Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 696 din data de 12.04.2013
Anularea deciziei de debit emisă de C.J.P. Excepție tardivitate. Verificare de scripte.
Legea 263/2010: art. 181;
O.G. 92/2003: art. 172-173;
Cod procedură civilă: art. 100 alin.4;
Împotriva mențiunilor făcute de agentul poștal partea nu poate solicita verificarea de scripte, confirmarea de primire neputând fi asimilată unui înscris sub semnătură privată, astfel că singura cale de urmat este înscrierea în fals.
Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale – Decizia civilă nr. 696/12 aprilie 2013.
Prin contestația precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 4734/85/21.09.2012, contestatoarea I.M. a chemat în judecată pe intimații C.J.P. Sibiu și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu solicitând:
1. anularea titlului executoriu respectiv decizia nr. 90699/21.08.2012 emisă de C.J.P. Sibiu.
2. anularea tuturor actelor de silită efectuate în temeiul titlurilor executorii fiscale indicate anterior, privind debitele fiscale stabilite și individualizate în baza acestuia și având ca temei un act administrativ vădit nelegal.
3. restabilirea situației anterioare emiterii deciziei contestate cu obligarea C.J.P. Sibiu la restituirea către contestatoare a sumelor reținute nelegal în temeiul titlului contestat.
În motivare, se susține că contestatoarea nu datorează intimatei nici o sumă, întrucât restituirea nu putea fi dispusă în baza deciziei unilaterale a autorităților publice competente.
În fine, contestatoarea arată că admisibilitatea deciziei contestate rezidă, în esență, în fundamentarea sa pe un act administrativ individual nelegal.
În drept se invocă disp. art. 78, 107, 179 din Legea 263/2010, art. 172 și urm. Cod procedură fiscală, Legea 448 /2006 și Legea 136/2012.
Intimatul M.M.F.P.S. prin întâmpinare invocă, în principal, excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive.
C.J.P. Sibiu prin completarea la întâmpinare invocă excepția tardivității contestației deciziei nr. 90699/21.08.2012, raportat la art. 181 din Legea 263/2010 și data promovării prezentei contestații, respectiv 21.09.2012.
Prin sentința civilă nr. 15/8.01.2013 Tribunalul Sibiu a respins excepția necompetenței materiale, a admis excepția tardivității invocată de intimată și în consecință a respins contestația formulată de contestatoarea I.M. împotriva intimatelor C.J.P. Sibiu și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, reținând următoarele:
Contestatoarea a investit instanța la data de 28.06.2012 cu o contestație având ca obiect, în principal, anularea deciziei de debit emisă de C.J.P.Sibiu la 31.05.2012.
Întrucât prin decizia nr. 90699/21.08.2012 s-a revocat decizia emisă la 31.05.2012, contestatoarea prin precizarea contestației înregistrată la 21.09.2012 solicită anularea deciziei de debit din 21.08.2012.
Față de excepțiile invocate de intimați, instanța, având în vedere disp. art. 137 Cod de procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra acestora, cercetarea fondului fiind de prisos.
Excepția necompetenței materiale invocată de M.M.P.S. – Comisia S.E.P.H.A. a fost respinsă, întrucât obiectul cauzei dedus judecății se circumscrie prevederilor Legii nr. 263/2010 și nu dispozițiilor Legii nr. 554/2004, dat fiind faptul că în prezenta cauză se contestă o decizie de debit emisă de intimata Casa Județeană de Pensii, competența materială soluționării cauzei revenind tribunalului conform disp. art. 153 lit. “e”; din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Excepția tardivității invocată de intimata C.J.P. Sibiu a fost admisă întrucât termenul pentru promovarea unei astfel de contestații este de 15 zile de la data comunicării deciziei, astfel cum prevăd disp. art. 172-173 din O.G. 92/2003 raportat la disp. art. 181 din Legea 263/2010.
Față de prevederile legale invocate, constatând că decizia contestată a fost comunicată la 28.08.2012 (confirmare de primire – fil.72 dos.) și prezenta contestație s-a înregistrat la 21.09.2012, cu mult peste termenul de 15 zile, excepția tardivității a fost admisă.
Susținerile contestatoarei în sensul că nu a avut cunoștință de comunicarea deciziei, întrucât confirmarea de primire poartă semnătura “soțului”; nu poate fi primită, date fiind disp. art. 92(3) Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse a fost respinsă excepția necompetenței materiale, fiind admisă excepția tardivității. Dat fiind faptul că excepția tardivității este o excepție de procedură, peremptorie, soluționarea fondului cauzei este de prisos.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea I.M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În motivarea recursului se arată că la data soluționării excepției contestatoarea nu a fost prezentă, fiind reprezentată de avocat, care nu a avut cunoștință de faptul că nu soțul contestatoarei a semnat confirmarea de primire.
Prima instanță a procedat în mod greșit soluționând procesul pe baza excepției tardivității, impunându-se verificarea de scripte sau chiar efectuarea unei expertize grafice, deoarece se contestă semnătura soțului. Instanța de fond avea obligația de a verifica dacă semnătura de pe confirmarea de primire din data de 28.08.2012 aparține soțului sau chiar contestatoarei, deoarece acea semnătură nu aparține nici unuia dintre ei.
Cum prima instanță a soluționat cauza pe excepție, fără a analiza fondul, se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Intimata CJP Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, având în vedere că prima instanță nu avea de ce să treacă la verificarea de scripte, deoarece contestatoarea nu a contestat semnătura soțului de pe confirmarea de primire în fața primei instanțe.
În susținerea cererii de verificare de scripte recurenta a depus acte originale și scripte de semnătură de comparație.
Solicitarea de verificare de scripte a fost respinsă conform celor menționate în practicaua deciziei.
Curtea, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Contestatoarea critică soluția primei instanțe apreciind că aceasta a soluționat în mod greșit cauza pe excepție, în condițiile în care trebuia să pășească la verificarea semnăturii existente pe confirmarea de primire, această semnătură neaparținând nici contestatoarei și nici soțului său.
Instanța de recurs nu poate primi această susținere.
Mențiunile făcute de agentul poștal pe confirmarea de primire au valoarea unei mențiuni făcute pe un act autentic, astfel că se prezumă că exprimă realitatea, până la înscrierea în fals.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 100 alin.4 Cod procedură civilă.
Instanța de fond nu avea, prin urmare, de ce să suspicioneze mențiunile făcute de către agentul poștal, cât timp acestea nu au fost contestate prin înscrierea în fals.
Mai mult, deși la ultimul termen de judecată contestatoarea nu a fost prezentă, aceasta putea să comunice avocatei sale faptul că nu a primit personal sau prin soțul său decizia a cărei anulare se solicita, aceasta cu atât mai mult cu cât excepția tardivității a fost invocată la termenul din 20.11.2012, iar excepția a fost pusă în discuția părților doar la termenul următor.
Părțile au îndatorirea, potrivit art. 129 alin. 1 Cod proc.civ. să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să-și exercite drepturile procedurale și să-și probeze pretențiile și apărările.
Chiar dacă partea nu este obligată să se prezinte personal la fiecare termen de judecată, acest lucru nu o scutește de obligația de a urmări desfășurarea procesului. Contestatoarea nu se poate apăra prin aceea că nu știa de invocarea excepției, în condițiile în care, potrivit dovezii de comunicare existente la fila 72 dosar de fond, acesteia i s-a comunicat un exemplar din completarea la întâmpinare prin care s-a invocat excepția tardivității.
Prin urmare, după primirea completării de întâmpinare și luarea la cunoștință de conținutul acesteia partea avea îndatorirea, dacă știa că semnătura de pe confirmarea de primire nu-i aparține nici ei și nici soțului ei, să invoce acest aspect și să-și formulate apărările legale ce se impun, personal sau prin avocatul ales.
Astfel cum s-a menționat mai sus, împotriva mențiunilor făcute de agentul poștal partea nu poate solicita verificarea de scripte, confirmarea de primire neputând fi asimilată unui înscris sub semnătură privată, astfel că singura cale de urmat este înscrierea în fals.
Însă contestatoare nici după declararea căii de atac nu a înțeles să se înscrie în fals, neformulând o plângere penală pentru lămurirea și stabilirea falsului.
Evident că partea are deschisă această cale și în prezent, iar dacă se va stabili că semnătura de pe confirmare este falsă, va avea la dispoziție căile extraordinare legale.
Față de cele menționate, se constată că în lipsa contestării semnăturii de pe confirmarea de primire în fața instanței de fond și în lipsa înscrierii în fals, singura cale legală posibilă și permisă în această situație, în mod corect prima instanță a soluționat cauza pe excepția tardivității, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă; Curtea, a respins recursul formulat ca nefondat.
