Potrivit art. 268 (1) Codul muncii: angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, fiind fără relevanţă în privinţa curgerii termenului faptul că pentru aceeaşi persoană s-a început cercetarea prealabilă în legătură cu o faptă de natură penală.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 115/29 ianuarie 2009
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 640/85/30.01.2008 – contestatorul P.C.A. a chemat în judecată pe intimata SC P.C.E. Sibiu SRL solicitând:
– anularea deciziei nr. 2383/20.12.2007 ca netemeinică şi nelegală,
– reîncadrarea în funcţia şi postul avut anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data încetării plăţilor şi până la reîncadrarea efectivă.
Din motivarea contestaţiei se reţine că decizia emisă este lovită de nulitate în condiţiile art. 268, alin. 2, lit. a şi c Codul muncii. Se invocă în principal excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară raportat la prevederile art. 268 din Codul muncii motivând că decizia contestată a fost emisă la 37 de zile de la data la care angajatorul avea cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare.
Pe fondul cauzei se solicită anularea deciziei întrucât faptele reţinute de angajator nu corespund realităţii întrucât nu a săvârşit nici o abatere disciplinară şi nicidecum nu se face vinovat de abateri care să determine societatea să-i aplice cea mai drastică sancţiune.
În drept se invocă dispoziţiile art. 76, 78, 264 şi 268 Codul muncii.
Intimata solicită respingerea excepţiilor invocate precum şi respingerea contestaţiei, motivând că angajatorul a respectat atât dispoziţiile art. 268 alin. 1 C. muncii cât şi dispoziţiile art. 268 alin. 2, lit. a şi c din C. muncii, pe fondul cauzei se precizează că angajatul se face vinovat pentru faptele reţinute în decizia de sancţionare întrucât în repetate rânduri a acceptat modificarea condiţiilor contractuale în defavoarea angajatorului. Mai mult de atât se reţine că angajatul în perioada 01.10.2007-11.10.2007, deşi afirmă că se află în concediu de odihnă, în fişele de pontaj figurează prezent la serviciu, cu toate că pontajul se realizează pe bază de cartelă electronică personală. În fine, se precizează că există numeroase sesizări din partea angajaţilor cu privire la izbucnirile nervoase ale contestatorului, iar sarcinile de serviciu nu au mai fost îndeplinite corespunzător, astfel că toate faptele reţinute sunt abateri disciplinare, ceea ce a determinat angajatorul să dispună desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a probelor administrate în cauză instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul intimatei îndeplinind funcţia de director general, iar prin decizia nr. 2383/20.12.2007 s-a dispus concedierea în condiţiile dispoziţiilor art. 61 lit. a Codul muncii – reţinându-se ca abateri disciplinare – încălcarea obligaţiei de fidelitate faţă de angajator, neexecutarea atribuţiilor de serviciu, încălcarea obligaţiei de a respecta secretul de serviciu, programul de lucru, un comportament incorect în cadrul relaţiilor de serviciu precum şi încălcarea obligaţiei de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului.
În termen legal se contestă această decizie invocându-se în principal excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară precum şi excepţia nulităţii absolute faţă de prevederile art. 268 (2), lit. a şi c din Codul muncii.
Conform dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor, cercetarea fondului fiind de prisos.
Faţă de excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de aplicare a sancţiunii disciplinare – instanţa s-a pronunţat prin încheierea civilă din 08 mai 2008 în sensul respingerii acesteia – constatându-se din probatoriul administrat (respectiv notificare şi raport audit) că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii a fost respectat, întrucât angajatorul a constatat cu certitudine abaterile disciplinare săvârşite de angajat doar odată cu încheierea raportului de din 14.12. 2007, iar decizia s-a emis la 20.12.2007, deci înlăuntrul termenului prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii.
Excepţia nulităţii absolute a fost de asemenea respinsă întrucât prin decizia emisă angajatorul a făcut o descriere amănunţită a faptelor reţinute şi sancţionate cu indicarea prevederilor din ROI şi fişa postului ce au fost nesocotite de către angajat, precum şi a dispoziţiilor din Codul muncii şi clauzele contractuale ce au fost încălcate de către angajat, astfel că motivul de nulitate invocat în sensul dispoziţiilor art. 268 (2)lit. “a” Codul muncii nu are suport legal şi nici probator totodată.
În fine prevederile art. 268 (2) lit. “c” au fost respectate de angajator – fiind inserat în decizie – următorul aspect…. prin „declaraţia olografă a d-lui C.A.P. înregistrată sub nr. 2263/17.12.2007 nu se aduc argumente exoneratorii de răspundere”.
Pentru considerentele expuse, instanţa a constatat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor obligatorii prevăzute de art. 268 (2) din Codul muncii.
Prin sentinţa civilă 699/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 640/85/2008 s-a respins contestaţia formulată de contestatorul P.C.A. împotriva intimatei SC S.C. P.C.E. S.R.L. Sibiu pentru constatarea nulităţii deciziei concediere .
Pentru a hotărî astfel, pe fondul cauzei instanţa a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză a reieşit încălcarea obligaţiei de fidelitate a contestatorului faţă de angajator şi a existenţei unui comportament neadecvat al directorului la locul de muncă; apoi , neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu conform fişei postului şi a nerespectării întocmai a programului de lucru.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul P.C.A. , solicitând admiterea acestuia , modificarea hotărârii atacate şi admiterea excepţiilor prescripţiei sancţiunii şi cea a nulităţii deciziei de sancţionare şi implicit a contestaţiei sale.
În expunerea de motive arată că aplicarea sancţiunii este tardivă întrucât angajatorul a cunoscut despre faptele săvârşite de recurent încă din 13.11.2007 , iar decizia de concediere a fost emisă doar la 20.12.2007, deci cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 Codul muncii.
Invocă apoi nulitatea deciziei nr. 2383/20.12.2007 prin încălcarea dispoziţiilor art. 268 al.2 lit. a şi c Codul muncii datorită faptului că aceasta nu conţine descrierea faptelor considerate de angajator ca abateri disciplinare şi motivele pentru care s-au încălcat apărările sale.
Mai susţine că instanţa nu a luat în considerare aspectele de fapt invocate de recurent şi nici depoziţiile martorilor audiaţi în cauză , cât şi împrejurarea că nu a mai fost sancţionat niciodată.
În drept invocă art. 3041 , 304 pct. 8 şi 9 cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma aspectelor critice invocate , cât şi a dispoziţiilor art. 3041 cod procedură civilă , Curtea a apreciat recursul de faţă ca fondat, pentru următoarele motive :
Potrivit art. 268 (1) Codul muncii :
„Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă , în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.
Din această perspectivă , sunt a se reţine următoarele :
Conform notificării nr.2150/6.12.2007 (f.8) emisă de pârâta S.C. P.C.E. S.R.L. Sibiu către reclamantul P.C.A. , acesta din urmă a fost convocat la sediul firmei pentru data de 17.12.2007 , orele 12 , pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi formula apărări faţă de abaterile disciplinare menţionate în notificare.
Tot în cuprinsul notificării se face în mod expres menţiunea că începând cu data de 13.11.2007 , societatea a început cercetarea disciplinară împotriva contestatorului .
Deci la data de 13.11.2007 pârâta cunoştea în mod exact săvârşirea abaterilor disciplinare puse ulterior prin decizia atacată în sarcina petentului , astfel că de la acea dată curgea termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii în care angajatorul putea emite dispoziţia de sancţionare , adică cel mai târziu la 13.12.2007.
Faptul că în baza notificării nr. 1774/13.11.2007 s-a dispus începând cu aceiaşi dată cercetarea disciplinară a contestatorului pentru fapta de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215 Cod penal nu are relevanţă în cauză cu atât mai mult cu cât în urma cercetărilor la 21.11.2007 s-a constatat că numitul P.C.A. nu a săvârşit acea infracţiune , deci societatea era încă în termenul prevăzut de lege de a întocmi decizia de sancţionare.
Mai trebuie precizat că împrejurarea de a demara în paralel cu cercetarea disciplinară prevăzută de art. 267 Codul muncii şi o acţiune penală , nu înlătură dispoziţia imperativă a textului art. 268 Codul muncii de aplicare a sancţiunii disciplinare în cel mult 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare , câtă vreme textul nu dispune asupra posibilei existenţe a unor cauze de întrerupere a acestui termen sau de prorogare a începerii curgerii lui până la finalizarea cercetărilor care au succedat demarării altor proceduri.
O asemenea interpretare ar putea crea situaţii în care cercetarea disciplinară ar putea depăşi chiar termenul de 6 luni în care trebuie aplicată sancţiunea.
Or, intenţia legiuitorului a fost tocmai aceea de a limita în timp cercetarea disciplinară prealabilă la cele două termen de prescripţie distincte de 30 zile şi respectiv 6 luni.
Faţă de aceste aspecte , se constată greşita soluţionare a excepţiei prescrierii aplicării sancţiunii de către instanţa de fond , aceasta urmând a fi admisă şi pe cale de consecinţă , contestaţia formulată de contestatorul P.C.A. urmează a fi admisă.
Ca urmare , în baza art. 312 raportat la art. 304 cod procedură civilă , Curtea a admis recursul, a modificat hotărârea atacată şi subsecvent admiterii contestaţiei a anulat decizia 2383/20.12.2007 emisă de pârâtă şi a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia şi pe postul deţinut anterior. Societatea a fost obligată şi la plata câtre reclamant a drepturilor salariale restante începând cu data încetării plăţilor şi până la reîncadrarea efectivă.
Curtea nu a mai analizat şi celelalte motive de recurs , a căror analiză a devenit de prisos , urmare a reţinerii excepţiei anterior menţionată.
