Indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic face parte din categoriile de venituri vizate de reducerea prevăzută de Legea nr. 118/2010.
Data când s-a născut dreptul la plata indemnizaţiei (cu cel puţin 5 zile anterior plecării în concediu) nu are relevanţă asupra dreptului la un anumit cuantum al indemnizaţiei – acesta neputând depăşi cuantumul salariului pentru luna în care se efectuează concediu; prin urmare i se aplică Legea nr. 118/2010, intrată în vigoare la 3.07.2010, ce a diminuat toate drepturile de natură salarială ale bugetarilor cu 25%.
Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1113 din 20 iulie 2011
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții H.M., V.M., S.E., G.C., P.D., A.K., M.E.R., D.N., P.C., C.G., B.M.C., A.C.C., N.V., O.E., S.M., P.O., N.A.S., A.A., C.O.A., P.N., I.L., prin Sindicatul Liber din învățământul Județului Neamț, au chemat în judecată Școala cu clasele I-VIII T. – jud. Neamț, Consiliul local al comunei T. și Comuna T. prin primar, solicitând obligarea unității școlare la calculul și plata drepturilor neacordate, reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal – fără diminuarea de 25 % din Legea nr. 118/2010 – și cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă pentru anul școlar 2009-2010, iar a celorlalți doi pârâți la asigurarea finanțării pentru plata acestor sume.
în motivarea acțiunii s-a arătat că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul Legii nr. 128/1997 care la art. 103 lit. a) dispune „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu anual cu plata în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile codului muncii și ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, cât și de cele ale H.G. nr. 250/1992; reclamanții că au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3.07.2010 – data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010. însă, plata indemnizației de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu 25% aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii nr. 118/2010. Au precizat reclamanții că, așa cum rezultă din prevederile art. 145 C.muncii pentru perioada concediului de odihnă salariații beneficiază de plata indemnizației de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, iar potrivit art. 29 alin. (4) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ „indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă”.
Ori, pârâta a înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate și a amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Deși data plecării în concediu de odihnă este în fapt anterioară datei de 3.07.2010 plata indemnizației de concediu s-a făcut ulterior începerii efectuării concediului cu nerespectarea termenului de cel puțin 10 zile anterior plecării în concediu potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și nici măcar a termenului mai scurt de cel puțin 5 zile. Consideră reclamanții că, la momentul la care indemnizația ar fi trebuit calculată, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009.
Au arătat reclamanții că s-au încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dreptul la indemnizație pentru concediul de odihnă al salariaților fiind afectat în mod grav de măsura diminuării cu 25 % a veniturilor.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 145 C.muncii , art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 103 din Legea nr. 128/1997.
Pârâta Școala cu clasele I-VIII T. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii motivat de prevederile Legii nr. 118/2010.
Reclamanții au administrat proba cu înscrisuri depunând la dosar: împuternicirea dată de reclamanții Sindicatul Liber al Lucrătorilor din învățământ și Cercetare Științifică, adeverința nr. 1426/17.11.2010 a Școlii cu clasele I-VIII T., practică judiciară .
Prin sentința civilă nr. 486/C din data de 1 aprilie 2011, Tribunalul Neamț a admis acțiunea și, în consecință, a obligat Școala cu clasele I-VIII T. să calculeze și să plătească reclamanților indemnizația de concediu aferentă anului 2009-2010 în cuantum nediminuat cu 25%, iar ceilalți doi pârâți să asigure finanțarea plății acestor diferențe și să le vireze către Școala cu clasele I-VIII T.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Reclamanții sunt cadre didactice angajate în funcția de profesor/învățător/institutor in cadrul Școlii cu clasele I-VIII T., pârâtă în cauză.
Reclamanții au intrat în concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 la data de 15.06.2010 și 01.07.2010, iar plata indemnizației de concediu de odihnă a fost efectuată către aceștia ulterioară datei de 3.07.2010.
Pârâtul angajator a calculat și achitat reclamanților indemnizația de concediu redusă cu 25% potrivit dispozițiilor Legii nr. 118/2010.
Față de principiul neretroactivității legii civile și față de principiul aplicării imediate a legii civile noi, instanța a apreciat că pârâta în mod greșit a redus indemnizația de concediu a reclamanților cu 25%. în speță sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: art. 145 alin. (1) si (3) C.muncii: „Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă… (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu”.
Alin. (1) si (5) ale art. 7 din H.G. nr. 250/1992 „Pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. (5) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Art. 29 alin. (4) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura învățământ pe anii 2007-2008 indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă.”
Potrivit art. 1 din Legea nr. 118/2010: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariate, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%, iar conform art. 4 din aceeași lege prevederile art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi”
Legea nr. 118/30.06.2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 03.07.2010.
Așa cum rezultă din tabelul cu programările pe concedii, emis de pârâtul, rezultă că reclamanții au intrat în concediu legal de odihnă începând cu data de 15.06.2010 și 01.07.2010 și a primit o indemnizație de concediu redusă cu 25%.
Având în vedere că, în conformitate cu aceste prevederi legale, indemnizația de concediu se cuvine pentru activitatea din anul școlar 2009-2010 și trebuia să fie plătită cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în modalitatea de calcul prevăzută de lege, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, privind diminuarea cu 25% a cuantumului lunar brut al salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, nu sunt aplicabile în cazul indemnizației de concediu cuvenită reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 118/2010, prevederile de la art. 1-3 se aplică începând cu data intrării în vigoare, iar Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30.06.2010. Or, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv 3.07.2010, astfel că diminuarea indemnizației de concediu cu 25% s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii.
Prin urmare, reclamanții erau îndreptățiți la plata integrală a concediului de odihnă, cu cel puțin 5 zile înainte de data plecării în concediu.
Nu are nici o relevanță sub aspectul aplicării diminuării de 25%, faptul că această indemnizație a fost plătită cu întârziere, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, contrar prevederilor legale.
împotriva sentinței primei instanțe, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a promovat recurs de către pârâta Școala cu clasele I-VIII T., cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 5401/103/2010.
Criticile invocate, au vizat, în esență, greșita apreciere a cuantumului indemnizației prin raportare la dispozițiile C.muncii, în condițiile în care legislația specială în materie de salarizare a personalului bugetar din care fac parte reclamanții – Legea nr. 128/1997, H.G. nr. 250/1992 – fac trimitere la salariul lunii în care se efectuează concediul, indiferent de momentul plății.
în susținerea recursului nu s-au administrat probe noi.
Legal citați, doar intimații reclamanți au formulat au formulat întâmpinare – comunicată recurentei la 15.06.2011 -, solicitând respingerea recursului față de garantarea dreptului lor la concediu de odihnă plătit de către Legea nr. 128/1997, H.G. nr. 250/1992 și art. 139-140 C.muncii, de interdicția modificării unilaterale a contractului individual de muncă sub aspectul salariului și de data când se năștea dreptul lor la plata indemnizației de concediu care era anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304, art. 3041, art. 312 C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:
Recurenta a sesizat, în mod corect, un aspect ce a scăpat primei instanțe și anume că, în speța dedusă judecății, analiza legalității reducerii de 25% (prevăzută de Legea nr. 118/2010) a indemnizațiilor de concediu ce trebuiau achitate cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediu (anterioară datei de 3.07.2010- data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 ) trebuie să pornească de la distincția clară între data când se naște dreptul la plata indemnizației și data când se naște dreptul la un anumit cuantum al indemnizației.
Astfel, este de necontestat că plata trebuia efectuată anterior plecării în concediu conform art. 7 alin. (5) din H.G. nr. 250/1992 și pct. 26 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3251/1998, însă instanța nu a fost investită cu acordarea de daune interese, deci nu avea relevanță verificarea nașterii dreptului la plata indemnizației (drept care de altfel nu a fost contestat și nici nerespectat de către pârâta angajator – Școala cu clasele I-VIII T. ).
Ce era relevant era cuantumul indemnizației de care puteau beneficia cei 21 de reclamanți; ori acesta nu putea depăși drepturile salariale cuvenite pe luna în care se efectua concediul (iulie-august) – conform art. 7 alin. (1) H.G. nr. 250/1992 și pct. 21 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3251/1998 („Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de baza, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihna”, „ Pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte”).
Prin urmare, indiferent de data la care se achitau respectivele drepturi, cuantumul nu putea depăși salariul ce li s-ar fi cuvenit pe luna iulie 2010, august 2010 – așa cum era redus de Legea nr. 118/2010 începând cu 3.07.2010; Deci sub acest aspect recursul este întemeiat, hotărârea trebuind a fi modificată.
în împrejurările expuse și doar pentru acea perioadă este de punctat faptul că se exclude orice încălcare a principiului neretroactivității Legii nr. 118/2010, prevederile sale aplicându-se fără echivoc începând cu 3.07.2010 tuturor veniturilor cuvenite pentru perioada ulterioară intrării sale în vigoare.
Deci, pentru drepturile cuvenite pentru perioada de până la 2.07.2010 inclusiv, în mod legal s-a considerat că se justifica rămânerea cuantumului indemnizației de CO neredus cu 25%; și cum din adeverința nr. 403/2011 (fl. 54) reieșea aplicarea reducerii criticate începând cu 1.07.2010, se impunea calculul și plata diferenței.
Apărările intimaților reclamanți nu vor fi primite întrucât:
– reducerea cuantumului indemnizației de concediu nu a afectat dreptul la concediu de odihnă anual așa cum este reglementat de art. 103 din Legea nr. 128/1997 și H.G. nr. 250/1992 nici sub aspectul întinderii sale, nici al caracterului său plătit;
– reducerea a respectat dispozițiile art. 145 alin. (1) C.muncii întrucât cuantumul indemnizației de concediu plătite nu s-a dovedit a fi mai mică decât cea a salariului de bază și a sporurilor cu caracter permanent cuvenite perioadei respective (iulie-august 2010) – ambele cuantumuri fiind reduse cu același procent începând cu 3.07.2010 prin Legea nr. 118/2010;
– reducerea nu a survenit ca un act unilateral al angajatorului de modificare a clauzelor contractului individual de muncă, astfel încât să se impună respectarea obligației de informare prevăzută de art. 17 C.muncii , ori să intervină interdicția de la art. 41 C.muncii , ci în virtutea Legii nr. 118/2010 ) – care de la data publicării sale în M.Of. este opozabilă tuturor, inclusiv reclamanților -, devenind incidente prevederile art. 11 C.muncii („Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă”).
– investirea nu a avut ca obiect acordarea de despăgubiri întemeiate pe art. 17 cu art. 19 C.muncii , deci nu pot fi examinate pretențiile deduse judecății prin prisma acestor temeiuri;
– Decizia nr. 385/2007 a Curții Constituționale nu a statuat asupra imposibilității reducerii cuantumului indemnizației de concediu de către cel care a instituit acest drept legiuitorul), ci a recunoscut implicit acest drept o dată cu constatarea faptului că „dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit este un drept care, ca și celelalte măsuri de protecție socială a muncii, se stabilește de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptățit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizației de concediu cuvenite”; deci și a cuantumului său.
Pentru aceste considerente, Curtea găsind recursul ca întemeiat în parte, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 3.07.2010 inclusiv, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. l-a admis cu consecința modificării în parte a sentinței conform dispozitivului.
(Judecător Petrina-Manuela Aștefănesei)
