Secţia I civilă. Sentinţa civilă nr. 1207/22.09.2011
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. /103/2010 din 15.04.2010, reclamanţii B.I., S. C., etc. au chemat în judecată pârâta SC „AZOCHIM” SRL, cu sediul în Săvineşti, str. Uzinei, nr.2, judeţul Neamţ, prin lichidator judiciar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că au prestat activitate profesională în grupa I de muncă, timp de lucru 100% şi să fie obligată pârâta să emită pentru fiecare reclamant în parte o adeverinţă din care să rezulte perioada lucrată în grupa I de muncă, astfel cum este aceasta individualizată în tabelul anexat acţiunii.
În motivarea acţiunii, ce potrivit dispoziţiilor art.270 din Codul muncii republicat este scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanţii arată că au desfăşurat activitate în grupa a-II-a de muncă în cadrul SC „AZOCHIM” SA, în condiţii grele de muncă, într-un mediu toxic, având în vedere obiectul de activitate al unităţii pârâte, respectiv producerea de nitrocalcar, azotat de amoniu granulat, uree, îngrăşăminte lichide tip UAN, alte produse secundare şi semifabricate complete.
Susţin reclamanţii că de la data angajării şi până la momentul încetării raporturilor de muncă, pârâta ar fi trebuit să le acorde grupa I de muncă, cu consecinţa reducerii vârstei de pensionare, motivat de faptul că şi-au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite fapt ce a influenţat negativ starea de sănătate fizică şi psihică a acestora, în condiţiile în care la locul de muncă se înregistra un grad de toxicitate ridicat, cu noxe, radiaţii şi atmosferă încărcată cu praf de fosforită, fără a exista posibilitatea de a înlătura efectele produse asupra stării de sănătate.
Întrucât României, prin dispoziţiile art. 22 şi 34 consacră în termeni clari dreptul la viaţă, la integritate psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii, în măsura în care aceste drepturi fundamentale nu pot fi protejate, se impune a se acorda o compensaţie pentru pierderea prematură a dreptului la viaţă cauzate de condiţiile de muncă extrem nocive, compensaţie care se materializează în cazul de faţă prin încadrarea în grupa de muncă corespunzătoare.
Prin Legea nr.319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă s-au reglementat noţiunile de locuri de muncă în condiţii deosebite, zone periculoase şi activităţi periculoase (art.5 din lege), putându-se astfel constata că, în raport de cele reglementate de actul normativ, activitatea desfăşurată de reclamanţi se justifica a fi încadrată în grupa I de muncă întrucât aceştia lucrau permanent într-un mediu cu expunere la risc pentru sănătatea şi integritatea lor, în preajma unor instalaţii extrem de periculoase, în mediu toxic cu emisii majore de noxe şi cu posibilitatea declanşării unor boli profesionale, cu risc înalt de accidentare, cauzate de procesul tehnologic.
Mai arată reclamanţii că nu s-au solicitat nici compensaţii băneşti şi nici administrarea de alimente de protecţie, ci scurtarea perioadei de expunere la substanţele nocive, acest lucru fiind posibil prin încadrarea corespunzătoare în condiţii deosebite de muncă, mai ales că odată cu înaintarea în vârstă scade şi capacitatea organismului de apărare la factorii nocivi atât din punct de vedere fizic şi psihic, organismul fiind expus la boli incurabile.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art.49 Cod procedură civilă, Ordinul 50/1990, art.248 alin.1 şi 3 Codul muncii şi art.19 alin.4 din Legea nr.13/2000.
În dovedire, reclamanţii au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, anexând în copie cărţile de muncă, precum şi de proba cu expertiză tehnică în specialitatea chimie.
Pârâta SC „AZOCHIM” SA Săvineşti, prin lichidator judiciar nu a formulat întâmpinare şi nici nu a solicitat administrarea de dovezi în apărare.
Pentru primul termen de judecată acordat în această cauză la data de 04.06.2010, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de intervenientul I. C., cerere încuviinţată în principiu la acelaşi termen de judecată la care tribunalul a dispus totodată şi disjungerea cererilor formulate de fiecare reclamant în parte şi respectiv de intervenient, în scopul unei judicioase administrări a probatoriului.
În aceste condiţii cererea formulată de reclamantul C. C. a fost disjunsă şi înregistrată separat în cadrul prezentului dosar înregistrat sub nr. /103/2010, prin aceasta sus numitul reclamant solicitând să se constate că perioada 08.07.1977-02.10.2001 în care a lucrat ca lăcătuş mecanic în cadrul unităţii pârâte se încadrează în grupa I de muncă cu obligarea fostului angajator la emiterea unei adeverinţe în acest sens.
La acelaşi termen de judecată din 04.06.2010, tribunalul a invocat, în raport de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de apărătorul ales al reclamantului, ca fiind reprezentat de dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare.
Răspunzând excepţiei invocate, reclamantul a arătat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este o excepţie de fond, peremptorie, ce nu poate fi analizată de instanţă decât în urma administrării de probe, întrucât în caz contrar s-ar încălca accesul liber la justiţie, cu consecinţe extrem de grave pentru reclamant.
În susţinerea acestui răspuns reclamantul reiterează motivele din cererea introductivă de instanţă referitoare la mediu de lucru în condiţii deosebite, ce justifică încadrarea sa grupa I de muncă.
De asemenea, se mai invocă de reclamant şi existenţa unei practici judiciare unitare în această materie, făcându-se referire la mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, prin care s-au recunoscut drepturile solicitate privind încadrarea în grupe superioare de muncă. În atare condiţii, în cauza de faţă nu s-ar putea pronunţa o soluţie contrară invocându-se în acest sens Cauza Beian prin care CEDO a statuat că a existat o încălcare a art.6 alin.1 din Convenţie, art.14 din Convenţie, combinat cu art.1 din Protocolul 1 la Convenţie pe considerentul că instanţele judecătoreşti au pronunţat hotărâri contradictorii în aceleaşi cauze, provocând un prejudiciu părţii prin neuniformizarea jurisprudenţei.
În completarea temeiurilor de drept ale cererii iniţiale, reclamantul a înţeles să se prevaleze şi de dispoziţiile H.G. 481/1990, art.2 din Decretul – lege nr.68/1990, art.19 alin.4 din Legea 19/2000, art.248 alin.1 şi 3 din Codul muncii, art.14 din CEDO combinat cu art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, jurisprudenţa CEDO (Cauza Tatar şi Tatar vs. România – dreptul la un mediu sănătos, Cauza Bacila vs. România – condamnare pentru poluare şi Cauza Beian vs. România – practică neunitară).
Pârâta SC „AZOCHIM” SA Săvineşti prin lichidator judiciar, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, întrucât prin acţiunea de faţă reclamantul a înţeles să solicite obligarea unităţii pârâte la acordarea grupei I de muncă pentru perioada lucrată, conform contractului individual de muncă, în raport de condiţiile deosebite de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea, temeiul de drept al acestei solicitări fiind reprezentat de prevederile Ordinului 50/1990, ale art.19 alin.4 din Legea 19/2000 cu modificările ulterioare şi ale art.248 alin.1 şi 3 din Codul muncii.
Apreciază pârâta că acţiunea reclamantului poate fi analizată pe fond, în acest scop fiind însă necesar a se efectua o expertiză tehnică de specialitate pentru a se putea verifica condiţiile concrete de muncă în care
şi-a desfăşurat activitatea reclamantul care să justifice încadrarea în grupa I de muncă. De altfel, acest punct de vedere a fost însuşit deja în două cauze similare de către Tribunalul Neamţ, ce în urma administrării probei cu expertiză a admis acţiunile formulate prin două hotărâri judecătoreşti, devenite irevocabile, respectiv sentinţa civilă nr.1/C/14.01.2010 şi sentinţa civilă nr.294/C/09.03.2010.
La termenul de judecată din 19.11.2010 tribunalul a revenit asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, excepţie ce a fost ridicată din oficiu, apreciind că nu se mai impune susţinerea sa în raport cu precizările formulate de reclamant asupra obiectului acţiunii şi a temeiurilor de drept ale acesteia.
La solicitarea reclamantului, în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copie buletinele de noxe din perioada vizată în acţiune, documentaţia ce a stat la baza încadrării salariaţilor în grupe de muncă, conform Ordinului 50/1990 (filele 25 – 114 vol. II) precum şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea chimie, concluziile acesteia fiind anexate la dosarul cauzei , unde a mai fost depus şi „Tabelul cu încadrarea locurilor de muncă la SC AZOCHIM SA” înregistrat sub nr.381/03.02.1997.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului constată că prezenta acţiune nu este întemeiată, urmând să o respingă în consecinţă pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin cererea introductivă de instanţă,astfel cum a fost ulterior precizată sub aspectul temeiurilor de fapt şi de drept, reclamantul C. C. a solicitat să se constate că perioada 08.07.1977-02.10.2001 în care a lucrat ca lăcătuş mecanic în cadrul unităţii pârâte se încadrează în grupa I de muncă cu consecinţa obligării fostului angajator la eliberarea unei adeverinţe în care să fie atestată perioada lucrată în grupa I de muncă.
Din verificarea menţiunilor înregistrate în carnetul său de muncă , tribunalul reţine că reclamantul, în perioadele anterior menţionate, a fost salariatul unităţii pârâte, în calitate de lăcătuş mecanic lucrând în cadrul Secţiei Mecanică şi al Atelierului CUPS, activitatea desfăşurată fiind încadrată în grupa a II a de muncă, conform dispoziţiilor Ordinului nr.50/1990, ale art. 2 din H.G. nr. 559/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimica şi petrochimică şi Ordinului nr.969/1990, în procent de 100%.
Potrivit dispoziţiei legale cadru privind încadrarea în gupele I şi II de muncă , reprezentată de Ordinul nr.50/1990, aceasta se realiza în situaţia în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activităţile, meseriile, funcţiile) prevăzute în aceste grupe depăşea nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, existenţa condiţiilor deosebite la locurile de cu noxe fiind necesar să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuiau confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constatau dacă s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal ( art.4 şi 5 din Ordin).
În conformitate cu aceeaşi prevedere legală anterior citată, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de munca se realiza de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare , etc .
În aplicarea prevederilor legale sus invocate,unitatea pârâtă a fost aprobat Tabelul nr. 381/03.02.1997 de încadrare a personalului din cadrul S.C. Azochim S.A. în grupa I şi II de muncă, conform Ordinului MM-MS nr.50 din 05.05.1990, HG nr.559/17.05.1990 şi a Ordinului nr.969/04.06.1990 , a Ordinului nr.125/1990 şi a Ordinului nr.1566/1995.
De menţionat însă că la momentului apariţiei Ordinului nr.50/1990 unitatea pârâtă a procedat direct la încadrarea fiecărui salariat în grupa de muncă corespunzătoare, cum este şi cazul reclamantului din prezenta acţiune ce a fost încadrat pentru toată perioada lucrată în cadrul acestei unităţi în grupa a II a de muncă, fără a se mai face această nominalizare prin Tabelul ce s-a întocmit abia în anul 1997, şi care a fost înregistrat sub nr.318/1997 ,tabel conform căruia locul de muncă al acestuia se regăsea în continuare încadrat în grupa a II a de muncă.
În acest sens se impune a se sublinia că, la momentul actual unitatea pârâtă se află în procedura falimentului, iar în arhive unităţii nu s-au putut identifica decât parţial buletinele de măsurători ale noxelor înregistrate în unitate după anul 1990 , precum şi un studiu cu privite la gradul de poluare în perimetrul extrauzinal al S.C. Azochim S.A, ce a fost însoţit de un studiu de impact şi de analiza impactului ecologic asupra mediului.
Revenind la situaţia reclamantului se constată că nominalizarea şi încadrarea în grupa a II a de muncă a locurilor unde acesta şi-a desfăşurat efectiv activitatea s-a realizat cu respectarea actelor normative la care s-a făcut anterior referire, în niciunul dintre acestea meseria de lăcătuş mecanic, neregăsindu-se printre cele menţionate în anexele la respective acte normative ca încadrându-se în grupa I de muncă, aceeaşi situaţia regăsindu-se şi în privinţa locurilor de muncă unde cel în cauză a lucrat efectiv.
Astfel, raportat la obiectul de activitate al unităţii pârâte, tribunalul reţine că nu toate secţiile şi compartimentele, inclusiv cele din procesul productiv au fost nominalizate de actele normative anterior citate, ca încadrându-se în grupa I de muncă, relevanţă deosebită având în acest sens H.G. nr.456/1990, H.G. nr.559/1990 şi Ordinul nr. 969/1990. Din coroborarea conţinutului acestor documente reiese că în privinţa îngrăşămintelor chimice complexe (azot,fosfor,potasiu) numai activitatea de fabricare, granulare, condiţionare, încărcare, ambalare, depozitare, descărcare şi manipulare se încadra în grupa I de muncă ( vezi punctul 14 din Anexa la H.G. nr.456/1990), în vreme ce restul activităţilor din cadrul unităţii de profil chimic se încadra în grupa a II a de muncă, astfel cum rezultă neîndoielnic din conţinutul listei anexă la Ordinul nr.969/1990.
Prin urmare, chiar dacă la momentul apariţiei reglementărilor legale în această materie pârâta nu a procedat la nominalizarea şi încadrarea pe unitate a locurilor de muncă, prin întocmirea unui tabel centralizator cu toate locurile de muncă din secţiile şi compartimentele sale, se constată că s-a procedat individual la această nominalizare şi încadrare, fapt atestat de menţiunile din carnetul de muncă al reclamantului, unde s-a înscris, chiar de la apariţia respectivelor acte normative că activitatea prestată de acesta în meseria mai sus arătată se încadrează în gupa a II a de muncă, timp de lucru 100% conform art.5 din Lista anexă la Ordinul nr.969/1990.
Cât timp activitatea desfăşurată de reclamant şi locurile de muncă unde a lucrat efectiv apar nominalizate ca încadrându-se în grupa a II a de muncă, conform actelor normative anterior citate, aceste încadrări legale nu pot fi ignorate, unitatea pârâta nefăcând decât să procedeze la aplicarea lor întocmai , neputându-se susţine că acordarea grupei a II a de muncă ar fi fost rezultatul unei eronate aplicări a respectivelor prevederi legale.
Se impune de asemenea, a se sublinia că în cauza de faţă nu ne aflăm în situaţia în care activităţile desfăşurate de reclamant nu s-ar regăsi nominalizate în niciunul dintre actele normative din acest domeniu, pentru a se justifica o eventuală extindere a aplicării lor, inclusiv sub aspectul încadrării într-o grupă superioară de muncă, întrucât deşi la momentul elaborării şi adoptării lor respectivele ordine sau hotărâri de guvern nu puteau avea caracter exhaustiv , dată fiind multitudinea şi complexitatea activităţilor de fabricaţie şi producţie din diferitele domenii ale economiei, totuşi, pentru funcţiile deţinute de reclamantă şi locurile de muncă unde a desfăşurat efectiv activitate aceste activităţi se regăsesc enumerate în textele de lege.
Din examinarea motivelor de fapt ale acţiunii reclamantului tribunalul observă că, pe lângă invocarea condiţiilor nocive în care aceasta şi-a desfăşurat activitatea, se contestă practic însăşi corectitudinea actelor normative din acest domeniu sub aspectul nominalizării diferitelor activităţi ca încadrându-se în grupa I sau II de muncă, susţinându-se în acest context că procesul de producţie din cadrul unităţii pârâte genera noxe atât de toxice şi o poluare a mediului înconjurător atât de gravă, încât s-ar fi justificat ca toţi salariaţii să beneficieze de încadrare în grupa I de muncă.
Dincolo de faptul că legalitatea respectivelor acte normative nu poate face obiectul analizei în prezenta cauză, nefiind de competenţa acestei instanţe, ce nu a fost, de altfel, investită cu o asemenea solicitare formulată pe cale principală sau incidentală, se impune a se arăta că voinţa legiuitorului aşa cum a fost exprimată prin Ordinul 50/1990 a fost aceea de a acorda un beneficiu angajaţilor ce erau încadraţi în locuri de muncă, îşi desfăşurau activitatea sau se încadrau în categorii profesionale care implicau un grad ridicat de noxe, condiţii nefavorabile de climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc de explozie, iradieri sau infectare, etc, inclusiv pentru cei care au lucrat în aceste condiţii anterior anului 1990, astfel că pentru perioada 1 ianuarie 1976 – 31 decembrie 1989 , încadrarea nu a fost condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor , realizându-se cu toate acestea diferenţiat pe cele două grupe de muncă ţinându-se cont tocmai de gradul de expunere la factorii mai sus menţionaţi pentru fiecare salariat sau categorie de salariaţi.
Cât priveşte perioada ulterioară apariţiei Ordinului nr.50/1990 şi a celorlalte acte normative din acelaşi domeniu, pentru care încadrarea în grupe de muncă a fost condiţionată de existenţa buletinelor de determinare a noxelor, dat fiind că la nivelul unităţii pârâte nu s-au putut identifica decât un număr nesemnificativ de asemenea documente, s-a încuviinţat în cauză efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea chimie pentru a se verifica, funcţie de obiectul de activitate al unităţii pârâte , care erau condiţiile concrete de muncă din secţiile sau compartimentele unde a lucrat reclamantul şi dacă acestea justificau o eventuală încadrare într-o grupă superioară de muncă,şi implicit a corectitudinii încadrării reclamantului în grupa a II a de muncă , concluziile acestei lucrări întocmită de expert P. C. fiind anexate la dosarul cauzei.
Cu toate că obiectivele expertizei încuviinţate au fost clar şi explicit formulate, cu trimitere directă la verificarea situaţiei concrete a locurilor de muncă şi a activităţilor desfăşurate de reclamant, din examinarea conţinutului acestei lucrări se constată că aceasta cuprinde în cea mai mare parte aprecieri de ordin general legate de obiectul de activitate al S.C. Azochim S.A. şi de poluarea mediului înconjurător generată de această unitate, cu referiri la diferite boli profesionale şi alte consecinţe dăunătoare ale sănătăţii desprinse însă pe baza unor articole din presa centrală sau locală, a unor studii medicale ce nu au legătură cu cauza de faţă ori a unor rapoarte ori studii de impact asupra mediului înconjurător întocmite chiar de către unitatea pârâtă în perioada 1996- 2005. Astfel, după cum se poate observa din analiza acestei lucrări de specialitate verificarea condiţiilor concrete de muncă ale reclamantului s-a rezumat aproape exclusiv la descrierea amplasării secţiei unde reclamantul şi-a desfăşurat activitatea, ce se afla în vecinătatea unor sectoare de activitate încadrate în grupa I de muncă, de la care s-ar fi transmis noxe ori alţi factori poluanţi şi către sectorul celui dintâi, acesta constituind în fapt unicul considerent, alături de poluarea existenţă în general pe întreaga platformă uzinală , pe care experta îşi întemeiază concluzia conform căreia s-ar justifica încadrarea într-o grupă superioară de muncă. De asemenea nu poate fi ignorat faptul că, în loc să verifice în concret şi să descrie situaţia locurilor de muncă unde şi-a desfăşurat activitatea în mod efectiv reclamantul prin raportare la procesele tehnologice implicate de munca acestuia şi de materiile prime utilizate de cel în cauză , cu referire şi la eventualele buletine privind măsurătorile noxelor în măsura în acestea au putut fi identificate în arhiva unităţii, experta s-a rezumat la prezentarea aspectelor de ordin general legate de locaţie, cu referiri la alte compartimente sau sectoare decât cele ce interesau în cauză, făcând sublinieri, deosebit de importante, în opinia sa, legate de poluarea gravă generată însă de o altă unitate de profil învecinată, respectiv S.C. Fibrex Săvineşti. De asemenea, în lucrarea sa experta face referiri inclusiv la mai multe articole de presă ce vizau activitatea desfăşurată de acest agent economic şi potenţiala poluare pe care o poate genera; ori, dincolo de faptul că respectivele comentarii şi relatări in presă vizează o perioadă ulterioară celei solicitate a se analiza în cauză de faţă ,nu poate fi considerat acceptabil ca pentru formularea unor concluzii ştiinţifice, stfel cum s-au solicitat prin lucrarea de faţă să se invoce şi să se utilizeze ca material de documentare unul sau mai multe articole de presă din diferite ziare ce nu sunt de specialitate în domeniu, fiind aşadar lipsite de orice fundament şi suport tehnico-ştiinţific.
Cum concluziile acestei expertize s-au formulat nu pe baza verificării situaţiilor de fapt solicitate a fi avute în vedere de instanţă relativ la activitatea concretă a reclamantului din prezenta acţiune, reprezentând doar rezultatul generalizării unor aspecte extrase din articole de presă, studii medicale sau de mediu fără legătura cu cauza sau cu perioada vizată de acţiune, tribunalul nu va putea lua în considerare această probă, apreciind pe baza celor anterior expuse că există suficiente temeiuri care să justifice înlăturarea sa din cauză.
În consecinţă, tribunalul constată că, activitatea desfăşurată de reclamant în perioada menţionată în petitul acţiunii se încadrează în grupa a II – a de muncă, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului nr.50/1990, ale H.G. nr.456/1990 şi ale Ordinului MICHP nr.969/04.06.1990, astfel după cum , în mod corect şi legal a fost încadrată de unitatea pârâtă, nesubzistând niciun fel de temeiuri legale pentru schimbarea acestei încadrări .
În ceea ce priveşte perioada ulterioară anului 2001, tribunalul reţine că a intervenit abrogarea Ordinului nr .50/1990 şi a celorlalte acte normative ce au fost mai sus citate, prin Legea nr.19/2000( intrată în vigoare începând cu 01.04.2001) şi respectiv prin H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, astfel că ulterior acestor date nu mai putem vorbi de încadrarea locurilor de muncă pe grupe de muncă ,ci în condiţii deosebite,operaţiune ce se realizează după o metodologie şi o procedură detaliată pe larg în ultima hotărâre de guvern la care am făcut referire.
Cum reclamantul a înţeles însă să solicite acordarea grupei I de muncă iar nu a condiţiilor deosebite, şi pentru o perioadă ulterioară datei de 01.04.2001, tribunalul constată că o asemenea solicitare nu mai poate fi analizată pe fond, ca urmare a abrogării prevederilor legale ce reglementau condiţiile de acordare a acesteia, neputându-se susţine o eventuală aplicare prin analogie a dispoziţiilor H.G. nr.261/2001, în lipsa unei solicitări exprese din partea reclamantului, ce a beneficiat de asistenţă juridică calificată prin apărător ales în acest dosar încă de la momentul redactării acţiunii, tribunalul fiind ţinut sub acest aspect a se pronunţa în limitele investirii sale astfel cum au fost acestea stabilite prin cererea de chemare în judecată precizată prin răspunsul la excepţia inadmisibilităţii acţiunii la care s-a făcut referire mai sus.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat nici faptul că deşi reclamantul a cunoscut despre încadrarea dată locurilor sale de muncă în grupa a II a încă de la momentul apariţiei actelor normative anterior citate, respectiv din anul 1990, date fiind menţiunile din carnetul său de muncă din perioada vizată de acţiune, acesta nu a înţeles să le conteste la acel moment, deşi aspectele de fapt care sunt invocate în prezenta acţiune pentru susţinerea solicitării de acordare a grupei I de muncă, ce vizează poluarea generată de platforma de la Azochim îi erau pe deplin cunoscute încă din acea perioadă.
În acest context trebuie subliniat faptul că promovarea acţiunii de faţă s-a realizat după apariţia O.G. 100/2008, act normativ prin care persoanelor încadrate în grupa I şi II de muncă, li s-a acordat pe lângă beneficiul reducerii vârstei de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, şi pe acela ar creşterii punctajului pentru activitatea desfăşurată în aceste condiţii, punctaj care se acordă însă diferenţiat pentru cele două grupe de muncă, fiind evident mai mare cel prevăzut pentru grupa I de muncă.
Astfel, se observă că practic, prin intermediul acestei acţiuni reclamantul urmăreşte să-şi majoreze în mod absolut nejustificat punctajul pe baza căruia se determină drepturile sale de pensie, iar nu de reducerea vârstei de pensionare ,întrucât acest beneficiu a fost recunoscut titularilor de pensii din sistemul asigurărilor sociale de stat încă de la apariţia Legii nr.19/2000, inclusiv reclamantului din cauza de faţă prin acordarea grupei a II a de muncă.
Prin urmare, se constată că dacă s-ar recunoaşte reclamantului grupa I de muncă, acesta ar beneficia de majorarea nejustificată a punctajului în vederea stabilirii drepturilor de sale de întru-un cuantum majorat, fără a fi plătit contribuţiile la fondul de asigurări sociale de stat la nivelul drepturilor salariale cuvenite prin încadrare în grupa I de muncă.
În acest fel s-ar ajunge la crearea unei situaţii discriminatorii în raport cu persoanele ce au desfăşurat efectiv activitate în grupa I de muncă, care au fost în mod corect încadraţi în această grupă de muncă de angajatori, primind salarizarea corespunzătoare şi achitând contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de stat raportat la veniturile salariale astfel determinate.
Aşadar, contrar celor afirmate de reclamant nu se poate vorbi de pe considerentul neacordării grupei I de muncă tuturor salariaţilor din cadrul societăţii pârâte unde se susţine că a existat poluare şi un mediu nociv de lucru, cât timp condiţiile de muncă ale acestora erau diferite, actele normative fiind emise nu în considerarea poluării mediului înconjurător generată de aceşti agenţi economici, întrucât o asemenea poluare era suportată nu numai de lucrătorii din respectiva unitate, dar şi de întreaga populaţie din zonele învecinate sau limitrofe, aceste aspecte neavând legătură însă cu cauza de faţă, ci a condiţiilor deosebite de munca concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
A recunoaşte tuturor salariaţilor din cadrul unităţii pârâte grupa I de muncă, indiferent de locul unde şi-au desfăşurat activitatea însemnă implicit a-i discrimina pe acei angajaţi care au lucrat efectiv în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă ,conform actelor normative mai sus menţionate, care au lucrat în condiţii mult mai grele comparativ cu ceilalţi salariaţi din unitate , cu privire la care s-a recunoscut oricum suportarea şi de către aceştia a consecinţelor negative generate de mediul de lucru, dar care erau mai reduse, acordându-li-se în consecinţă grupa a II a de muncă.
Prin urmare nu se poate vorbi în această cauză de discriminare în sensul prevăzut de O.G. nr.137/2000 ,salariaţii în cauză neaflându-se în situaţii similare sau comparabile, diferenţa de tratament sub aspectul încadrării locurilor de muncă cu influenţă asupra salarizării şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale fiind pe deplin justificată de condiţiile de muncă diferite în care şi-au desfăşurat în concret activitatea fiecare dintre aceştia.
Pe de altă parte, cât timp reclamantul nu a avut vreodată recunoscută grupa I de muncă, pe toată durata cât a desfăşurat activitate în cadrul unităţii pârâte în funcţiile anterior menţionate aceasta fiind încadrată în grupa a II a de muncă, nu se poate vor existenţa unei încălcări a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât protecţia împotriva discriminării este conferită de norma europeană doar în legătură cu drepturile apărate şi recunoscute de prezenta convenţie, cel în cauză nefiind în măsură să probeze existenţa unui drept de proprietate asupra bunului reprezentat de beneficiile de ordin social sau pecuniar cuvenite în urma încadrării în grupa I de muncă, cât timp nu i s-a recunoscut vreodată un asemenea drept sau măcar îndreptăţirea la o asemenea recunoaştere, de natură a-i genera cel puţin o speranţă legitimă în legătură cu acest drept.
Faptul că alţi salariaţi ce au lucrat în condiţii identice au beneficiat de grupa I de muncă nu a fost dovedit de reclamant, iar în ceea ce jurisprudenţa invocată în cauză nu poate determina admiterea cererii acestuia atât timp cât nu a fost făcută dovada existentă a condiţiilor identice sau similare de muncă.
În aceste condiţii nu se poate reţine nici existenţa unei încălcări a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, determinată de existenţa unei practici neunitare a instanţelor de judecată în aceeaşi problemă de drept, cu referire la Cauza Beian contra României, din simplul considerent că acţiunile judecătoreşti soluţionate prin sentinţele civile nr. nr.1/C/14.01.2010 şi nr.294/C/09.03.2010 pronunţate de Tribunalul Neamţ , au avut doar în principiu un obiect similar cu cel din cauza de faţă, respectiv încadrarea în grupa I de muncă, persoanele respective vizând alte perioade şi desfăşurându-şi activitatea alte locuri de muncă decât cel în care a lucrat reclamantul din cauza de faţă, soluţionarea unor asemenea cereri presupunând analizarea situaţiei ce se particularizează pe fiecare salariat, funcţie de elementele anterior menţionate care nu permit extragerea unor concluzii cu valabilitate generală pentru toţi salariaţii din cadrul societăţii pârâte. Simplul fapt că toate aceste persoane au fost salariaţii aceleiaşi unităţi economice ,nu înseamnă că aceştia s-au aflat în situaţii similare, cât timp aşa cum s-a subliniat, condiţiile de muncă efective difereau de la o secţie la alta, respectivele diferenţe constituind şi motive pentru încadrarea în grupe distincte de muncă, astfel că nici hotărârile judecătoreşti pronunţate asupra acţiunilor promovate de aceştia pot fi invocate ca precedent de natura a justifica pronunţarea unei soluţii similare şi în prezenta acţiune.
În concluzie, fără a contesta mediul toxic existent pe platforma S.C. AZOCHIM S.A., tribunalul apreciază că nu se acorda grupa I de muncă tuturor persoanelor ce au lucrat la această societate întrucât s-ar ajunge la încălcarea voinţei legiuitorului, care a înţeles să stabilească criterii exacte de încadrare în grupa I respectiv grupa a II-a de muncă, creându-se o inechitate în defavoarea celor care efectiv şi-au desfăşurat activitatea în condiţiile pentru care legiuitorul a stabilit încadrarea în grupa I de muncă.
Pentru toate aceste considerente de natură a învedera netemeinicia susţinerilor reclamantului, ce în mod corect a fost încadrată în grupa a II de muncă, cu respectarea actelor normative anterior menţionate, tribunalul a respins în consecinţă acţiunea formulată.
