Asigurări sociale Competenta instanţei de a judeca contestaţii împotriva deciziei emise de casa judeţeană de pensii


Este inadmisibilă cererea formulată de reclamant prin care solicită stabilirea stagiului de cotizare direct instanţei de judecată, fără ca instituţia specializată (Casa judeţeană de Pensii) să fi emis o decizie în legătură cu acest drept.

Secţia civilă, decizia nr. 805 din 13 mai 2003

Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, se constată următoarele :Petentul LI. are calitatea de pensionar, începând cu luna septembrie 198&, cu o vechime neîntreruptă de 42 de ani.Din adeverinţa aflată la dosarul Tribunalului Cluj rezultă că petentul a desfăşurat pe diferite intervale de timp activităţi în funcţii care se încadrează în grupa I de muncă, conform Anexei I pct. 123 din Ordinele nr. 5011990 şi 125/1990.începând cu anul 1999, petentul L.l s-a adresat Casei judeţene de Pensii pentru a-i fi recalculată pensia, pentru cei 24 de ani, 11 luni şi 19 zile afirmativ lucrate în grupa I de muncă, răspunsul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială – Serviciul de Pensii de Stat fiind acela de refuz de recalculare, având în vedere Precizările M.M.P.S. nr. 1974/1999.La 8 aprilie 2002, petentul a înregistrat o nouă cerere la Casa judeţeană de Pensii Cluj, prin care solicita, din nou, recalcularea pensiei, având în vedere adeverinţa eliberată de Regionala Căi Ferate Cluj cu nr. 404/344/2002.Răspunsul trimis petentulul sub nr. 14762/23 aprilie 2002 conţine un nou refuz de recalculare a pensiei, pentru neîndeplinirea condiţiilor legale.în sfârşit, sub nr. 104 din 6 ianuarie 2003, petentul înregistrează acţiunea la Tribunalul Cluj cerând obligarea Casei Judeţene de Pensii Cluj la recalcularea pensiei sale, având în vedere adeverinţa eliberată de fostul loc de muncă.Cererea petentulul este formulată şi judecată de Tribunalul Cluj în baza Legii nr. 1912000 privind sistemul public de pensii.în conformitate cu art. 36 din această lege, admiterea sau respingerea cererii de pensionare, dar şi cererea de recalculare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, care poate fi contestată la tribunal, în termen de 45 de zile de la comunicar (art. 87 din lege).Din cele reţinute mai sus, rezultă că petentului nu i-a fost emisă nici o decizie în sensul art. 36 din Legea nr. 19/2000, acesta purtând doar o corespondenţă cu Casa Judeţeană de Pensii, în legătură cu posibilitatea recalculării pensiei sale.Nici petentul nu a apreciat răspunsul primit în 23 aprilie 2002 ca fiind decizie,, cererea formulată la tribunal fiind înregistrată mult după termenul de 45 de zile prevăzut de art. 87 din lege (6 ianuarie 2003).Instanţa nu a fost investită nici prin prisma art. 155 din legea nr. 19/2000 care stabileşte competenţa materială a tribunalelor atunci când judecă litigii în baza Legii nr. 19/2000, cererea petentului neputând fi încadrată în nici una din situaţiile prevăzute de lit. a) – i) din acest articol.în consecinţă, admiţând acţiunea, prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, pronunţându-se asupra temeiniciei cererii petentului, înainte ca instituţia prevăzută de lege – Casa Judeţeană de Pensii – să se fi pronunţat printr-o decizie emisă în baza art. 86 din Legea nr. 19/2000.Or, legea stabileşte instanţei doar competenţa de control judiciar, ea neputându-se subroga în atribuţiile organului administrativ, prevăzut de lege. (Judecător Gabriella Purja)