C. muncii, art. 50 lit. h), art. 52 alin. (1) lit. c) şi alin. (2)
Salariatul are obligaţia ca, la data încetării suspendării de drept a contractului său individual de muncă, intervenită ca urmare a arestării sale preventive, în condiţiile reglementate de art. 50 lit. h) C. muncii, adică după punerea sa în libertate, să se prezinte la locul de muncă pentru a-şi relua activitatea.
Dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu sala
riul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
în situaţia în care angajatorul dispune suspendarea unui contract individual de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, el nu are obligaţia să-l reîncadreze pe salariatul al cărui contract individual de muncă a fost suspendat până la finalizarea procesului penal şi stabilirea definitivă a nevinovăţiei acestuia. Angajatorul are însă posibilitatea să dispună încetarea suspendării dispuse de el pe temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii şi să-l reîncadreze pe salariat cu începere de la data încetării suspendării.
C.A. Timişoara, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 55 din 18 ianuarie 2007, portal.just.ro
Prin sentinţa civilă nr. 704 din 30 martie 2006, Tribunalul Timiş admis acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul D.V.I. împotriva pârâtelor SC E.S. SA, S.Î.S.E. E.B. Timişoara şi SC F.Î.S.E.
E. SA Bucureşti şi a dispus anularea în întregime a deciziei nr. 529 din 14 noiembrie 2005 de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului, emisă de pârâtă; anularea în parte a deciziei nr. 63 din 9 februarie 2006, emisă de pârâtă, privind data reluării activităţii, în funcţia de inginer principal specialist la compartimentul marketing-vânzări din cadrul S.I.S.E. Banat, începând cu data de 18 octombrie 2005, iar nu de la data de 1 februarie 2006, menţinând în rest dispoziţiile acestei decizii; obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite şi neacordate, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 18 octombrie 2005 şi în continuare pe durata derulării contractului individual de muncă.
Examinând recursurile declarate de pârâte, curtea a apreciat că sunt întemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: conform contractelor individuale de muncă încheiate între părţi, a actelor adiţionale la aceste contracte şi a deciziilor nr. 83 din 1 februarie 2002 şi nr. 41 din 5 aprilie 2005, reclamantul a fost angajat al SC D.F.E.E. E. SA Bucureşti şi apoi al SC F.Î.S.E. E.S. SA Bucureşti, în funcţia de director.
Prin decizia nr. 149 din 8 aprilie 2005, emisă de intimata SC
F.Î.S.E. E.S. SA Bucureşti, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat de drept, cu începere de la data de 8 aprilie 2005, în temeiul art. 50 lit. h) C. muncii, ca urmare a arestării preventive a acestuia. Prin decizia nr. 164 din 18 mai 2005, s-a prevăzut
că reclamantul rămâne la dispoziţia SC E.S. SA, S.I.S.E. E.B. Timişoara, pentru a fi încadrat într-o funcţie corespunzătoare pregătirii profesionale, însă nu a fost încadrat într-o astfel de funcţie, deoarece starea de arest preventiv a durat până la data de 18 octombrie 2005 şi reclamantul nu a solicitat reîncadrarea până la data de 15 noiembrie 2005. Prin decizia nr. 529 din 14 noiembrie 2005, emisă de pârâta SC
F.I.S.E. E.S. SA Bucureşti, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, cu începere de la data de 18 octombrie 2005, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, întrucât reclamantul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, suspendarea urmând să opereze până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
La data de 15 noiembrie 2005, reclamantul a solicitat pârâtei SC
E.S. SA, S.I.S.E. E.B. Timişoara să-l reîncadreze, deoarece motivele pentru care s-a dispus suspendarea au încetat, iar la data de 29 noiembrie 2005 a solicitat anularea ca nelegală a deciziei nr. 529 din 14 noiembrie 2005, ce i-a fost comunicată la 17 noiembrie 2005, reintegrarea sa în postul deţinut anterior, acela de inginer principal specialist, şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale la zi, începând cu data suspendării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă în unitate, arătând că s-a ignorat decizia nr. 164 din 18 mai 2005, prin care s-a dispus încadrarea sa într-o funcţie care să corespundă pregătirii sale profesionale, respectiv inginer principal specialist, funcţie ce nu este incompatibilă cu situaţia juridică a reclamantului.
Prin decizia nr. 164 din 18 mai 2005 nu s-a dispus însă încadrarea reclamantului în funcţia de inginer principal specialist, fapt de altfel imposibil, datorită arestării sale preventive. Ulterior punerii sale în libertate, reclamantul nu a solicitat încadrarea într-o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale, şi anume cea de inginer principal specialist, şi nu s-a încheiat un contract individual de muncă între părţi cu privire la o asemenea funcţie anterior datei de 14 noiembrie 2005, deşi el avea obligaţia ca, la data încetării suspendării de drept, adică după punerea sa în libertate, să se prezinte la locul de muncă pentru a-şi relua activitatea.
In condiţiile în care reclamantul nu a fost reîncadrat pe funcţia de inginer principal specialist, angajatorul putea suspenda din proprie iniţiativă contractul individual de muncă al reclamantului, încheiat pentru funcţia de director, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, dcoarece reclamantul a fost trimis în judecată pentru fapte penale
incompatibile cu funcţia deţinută, astfel încât decizia nr. 529 din 14 noiembrie 2005 nu este lovită de vreun motiv de nulitate.
Prin decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2006, emisă de pârâta SC
F.Î.S.E. E.S. SA Bucureşti, conducerea SC E.S. SA, S.Î.S.E. E.B. Timişoara a fost mandatată să-l încadreze pe reclamant într-o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale. Prin aceeaşi decizie s-a dispus încetarea aplicabilităţii prevederilor deciziei nr. 41 din 5 aprilie 2005 de numire a reclamantului în funcţia de director la pârâta SC
F.Î.S.E. E.S. SA Bucureşti şi a deciziei nr. 529 din 14 noiembrie 2005 de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, cu începere de la data de 25 ianuarie 2006. Prin urmare, decizia nr. 529 din 14 noiembrie 2005 nu a fost revocată, aşa cum susţine reclamantul şi cum a reţinut instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate, astfel încât efectele ei nu au încetat anterior datei de 25 ianuarie 2006, menţionată în decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2006.
Pe cale de consecinţă, decizia nr. 529 din 14 noiembrie 2005, precum şi cererea reclamantului de anulare a acestei decizii nu au rămas fară obiect, aşa cum se arată în considerentele hotărârii atacate, iar instanţa de fond trebuia să o respingă ca neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 52 alin.(l) lit. c) C. muncii şi la împrejurarea că reclamantul nu a fost reîncadrat pe funcţia de inginer principal specialist, iar contractul lui individual de muncă pentru funcţia de director nu a încetat în vreunul din cazurile reglementate de lege, dispunându-se încetarea efectelor deciziei nr. 41 din 5 aprilie 2005 de numire a sa în
funcţia de director al SC F.Î.S.E. E.S. SA Bucureşti cu începere de la data de 25 ianuarie 2006, conform deciziei nr. 28 din 25 ianuarie 2006.
Prin decizia nr. 63 din 9 februarie 2006, s-a prevăzut că, începând cu data de 1 februarie 2006, reclamantul îşi reia activitatea în funcţia de inginer principal specialist la compartimentul marketing-vânzări
_A _ _ _
din cadrul SC E.S. SA, S.I.S.E. E.B. Timişoara, ca urmare a încetării aplicabilităţii suspendării contractului său individual de muncă dispuse în baza art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii.
Conform art. 52 alin. (2) C. muncii, în cazul prevăzut de art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Prin urmare, în situaţia în care angajatorul dispune suspendarea unui contract individual de muncă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii, el nu are obligaţia să-l reîncadreze pe salariatul al cărui contract individual de muncă a fost suspendat până la finalizarea procesului penal şi stabilirea definitivă a nevinovăţiei acestuia. Angajatorul are însă posibilitatea să dispună încetarea suspendării dispuse de el pe temeiul ai*t. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii şi să-l reîncadreze pe salariat cu începere de la data încetării suspendării.
întrucât, prin decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2006 s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului, iar nu revocarea acesteia, hotărârea instanţei de fond de anulare în parte a deciziei nr. 63 din 9 februarie 2006, în ceea ce priveşte data reîncadrării reclamantului, şi de obligare a intimatei la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite şi neacordate, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 18 octombrie 2005 şi, în continuare, pe durata derulării contractului individual de muncă, urmând să se menţioneze data de 18 octombrie 2005 ca dată a reîncadrării, este nelegală şi netemeinică prin raportare la dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c) coroborate cu cele ale art. 52 alin. (2) C. muncii şi la împrejurarea că reclamantul trebuia să se prezinte la locul de muncă pentru reluarea activităţii după încetarea suspendării de drept a contractului său individual de muncă, întemeiată pe prevederile art. 50 lit. h) C. muncii.
