Art. 83 din Legea 76/2002.Obligaţia angajatorului de a restitui sumele încasate pentru absolventul angajat subzistă şi în cazul încetării raporturilor de muncă prin acordul părţilor la iniţiativa angajatorului. Contracte de muncă


Potrivit menţiunilor din cartea de muncă, rezultă că raporturile de muncă ale angajatei societăţii recurente au încetat în baza art. 55 lit. b Codul muncii, temei ce reglementează încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor. Din acest punct de vedere, nu are relevanţă că încetarea raporturilor de muncă a fost iniţiată de angajată, dacă angajatorul a fost de acord cu cererea acestuia, iar încetarea contractului a fost dispusă prin acordul părţilor şi nu prin demisie.

Criticile recurentei privind inaplicabilitatea modificărilor aduse legii 76/2002 nu au relevanţă în cauză întrucât şi sub incidenţa art. 83 din Legea 76/2002 nemodificată subzistă obligaţia angajatorului de a restitui sumele încasate pentru fiecare absolvent – angajat în cazul încetării raporturilor de muncă prin acordul părţilor. Textul de lege cât şi clauza prevăzută de art. 5 din convenţia încheiată privind lipsa obligaţiei de plată în cazul încetării contractului de muncă din iniţiativa angajatului, se interpretează în sensul aplicării sale doar în cazul demisiei, respectiv denunţării unilaterale a contractului, aspect corect reţinut de instanţa de fond.