Anulare dispoziţii primărie. Obligare efectuare concediu de odihnă.


 

Cod Operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 5412/2012

Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent judiciar

Asistent judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI S., având ca obiect contestaţie act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-au prezentat reclamanta, asistată de avocat D. C., secretar S. O. F., pentru pârât , precum şi martorii propuşi de reclamantă, respectiv I. M. I. şi C. I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Secretar S. O. F., pentru pârât, a depus la dosar contractul de execuţie lucrări pentru anul 2012, comunicându-i un exemplar reclamantei.

Avocat D. C., pentru reclamantă, a depus un set de înscrisuri pe care le-a comunicat şi reprezentantului pârâtei.

Întrucât niciuna din părţi nu a solicitat termen pentru observarea înscrisurilor depuse la acest termen, cauza fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.

Avocat D. C., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi anularea dispoziţiilor contestate, cu cheltuieli de judecată, precizând că lucrările erau finalizate în perioada în care reclamanta a fost trimisă în concediul de odihnă.

Secretar S. O. F., pentru pârât, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, menţinerea dispoziţiilor contestate ca fiind legale conform celor arătate în întâmpinare , depunând la dosar concluzii scrise.

TRIBUNALUL

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 05.06.2012, sub nr. 7188/95/2012, reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI S., a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 38/04.05.2012 şi nr. 42/09.05 2012 , emise de Primarul comunei S., judeţul Gorj, si obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face în cadrul acestui proces.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin dispoziţiile enunţate, în temeiul art.l48.alin.3, art.144-153 , art. 175-182 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, reclamanta a fost obligată sa efectueze concediul de odihnă, măsură care este nelegală.

S-a învederat că articolul 148 din Codul muncii se referă la concediul fără plată şi nu la concediul de odihnă.

Lucrările de reabilitare a Căminului cultural şi a bibliotecii au fost terminate cu mai mult timp înainte, aşa cum reiese din programul de campanie electorala a d-nei Primar, inaugurarea acestora fiind efectuată în data de 24 mai 2012 şi la această inaugurare au participat şi stafurile din conducerea judeţului, care au intrat în clădire , iar reclamantei i se interzice să intre în bibliotecă.

A susţinut reclamanta că în această perioadă nu poate efectua concediul de odihnă, deoarece este sfârşit de an şcolar şi trebuie să recuperez cărţile de la copii.

În drept reclamanta şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 143 alin3. din Codul muncii, care face referire la efectuarea concediului de odihnă în baza unei programări, care nu s-a făcut în cazul de faţă.

Primarul comunei S. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică şi nelegală a contestaţiei formulată de reclamanta V.M. şi menţinerea dispoziţiilor contestate de reclamanta, ca fiind legale şi, pe cale de consecinţă, respingerea solicitării privind obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele :

În fapt, s-a arătat că în perioada 25.04.2012-24.05.2012, au avut loc lucrări de reabilitare la localul Căminului Cultural S. şi Bibliotecii Comunale S..

Pentru înlăturarea riscurilor privind eventualele accidente la care ar fi fost expuşi cititorii de carte, prin adresa nr. 1393/ 03.05.2012, a fost înştiinţată reclamanta V.M.-bibliotecar, despre efectuarea concediului de odihna aferent anului 2012, începând cu data de 07.05.2012, iniţial fiind înştiinţa verbal despre acest lucru la începutul lunii februarie 2012.

Prin adresa nr. 1396/04.05.2012, reclamanta a comunicat ca nu este de acord cu efectuarea concediului de odihnă şi, întrucât în acea perioada se efectuau lucrări de renovare a localului Bibliotecii Comunale S. şi integritatea cititorilor era pusa in pericol ca urmare a faptului ca bibliotecara continua sa asigure accesul in incinta localului, au fost emise dispoziţia Primarului comunei S. nr. 38/04.05.2012 privind efectuarea concediului de odihnă pentru anul 2012 începând cu data de 07.05.2012, de către reclamantă, activitatea de carte fiind stopată o perioada ca urmare a lucrărilor efectuate de constructor, precum şi dispoziţia nr. 42/09.05.2012, privind stoparea accesului cititorilor şi al bibliotecarei în cadrul Bibliotecii Comunale S., ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare. Dispoziţiile emise au fost întemeiate pe prevederile art.144-153 şi 175-182 din Legea 53/2003 privind Codul muncii-republicată în 2011 precum şi pe prevederile Legilor privind protecţia şi securitatea muncii şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

S-a arătat că în contestaţia formulată de reclamanta V.M., se invocă faptul că articolul 148 din Codul muncii, la care se face referire în cele doua dispoziţii ale primarului comunei S., vizează concediul fără plată şi nu concediul de odihnă, această afirmaţie fiind eronată, întrucât art. 148 se referă la concediul de odihnă, conform Codului muncii republicat în 2011, actualizat prin Legea 40/2011, republicat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18.05.2011, dându-se textelor o nouă numerotare. De altfel, s-a arătat cu privire la contestaţia reclamantei că nu are temei legal, întrucât este întemeiată pe dispoziţiile art. 143 alin.3 din Codul muncii care se referă la repausul periodic, în nici un caz la concediul de odihnă, aşa cum se precizează în contestaţie, reclamanta aflându-se într-o eroare în ceea ce priveşte reglementarea legală referitoare la Codul muncii actualizat.

S-a învederat că emiterea celor două dispoziţii a avut drept scop asigurarea integrităţii fizice a cititorilor şi a bibliotecarei, ca urmare a faptului ca aceasta din urmă nu s-a conformat sarcinilor impuse de conducătorul unităţii, asigurând în continuare accesul cititorilor în cadrul Bibliotecii Comunale S., deşi constructorul executa lucrarea contractată. Conform art. 177 alin. l din Codul muncii-actualizat, „în cadrul propriilor responsabilităţi, angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia”. Conform alin. 2 din acelaşi articol „la adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. 1 se va ţine seama de: evitarea riscurilor, evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate, combaterea riscurilor la sursa etc.” Consider că prin măsura luată am asigurat atât securitatea salariatei cât şi a cititorilor de carte, constituiţi în cea mai mare parte din elevi din ciclul primar şi gimnazial.

În conformitate cu prevederile art. 148 alin.3 , „prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului, sau după caz perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni”. Măsurile luate privind stoparea activităţii de carte şi efectuarea concediului de odihnă de către bibliotecară, au fost urmarea faptului că a fost pusă în pericol integritatea fizica a cititorilor iar prin nesocotirea sarcinilor impuse de conducător, putea fi pusă în pericol şi integritatea angajatei. De altfel, deşi a luat la cunoştinţă de conţinutul adreselor şi a dispoziţiilor emise, reclamanta a continuat să-şi desfăşoare activitatea, asigurând în continuare accesul cititorilor, chiar dacă la acel sediu se efectuau lucrări de renovare.

S – a menţionat că prin adresele nr. 1450/10.05.2012 şi 1726/ 01.06.2012 i s-a dat dispoziţie reclamantei să stopeze activitatea în cadrul Bibliotecii Comunale S. pe perioada executării lucrărilor de reabilitare şi să asigure doar accesul constructorului în cadrul bibliotecii, refuzul de conformare fiind consemnat prin procesul-verbal nr.1457/10.05.2012.

De asemenea, s-a arătat că reclamanta este rău intenţionată în tot ceea ce priveşte activitatea instituţiei, nesocotind de fiecare dată sarcinile impuse. Astfel, când trebuia să stopeze accesul cititorilor pentru a nu pune în pericol integritatea fizica a acestora, reclamanta i-a chemat în incinta Bibliotecii Comunale S., iar când a fost înştiinţată să asigure accesul constructorului pentru finalizarea lucrărilor, a refuzat să deschidă uşa de la intrare sau să predea cheile. Toate acestea au dus la un final incalificabil, acela că în data de 24 mai 2012, când a avut loc inaugurarea Bibliotecii Comunale S. şi a Căminului Cultural S. şi au fost prezente oficialităţi judeţene şi locale, Biblioteca Comunala a fost închisă, inaugurându-se doar Căminul Cultural S., fapt ce a atras nemulţumirile localnicilor, cu atât mai mult cu cât se urmărea şi prezentarea Programului Biblionet. Reclamanta cunoştea aceste aspecte, fiind înştiinţată atât verbal cât şi prin intermediul serviciului poştal, refuzând însă primirea înştiinţărilor de la instituţie. Aceste aspecte reies şi din adresa nr. 1614/21.05.2012 şi adresa 1795/13.06.2012 privind rechemarea din concediul de odihnă, începând cu data de 14 iunie 2012, după ce o perioada reclamanta se aflase in concediu medical.

Cu toate ca cele doua dispoziţii împreună cu un anunţ referitor la concediul de odihnă au fost afişate prin lipire, pe uşa de la intrare, pentru înştiinţarea si înlăturarea riscurilor cititorilor, acestea au fost rupte, fapt pentru care au fost înştiinţate organele de poliţie locale.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115-118 Cod procedură civilă, prevederile Codului muncii, Legea 53/2005-republicată 2011, Legea 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii, Legea 215/2001 privind administraţia publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În probatoriu a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială, fiind audiaţi martorii C.I. şi I.M.I. propuşi de reclamantă.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa reţine:

Reclamanta V.M.este angajată la Primăria comunei S., cu contract individual de muncă, în funcţia de bibliotecară în cadrul Bibliotecii Comunale S.

Prin acţiunea de faţă, reclamanta solicită anularea dispoziţiilor nr. 38/04.05.2012 şi nr. 42/09.05 2012 , emise de Primarul comunei S., judeţul Gorj, şi obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face în cadrul acestui proces.

În baza dispoziţiei nr. 38/04.05.2012, Primarul comunei S. a dispus efectuarea concediului de odihnă pentru anul 2012, de către reclamantă, începând cu data de 07.05.2012, situaţia fiind generată de lucrările de reabilitare care au loc la localul Bibliotecii Comunale S., activitatea de carte fiind stopată ca urmare a lucrărilor efectuate de constructor.

Prin dispoziţia Primarului comunei S. nr. 42/09.05.2012 , art.1, s-a dispus, începând cu data de 07.05.2012 , stoparea accesului cititorilor şi al bibliotecarei în cadrul Bibliotecii Comunale S., ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare.

La art. 2 se prevede că, în vederea respectării normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă, raportat la art. 175 din Codul muncii, conform căruia „ angajatorul are obligaţia de a asigura sănătatea şi securitatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă”, i s-a pus în vedere reclamantei să efectueze în această perioadă concediul de odihnă şi să nu mai asigure accesul persoanelor în incinta Bibliotecii Comunale S..

La art. 3 din aceeaşi dispoziţie se menţionează că nerespectarea prevederilor acestei dispoziţii va atrage sancţionarea bibliotecarei conform reglementărilor din Codul muncii, precum şi a celor privind sănătatea şi securitate în muncă.

Dispoziţiile Primarului comunei S. au fost aduse la cunoştinţa reclamantei prin adresele 1450/10.05.2012 şi 1726/01.06.2012.

Cu privire la înmânarea adresei nr. 1726/01.06.2012 a fost încheiat procesul – verbal nr. 1457/10.05.2012, cu ocazia deplasării unei comisii din cadrul Primăriei S. la Biblioteca Comunală S. Conform acestui proces – verbal, reclamanta a refuzat predarea cheilor de la Biblioteca Comunală S. Pe uşa de la intrarea în Biblioteca Comunală S. a fost afişat anunţul „ CONCEDIU DE ODIHNĂ”, în prezenţa reclamantei şi a membrilor comisiei .

Conform prevederilor art. 148 din Codul muncii republicat :

„(1) Efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul următor.

(2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă.

(3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) În cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) şi (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.

(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.”

De asemenea, la art. 149 din Codul muncii republicat :

“Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.”

În speţă, angajatorul a stabilit efectuarea concediului de odihnă de către salariata V.M. începând cu data de 07.05.2012, ca urmare a efectuării lucrărilor de reabilitare care au loc la localul Bibliotecii Comunale S., activitatea de carte fiind stopată începând cu data de 07.05.2012, ca urmare a lucrărilor efectuate de constructor.

Aşa cum rezultă din contractul de execuţie lucrări nr. 1277/25.04.2012, depus în copie la dosar, între Primăria comunei S., în calitate de autoritate contractantă, şi S.C. CLUB DANIRIS S.R.L. , în calitate de executant, a fost contractată executarea lucrării de „Reabilitare Cămin Cultural S. şi Biblioteca S. comuna S., judeţul Gorj”, pentru finalizarea lucrării fiind prevăzută o durată de 30 zile.

Reclamanta nu a dovedit susţinerea în sensul că la data de 07.05.2010 se finalizase lucrarea de reabilitare, inaugurarea la Căminul Cultural S. efectuându-se la data de 24.05.2012, fapt confirmat şi prin declaraţia martorei C. I., precum şi de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Dispoziţia privind constituirea comisiei de recepţie nr.408/30.11.2011 , depusă în copie la dosar de către reclamantă , priveşte o altă lucrare, respectiv „ lucrarea de „Execuţie amenajărilor interioare şi tâmplăriei PVC la Căminul Cultural S.”.

La nivelul Primăriei S. nu s-a efectuat o programare colectivă sau individuală a salariaţilor până la sfârşitul anului calendaristic anterior , aşa cum rezultă din adresa nr. 10343/01.06.2012 , emisă de Instituţia Prefectului judeţului Gorj.

Primarul comunei S. a programat concediul de odihnă al salariatei V.M. începând cu data de 07.05.2012, măsura fiind dispusă însă ca urmare a lucrărilor de reabilitare care au loc la localul Bibliotecii Comunale S., în vederea respectării normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă, raportat la art. 175 din Codul muncii, conform căruia „angajatorul are obligaţia de a asigura sănătatea şi securitatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă”, activitatea de carte fiind stopată începând cu aceeaşi dată, respectiv 07.05.2012.

Ori, prin cererea formulată în data de 04.05.2012, înregistrată sub nr. 1394/04.05.2012, reclamanta menţionează faptul că i s-a solicitat efectuarea concediului de odihnă prin adresa nr. 1393/03.05.2012, precizând că nu este de acord cu efectuarea concediului începând cu această dată, invocând faptul că lucrarea de reabilitare este aproape finalizată, că nu a luat la cunoştinţă de programarea concediului de odihnă pe anul în curs în conformitate cu prevederile art. 148 alin. 3 din Codul muncii, precum şi faptul că are probleme de sănătate atât ea cât şi fiica sa, probleme ce necesită periodic prezentarea la medic şi recuperarea sub supraveghere medicală, având nevoie de concediu de odihnă fracţionat conform prevederilor Codului muncii.

Instanţa reţine că dreptul de a stabili perioada de efectuare a concediului de odihnă aparţine angajatorului, iar reclamanta şi-a prezentat punctul de vedere la data emiterii dispoziţiei nr.38/04.05.2012 de stabilire a concediului de odihnă, în urma încunoştinţării efectuate prin adresa nr. 1393/03.05.2012. Referitor la motivele invocate de reclamantă, instanţa reţine că nu sunt justificate, atâta timp cât la momentul respectiv aceasta nu a făcut dovada existenţei unor planificări /programări la medic, iar dispoziţiile Codului muncii nu prevăd în sarcina angajatorului obligaţia de a acorda concediul de odihnă fracţionat.

Faţă de considerentele expuse, instanţa urmează să respingă contestaţia, ca neîntemeiată .

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia formulată de reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI S., judeţul Gorj.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 15.10.2012, la Tribunalul Gorj.