În situaţia în care există încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, la nivel de ramură şi la nivel naţional se aplică unul singur, respectiv indicat la nivel de unitate. În lipsa acestuia se aplică contractul colectiv de muncă superior, respectiv de ramură dacă nu există la nivel de unitate şi la nivel naţional dacă nu există la nivel de ramură.
Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 371 din 23 mai 2008
Prin sentința civilă nr. 61/25.01.2008 a Tribunalului Brăila s-a admis cererea reclamantei B.A. și au fost obligați pârâții M.J., Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească acesteia un salariu de bază pentru minorul B.B.C. născut la 1.06.2006.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3712/113/20.11.2007 la Tribunalul Brăila reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâții M.J., Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, solicitând obligarea acestora la plata ajutorului bănesc, egal cu un salariu de bază pentru nașterea unui copil.
în motivarea acțiunii civile reclamanta a arătat că îndeplinește funcția de grefier în cadrul J. Brăila.
La data de 1.06.2006 s-a născut copilul B.B.C. și la această dată angajatorul, Tribunalul Brăila, avea obligația ca în conformitate cu art. 51 lit. c) din Contractul colectiv de muncă (CCM) pe anul 2005-2006 să-i plătească un ajutor bănesc egal cu un salariu mediu pe unitate pentru nașterea fiecărui copil, a arătat reclamanta.
Această obligație, a mai arătat reclamanta, este imperativă, conform art. 241 lit. d) C.muncii și art. 3 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2005-2006 pentru toate unitățile angajatoare din țară, prin termenul de unitate înțelegându-se potrivit art. 2 alin. (2) din CCM unic pe anul 2005-2006 și instituțiile publice, asociațiile de orice fel și organele de stat.
Corelativ acestor obligații, toate drepturile acordate prin acest contract colectiv unic sunt garantate tuturor salariaților încadrați la toți angajatorii din țară, conform art. 246 alin. (1) lit. c) C.muncii și art. 3 alin. (1) lit. a) din CCM pe anul 2005-2006, indiferent dacă au raporturi tipice sau atipice de muncă, fără distincție și fără nici o , a arătat reclamanta.
Dispozițiile art. 295 alin. (2) C.muncii prevăd că „prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete potrivit principiului unde legea specială nu prevede, se completează cu legea general valabilă.
în această situație se găsește și personalul încadrat în justiție, care deși are o lege de salarizare specială, beneficiază totodată și de drepturile și ajutoarele prevăzute pentru toți ceilalți salariați din țară, fără nici o distincție și fără nici o discriminare.
însăși prevederile CCM unic la nivel național pentru anul 2005-2006 stipulează în art. 2 alin. (3) că la stabilirea drepturilor individuale, angajatorii vor asigura egalitatea de tratament pentru toți salariații fără discriminări directe sau indirecte care au ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosul sau exercitării drepturilor decurgând din contractele colective de muncă.
Discriminarea este sancționată atât pe plan intern, cât și internațional, a arătat reclamanta.
Principiul nediscriminării este tratat atât de Constituția României, cât și de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (1), a mai arătat reclamanta.
Pe plan internațional, garantarea nediscriminării salariaților a fost asigurată de Convenția OIM nr. 100/1951 asupra egalității de remunerare și de Convenția nr. 111/1951 privind discriminarea în domeniul forței de muncă și exercitării profesiei.
Tratamentul nediscriminatoriu pentru acordarea către toate persoanele aflate în situația prevăzută de art. 51 lit. c) din CCM unic este cu atât mai necesar, cu cât prestațiile sociale constând în ajutoarele familiale pentru nașterea copiilor constituie un obiectiv important al asistenței sociale acordate atât pe plan intern, cât și comunitar, a arătat reclamanta.
Prestațiile familiale și de maternitate și-au găsit reglementări speciale în Convenția OIM nr. 102/1952 privind securitatea socială și în Regulamentul nr. 883/2004 al Consiliului Europei care au în vedere asigurarea unui cadru protector copilului nou născut și familiei din care face parte.
Egalitatea tuturor celor care muncesc și implicit a drepturilor de care beneficiază fac obiectul atât a Convenției OIM nr. 183/2000 privind protecția maternității în scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc, cât și a Cartei Social Europene Revizuite (ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care declara că, „lucrătoarele în caz de maternitate, au dreptul la o protecție specială” și „toți lucrătorii și persoanele aflate în întreținerea acestora au dreptul la securitate socială”, iar familia, în calitate de celulă fundamentală a societății, are dreptul la o protecție socială juridică și economică corespunzătoare în vederea asigurării deplinei sale dezvoltări (pct. 8, 12, 16, 17 din Cartă).
în acest sens sunt și actele normative interne: Legea nr. a securității și sănătății în muncă; Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială; O.U.G. nr. 148/2005 pentru susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a mai arătat reclamanta.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este angajată la Judecătoriei Brăila ca grefier. La data de 1.06.2006 a dat naștere minorului B.B.C.
în calitate de grefier, reclamanta este salariată în baza Legii nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care deși este o lege specială, nu exclude acordarea altor drepturi de natura celui solicitat prin prezenta acțiune.
în baza art. 11 lit. d) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2005-2006 prevede la art. 51 că în afara ajutoarelor prevăzute de lege, salariații vor beneficia și de un salariu de bază plătit de unitate mamei cu ocazia nașterii fiecărui copil.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M.J. și Curtea de Apel Galați, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
în motivarea recursului său, pârâta Curtea de Apel Galați a susținut că într-adevăr contractul colectiv de muncă la nivel național înregistrat sub nr. 2001/2005 pentru anii 2005-2006 prevede la art. 51 lit. c) că mamele vor beneficia de un salariu de bază pentru nașterea fiecărui copil și că potrivit art. 11 din Legea nr. 130/1996 clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, în același sens fiind și dispozițiile art. 241 alin. (1) lit. d) C.muncii.
Reclamanta însă, a arătat recurenta pârâtă, în calitate de salariată la Judecătoria Brăila, chiar dacă nu este membră de sindicat i se aplică prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din sistemul justiției înregistrat sub nr. 46465/18.06.2006 încheiat pentru o perioadă de 2 (doi) ani.
Articolul 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, cât și art. 238 alin. (1) C.muncii precizează că contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior față de contractele încheiate la nivel superior, iar art. 236 C.muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 prevăd că aceste contracte colective de muncă reprezintă convenția părților dintre angajator și angajat, a arătat recurenta pârâtă.
Or, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură justiție între M.J. și F.N.S.J. nu a preluat prevederea art. 51 lit. c) din CCM la nivel național, iar contractul colectiv de muncă la nivel național pe anul 2005-2006 din partea salariaților a fost semnat de C.S.N. ,,M.” la care este afiliată F.N.S.J., M.J. nefigurând printre instituțiile bugetare semnatare, a arătat recurenta.
în atare condiții, a arătat recurenta pârâtă, reclamanta nu poate beneficia de prevederea din art. 51 lit. c) din Contractul colectiv de muncă la nivel național.
A solicitat admiterea recursurilor și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantei ca nefondată.
în drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ.
în motivarea recursului său, pârâtul M.J. a susținut că drepturile de natură salarială sau de altă natură de care beneficiază personalul din sistemul justiției sunt reglementate de legislația specifică acestei categorii profesionale, acestea putând beneficia și de alte drepturi sub condiția prevederii exprese în beneficiul acestora.
S-a mai arătat că, potrivit art. 2 din Contractul colectiv la nivel național, în acestea sunt cuprinse drepturile și obligațiile patronilor și salariaților cu privire la condițiile generale de muncă, iar în ceea ce privește condițiile specifice de muncă, determinate conform legii, drepturile și obligațiile părților se pot stabili prin contractele colective de muncă la nivel de ramură, grup de unități, unități și instituții.
Potrivit art. 3 din CCM, aceste contracte se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, dar prin acestea nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum este stabilit prin dispoziții legale, a mai arătat recurentul pârât.
Prevederile art. 157 C.muncii menționează că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, a arătat recurentul.
Ori din prevederile menționate mai sus rezultă că pentru personalul instituțiilor publice drepturile salariale nu pot forma obiectul unor negocieri colective, drepturile respective fiind stabilite prin lege, a mai susținut recurentul.
Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel național nu pot fi aplicate decât prin prisma legislației specific aplicabilă personalului din sistemul justiției, astfel că acțiunea civilă a reclamantei a fost admisă greșit în absența unui temei legal.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii civile a reclamantei.
în drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.proc.civ.
Curtea de Apel Galați a admis recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Galați și M.J. împotriva sentinței civile nr. 61/25.01.2008 pronunțate de Tribunalul Brăila.
A fost modificată în tot sentința civilă nr. 61/2008 și, în rejudecare, a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă a reclamantei B.A. împotriva pârâților M.J., Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați.
Au fost avute în vedere următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta îndeplinește funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Brăila, deci face parte din personalul auxiliar de specialitate din cadrul sistemului autorității judecătorești, autoritate care este finanțată integral de la bugetul de stat.
Personalul auxiliar din cadrul autorității judecătorești are o legislație specifică de stabilire a unor drepturi bănești, salariu, sporuri etc.: Legea nr. 567/2004 și O.G. nr. 8/2007.
Deci pentru această categorie profesională drepturile salariale, cât și alte drepturi nu se stabilesc prin negociere, ci se stabilesc prin dispoziții legale.
Or, drepturile bănești sub forma ajutorului prevăzut de art. 51 lit. c) din CCM la nivel național pentru anii 2005-2006 pentru a fi acordate trebuie să fie prevăzute expres în lege.
Este adevărat că și această categorie profesională care își desfășoară activitatea în cadrul unei autorități publice – instanțele judecătorești – poate încheia contracte colective de muncă, dar prin acestea nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale: salariu, sporuri, ajutoare bănești etc.
Articolul 241 C.muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 prevăd întinderea efectelor contractelor colective de muncă în funcție de nivelul la care se încheie: unități, grup de unități ramură la nivel național, această din urmă categorie de CCM aplicându-se pentru toți salariații de la toți angajatorii din țară.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil trebuie să se înțeleagă că se aplică unul singur, astfel: contractul colectiv de muncă de la nivelul unității, dacă s-a încheiat și există un astfel de contract (care înglobează și prevederile contractelor colective încheiate la nivel superior); contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, dacă nu există contract colectiv la nivel de unitate și nici la nivel de grup de unitate și dacă unitatea este cuprinsă în anexa la contractul de ramură; contractul colectiv de muncă unic la nivel național, dacă nu sunt încheiate contracte colective la nivel de unitate, grup de unități și nici la nivel de ramură, deci se aplică cel încheiat efectiv la nivelul cel mai mic.
în cauză, salariații din justiție – personal auxiliar au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de grup de unitate din justiție între M.J. și salariați reprezentați de F.N.S.J. afiliată la C.S.M. înregistrat sub nr. 46465/18.05.2006.
Or, în acest contract nu au fost negociate și menționate drepturile prevăzute de art. 51 lit. c) din CCM.
Aceste drepturi, chiar potrivit CCM la nivel național 2005-2006, trebuiau negociate cu Ministerul Justiției, conform art. 9 din CCM lucru care nu s-a făcut.
Mai mult decât atât, CCM la nivel național pentru anii 2005-2006 nu este semnat ca instituție bugetară de M.J., ci numai de C.S.M.
în atare condiții, nu există o bază legală pentru acordarea acestui drept prevăzut de art. 51 lit. c) din CCM pe anii 2005-2006 pentru salariații din justiție, respectiv reclamanta.
Nu poate fi primită motivarea instanței de fond că prin neacordarea acestui ajutor s-ar crea o situație discriminatorie conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 și a Convenției OIM nr. 183/2000 privind protecția maternității, întrucât salariatul din cadrul autorității judecătorești beneficiază de drepturile ce le sunt acordate prin lege inclusiv ajutoarele pentru maternitate.
