (respectiv de la 20.10.2008 până la 31.12.2008), care avea ca obiect înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor primare, în conformitate cu normele legale, evidenţa analitică şi sintetică clienţi, furnizori, debitori, în vederea refacerii situaţiilor financiare şi a efectuării înregistrărilor documentelor financiar-contabile a fost încheiat la data de 30.04.2009 un nou contract de prestări servicii cu SC N.I. SRL, contract care avea ca obiect înregistrarea documentelor justificative pentru perioada august-decembrie 2008.
în perioada 24.08.2009 – 16.10.2009 a fost efectuat auditul financiar asupra situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2008 la I.C.R. în urma controlului Curţii de Conturi a fost întocmit procesul-verbal din 16.10.2009, care consemna faptul că încheierea contractelor de prestări servicii cu cele 2 firme a determinat producerea de prejudicii, fiind încălcat art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 10 alin. (5) din Legea nr. 82/1999 a contabilităţii. Auditorii au stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor contractate cu firmele specializate în anul 2008 şi 2009.
Prin acelaşi proces-verbal, Curtea de Conturi a României a stabilit persoanele cu atribuţii în domeniul în care s-au constatat abateri, respectiv persoanele care au semnat, avizat şi aprobat angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor privind serviciile de contractate cu firme specializate. Prin decizia nr. 7/2009, Curtea de Conturi a României a decis, la pct. 3, „Luarea măsurilor legale care să asigure recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând servicii de contractate cu firme specializate, plătite nelegal, în condiţiile în care I.C.R. are un compartiment distinct de contabilitate şi personal angajat cu CIM.
Reclamantul a formulat obiecţiuni la procesul-verbal de constatare şi ulterior contestaţie împotriva deciziei Curţii de Conturi nr. 7/2009. Curtea de Conturi, prin încheierea nr. IX/3/2010/18.01.2010, a respins contestaţia I.C.R. şi a menţinut obligaţia de a recupera integral suma de 79.125,76 lei.
Preşedintele I.C.R. a emis Ordinul nr. 1461/11.12.2009 prin care a dispus punerea în a deciziei nr. 7/2009 emise de Curtea de Conturi a României şi recuperarea sumei de 79.125,76 lei, reprezentând servicii de contabilitate contractate cu firme specializate, de la persoanele care prin atribuţiile postului ocupat sunt direct răspunzătoare de modul în care este respectată disciplina financiar-contabilă privind înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor primare, în conformitate cu normele în vigoare, întocmirea documentelor de evidenţă şi prelucrare contabilă, întocmirea documentelor de sinteză şi raportare financiar-contabilă.
La art. 2 din ordinul sus-menţionat în tabelul cu propunere de recuperare a sumei de 79.125 lei, reprezentând servicii de contabilitate contractate cu firme specializate, la nr. 10 figurează pârâtul, cu un salariu net la 31.10.2009 de 1.851 lei, şi o sumă de recuperat de 3.174 lei.
în conformitate cu organigrama I.C.R., pârâtul îşi desfaşoară activitatea în cadrul Serviciului financiar din Direcţia financiar-contabilă. în fişa postului pârâtului nu se regăsesc atribuţii cu privire la înregistrarea documentelor contabile primare. Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă, de asemenea, că sarcina înregistrării documentelor primare revenea serviciului de contabilitate, iar nu serviciului financiar din care facea parte pârâtul.
Din raportul de expertiză rezultă că documentele a căror înregistrare era în sarcina pârâtului conform fişei postului, pct. B2-3 (angajamente bugetare individuale/globale, documente de angajament al fondurilor, ordonanţări de plată, documente de confirmare a exigibilităţii unei plăţi), sunt, din punct de vedere contabil, documente justificative, iar nu documente primare. Cel de-al doilea contract de prestări servicii are însă ca obiect şi înregistrarea documentelor justificative.
Reclamantul a susţinut că prejudiciul creat a fost determinat de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către personalul cu atribuţii în înregistrarea documentelor indicate în contractele de prestări servicii. Această susţinere este neîntemeiată. Astfel, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului, potrivit regulii generale din materia răspunderii contractuale (art. 270 C. muncii, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului), trebuie să existe atât o legătură directă de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, cât şi o culpă a angajatului.
Or, în speţă, prejudiciul a fost produs prin încheierea nelegală a unor contracte. Situaţia care a determinat încheierea acestor contracte, respectiv neregulile din cadrul serviciilor financiar şi contabilitate, reprezintă numai o premisă indirectă a prejudiciului, fară o legătură de cauzalitate directă cu acesta.
Astfel, din răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriul luat reclamantei rezultă cu claritate că decizia încheierii contractelor cu firme
specializate de contabilitate a fost luată de conducerea I.C.R. ca urmare a termenului prea scurt stabilit de Curtea de Conturi pentru efectuarea înregistrărilor contabile la nivelul anului 2008-2009,raportat la numărul de salariaţi ai Direcţiei financiar-contabile.
De asemenea, din procesul-verbal întocmit de Curtea de Conturi rezultă că încheierea contractelor de prestări servicii cu cele 2 firme a determinat producerea de prejudicii, fiind încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 10 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1999.
Potrivit art. 270 alin. (1) C. muncii, salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătura cu lor.
Faptul că pentru remedierea unor deficienţe interne s-a ales o cale nelegală nu poate atrage răspunderea pârâtului, câtă vreme întreaga putere de decizie asupra încheierii contractelor aparţinea conducerii institutului, nefiind în niciun fel în puterea pârâtului de a o influenţa.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, apare ca evidentă lipsa vinovăţiei pârâtului în producerea prejudiciului în cuantum de 79 125,76 lei, cât timp art. 10 din Legea nr. 82/1991 şi art. 14 din Legea nr. 500/2002 sunt clare şi trebuiau cunoscute de conducerea reclamantului la momentul încheierii contractelor cu firme specializate de contabilitate.
în termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat recurentul I.C.R., recurs întemeiat în drept pe prevederile art. 299, art. 302, art. 304 pct. 9 şi art. 304′ C. proc. civ., art. 998-999 C. civ., art. 254-255 C. muncii, solicitând admiterea recursului formulat de I.C.R., modificarea în tot a sentinţei civile recurate, în sensul obligării intimatului-pârât D.A. la plata sumei de 3.174 lei.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Prima instanţă a fost învestită să soluţioneze acţiunea formulată de recurentul-reclamant I.C.R., având ca obiect obligarea intimatului pârât D.A. la plata sumei de 3.174 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor de serviciu, fapt care a condus la întârzierea înregistrărilor documentelor financiar-contabile, conducerea instituţiei fiind nevoită să apeleze la două firme specializate în prelucrarea documentelor financiar-contabile.
Dispoziţiile art. 270 C. muncii invocate drept temei juridic al acţiunii deduse judecăţii, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, reglementează răspunderea patrimonială a salariatului, care constituie o varietate a răspunderii civile contractuale, pentru antrenarea căreia
apare necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: calitatea autorului prejudiciului de salariat al angajatorului păgubit; existenţa unui prejudiciu real (care constă într-o valoare efectiv pierdută), cert, actual, direct şi material, care să nu fi fost reparat; fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa şi apreciată prin raportare la obligaţiile de serviciu; legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
Caracterul ilicit al faptei trebuie analizat în raport de obligaţiile de serviciu, decurgând din CIM, CCM şi regulamentul intern, angajatorul fiind ţinut a dovedi, potrivit art. 287 C. muncii, ce fel de sarcini de serviciu îi reveneau salariatului şi modul în care neîndeplinirea sau îndeplinirea lor necorespunzătoare a condus la producerea prejudiciului pretins în cauză. Când îi lipseşte caracterul ilicit, fapta nu atrage răspunderea patrimonială, chiar dacă este cauzatoare de prejudicii pentru angajator.
în speţă, fapta ilicită, care a cauzat recurentului-reclamant prejudiciul în valoare totală de 79.125,76 lei, astfel cum a fost evidenţiat de Curtea de Conturi prin procesul-verbal de constatare încheiat în data de
16.10.2009, în urma auditului financiar asupra situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2008 la I.C.R., constă în încheierea contractelor de prestări servicii cu firma SC A.C. SRL (având ca obiect înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor primare, în conformitate cu normele legale, evidenţa analitică şi sintetică clienţi, furnizori, debitori) şi SC N.L SRL (având ca obiect înregistrarea documentelor justificative pentru perioada august-decembrie 2008), precum şi plata nelegală a serviciilor de contabilitate efectuate în baza acestor contracte.
Recurentul-reclamant nu a contestat în cauză că decizia pentru încheierea acestor contracte de prestări servicii a aparţinut conducerii I.C.R., care a invocat termenul scurt stabilit de Curtea de Conturi pentru efectuarea înregistrărilor contabile la nivelul anilor 2008-2009, raportat la numărul de salariaţi ai Direcţiei financiar-contabile, iar din actele dosarului a rezultat că intimatul-pârât, care îşi desfăşură activitatea în cadrul Direcţiei financiar-contabile a I.C.R., serviciul financiar, nu avea nicio atribuţie sub acest aspect.
De asemenea, recurentul-reclamant nu a negat împrejurarea că angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor privind serviciile de contabilitate contractate cu firmele menţionate au fost semnate, avizate şi aprobate de alte persoane şi nici faptul că prin încheierea acestor contracte de prestări servicii şi plata acestora au fost încălcate prevederile art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 10 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1999, care interziceau instituţiilor publice în cadrul cărora contabilitatea este organizată în compartimente, având personal încadrat cu CIM, cum este şi cazul I.C.R., să încheie contracte de prestări servicii pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor
financiare trimestriale şi anuale, cu de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate, conform legii.
Curtea constată, referitor la caracterul ilicit al faptei, că angajatorul recurent nu a indicat expres în cauză acele atribuţii de serviciu încălcate de intimatul-pârât. Prin urmare, în condiţiile în care intimatul-pârât, salariat în cadrul Direcţiei financiar-contabile a I.C.R., serviciul financiar, nu avea potrivit fişei postului niciun fel de atribuţii sau sarcini de serviciu legate de încheierea acestor contracte de prestări servicii, de plăţile aferente acestor contracte sau de înregistrarea operaţiunilor contabile, Curtea nu poate reţine existenţa unei fapte ilicite a acestuia, de natură a provoca paguba pretinsă în prezenta cauză.
Susţinerea recurentului-reclamant referitoare la înregistrarea cu întârziere a documentelor contabile primare şi neinformarea conducerii I.C.R. în privinţa întârzierilor în înregistrarea în ordine cronologică a documentelor financiar-contabile primare, împrejurare care a determinat încheierea de contracte cu firme specializate pentru aducerea la zi a evidenţei documentelor financiar-contabile ale I.C.R., nu poate fi primită de către Curte, întrucât, pe de o parte, intimatului-pârât nu îi reveneau astfel de sarcini potrivit fişei postului, iar pe de altă parte, paguba constatată de Curtea de Conturi a fost cauzată în concret prin plata nelegală a serviciilor de contabilitate, în baza unor contracte de prestări servicii încheiate de conducerea I.C.R., contrar prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002 şi art. 10 alin. (5) din Legea nr. 82/1999, în condiţiile în care acesta nu avea dreptul de a încheia astfel de contracte, dat fiind că avea organizat un compartiment distinct de contabilitate şi personal angajat cu CIM.
Aşadar, verificând condiţiile răspunderii patrimoniale în cauză, Curtea constată că recurentul-reclamant a făcut dovada calităţii de salariat a intimatului-pârât, precum şi a existenţei unui prejudiciu material, în valoare de 79.125,76 lei, însă nu şi a faptei personale prejudiciabile săvârşite de acesta în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, de natură a atrage cauzarea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, ca urmare a plăţii nelegale a serviciilor de contabilitate contractate cu firme specializate, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi nici a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul pretins şi fapta salariatului.
Ca atare, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile recurentului sub aspectul caracterului ilicit al faptei şi al vinovăţiei cerute de lege pentru declanşarea răspunderii patrimoniale şi, întrucât pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, condiţiile cerute de lege trebuie întrunite cumulativ, absenţa oricăreia dintre ele conducând la imposibilitatea angajării răspunderii patrimoniale, rezultă că dispoziţiile art. 304. pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente, motiv pentru care recursul dedus judecăţii a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
