– Codul muncii: art. 65 alin. 1, art. 269
Instanţa de fond a constatat în mod legal că încălcarea de către angajator a obligaţiei ce îi revine cu privire la eliberarea adeverinţei salariatului reprezintă un fapt ilicit susceptibil să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, întemeiată pe dispoziţiile art. 269 alin. 1 C. muncii, în situaţia în care produce prejudicii salariatului, culpa angajatorului pentru prejudiciul cauzat fiind prezumată relativ, angajatondui revenindu-i sarcina de a dovedi că prejudiciul în cauză nu îi este imputabil, dovezi neefectuate în cauză de către pârâtă.
în situaţia dată, prejudiciul încercat de salariat este urmarea lipsirii de protecţia socială la care era îndreptăţit în lipsa documentului care îi atestă activitatea desfăşurată şi este egal cu contravaloarea acestei indemnizaţii aferentă perioadei pentru care ar fi avut vocaţia să o încaseze.
în situaţia dată, prejudiciul încercat de salariat este urmarea lipsirii de protecţia socială la care era îndreptăţit în lipsa documentului care îi atestă activitatea desfăşurată şi este egal cu contravaloarea acestei indemnizaţii aferentă perioadei pentru care ar fi avut vocaţia să o încaseze.
(Decizia civilă nr. 2994/R din 06.05.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin sentinţa civilă nr. 7527 din 03.12.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte cererea precizată privind pe reclamantul G.S., în contradictoriu cu pârâta T. SRL; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neachitate pe luna iunie 2007, la compensarea în bani a concediului de odihnă corespunzător perioadei lucrate efectiv în anul 2007, la eliberarea adeverinţei de şomaj pentru perioada 15.06.2006 –
15.06.2007 şi la plata de despăgubiri la nivelul indemnizaţiei lunare de şomaj pe perioada 20.07.2007 – 20.08.2008; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM în data de 20.06.2006, reclamantul a fost salariat al pârâtei, pe durată nedeterminată începând cu data de 15.06.2006, în meseria de agent de pază.
Prin decizia nr. 1674/25.07.2007, pârâta a dispus încetarea contractului Individual de muncă al pârâtului, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 C. muncii, începând cu data de 20.07.2007, comunicată reclamantului la data de 08.10.2007.
Instanţa a solicitat ITM să depună la dosar state de plată, decizia de încetare raporturilor de muncă, contract individual de muncă, întrucât pârâta, deşi i s-a pus în vedere să depună aceste înscrisuri, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
Conform statului de plată pe luna iunie 2007, depus de ITM, reiese că reclamantul figurează cu drepturi salariale în sumă de 756 lei, însă pârâta nu a făcut dovada
achitării acestuia în condiţiile art. 163 alin. 1 C. muncii, împrejurare faţă de care pretenţiile reclamantului sunt îndreptăţite, ca şi compensarea în bani a concediului de odihnă pe 2007, corespunzătoare perioadei efectiv lucrate în anul 2007.
Tribunalul a constatat, faţă de probele aflate la dosar, că pârâta a fost obligată să-i elibereze adeverinţa de şomaj pentru perioada 15.06.2006 – 15.06.2007, precum şi la plata de despăgubiri la nivelul indemnizaţiei lunare de şomaj pe perioada 20.07.2007 –
20.08.2008, având în vedere că prin dispoziţia nr. 230 din 15.10.2007, AOFM a respins dreptul de indemnizaţie de şomaj pentru reclamant motivat de lipsa adeverinţei tip societate anexa nr. 26 la Norme metodologice, iar prin dispoziţia nr. 257/03.12.2007, se respinge acelaşi drept motivat pe adeverinţă incompletă.
în acest context, instanţa constată că pârâta, prin neîndeplinirea obligaţiei de a elibera reclamantului actele necesare pentru a beneficia de ajutorul de şomaj, prevăzută de Legea nr. 76/2002, privind sistemul pentru asigurările de şomaj, i-a produs acestuia un prejudiciu material, care urmează a fi suportat de pârâtă, în temeiul disp. art. 269 alin. 1 C. muncii.
Celelalte capete de cerere au fost respinse de către prima instanţă ca neîntemeiate, având în vedere ultima cerere precizatoare, faptul că nu s-a făcut dovada producerii unor prejudicii morale, de natură să antreneze răspunderea pârâtei, precum şi dispoziţiile art. 2 lit. a) cap. J, potrivit cărora orele de noapte sunt plătite cu 25% şi reprezintă unul dintre elementele constitutive, altele decât salariul de bază lunar brut, iar faţă de suma lunară precizată în statele de plată la rubrica alte drepturi, se apreciază că orele de noapte au fost plătite cu un procent de 25% din salariul lunar brut lunar de 450 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata invocând în drept art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.
în motivarea recursului, intimata a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, prin sentinţa atacată, instanţa de fond a considerat că pârâta a refuzat să elibereze adeverinţa necesară reclamantului pentru obţinerea ajutorului de şomaj fără însă a lua în calcul şi cele menţionate de aceasta în şedinţă publică, prin reprezentant, în sensul că reclamantul nu a făcut dovada depunerii unei cereri scrise la unitate, în vederea eliberării adeverinţei respective.
Recurenta-pârâtă susţine că în mod nejustificat a fost obligată la plata de despăgubiri la nivelul indemnizaţiei de şomaj pe perioada 20.07.2007 – 20.08.2008.
Acest prejudiciu material nu poate îi poate fi imputat, nefiind vinovată, reclamantul fiind cel care nu s-a prezentat la societate nici măcar pentru a-şi încasa plata pe ultima luna de activitate iunie 2007.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Recurenta a criticat obligarea sa la plata unor despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de şomaj la care reclamantul ar fi avut dreptul dacă ar fi depus la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă o adeverinţă doveditoare a activităţii, emisă de angajator, cu rolul de a certifica stagiul de cotizare.
Recurenta a considerat că nu ar fi refuzat nejustificat eliberarea adeverinţei, vina fiind a fostului angajat care nu ar fi solicitat eliberarea acesteia.
în speţă, însă, angajatorul nu a făcut dovada respectării obligaţiei legale prevăzute de Legea nr. 76/2002 şi nu a combătut susţinerile fostului angajat în condiţiile în care acesta a făcut dovada că s-a adresat instituţiei abilitate, AOFM, cu o cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj în două rânduri şi de fiecare dată cererea sa a fost respinsă.
276 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
— ……..i_
Astfel, prin răspunsul din data de 15.10.2007, AOFM Sector 3 a respins cererea de acordare a indemnizaţiei de şomaj pentru lipsa adeverinţei, iar la data de 3.12.2007 a respins aceeaşi cerere constatând că adeverinţa emisă de angajator la 30.11.2007 este incompletă.
Se constată astfel că angajatorul a cunoscut de situaţia reclamantului cel puţin de la data de 30.11.2007, când a emis o adeverinţă, însă, faţă de împrejurarea că aceasta nu cuprindea toate menţiunile necesare certificării stagiului de cotizare, nu a putut fi valorificată, culpa aparţinând şi în acest caz angajatorului.
în acest sens, instanţa de fond a constatat în mod legal că încălcarea de către angajator a obligaţiei ce îi revine cu privire la eliberarea adeverinţei salariatului reprezintă un fapt ilicit susceptibil să atragă răspunderea patrimonială a acestuia, întemeiată pe dispoziţiile art. 269 alin. 1 C. muncii, în situaţia în care produce prejudicii salariatului, culpa angajatorului pentru prejudiciul cauzat fiind prezumată relativ, angajatorului revenindu-i sarcina de a dovedi că prejudiciul în cauză nu îi este imputabil, dovezi neefectuate în cauză de către pârâtă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul ca nefondat.
