Aplicarea dispoziţiilor art. 93 din Legea nr.567/2004, doar a categoriilor expres prevăzute în textul de lege menţionat. Abuzuri


expres prevăzute în textul de lege menţionat.

Art. 93 din Legea nr.567/2004

Potrivit dispoziţiilor art.93 din Legea nr.567/2004, art.1,

constituie vechime în specialitate perioada în care personalul auxiliar al

instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit

oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3 (grefieri, grefieri-statisticieni,

grefieri-documentarişti, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, specialişti IT,

agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în care a îndeplinit,

în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,

procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate

de stat, funcţia de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar-dactilograf,

dactilograf, judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar,

registrator, curier, referent, steno-dactilograf, şef de cabinet, funcţionar

statistician, grefier-dactilograf, grefier analist-programator, informatician.

S-a precizat la pct.2 că se reţine ca vechime în specialitate şi

perioada în care personalul auxiliar de specialitate a îndeplinit funcţia de

executor judecătoresc până la intrarea în vigoare a Legii nr.188/2000, iar la

art.3 şi perioada în care acestea au exercitat funcţii de aceeaşi natură în

cadrul sau în cadrul fostelor structuri jurisdicţionale

ale Curţii de Conturi.

Curtea a reţinut astfel că vechimea în specialitate este

recunoscută numai categoriilor de personal auxiliar care au lucrat anterior

încadrării la instanţele judecătoreşti, la una din instituţiile expres şi limitativ

prevăzute mai sus.

Cum reclamantele nu au lucrat în aceste funcţii, în mod corect

instanţa de fond le-a respins acţiunea formulată.

(Decizia civilă nr.1334/R-CM din 06 octombrie 2009)

Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2009, reclamantele

S.P. ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti,

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Casa Judeţeană de Pensii

Vâlcea, solicitând să se recunoască a reclamantelor în raport de alte

categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de

pe lângă acestea, salarizat în baza prevederilor O.G. nr.8/2007, discriminare

instituită prin dispoziţiile art.93 din Legea nr.567/2994 privind statutul personalului

auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă

acestea, cu modificările şi completările ulterioare; să li se recunoască perioada de

timp în care fiecare dintre reclamante au fost angajate la alte instituţii în funcţii de

natura celor prevăzute de art.93 din Legea nr.567/2004, cu modificările ulterioare,

ca vechime în funcţie de personal auxiliar de specialitate; să fie înscrise aceste

perioade, în mod corespunzător, în carnetele de muncă, în fiecare caz în parte, ca

urmare a recunoaşterii vechimii în specialitate – care să fie luată în calcul la

stabilirea pensiei de serviciu şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat, în fapt, că sunt angajate,

în calitate de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Judecătoriei Horezu,

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu şi

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Anterior ocupării acestor funcţii, fiecare dintre reclamante au fost

angajate la alte unităţi, unde au îndeplinit funcţii de natura celor prezentate de art.93

angajate la alte unităţi, unde au îndeplinit funcţii de natura celor prezentate de art.93

din Legea nr.567/2004 (secretar, dactilograf, telexist, secretar dactilograf, etc.), iar la

din Legea nr.567/2004 (secretar, dactilograf, telexist, secretar dactilograf, etc.), iar la

încadrarea acestora în funcţia actuală de la instanţă/parchet, le-a fost recunoscută ca

încadrarea acestora în funcţia actuală de la instanţă/parchet, le-a fost recunoscută ca

vechime corespunzătoare, întrucât nu au fost angajate ca debutant.

Au precizat reclamantele că, deşi la angajarea acestora în sistemul

Justiţiei, această vechime în funcţii anterioare le-a fost recunoscută ca fiind vechime

asimilată în specialitate, prin prevederile art.93 din Legea nr.567/2004, această

vechime în funcţiile de specialitate nu le-a fost recunoscută, ci numai anumitor

categorii de personal (cele care îndepliniseră anterior funcţia de impiegat, secretar,

secretar ajutor, secretar dactilograf, stenodactilograf, grefier analist programator,

informatician, funcţionar, executor judecătoresc, conducător de carte funciară,etc.,

la instanţe şi parchetele de pe lângă acestea, la fostele unităţi de procuratură, fostele

arbitraje de stat sau departamentale, fostele notariate de stat, precum şi celor car au

exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale sau în cadrul

fostelor structuri jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, iar pentru grefierii

informaticieni, se consideră vechime în specialitate orice perioadă lucrată în acelaşi

domeniu în orice unităţi).

Considerând că o asemenea dispoziţie legală a creat un regim

discriminatoriu între persoanele care fac parte din acelaşi sistem, în raport de criterii

care nu au nicio justificare rezonabilă, reclamantele au formulat o petiţie către

C.S.M., care, prin Hotărârea Plenului nr.609/2008, s-a considerat organ

necompetent să decidă asupra fondului problemelor ridicate, însă, în considerente,

s-a inserat observaţia că, în cazul grefierilor informaticieni, dispoziţia legală analizată

(art.92 din Lg.567/2004) a instituit o excepţie, recunoscându-se acestora vechime în

specialitate toată perioada în care aceştia au lucrat în acelaşi domeniu, în orice alte

unităţi.

Au susţinut reclamantele că în speţă sunt aplicabile direct dispoziţiile

internaţionale cuprinse în art.23 din Declaraţia universală a Drepturilor Omului

adoptată de Adunarea Generală ONU în anul 1948 şi ratificată de România în 1974,

precum şi art.14 din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr.30/1994.

Art.14 din Convenţie cuprinde o clauză de nediscriminare a cărei aplicare a fost

extinsă în jurisprudenţa Curţii Europene în aşa măsură că a primit interpretarea unei

clauze de nediscriminare generală.

clauze de nediscriminare generală.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a formulat întâmpinare, prin

care a ridicat excepţia prematurităţii cererii, susţinând că nici o reclamantă nu are

calitatea de pensionar şi nu a formulat vreo cerere de înscriere la pensie, neexistând

în acest moment nici un raport juridic de asigurări sociale între instituţia pârâtă şi

reclamante.

reclamante.

La data de 15 decembrie 2008, au formulat cerere de intervenţie în

interes propriu intervenientele S.E. ş.a., solicitând să se recunoască discriminarea

acestora în raport de alte categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor

judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, salarizat în baza prevederilor

O.G. nr.8/2007, discriminare instituită prin dispoziţiile art.93 din Legea

nr.567/2994 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor

judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările

ulterioare; să li se recunoască perioada de timp în care fiecare dintre reclamante au

fost angajate la alte instituţii în funcţii de natura celor prevăzute de art. 93 din Legea

nr.567/2004, cu modificările ulterioare, ca vechime în funcţie de personal auxiliar

de specialitate; să fie înscrise aceste perioade, în mod corespunzător, în carnetele de

muncă, în fiecare caz în parte, ca urmare a recunoaşterii vechimii în specialitate –

care să fie luată în calcul la stabilirea pensiei de serviciu şi a celorlalte drepturi de

asigurări sociale.

În motivarea cererii, intervenientele au arătat, în fapt, că sunt angajate,

în calitate de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Tribunalului Vâlcea şi

respectiv al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Anterior ocupării acestor funcţii, fiecare dintre interveniente au fost

vechime corespunzătoare, întrucât nu au fost angajate ca debutant, situaţie în care,

pentru aceleaşi motive invocate şi în acţiunea reclamantelor, au susţinut admiterea

acesteia.

Cererea de intervenţie principală a fost încuviinţată în principiu prin

încheierea de şedinţă din data de 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti.

Iniţial, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, care,

prin încheierea din 21 ianuarie 2009, a dispus, faţă de decizia nr.104/20 ianuarie

2009, pronunţată de Curtea Constituţională, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea

ei către Tribunalul Vâlcea.

La data de 27 februarie 2009, reclamantele S.M., C.P. şi N.V. au

formulat cerere de modificare a acţiunii introductive de instanţă, prin care au

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Piteşti.

Prin întâmpinare, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a ridicat excepţia

lipsei de calitate procesuală pasivă a sa.

La data de 27 martie 2009 a fost introdus în cauză, în calitate de pârât,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a formulat cerere de

chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, pentru ca, în cazul în care se

va admite cererea reclamantelor, să se ia act de obligativitatea adoptării unui proiect

de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea

sumelor ce reprezintă pretenţiile acestora.

a formulat întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie, ca neîntemeiată.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea, prin

sentinţa civilă nr.675 din 25 iunie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale

pasive şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, invocate de pârâta Casa

Judeţeană de Pensii Vâlcea.

S-a respins acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes

propriu formulate de reclamante şi de interveniente, cât şi cererea de chemare în

garanţie formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut de instanţa de fond, la pronunţarea acestei sentinţe, că

reclamantele şi intervenientele în prezent sunt angajate la Judecătoria Râmnicu

Vâlcea, Judecătoria Horezu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, având funcţia de grefier, respectiv de

manager economic (reclamanta N.V.).

Anterior ocupării acestor funcţii, acestea au fost angajate la alte unităţi,

unde au îndeplinit diverse funcţii, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în

judecată.

Dispoziţiile art.93 din Legea nr.567/2004 (la care reclamantele şi

intervenientele fac trimitere în cererile formulate) stabilesc: „Constituie vechime în

specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al

parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3

parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit oricare dintre funcţiile prevăzute la art.3

(grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri

registratori , specialişti IT, agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în

care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,

care a îndeplinit, în cadrul instanţelor judecătoreşti, parchetelor de pe lângă acestea,

procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de

procuraturii, fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi fostelor notariate de

stat, funcţia de: impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf,

executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, arhivar-

registrator, curier, referent, stenodactilograf, şef de cabinet, funcţionar, statistician,

grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician”.

S-a apreciat astfel că vechimea în specialitate este recunoscută numai

categoriilor de personal auxiliar care, anterior, au lucrat la una din instituţiile expres

şi limitativ prevăzute de normele indicate mai sus.

În speţă, astfel cum rezultă din carnetele de muncă depuse la dosar,

nici una dintre reclamante sau interveniente nu a fost încadrată anterior la vreuna

din instituţiile avute în vedere de textul legal citat.

Nu există nici un text de lege care să recunoască reclamantelor şi

intervenientelor vechimea în funcţia de personal auxiliar de specialitate pentru

perioadele în care au fost încadrate la diverse instituţii, altele decât cele enumerate

de textul art. 93 din Legea nr.567/2004.

Raportat la dispoziţiile art.16 alin.1 din Constituţie, Curtea

Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că, prin lege, pot fi

instituite tratamente juridice diferite în raport de natura deosebită a raporturilor

reglementate.

În considerarea celor expuse, recunoaşterea sau nerecunoaşterea

vechimii într-o specialitate este o opţiune a legiuitorului şi nu poate fi considerată ca

aducând atingere principiului egalităţii în drepturi şi nediscriminării.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele şi

intervenientele, susţinând că este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod

nejustificat s-a respins acţiunea formulată.

La pronunţarea sentinţei instanţa de fond nu a avut în vedere niciun

argument întemeiat pe dreptul intern şi dreptul european în materie, nu a analizat

discriminarea, practic nu a motivat soluţia raportat la argumentele aduse în

susţinerea acţiunii.

Nu s-a avut în vedere că dispoziţiile art.4 şi 16 din

României consacră principiul egalităţii între cetăţeni, iar normele dreptului intern,

respectiv art.5 şi 6 din Codul muncii, interzic discriminarea sub orice formă bazată

pe orice criteriu.

În speţă, sunt aplicabile direct dispoziţiile internaţionale cuprinse în

art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art.14 din

Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor

Fundamentale, care conţin o clauză de discriminare a cărei aplicare a fost extinsă în

jurisprudenţa Curţii Europene în aşa măsură încât ea a primit interpretarea unei

De asemenea, conform Directivei 2000/EC/78, tratamentul

diferenţiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situaţii comparabile,

nu neapărat similare.

Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului şi

modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de

intervenţie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod

procedură civilă, precum şi pe prevederile art.3041 Cod procedură civilă.

Recursul declarat de reclamante a fost respins ca nefondat, iar cel

formulat de interveniente ca tardiv.

Referitor la recursul declarat de interveniente, s-a constatat că în

materia conflictelor de drepturi, Legea nr.168/1999 privind soluţionarea

conflictelor de muncă, modificată, a stabilit prin dispoziţiile art.80 un termen de

recurs de 10 zile, mai scurt decât cel de drept comun.

Acest termen curge de la data comunicării hotărârii pronunţate de

instanţa de fond.

În cauză, hotărârea a fost comunicată recurentelor-interveniente la

data de 14.07.2009, existând semnătura de primire pe dovezile de comunicare aflate

la dosar.

Cererea de recurs a fost depusă la instanţă la data de 31.07.2009, fără a

fi însoţită de plicul poştei.

Până la această dată, termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de norme

imperative a fost depăşit, ceea ce atrage decăderea părţii din dreptul de a mai

exercita calea de atac.

Pentru aceste considerente, în baza art.103 alin.(1) Cod procedură

civilă, recursul intervenientelor a fost respins ca tardiv formulat.

Referitor la recursul declarat de reclamante, s-a reţinut că în mod

corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de acestea, pentru recunoaşterii

vechimii în muncă de specialitate a perioadei lucrate în alte domenii.

Anterior ocupării funcţiilor de personal auxiliar la instanţe

judecătoreşti, reclamantele au fost angajate la alte unităţi unde au îndeplinit diverse

funcţii şi anume: S.M. – lucrător comercial cu atribuţii de secretar-dactilograf şi cu

atribuţii personal; C.P. a fost angajată dactilograf la alte unităţi; O.M. –

secretar-dactilograf; P.Z. – laborantă; M.I.M. – dactilograf II, C.E. – dactilograf –

operator calcul principal, secretar, casier, funcţionar; D.E. – dactilograf şi operator

maşini de multiplicat; L.E.D. – telexist; C.M. – secretar-dactilograf; O.C. – operator

maşini calcul – dactilograf şi desenator tehnic-dactilograf; I.M. – secretar-

dactilograf, T.F. – pregătitor completator şi secretar şi N.V. – economist şi şef de

birou financiar.

Potrivit art.93 din Legea nr.567/2004, art.1, constituie vechime în

specialitate perioada în care personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi

(grefieri, grefieri-statisticieni, grefieri-documentarişti, grefieri-arhivari, grefieri-

registratori, specialişti IT, agent procedural, aprod şi şofer), precum şi perioadele în

stat, funcţia de impiegat, secretar, secretar ajutor, secretar-dactilograf, dactilograf,

executor judecătoresc, conducător de carte funciară, arhivar, registrator, curier,

referent, steno-dactilograf, şef de cabinet, funcţionar statistician, grefier-dactilograf,

grefier analist-programator, informatician.

S-a precizat la pct.2 că se reţine ca vechime în specialitate şi perioada

în care personalul auxiliar de specialitate a îndeplinit funcţia de executor

judecătoresc până la intrarea în vigoare a Legii nr.188/2000, iar la art.3 şi perioada

în care acestea au exercitat funcţii de aceeaşi natură în cadrul Curţii Constituţionale

sau în cadrul fostelor structuri jurisdicţionale ale Curţii de Conturi.

Curtea a reţinut astfel, că vechimea în specialitate este recunoscută

numai categoriilor de personal auxiliar care au lucrat anterior încadrării la instanţele

judecătoreşti, la una din instituţiile expres şi limitativ prevăzute mai sus.

Cum reclamantele nu au lucrat în aceste funcţii, în mod corect instanţa

de fond le-a respins acţiunea formulată.

Reclamantele au invocat şi principiul nediscriminării faţă de alte

categorii sociale, care ar fi instituit prin disp.art.93 din Legea nr.567/2004, însă,

atâta vreme cât acest text de lege prevede în mod clar funcţiile avute în vedere la

stabilirea vechimii în specialitate şi cuprinde o sferă largă de asemenea funcţii, nu se

poate pretinde că acestea au fost discriminate faţă de alte categorii de salariaţi.

În speţă, nu se pot aplica prevederile Codului Muncii şi altor acte

normative şi convenţii invocate de reclamante în recurs, atâta vreme cât nu se pune

problema unei discriminări între reclamante şi alte categorii de salariaţi şi cât legea

prevede în mod clar funcţiile pentru care se stabileşte vechimea în specialitate.

Prevăzând în acest mod funcţiile respective nu se creează o discriminare între

reclamante şi alte categorii sociale, deoarece acestea au îndeplinit alte funcţii decât

cele prevăzute de lege a fi avute în vedere la stabilirea vechimii respective.

Prin stabilirea vechimii în specialitate conform legii nu se poate

pretinde că s-a aplicat reclamantelor un tratament diferenţiat, deoarece ele nu sunt

în situaţii nici comparabile şi nici similare cu persoanele care lucrează în funcţiile pe

care le-au avut anterior încadrării la instanţele judecătoreşti, ci solicită pur şi simplu

recunoaşterea vechimii respective pe alte criterii decât cele prevăzute de lege.

Cum recunoaşterea sau nerecunoaşterea vechimii într-o specialitate

este o opţiune a legiuitorului şi nu se poate pretinde că aduce atingere principiului

egalităţii în drepturi şi nediscriminării, în mod corect instanţa de fond a apreciat că

Legea nr.567/2004 nu recunoaşte acestora vechimea în specialitate pentru

perioadele în care au fost încadrate la diverse instituţii.

Constatându-se că sentinţa este legală şi temeinică, în baza art.312

alin.1 Cod procedură civilă a fost respins ca nefondat recursul declarat de