Aplicabilitatea  Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 5219 din data de 15.05.2013

Aplicabilitatea Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Legea nr. 84/2012 se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

b) hotărârilor consiliilor locale și județene;

c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener.

Legea menționată prin articolul 2 aprobă exonerarea de la plată a sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Dar, exonerarea de la plata sumelor încasate se refera doar la etapa executării deciziilor de impunere emise, fără sa influențeze cercetarea judecătoreasca a legalității actului emis din punctul de vedere al apărărilor în fapt și în drept formulate de reclamantă, astfel ca instanța de judecată trebuie să se pronunțe asupra obiectului cauzei cu care a fost învestită.

Secția de administrativ și fiscal – Decizia nr. 5219/15 mai 2013

Reclamanta N.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiului S. anularea deciziei de imputare nr. 69640/2011 si exonerarea de plata sumei de 6351 lei reprezentând drepturi speciale acordate în baza contractului colectiv de muncă în anul 2010 . În motivarea acțiunii se arată ca decizia de impunere este nelegală, drepturile fiind acordate în temeiul unei hotărâri judecătorești.

Secția a II-a Civila,de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu prin sentința nr. 3035/2012 a constatat aprobata prin efectul legii exonerarea de plata sumei de 6352 lei . Instanța a reținut prin considerentele expuse că la data de 14 06 2012 , Parlamentul României a adoptat Legea nr. 84 , iar prin dispozițiile art. 2 din actul normativ se înlătura efectele analizei de legalitate a cheltuielilor publice stabilite prin contractele colective de muncă încheiate de autoritățile administrației publice locale , statuând exonerarea de la plata sumelor stabilite în urma controlului de legalitate , astfel ca funcționarul public care a beneficiat de aceste drepturi beneficiază de amnistia prevăzuta de lege , urmând sa fie exonerat de plata drepturilor stabilite prin actul de impunere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primarul Municipiului S. solicitând modificarea hotărârii și respingerea acțiunii reclamantului. Prin motivele de recurs se arată că a fost contestată în instanță legalitatea Deciziei nr. 40/2011 in dosarul nr. 7129/85/2011 a Tribunalului Sibiu, astfel ca pânâ la data soluționării dosarului , reclamantul nu poate să fie exonerat de plata sumelor stabilite prin actul de imputare.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 , 312 al. 3 din .

Curtea, analizând sentința atacată sub aspectul recursului declarat de pârât, a constatat ca este fondat pentru următoarele considerente:

În baza controlului de financiar întreprins de Curtea de Conturi a județului Sibiu a fost emisă Decizia nr. 40/ 10.08.2011 prin care s-a stabilit acordarea în anul 2010 a unor drepturi de natură salarială fără justificare legală , fiind stabilit un termen pentru recuperarea prejudiciului.

În cauza a fost emisă Decizia de impunere nr. 69640/2011 cuprinzând obligația pentru reclamantă de a restitui suma de 6.351 lei ca fiind încasată necuvenit .

Reclamanta a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ , solicitând desființarea actului , deoarece drepturile pentru menținerea sănătății și securității muncii au fost acordate în temeiul acordului sau contractului colectiv de muncă, astfel că nu sunt suspuse restituirii. Instanța de fond a exonerat reclamanta de plata acestor drepturi, arătând că în temeiul Legii nr. 84/2012 a intervenit amnistia fiscală.

Instanța de control judiciar constată ca Legea nr. 84/2012 se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:

Dar, exonerarea de la plata sumelor încasate se referă doar la etapa executării deciziilor de impunere emise , fără să influențeze cercetarea judecătorească a legalității actului emis din punctul de vedere al apărărilor în fapt și în drept formulate de reclamantă, astfel ca instanța de judecată trebuie să se pronunțe asupra obiectului cauzei cu care a fost învestită.

În consecința , în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 6 indice 1 din Codul de procedura civilă , Curtea a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului S. împotriva sentinței nr.3035 /CA/2012 pronunțata de Secția a II-a Civila,de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Sibiu, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, care urmează să se pronunțe asupra litigiului dedus judecății , astfel cum a fost învestită de reclamanta prin acțiunea în contencios administrativ .