– Codul muncii: art. 265 alin. 2
Depunerea în probaţiune a fişelor cuprinzând o serie de sancţiuni aplicate anterior, echivalează cu aplicarea mai multor sancţiuni pentru aceeaşi abatere şi totodată încalcă atât principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”,.
Prin stabilirea de către Consiliului de conducere al unităţii, în sarcina angajaţilor a obligaţiei de a realiza lunar un minim de încasări din tratarea călătorilor depistaţi fără bilet în tren, se transformă o obligaţie de prudenţă şi diligenţă, aceea de a trata din punct de vedere comercial toţi călătorii fără legitimaţie de călătorie, într-o obligaţie de rezultat, în acest mod, se încalcă indirect dispoziţiile imperative ale art. 287 Codul muncii, privind sarcina probei. Or, prin instituirea unei obligaţii de rezultat în sarcina reclamanţilor, paralelă cu cea de mijloace preexistentă, se răstoarnă sarcina probei, în sensul că pentru a nu fi sancţionat, angajatul va fi primul care va trebui să probeze atingerea rezultatului impus, în loc de a se păstra sensul probaţiumi, anume de a fi obligat angajatorul să dovedească neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de diligenţă ale angajatului.
Instituirea unei obligaţii de rezultat de acest fel apare ca nelegală, echivalentă cu impunerea realizării unei obligaţii incerte sub aspectul viabilităţii sale. Or, obiectul oricărui contract civil (cărei categorii se subsumează şi contractul individual de muncă), trebuie să fie posibil (ad imposibilium nulla obligatio).
(Decizia nr. 2086/R din 20 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 172/F din 23 martie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, s-a admis contestaţia formulată de contestatorii S.V., C.A. ş.a., reprezentaţi prin Sindicatul „Libertatea Căi Ferate” Cluj-Napoca în contradictoriu cu intimata Regionala de Transport Feroviar de Călători Cluj şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziilor de sancţionare a contestatorilor emise de intimată la data de 14 august 2008, ca netemeinice.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători SA Bucureşti – Regionala Sucursala de Transport Feroviar de Călători Cluj, solicitând modificarea în tot a sentinţei pronunţate, în sensul respingerii contestaţiilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
Cât priveşte primul motiv de recurs. Curtea constată că, depunerea în probaţiune, pentru justificarea aplicării sancţiunilor contestate prin acţiune, a fişelor cuprinzând o serie de sancţiuni aplicate anterior unor contestatori pentru netratarea unor călători ce călătoreau fără legitimaţie, echivalează cu aplicarea mai multor sancţiuni pentru aceeaşi abatere: o dată aplicarea de sancţiuni, punctual, pentru netratarea călătorilor fără bilet, iar apoi, cu titlu mai general, dar bazându-se pe aceeaşi omisiune, deci pe aceeaşi faptă, sancţionarea nerealizării plafonului de încasări lunare, ca o consecinţă a netratării călătorilor „frauduloşi”.
Nu se poate accepta acest motiv de recurs care încalcă pe de o parte principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” (nimeni nu poate invoca în favoarea sa propria culpă), iar pe de altă parte interdicţia adusă de art. 265 alin. 2 C. muncii „pentru aceeaşi abateri disciplinare se poate aplica numai o singură sancţiune”.
Raportat la al doilea motiv de recurs, Curtea reţine caracterul nefondat al acestuia. Hotărârea Consiliului de conducere al regionalei de călători Cluj nr. 1/2008 stabileşte în sarcina angajaţilor o obligaţie de a face, de rezultat, anume să realizeze lunar un minim de încasări din tratarea călătorilor depistaţi fără bilet în tren. în acest mod este transformată o obligaţie de prudenţă şi diligenţă, aceea de a trata din punct de vedere comercial toţi călătorii fără legitimaţie de călătorie, într-o obligaţie determinată sau altfel spus de rezultat, anume aceea de a realiza un plafon minim de încasări de pe urma tratării comerciale a călătorilor fără bilet.
Reclamanţii au invocat nelegalitatea acestei hotărâri, pe cale incidentală, prin contestaţia formulată. Obiecţiunea acestora este întemeiată. Prin transformarea unei obligaţii de serviciu de diligenţă într-una de rezultat, se încalcă indirect dispoziţiile imperative ale art. 287 C. muncii, privind sarcina probei, care în conflictele de muncă revine angajatorului. Acesta, în mod normal, trebuie să probeze temeinicia poziţiei sale procesuale indiferent de calitatea sa de reclamant sau pârât în proces. Or, prin instituirea unei obligaţii de rezultat în sarcina reclamanţilor, paralelă cu cea de mijloace preexistentă, se răstoarnă sarcina probei, în sensul că pentru a nu fi sancţionat, angajatul va fi primul care va trebui să probeze atingerea rezultatului impus, anume, realizarea plafonului de încasări, în loc de a se păstra sensul probaţiunii, anume, de a fi obligat angajatorul să dovedească neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de diligenţă ale angajatului. în acest mod se aduce atingere principiului amintit mai sus de drept procesual al muncii.
Pe de altă parte, privită în sine, instituirea unei obligaţii de rezultat de felul celei impuse prin Hotărârea nr. 1/2008, apare ca nelegală, echivalând cu impunerea realizării unei obligaţii incertă sub aspectul viabilităţii sale. A realiza un anumit plafon de
încasări depinde de variabile care nu pot fi controlate de angajaţi; găsirea unor călători fără bilet în tren nu poate fi privită ca certă şi încă sub aspectul unei anumite cuantificări băneşti. Or, obiectul oricărui contract civil (cărei categorii se subsumează şi contractul individual de muncă), ca de altfel al oricărei obligaţii civile, trebuie să fie posibil (ad imposibilium nulla obligatio). Apreciind incertă realizarea unui anumit plafon de încasări lunare, Curtea constată nelegală obligaţia stabilită astfel în sarcina reclamanţilor, iar pe cale de consecinţă, apare ca nelegală şi sancţionarea acestora pentru neîndeplinirea obligaţiei.
Curtea apreciază că prin modificarea în sensul celor ce preced a considerentelor avute în vedere de prima instanţă, nu încalcă dreptul recurentului de a nu i se îngreuna situaţia în propria cale de atac, potrivit prevederilor art. 296 coroborat cu art. 316 C. pr. civ., întrucât soluţia rămâne neschimbată, chiar dacă se dă curs unor apărări ale contestatorilor respinse de prima instanţă.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, recursul va fi respins ca neîntemeiat, potrivit prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ. (Judecător Ioana Tripon)
