Aplicarea şi interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă.Respectarea cerinţelor speciale şi derogatorii privind plăţile compensatorii şi dreptul de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi.
-art.17 din codul muncii
-art.8 alin.2 din Legea 130/1996
În lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat şi înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, prelungite între 1-8 septembrie 2008, părţile au convenit asupra unor condiţii speciale şi derogatorii privind cuantumul plăţilor compensatorii şi durata dreptului de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi exclusiv în această perioadă de negocieri, iar după data de 8 septembrie 2008, singurele clauze aplicabile sunt cele ale art.74 şi 78 din CCMUN, care sunt valabile până la încheierea şi înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
-decizia nr. 95 din 26 ianuarie 2010 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 2838/120/2009, reclamantul Sindicatul Liber Independent COS Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta SC “M”Târgovişte SA, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea în parte a dispoziţiei nr.1809/03.06.2009 de încetare a contractului individual de muncă al salariatului R. I. din iniţiativa angajatorului.
În motivarea reclamantul a arătat că anularea se referă la art.5 din dispoziţia contestată referitor la cuantumul compensaţiei cuvenite în urma concedierii prin desfiinţarea postului şi obligarea pârâtei la acordarea către salariat a compensaţiei stabilite de comun acord cu reprezentanţii pârâtei şi cei ai SLI COS Târgovişte în baza procesului verbal din 01.09.2008 ş al Protocolului încheiat în aceeaşi dată.
De asemenea, reclamantul a solicitat anularea duratei preavizului de 20 de zile lucrătoare stabilită de art.2 şi 4 din aceeaşi dispoziţie şi obligarea pârâtei să acorde salariatului R. I. un preaviz de 30 de zile calendaristice şi să-i plătească salariul cuvenit pentru această durată a preavizului deoarece aceste prevederi încalcă contractul individual de muncă al salariatului care are prevăzută o durată a preavizului de 30 de zile calendaristice în cazul concedierii prin desfiinţarea postului.
Conform art.17 din codul muncii cu privire la clauzele esenţiale din contractul individual de muncă, este obligatorie şi precizarea duratei preavizului atât în cazul concedierii cât şi în cazul preavizului, iar notificarea acestei clauze esenţiale a CIM nu se poate face decât prin act adiţional.
În urma expirării CCMU în luna august 2008, părţile au convenit să acorde de la 2.09.2008, în cazul concedierilor individuale, compensaţii în bani reprezentând echivalentul cu 40% din salariul brut avut în luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul de ani lucraţi în combinat, dar nu mai puţin de 3 salarii brute şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Înţelegerea a fost asumată de părţi prin procesul verbal din 01.09.2008 şi protocolul din aceeaşi dată iar concedierile efectuate s-au realizat în baza acestor înţelegeri până în luna ianuarie 2009.
Începând cu luna iunie 2009 în mod unilateral conducerea a schimbat condiţiile de concediere prin dispoziţia nr.876/16.03.2009, acordând o compensaţie de cel puţin un salariu lunar şi un preaviz de 20 de zile, ceea ce impune admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii deoarece la data de 20.08.2008 CCM valabil la nivelul societăţii a încetat de drept, expirând perioada pentru care a fost încheiat.
S-a arătat că la jumătatea lunii iunie 2008 au început negocierile colective pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă. La expirarea perioadei de 60 de zile calendaristice părţile nu au ajuns la un punct de vedere comun, existând divergenţe pe tema clauzelor noului contract, ocazie cu care s-a convenit prelungirea negocierilor peste durata maximă a perioadei de mai sus.
Prelungirea negocierilor s-a realizat în baza unui înscris denumit „Protocol din data de 01.09.2008” conform cu care negocierile s-au prelungit până la data de 08.09.2008, iar pe perioada prelungirii negocierilor, administraţia s-a angajat ca tuturor celor concediaţi din motive care nu ţin de persoana salariatului să le acorde compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii. După data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să cadă de acord pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi au intrat în conflict de interese. Ulterior conflictul de interese s-a închis dar contractul colectiv de muncă nu s-a mai încheiat.
În condiţiile în care la nivel de societate nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, la nivel de ramură economică nu există un contract colectiv de muncă în vigoare, singurul contract colectiv de muncă în vigoare şi aplicabil este contractul colectiv de muncă valabil la nivel naţional.
Dispoziţia nr.876/16.03.2009 respectă întru totul prevederile contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru perioada 2007-2010.
Cu ocazia concedierii, salariatul R. I. a primit o compensaţie bănească şi i s-a acordat o perioadă de preaviz de 20 de zile lucrătoare, respectiv de la 4.06.2009 până în data de 3.07.2009 inclusiv. În această perioadă se înscriu 29 de zile calendaristice deci salariatului i s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare, adică 30 de zile calendaristice.
Prin sentinţa civilă nr.1772 din 19.10.2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia nr.1809/03.06.2009 emisă de pârâtă, de încetare a contractului individual de muncă, sub aspectul cuantumului compensaţiei cuvenite în urma concedierii individuale şi sub aspectul duratei preavizului.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să acorde salariatului compensaţia stabilită de comun acord de către reprezentanţii sindicatului şi ai societăţii, în baza procesului verbal din 01.09.2008 şi protocolului din aceeaşi dată şi să acorde salariatului un preaviz de 30 zile calendaristice, stabilit prin aceleaşi documente încheiate între părţi, precum şi să acorde salariatului disponibilizat, salariul corespunzător preavizului de 30 zile calendaristice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr.1809/03.06.2009 emisă de pârâtă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului R. I. conform art.65 din codul muncii, acordându-i-se un termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare conform dispoziţiei nr.876/16.03.2009. La art.5 din dispoziţia atacată se arată că în baza dispoziţiei nr.876/16.03.2009 la încetarea CIM salariatul va beneficia de o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Prin salariu lunar se înţelege salariul din luna mai stabilit în contractul individual de muncă, pentru program normal de lucru.
Art.65 din Legea 53/2003 prevede că în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului are loc încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de trebuie sa fie efectivă şi sa aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. 1.
Prin dispoziţia nr.876/16.03.2009 s-a stabilit că la calculul plăţilor compensatorii acordate salariaţilor la desfacerea CIM pentru desfiinţarea postului se vor avea în vedere prevederile art.78 din CCMUN adică angajatorul va acorda salariatului o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi. Art.1, pct.1.2 prevede că angajatorul este obligat să acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Prin procesul verbal încheiat la data de 01.09.2008 între reprezentanţii pârâtei şi cei ai SLI COS Târgovişte cu ocazia rundei a II a negocierilor pentru încheierea unui CCMU s-a stabilit că ”în condiţiile în care se doreşte continuarea negocierilor atunci este necesar acordul sindicatelor ca începând cu data de 02.09.2008, administraţia să poată proceda la concedieri individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, chiar dacă negocierile continuă”. Părţile au mai convenit ca salariaţii concediaţi să beneficieze de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Acest fapt este atestat şi de Protocolul încheiat între cele două părţi la 01.09.2008 cu ocazia celei de a 11 a runde a negocierilor pentru încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Reprezentanţii celor două părţi au hotărât de comun acord prelungirea negocierilor până la data de 08.09.2008, sindicatele exprimându-şi acordul pentru efectuarea concedierilor individuale, chiar şi în condiţiile prelungirii negocierilor colective, salariaţii concediaţi, beneficiind de drepturile stabilite prin procesul verbal din 01.09.2008.
Tribunalul nu a reţinut apărarea pârâtei potrivit căreia drepturile salariaţilor concediaţi sunt valabile numai pentru perioada 1.09-8.09.2008, iar ulterior devin aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel Naţional pentru următoarele argumente:
Din chiar procesul-verbal rezultă că negocierile au continuat şi ulterior datei de 08.09.2009, această dată având doar semnificaţia stabilirii următoarei runde a negocierilor. Astfel, în privinţa art.90 din CCMU, părţile au convenit amânarea negocierii lui până la finalizarea clauzei similare din CCM la nivel de ramură, având deci o durată nedeterminată.
Un alt argument în favoarea reclamantului, este că societatea a continuat să efectueze concedieri şi după 08.09.2008, dovadă fiind dispoziţia de concediere nr.266/26.01.2009 privind pe salariatul G. M. concediere ce a fost efectuată cu respectarea drepturilor prevăzute în cuprinsul procesului verbal şi protocolului din 01.09.2008.
Un alt protocol, care să îl modifice pe cel din 08.09.2008 nu a mai fost încheiat între părţi, lucru recunoscut de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, în care arată că după data de 08.09.2008 părţile nu au mai încheiat nici un alt înscris prin care să convină prelungirea negocierilor, iar după această dată au intrat în conflict de interese.
Cu privire la perioada de preaviz si drepturile băneşti ale salariatului menţionate în dispoziţia de concediere, aşa cum este prevăzută în art.5, aceasta încalcă protocolul stabilit de comun acord de reprezentanţii angajatorului şi ai salariaţilor, prin care se prevede că salariaţii concediaţi vor beneficia de o indemnizaţie de concediere egală cu 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi de un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Având în vedere concursul dintre prevederile CCM la nivel naţional şi cele din protocolul încheiat între părţi pe parcursul negocierii unui nou contract colectiv de muncă, protocol al cărui rol este tocmai acela de a suplini lipsa contractului colectiv la nivelul societăţii, instanţa apreciază că cele stabilite în cuprinsul protocolului reprezintă o clauză mai favorabilă salariaţilor.
Art.8 alin.2 din Legea 130/1996 prevede că contractele colective de muncă, nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior.
În situaţia în care s-ar da eficienţă CCMUN drepturile salariaţilor ar fi stabilite la un nivel inferior faţă de prevederile constatate prin înscrisuri încheiate la nivelul societăţii, situaţie ce ar contraveni scopului de protecţie a drepturilor salariaţilor.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal pârâta a declarat recurs(filele 4-8).
Invocând cazurile de recurs prevăzute de art.304 pct.6-9 cod pr.civ.recurenta a susţinut în esenţă că sentinţa este nelegală pentru următoarele motive:
-procesul-verbal al rundei a 11 a de negociere a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu este izvor de drepturi pentru salariaţi, valabilitatea clauzelor negociate fiind condiţionată de încheierea şi înregistrarea legală a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
În aceste condiţii, instanţa de fond a interpretat greşit acest înscris şi a pronunţat o sentinţă nelegală.
-singurul înscris care a reprezentat o înţelegere între sindicat şi administraţie îl constituie Protocolul din 1 septembrie 2008, conform căruia negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate s-au prelungit până la data de 8 septembrie 2008, perioadă în care, în caz de concediere, administraţia s-a obligat să plătească salariaţilor compensaţii băneşti egale cu 40% din salariul brut din luna anterioară înmulţită cu numărul anilor lucraţi în combinat şi un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Cum negocierile au continuat până în luna martie 2009, prin dispoziţia nr.876/16 martie 2009 administraţia a anunţat concedieri ce nu ţin de persoana salariaţilor, iar înţelegerea consemnată în Protocol are valabilitate numai pentru perioada 1-8 septembrie 2008 când negocierile părţilor au fost prelungite.
În aceste împrejurări, instanţa de fond, folosind argumente străine de natura pricinii, a invocat art.90 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate care nu au legătură cu cauza de faţă.
-cu privire la perioada preavizului, potrivit dispoziţiei nr.1809/3 iunie 2009 salariatul R.I. a fost concediat de la 6 iulie 2009, acordându-i-se un preaviz de 20 zile lucrătoare între 4 iunie 2009-3 iulie 2009, însă instanţa de fond pronunţându-se asupra unui lucru care nu i s-a cerut, a obligat recurenta la acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice conform procesului-verbal şi protocolului din 1 septembrie 2009 deşi cererea cu care a fost învestită a fost aceea de anulare a duratei preavizului şi plată a salariului cuvenit pentru un preaviz de 30 zile calendaristice.
-o ultimă critică a recurentei vizează greşita evocare şi aplicare a art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, care nu este aplicabil în cauză, prima instanţă reţinând că nu se poate da eficienţă Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional care este de nivel inferior celui de la nivel de unitate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse, a dispiziţiilor legale incidente în cauză şi în raport de probele administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Prin dispoziţia nr.1809 emisă de SC “M” Târgovişte SA la data de 3 iunie 2009 s-a dispus concedierea salariatului R. I. în temeiul art.65 din Codul muncii, prin desfiinţarea postului de sudor ocupat de acesta în Secţia Reparaţii Siderurgice, acordarea unui drept de preaviz de 20 zile lucrătoare în conformitate cu dispoziţia nr.876/16 martie 2009 şi beneficiul unei compensaţii de cel puţin un salariu lunar( la nivelul lunii mai 2009) în afara drepturilor cuvenite la zi.
Această dispoziţie a fost atacată cu contestaţie în termenul legal de 30 zile de Sindicatul Liber Independent COS Târgovişte (denumit în continuare SLI COS Târgovişte) în numele şi pentru membrul său-salariatul R. I., astfel că părţile litigiului sunt contestatorul sus-citat şi intimata societate angajatoare. Contestatorul a solicitat anularea unor clauze ale dispoziţiei sub aspectul termenului de preaviz şi al drepturilor cuvenite salariatului, cu susţinerea că acestea au fost greşit stabilite şi acordate, fără a se ţine seama de procesul-verbal şi protocolul încheiate la 1 septembrie 2008 care prevăd o durată a dreptului de preaviz de 30 zile calendaristice iar nu de 20 zile lucrătoare, respectiv o compensaţie echivalentă cu înmulţirea procentului de 40% din salariul brut avut în luna anterioară concederii cu numărul anilor lucraţi în combinat, iar nu cel puţin un salariu lunar la nivelul lunii anterioare concedierii.
Instanţa de fond a dat eficienţă celor două înscrisuri invocate de reclamant, denumite proces-verbal şi protocol, ambele încheiate la 1 septembrie 2008 şi a stabilit incidenţa clauzelor acestora cât priveşte durata termenului de preaviz şi drepturile cuvenite ca şi plăţi compensatorii către salariatul concediat din motive ce nu ţin de persoana sa.
Soluţia astfel pronunţată, cu motivarea de fapt şi de drept criticată prin recursul de faţă, este greşită, atrăgând incidenţa cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 cod pr.civ.
Prin procesul-verbal încheiat şi semnat la 1 septembrie 2008 între reprezentanţii SC “M” Târgovişte SA şi cei ai SLI COS cu ocazia celei de a 11 a runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate părţile contractante au stabilit un acord materializat în Protocolul întocmit în aceeaşi zi referitor la:
-prelungirile negocierilor pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate până la data de 8 septembrie 2008, adică pe durata încă unei săptămâni, sindicatele semnatare exprimându-se ferm pentru efectuarea de concedieri individuale, chiar şi în condiţiile prelungirii negocierilor;
-cuantumul indemnizaţiei de concediere a salariaţilor împotriva cărora această măsură va fi luată pe perioada prelungirii negocierilor colective, constând în echivalentul sumei rezultate din înmulţirea procentului de 40% din salariul brut din luna anterioară concedierii cu numărul anilor lucraţi în combinat precum şi un drept de preaviz de 30 zile calendaristice.
La expirarea termenului convenit din 8 septembrie 2008, părţile nu au mai prelungit negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin vreun alt înscris, dar nici nu au semnat şi înregistrat un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că nu există actualmente un asemenea contract, cel anterior-încheiat pentru perioada 2004-2008 expirând, potrivit art.12- la 1 septembrie 2008.
În aceste împrejurări, începând cu data de 1 aprilie 2009 conducerea societăţii, prin dispoziţia nr.876 emisă la 16 martie 2009 a dispus ca la concedierea pentru desfiinţarea postului, salariaţii să primească o compensaţie de cel puţin un salariu lunar, în afara drepturilor cuvenite la zi, în conformitate cu art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional(denumit în continuare CCMUN) iar dreptul de preaviz al salariatului astfel concediat, reglementat de art.74(2) din acelaşi CCMUN, să fie de 20 de zile lucrătoare.
Acestea sunt dispoziţiile contractuale aplicate şi în cazul salariatului R. I. prin dispoziţia nr.1809 din 3 iunie 2009, căruia i s-a stabilit durata preavizului în perioada 4 iunie 2009-3 iulie 2009 inclusiv.
Sub un prim aspect Curtea constată că atât procesul-verbal cât şi protocolul încheiate şi semnate la 1 septembrie 2008 de părţile în litigiu privesc numai situaţia concedierilor individuale din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor dispuse pentru perioada prelungirii negocierilor convenită între 1 şi 8 septembrie 2008, termenii folosiţi în ambele înscrisuri, aşa cum au fost citaţi în cele ce preced, fiind clari şi neechivoci.
Nu există nici un motiv pentru care convenţia intervenită între reprezentanţii SC „M” Târgovişte SA şi cei ai SLI COS cu ocazia celei de a 11 a runde a negocierilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate consemnată în procesul-verbal şi protocolul ce i-a urmat, să opereze şi dincolo de perioada pentru care a fost stabilită, adică în luna iunie 2009 când a fost emisă dispoziţia contestată.
Contestatorul pe de o parte şi instanţa de fond pe de alta, au reţinut în mod greşit schimbarea condiţiilor de concediere prin Dispoziţia nr.876/16 martie 2009, ceea ce ar atrage anularea dispoziţiei de concediere nr.1809/2008.
În realitate, în lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat şi înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând la termen, pe perioada negocierilor repetate pentru un nou contract, prelungite între 1-8 septembrie 2008, părţile au convenit asupra unor condiţii speciale şi derogatorii privind cuantumul plăţilor compensatorii şi durata dreptului de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi exclusiv în această perioadă de negocieri, iar după data de 8 septembrie 2008, singurele clauze aplicabile sunt cele ale art.74 şi 78 din CCMUN, care sunt valabile până la încheierea şi înregistrarea conform legii a unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pe de altă parte, Curtea constată justificată şi critica referitoare la incidenţa art.90 din CCMU şi art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, greşit evocate, interpretate şi aplicate de prima instanţă.
Art.90 din CCMU 2004-2008 nu operează începând cu data de 1 septembrie 2008 când întregul contract, ajuns la termenul pentru care a fost încheiat, şi-a încetat valabilitatea.
Potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective la nivel superior, ceea ce nu este cazul în litigiul de faţă în care, aşa cum s-a arătat în lipsa unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate după expirarea celui anterior, reglementarea raporturilor dintre salariaţi şi angajator este guvernată de singurul contract în vigoare, cel de la nivel naţional şi ale cărui clauze au fost corect respectate de societatea intimată la data concedierii salarialului R.I. în luna iunie 2009.
În egală măsură, din considerentele sentinţei nu rezultă care sunt motivele ce atrag nulitatea dispoziţiei contestate, în condiţiile în care dispoziţia nr.876/16 martie 2009 cu privire la indemnizaţiile de concediere şi durata dreptului la preaviz pentru salariaţii ale căror contracte de muncă încetează prin desfiinţarea posturilor ocupate,nu au fost contestată pe căile legale de organizaţiile sindicale.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea a admis ca fiind fondat recursul exercitat de societatea intimată şi în temeiul art.312 cod pr.civ. constatând că sentinţa primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii, a modificat-o în totalitate cu consecinţa respingerii contestaţiei ca neîntemeiate.
