Asigurări sociale – contestaţie decizie pensie. calcul stagiu cotizare Pensii


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 761/AS

Şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009

S-a luat în examinare pentru solutionare în primă instanţă contestaţia

formulată de contestator …………. în contradictoriu cu intimata Casa

Judeţeană de Pensii Argeş şi chemat în garanţie …………., avînd ca

obiect contestaţie decizie de pensionare.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţă din data de

02.04.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face

parte integrantă din prezenta sentinţă, când având nevoie de timp pentru deliberare,

instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 09.04.2009, când deliberând

a pronunţat următoarea soluţie.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 09.05.2007

contestatorul a formulat contestaţie împotriva deciziei de pensionare

nr.2908025 din 22.03.2007 emisa de ……….. pe care o consideră nelegală şi

netemeinică solicitând:

– Boala profesionala care i-a produs invaliditatea să fie raportată la codul

de boala T.56.2(965) confirmata de ………………….;

– Perioada 01.08.1985-31.03.1998 sa fie trecută in grupa speciala de

conform H.G 1025/2003 si Legii 226/2006, mai puţin perioadele 25.05.1988-

02.07.1988; 21.01.1989 -25.03.1989;

– Pentru aceeaşi perioada sa fie luat in calcul si …….. angajator în suma de

17740 lei si C.A.S asigurat in suma de 2359 lei;

– Perioada 01.06.1998-18.01.2007 în care a lucrat la secţia …….. să fie

încadrată conform prevederilor H.G 1025/2003 si Legii 226/2006 în anexa la

punctul 37;

– Sa se ia in calcul si lunile de incapacitate temporara, cu cheltuieli de

judecată.

In motivarea acţiunii formulate, se arată că diagnosticul care i-a produs

invaliditatea contestatorului a fost intoxicaţie cronică profesională cu compuşi

cianici, codul de boală fiind T.56.2(965) şi nu N 22, aşa cum este trecut în decizia

contestată.

Se învederează că perioada 01.08.1985 – 31.03.1998 trebuie trecută în

grupă specială de muncă, conform prevederilor HG nr.1025/2003 şi Legii

nr.226/2006, întrucât a fost salariatul unităţii ………… şi şi-a desfăşurat activitatea

la curăţitul şi desfundatul canalizărilor din industria chimică şi petrochimică, mai

puţin perioadele 25.05.1988-02.07.1988; 21.01.1989 -25.03.1989, în care şi-a

satisfăcut stagiul militar.

De asemenea, pentru perioada 01.08.1985 – 31.03.1988 …………

nu a ţinut cont de sentinţa civilă nr.422/6.12.2004, irevocabilă prin decizia

civilă nr.142/R/CM a Curţii de Apel Piteşti, prin care i-au fost acordate drepturi

băneşti în cuantum de 520.691.113 lei, pentru care unitatea a virat CAS angajator în

suma de 17740 lei si C.A.S asigurat in suma de 2359 lei.

Arată contestatorul că începând cu data de 01.06.1998 şi până la data de

18.01.2007 a lucrat în secţia ….., perioadă care se încadrează tot în grupă specială

de muncă, conform prevederilor HG nr.1025/2003 şi Legii nr.226/2006.

Mai susţine contestatorul că nu i s-a luat în calcul nici perioadele de

incapacitate temporară de muncă.

In susţinerea contestaţiei formulate, a fost anexat un set de înscrisuri (f.4-8).

La data de 02.07.2007 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin

care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării formulate se arată că prin cererea înregistrată la

C.J.P. Argeş sub nr.5011/29.01.2007, contestatorul a solicitat înscrierea la de

invaliditate, in conformitate cu dispoziţiile Legii nr.19/2000.

Prin Decizia nr.290825/22.03.2007 a C.J.P. Argeş, contestatorul a fost înscris

la de invaliditate, începând cu data de 29.01.2007, data la care acesta a depus

cererea de pensionare la C.J.P. Argeş, drepturile de pensie de invaliditate fiind

stabilite începând cu aceeaşi dată. Punctajul mediu anual realizat de contestator a

fost de 1.00678, corespunzător unui număr total de puncte de 35.23744.

In ceea ce priveşte primul capăt de cerere al acţiunii formulate de

contestator, prin care acesta contesta codul de pensie N22, se solicită respingerea

acestuia, întrucât contestatorul confunda codificarea utilizata pentru deciziile de

pensie, de Oficiul Central de Plata a Pensiilor, in sistem centralizat, cu codul bolii

profesionale, conform clasificării internaţionale a bolilor, cod stabilit in baza

diagnosticului de profesionalitate din fisa BP 2 .

Faptul că, contestatorul se afla in evidenta Serviciului Accidente de munca si

Boli profesionale din cadrul C.J.P. Arges cu codul bolii profesionale, nu are nici o

Boli profesionale din cadrul C.J.P. Arges cu codul bolii profesionale, nu are nici o

relevanta în ceea ce priveşte codificarea utilizata la emiterea deciziei de pensie de

relevanta în ceea ce priveşte codificarea utilizata la emiterea deciziei de pensie de

invaliditate contestate, deoarece codul N 22, reprezintă codificarea standardizata

pentru toate deciziile de pensie de invaliditate gradul II, din întreaga tară.

Se învederează de asemenea că, potrivit Legii nr.19/2000, nu exista ,,pensie

pentru boala profesională”, ci doar pensie de invaliditate, care poate fi de gradul I,

II sau III.

Contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul II in baza Deciziei

nr.69/17.01.2007 emisa de medicul expert al asigurărilor sociale, in conformitate cu

dispoziţiile art.56 din Legea nr. 19/2000. Singurul beneficiu oferit de Legea nr.

19/2000 pentru persoanele a căror invaliditate s-a ivit ca urmare a contactării de

boli profesionale este, potrivit dispoziţiilor art.58 din acelaşi act normativ, ca

asiguratul in sistemul public de pensii poate beneficia de pensie de invaliditate

indiferent de stagiul de cotizare.

indiferent de stagiul de cotizare.

In ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, potrivit căruia perioada lucrata de

la 01.08.1985 pana la 31.03.1998, sa fie încadrata în condiţii speciale, conform H.G.

nr.1025/2003 si Legii nr.226/2006 se solicită respingerea acestuia în raport de

disp.art.1 alin.1 şi 2 din Legea nr. 226/2006.

Conform înregistrărilor din carnetul de munca al contestatorului, poziţia 84, s-

Conform înregistrărilor din carnetul de munca al contestatorului, poziţia 84, s-

a recunoscut de către unitatea angajatoare a acestuia Arpechim Piteşti, ca perioadă

a recunoscut de către unitatea angajatoare a acestuia Arpechim Piteşti, ca perioadă

lucrata in condiţii speciale, conform Legii nr.226/2006 anexa 1 pct.37, înainte de

lucrata in condiţii speciale, conform Legii nr.226/2006 anexa 1 pct.37, înainte de

intrarea in vigoare a Legii nr.19/2000, o perioada de 2 ani si 10 luni, respectiv

intrarea in vigoare a Legii nr.19/2000, o perioada de 2 ani si 10 luni, respectiv

01.06.1998 – 01.04. 2001.

Perioada 01.08.1985 – 31.03.1998, conform înregistrărilor din carnetul de

Perioada 01.08.1985 – 31.03.1998, conform înregistrărilor din carnetul de

munca (poziţia 79), a fost înregistrată ca perioada lucrata in grupa I de munca,

munca (poziţia 79), a fost înregistrată ca perioada lucrata in grupa I de munca,

conform sentinţei civile nr.2658/24.06.2005 a Tribunalului Arges. In carnetul de

conform sentinţei civile nr.2658/24.06.2005 a Tribunalului Arges. In carnetul de

munca al contestatorului, pentru perioadele 01.08.1985 -24.05.1988, 04.07.1988-

munca al contestatorului, pentru perioadele 01.08.1985 -24.05.1988, 04.07.1988-

20.01.1989, 29.03.1989 – 31.03.1998, în care acesta a desfăşurat activitate in grupa I

20.01.1989, 29.03.1989 – 31.03.1998, în care acesta a desfăşurat activitate in grupa I

de muncă, conform sentinţei civile nr.2658/24.06.2005 a Tribunalului Arges, nu

de muncă, conform sentinţei civile nr.2658/24.06.2005 a Tribunalului Arges, nu

exista înregistrări din care sa rezulte ca acesta a desfăşurat activitate in condiţii

exista înregistrări din care sa rezulte ca acesta a desfăşurat activitate in condiţii

speciale, conform Legii nr.226/2006.

speciale, conform Legii nr.226/2006.

Mai mult, contestatorul solicită sa fie încadrat in condiţii speciale conform

pct. 38 din anexa la Legea nr.19/2000, însă pentru locurile de muncă prevăzute la

poziţia 38, S.C. Arpechim Piteşti SA nu a obţinut aviz pentru încadrarea acestora in

condiţii speciale.

Învederează intimata că în cazul în care contestatorul va prezenta adeverinţă

întocmită în conformitate cu disp. Legii nr.226/2006 din care sa rezulte ca in

perioadele mai sus-menţionate a desfăşurat activitate in condiţii speciale, drepturile

sale de pensie pot fi eventual revizuite.

In ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere, se arată că din adeverinţa

nr.799/27.02.2007, privind datele necesare determinării stagiului de cotizare si a

punctajului mediu pentru contestatorul ………., întocmită de C.J.P. Argeş pe

baza declaraţiilor nominale depuse de angajatorul acestuia, rezultă ca in lunile

martie, iunie, septembrie 2002, februarie, martie, septembrie 2003, acesta a

desfăşurat activitate în condiţii deosebite de muncă.

Totodată, dispoziţiile H.G. nr.261/2001 prevăd criterii pentru încadrarea

unor locurilor de muncă în condiţii deosebite, criterii enumerate la art.2 şi o

metodologie de încadrare, prevăzuta la art.3, metodologie care presupune, printre

altele, ca nominalizarea in vederea încadrării locurilor de muncă in condiţii

deosebite si stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, să se facă de

către angajator împreună cu sindicatele, in baza unui aviz obţinut de la inspectoratul

teritorial de muncă.

In ceea ce priveşte al patrulea capăt de cerere al acţiunii formulate de

contestator, potrivit căruia la determinarea drepturilor de pensie ale acestuia nu a

fost avută în vedere sentinţa civila nr.422 din 06.12.2004 a Tribunalului Arges,

rămasă definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.142/R-CM a Curţii de Apel

Piteşti, se arată că acesta este neîntemeiat, deoarece potrivit dispoziţiilor art.164 din

Legea nr.19/2000 la determinarea punctajelor anuale pana la intrarea in vigoare a

Legii nr.19/2000, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu

modul de înregistrare a acestora in carnetul de munca.

Pentru perioadele 18.10.1984 – 24.05.1988, 04.07.1988 – 20.01.1989,

Pentru perioadele 18.10.1984 – 24.05.1988, 04.07.1988 – 20.01.1989,

29.03.1989 – 01.04. 2001, la determinarea punctajelor anuale realizate de contestator

29.03.1989 – 01.04. 2001, la determinarea punctajelor anuale realizate de contestator

s-au avut in vedere, dispoziţiile art.164 din Legea nr. 19/2000.

s-au avut in vedere, dispoziţiile art.164 din Legea nr. 19/2000.

După data de 01.04.2001, la determinarea punctajelor anuale realizate de

După data de 01.04.2001, la determinarea punctajelor anuale realizate de

contestator, s-au utilizat veniturile din declaraţiile nominale depuse de angajatorul

contestator, s-au utilizat veniturile din declaraţiile nominale depuse de angajatorul

acestuia la C.J.P.Argeş si Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, in conformitate

cu dispoziţiile art.6 alin. 5 din Legea nr.19/2000.

In cazul în care unitatea angajatoare a contestatorului nu a înscris in carnetul

de munca toate drepturile salariale cuvenite acestuia, in baza sentinţei civile

nr.422/C.M./06.12.2004, contestatorul poate solicita ……………………, sa

procedeze la înregistrarea acestora in carnetul sau de munca si, ulterior, după

efectuarea rectificărilor, sa prezinte carnetul de munca la C.J.P.Argeş, în vederea

revizuirii drepturilor sale de pensie.

In ceea ce priveşte al cincilea capăt de cerere se solicită respingerea acestuia,

deoarece aşa cum rezulta din buletinul de calcul ce a stat la baza decizei contestate,

lunile noiembrie 2004, august 2005, si perioada 20.07.2006 – 01.01.2007 cat acesta s-

a aflat in incapacitate temporara de munca, a fost avuta in vedere la determinarea

drepturilor sale de pensie, conform datelor din adeverinţa nr.63227/06.03.2007 a

Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, întocmită pe baza declaraţiilor nominale

depuse de angajatorul contestatorului, conform art.6 alin.5 din Legea nr. 19/2000.

In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115-118 Cod

procedura civila, Legea nr. 19/2000.

In susţinerea întâmpinării formulate, intimat a anexat un set de înscrisuri

(f.16-39).

La data de 02.07.2007 intimata a depus la dosarul cauzei şi o cerere de

chemare în garanţie a SC ARPECHIM SA PITEŞTI, solicitând, în cazul admiterii

acţiunii contestatorului, să fie obligată chemata în garanţie: să emită şi să comunice

adeverinţă întocmită în conformitate cu disp.Legii nr.226/2006 din care să rezulte

că perioadele în care acesta a desfăşurat activitate în grupa I de muncă reprezintă

perioadă lucrată în condiţii speciale; să înregistreze în carnetul de muncă al

contestatorului drepturile salariale conform sentinţei civile nr.422/6.12.2004; în

situaţia în care se va dovedi că l-a încadrat eronat pe contestator în lunile martie,

iunie, septembrie 2002, februarie, martie , septembrie 2003, în condiţii deosebite de

muncă, să procedeze la depunerea de declaraţii rectificative pentru aceste perioade.

La data de 12.09.2007 chemata în garanţie a depus la dosarul cauzei

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca

netemeinică şi nelegală.

In motivarea întâmpinării se arată că în perioadele 01.08.1985 – 24.05.1988,

4.07.1988 – 20.01.1989, 29.03.1989 – 31.03.1998, pentru care contestatorul a fost

încadrat în grupa I de muncă, conform sentinţei civile a Tribunalului Argeş, acesta a

desfăşurat activitate în cadrul formaţiei „curăţiri canale”, loc de muncă care deşi a

fost încadrat în grupa I de muncă, nu a obţinut aviz de încadrare în condiţii speciale

de muncă deoarece această activitate nu mai exista la data apariţiei HG nr.

1025/2003.

Referitor la înregistrarea în carnetul de muncă al contestatorului a drepturilor

salariale cuvenite conform sentinţei nr.422/6.12.2004 a Tribunalului Argeş, se arată

că unitatea l-a despăgubit pe reclamantul …………….. cu drepturile salariale

cuvenite, însă orele suplimentare nu se înscriu în cartea de muncă, iar salariul tarifar

care se înscrie în cartea de muncă este acelaşi, chiar dacă o persoană are regim de

lucru de 6 ore/zi sau 8 ore/zi.

Se arată de asemenea că în perioadele martie, iunie, septembrie 2002 şi

februarie, martie, septembrie 2003, reclamantul este încadrat în condiţii speciale de

muncă, conform declaraţiilor rectificative anexate.

In susţinerea întâmpinării formulate, chemata în garanţie a depus la dosarul

cauzei un set de înscrisuri (filele 51- 81).

La data de 23.11.2007 contestatorul a formulat şi a depus la dosarul cauzei

contestaţie împotriva deciziei de pensionare nr.290825/19.10.2007, având în vedere

aceleaşi motive invocate în cererea introductivă.

La data de 24.06.2008 contestatorul a depus la dosarul cauzei contestaţie şi

împotriva deciziei de pensionare nr.290825/20.05.2008, având în vedere aceleaşi

motive care au stat la baza contestării deciziilor nr.290825./22.03.2007 şi

nr.290825/19.10.2007.

La data de 22.09.2009, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe şi cauza cu

nr.3379/109/2008, având ca obiect aceeaşi contestaţie formulată de contestatorul

……………… împotriva deciziei nr.290825/20.05.2008 emisă de intimata C.J.P.

Argeş.

Prin această contestaţie, contestatorul învederează, în plus faţă de cererea

iniţială, că a lucrat în cadrul secţiei …………… o perioadă de 8 ani, 7 luni şi

12 zile, în condiţii speciale, însă în deciziile de pensie figurează numai 8 ani şi 4 luni,

lipsind 3 luni şi 12 zile.

De asemenea, a solicitat să i se ia în calcul vechimea de 20 de ani, 11 luni şi

29 zile, în grupă specială de muncă şi să se împartă punctul de pensie conform

anexei 4 din Legea nr.19/2000 şi să se ţină cont de art.16 alin.1 din Constituţie.

Prin încheierea din data de 22.01.2009 instanţa a dispus conexarea dosarului

nr.3379/109/2008 al acestei instanţe la prezenta cauză.

La data de 16.10.2008 intimata a depus la dosarul cauzei note de şedinţă prin

care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de contestatorul Moraru Danut

împotriva deciziei nr.290825/20.05.2008.

Astfel, se precizează că prin Decizia nr.290825/20.05.2008 emisă de

C.J.P.Argeş, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, prin luarea

in calcul a sporurilor cu caracter permanent, conform adeverinţelor

nr.21868/19.03.2007 si nr.21869/19.03.2007, emise de Petrom SA Bucureşti –

Combinatul Petrochimic Arpechim SA Piteşti.

In urma recalculării, punctajul mediu anual realizat de contestator a crescut la

1.04543 puncte.

In ceea ce priveşte susţinerea contestatorului din contestaţia formulată

împotriva deciziei nr.290825/20.05.2008, potrivit căreia in perioada 01.06.1998 –

01.10.2007 a lucrat in condiţii speciale conform Legii nr.226/2006, 8 ani, 7 luni si

12 zile, iar din buletinul de calcul lipsesc 3 luni si 12 zile, se arată că această

diferenţă rezulta din faptul că, începând cu luna august 2006, unitatea angajatoare a

acestuia nu l-a mai declarat pe contestator ca desfăşurând activitate in condiţii

speciale, aşa cum rezulta din adeverinţa nr.6377/06.03.2007, întocmita de Casa de

Pensii a Municipiului Bucureşti, întocmită in baza declaraţiilor nominale depuse de

societatea angajatoare a contestatorului.

Prin urmare, stagiul de cotizare realizat de contestator in condiţii speciale

este de 8 ani 4 luni şi 11 zile.

În ceea ce priveşte susţinerea, potrivit căreia, pe de o parte, contestatorul ar fi

realizat 20 de ani 11 luni si 29 zile in condiţii speciale de munca, iar pe de alta parte

doreşte „să se împartă punctul de pensie conform anexei 4 din Legea nr.19/2000”,

se arată că aceasta este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art.4 din Legea

nr.226/2006.

Astfel, contestatorul a realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale de 8

ani 4 luni şi 11 zile, iar conform anexei nr.4 la Legea nr.19/2000, pentru un stagiu

de cotizare realizat in condiţii speciale intre 7 si 10 ani, reducerea vârstei standard

de pensionare este de 3 ani.

Conform anexei nr.3 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare a

Conform anexei nr.3 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare a

contestatorului este de 65 ani, astfel că acesta îndeplineşte condiţiile pentru a fi

contestatorului este de 65 ani, astfel că acesta îndeplineşte condiţiile pentru a fi

înscris la pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare

înscris la pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare

conform art.4 din Legea nr. 226/2006 la 62 de ani.

conform art.4 din Legea nr. 226/2006 la 62 de ani.

In al doilea rând, anexa nr.4 (pct.6) din Legea nr.19/2000 prevede pentru

In al doilea rând, anexa nr.4 (pct.6) din Legea nr.19/2000 prevede pentru

reducerea vârstei standard de pensionare cu 3 ani, următoarele condiţii: 7 ani şi 6

reducerea vârstei standard de pensionare cu 3 ani, următoarele condiţii: 7 ani şi 6

luni – stagiu de cotizare realizat in condiţii speciale; 24 ani şi 6 luni – stagiu de

luni – stagiu de cotizare realizat in condiţii speciale; 24 ani şi 6 luni – stagiu de

cotizare de realizat in alte condiţii de muncă; 32 ani – stagiu total de cotizare

cotizare de realizat in alte condiţii de muncă; 32 ani – stagiu total de cotizare

necesar pentru înscrierea la pensie pentru limita de vârstă in condiţiile Legii nr.226/

2006, în timp ce contestatorul a realizat: 8 ani 4 luni şi 11 zile – stagiu de cotizare

realizat in conditii speciale; 12 ani 4 luni şi 11 zile – stagiu de cotizare in grupa I de

munca; 11 luni şi 13 zile – în grupa II de muncă, în total 21 ani 8 luni şi 5 zile.

Se concluzionează că reclamantul nu îndeplineşte nici altă condiţie prevăzuta

de anexa 4 din Legea nr.19/2000 (din 24 ani şi 6 luni în alte condiţii de munca – a

realizat doar 13 ani 3 luni şi 24 zile, iar din stagiul total de cotizare necesar de 32 ani

– a realizat doar 21 ani 8 luni şi 5 zile). Şi daca ar fi luată în calcul perioada de 12 ani

4 luni şi 11 zile (stagiu de cotizare in grupa I de muncă), ca stagiu de cotizare

realizat in condiţii speciale, pentru un stagiu total de cotizare realizat in conditii

speciale de 20 de ani 8 luni şi l7 zile, este necesar un stagiu total de cotizare de 27

ani, iar contestatorul a realizat doar un stagiu total de cotizare de 21 ani 8 luni şi 5

zile.

Sub aspectul probatoriului, în cauză, au fost încuviinţate şi administrate

pentru contestator probele cu înscrisuri şi expertiză contabilă, iar pentru celelalte

părţi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr.290825/22.03.2007 a C.J.P. Argeş (fila 4), contestatorul a fost

înscris la pensie de invaliditate, începând cu data de 29.01.2007, data la care acesta a

depus cererea de pensionare la C.J.P. Argeş, drepturile de pensie de invaliditate fiind

stabilite începând cu data de 29.01.2007.

Punctajul mediu anual realizat de contestator a fost de 1.00678, corespunzător

unui număr total de puncte de 35.23744.

Ulterior, drepturile de pensie ale acestuia au fost revizuite prin Decizia

nr.290825/19.10.2007, ca urmare a depunerii de declaraţii rectificative de către

unitatea angajatoare a contestatorului, respectiv Petrom SA Bucureşti – Combinatul

Petrochimic Arpechim SA Piteşti, din care a rezultat că în lunile martie, iunie,

septembrie 2002, februarie, martie, septembrie 2003, acesta a desfăşurat activitate în

condiţii speciale de muncă (filele 51-55).

Prin Decizia nr.290825/20.05.2008 emisă de C.J.P.Argeş (fila 191), drepturile

de pensie ale contestatorului au fost recalculate, prin luarea in calcul a sporurilor cu

caracter permanent, conform adeverinţelor nr.21868/19.03.2007 si

nr.21869/19.03.2007(filele 205-209), emise de Petrom SA Bucureşti – Combinatul

Petrochimic Arpechim SA Piteşti.

Ca urmare a revizuirii, punctajul mediu anual realizat de contestator a crescut

la 1.04543 puncte, pentru un număr total de puncte realizate de 36.59005.

Prin prezenta acţiune, aşa cum a fost completată şi precizată, contestatorul a

înţeles să conteste toate deciziile mai sus-menţionate, motivele de contestaţie fiind

în esenţă aceleaşi.

Un prim motiv de contestaţie l-a constituit acela că boala profesionala care i-

a produs invaliditatea nu a fost raportată la codul de boala T.56.2(965), iar boala

profesională care i-a produs invaliditatea nu s-a raportat la art.58 din Legea

nr.19/200, potrivit căruia asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate

Cu privire la aceste susţineri, instanţa reţine că nu sunt întemeiate, întrucât

acesta confundă codificarea utilizata pentru deciziile de pensie de Oficiul Central

de Plata a Pensiilor, in sistem centralizat, cu codul bolii profesionale.

Faptul că, contestatorul se afla în evidenta Serviciului Accidente de munca si

invaliditate contestate, deoarece codul N 22, reprezintă codificarea standardizată

pentru toate deciziile de pensie de invaliditate gradul II, din întreaga ţară.

Potrivit Legii nr.19/2000, nu exista ,,pensie pentru boala profesională”, ci

doar pensie de invaliditate, care poate fi de gradul I , II sau III.

Singurul beneficiu oferit de Legea nr.19/2000 pentru persoanele a căror

invaliditate s-a ivit ca urmare a contactării de boli profesionale este, potrivit

dispoziţiilor art.58 din acelaşi act normativ, că asiguratul in sistemul public de pensii

poate beneficia de pensie de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare, text de

lege pe care intimata l-a respectat chiar prin emiterea deciziei nr.290825/22.03.2007

prin care contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate.

Al doilea motiv de contestaţie al celor trei decizii mai sus-menţionate l-a

constituit faptul că perioada 01.08.1985-31.03.1998, lucrată de contestator în cadrul

secţiei „curăţiri canale” din Combinatul Petrochimic Arpechim SA Piteşti nu a fost

încadrată de către intimată ca perioadă lucrată în condiţii speciale de muncă,

conform art. II alin. 2 din Legea nr. 226/2006.

01.06.1998 -01.04. 2001.

Cu privire la solicitarea contestatorului, instanţa reţine că potrivit art.82

coroborat cu art.164 din Legea nr.19/2000 şi art.20 din Decretul 92/1976, intimata

stabileşte drepturile de pensie în baza documentelor depuse de către cel care solicită

înscrierea la pensie.

Potrivit pct.B (2) din anexa I a Ordinului nr.572/2006, pentru aprobarea

Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006, privind încadrarea

unor locuri de muncă în condiţii speciale „Încadrarea asiguraţilor în locuri de

muncă în condiţii speciale se face de către angajator pe baza documentelor şi

evidenţelor acestuia, întocmite conform legii, din care rezultă că activitatea

asiguraţilor s-a desfăşurat numai în respectivele locuri de muncă, pe durata

programului normal de lucru din luna respectivă.”, iar potrivit pct.11 din aceeaşi

anexă „Se asimilează stagiilor de cotizare în condiţii speciale perioadele anterioare

datei de 1 aprilie 2001, în care asiguraţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute

în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 pe durata programului normal de lucru din

fiecare lună, numai în locurile de muncă din cadrul unităţilor prevăzute în anexa nr.

2 la această lege, activităţi încadrate, conform legislaţiei anterioare acestei date, în

grupa I de muncă. Dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de

muncă, completat conform prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de

muncă, şi/sau cu adeverinţe eliberate, potrivit legii, de angajatorul la care a lucrat

persoana respectivă sau, după caz, de instituţia care a preluat arhivele acestuia.

Modelul adeverinţei este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice.”

Prin urmare, instanţa reţine că nu intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş

este cea care stabileşte dacă o anumită perioadă în care a lucrat contestatorul se

încadrează sau nu în condiţii speciale, revenindu-i angajatorului responsabilitatea

eliberării unei adeverinţe din care să rezulte perioadele în care contestatorul şi-a

desfăşurat activitatea în astfel de condiţii.

În cauza de faţă, contestatorul nu a făcut dovada că anterior emiterii

deciziilor contestate, a depus la Casa Judeţeană de Pensii Argeş o adeverinţă din

care să rezulte că în perioada 01.08.1985 – 31.03.1998 a lucrat în condiţii speciale de

muncă.

muncă.

Mai mult, pentru locul de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea

contestatorul în perioada menţionată, respectiv „curăţiri canale”, ……….

nu a obţinut aviz de încadrare în condiţii speciale, deoarece această

activitate nu mai exista la data apariţiei HG nr.1025/2003.

Prin urmare şi acest motiv de contestaţie este neîntemeiat.

In ceea ce priveşte al treilea motiv de contestaţie, potrivit căruia la

determinarea drepturilor de pensie ale contestatorului nu au fost avute în vedere

drepturile băneşti acordate prin sentinţa civila nr.422 din 06.12.2004 a

Tribunalului Arges, rămasă definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.142/R-

CM a Curţii de Apel Piteşti, pentru care s-a achitat C.A.S angajator în suma de

17740 lei si C.A.S asigurat in suma de 2359 lei, acesta este neîntemeiat, deoarece

potrivit dispoziţiilor art.164 din Legea nr.19/2000 la determinarea punctajelor

anuale pana la intrarea in vigoare a Legii nr.19/2000, se utilizează salariile brute

sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora in carnetul

de munca.

acestuia la C.J.P.Argeş si ………………………….., in conformitate

cu dispoziţiile art.6 alin. 5 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora „Venitul asigurat

înscris în declaraţia sau contractul de socială poate fi modificat prin

depunerea unei comunicări de modificare a declaraţiei de asigurare sau, după caz,

prin încheierea unui act adiţional la contractul de asigurare socială.”

Sumele menţionate în adresa nr.683/07.03.2006, care de altfel nu este

adresată intimatei, ci contestatorului, pot fi luate în considerare, doar în condiţiile

art.89 din Legea 19/2000, potrivit cărora „ (1) În situaţia în care se constată erori în

stabilirea şi în plata drepturilor de pensie, se vor opera revizuirile şi modificările

legale, atrăgând, după caz, răspunderea celor vinovaţi.

(2) La sfârşitul fiecărui an calendaristic drepturile de pensie se revizuiesc din

oficiu, dacă elementele avute în vedere la calculul iniţial al pensiei, pentru perioadele

de stagiu ulterioare datei de 1 aprilie 2001, au suferit modificări înscrise şi

confirmate în Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de

plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, depusă de angajator până la data de

31 decembrie a fiecărui an la casa teritorială de pensii.

(3) Drepturile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (2) se cuvin şi se

acordă cu data de 1 ianuarie a anului următor.”

Un alt motiv al contestaţiei iniţiale l-a constituit acela că perioada 01.06.1998-

18.01.2007 în care contestatorul a lucrat la secţia ………………………

nu a fost încadrată conform prevederilor H.G

1025/2003 si Legii 226/2006 în condiţii speciale de muncă. Ulterior contestatorul a

precizat că a lucrat în cadrul secţiei …………….. o perioadă de 8 ani, 7 luni

şi 12 zile, în condiţii speciale, însă în deciziile de pensie figurează numai 8 ani şi 4

luni, lipsind 3 luni şi 12 zile.

Instanţa reţine că această diferenţă rezulta din faptul că, începând cu luna

august 2006, unitatea angajatoare a acestuia nu l-a mai declarat pe contestator ca

desfăşurând activitate in condiţii speciale.

La data de 04.12.2008 chemata în garanţie a depus la dosarul cauzei

declaraţii rectificative pentru lunile august, septembrie şi octombrie 2006 (filele

283-285) din care rezultă că, contestatorul a desfăşurat activitate în cele trei luni, în

condiţii speciale de muncă, însă aceste declaraţii nu puteau fi avute în vedere de

către intimată, având în vedere că data emiterii ultimei decizii contestate este

20.05.2008, iar declaraţiile rectificative poartă data 05.11.2008.

Aceste declaraţii urmează a fi valorificate de către intimată în condiţiile

art.89 din Legea nr.199/2000.

Un alt motiv de contestaţie l-a constituit faptul că nu au fost luate în

considerare la emiterea deciziilor contestate lunile de incapacitate temporară de

Instanţa reţine că această susţinere este neîntemeiată, întrucât din buletinele

de calcul ce au stat la baza deciziilor nr.290825/22.03.2007 şi nr.

nr.290825/20.05.2008 (filele 23-24 şi filele 185-187) perioadele 24.11.2004-

01.12.2004, 21.08.2005-28.08.20065, si 20.07.2006 – 01.01.2007, cât acesta s-a aflat

in incapacitate temporara de munca, au fost avute in vedere la determinarea

drepturilor sale de pensie.

Într-o ultimă solicitare, contestatorul a cerut să se împartă punctul de pensie

conform anexei 4 din Legea nr.19/2000, în raport de un stagiu de cotizare de 20 de

ani, 11 luni şi 12 zile în „grupă specială de muncă”.

Cu privire la această susţinere, instanţa reţine că, contestatorul a realizat un

stagiu de cotizare în condiţii speciale de 8 ani 4 luni şi 11 zile, ( şi nu 20 de ani, 11

luni şi 12 zile cum susţine acesta, având în vedere considerentele expuse în legătură

cu cel de-al doilea motiv de contestaţie ), iar conform anexei nr.4 la Legea

nr.19/2000, pentru un stagiu de cotizare realizat in condiţii speciale intre 7 si 10 ani,

reducerea vârstei standard de pensionare este de 3 ani.

necesar pentru înscrierea la pensie pentru limita de vârstă in condiţiile Legii

nr.226/2006, în timp ce contestatorul a realizat: 8 ani 4 luni şi 11 zile – stagiu de

cotizare realizat in conditii speciale; 12 ani 4 luni şi 11 zile – stagiu de cotizare in

grupa I de munca; 11 luni şi 13 zile – în grupa II de muncă, în total 21 ani 8 luni şi

5 zile.

Astfel contestatorul nu îndeplineşte nici altă condiţie prevăzuta de anexa 4

din Legea nr.19/2000, din 24 ani şi 6 luni în alte condiţii de munca – a realizat doar

13 ani 3 luni şi 24 zile, iar din stagiul total de cotizare necesar de 32 ani – a realizat

doar 21 ani 8 luni şi 5 zile.

Având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept mai sus-menţionate,

instanţa reţine că toate motivele de contestaţie invocate de contestator sunt

neîntemeiate, urmând a fi respinse contestaţiile împotriva deciziilor

nr.290825/22.03.2007, nr.290825/19.10.2007 şi nr. 290825/20.05.2008 emise de

intimată.

În raport de această soluţie, urmează a fi respinsă şi cererea de chemare în

garanţie formulată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţiile formulate împotriva deciziilor nr.290825/22.03.2007,

nr. 290825/19.10.2007 şi nr. 290825/20.05.2008, de contestatorul ……………,

cu domiciliul în ………………………………………………… în

contradictoriu cu intimata ……………… cu sediul ……………………

……………………………… .

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de intimată împotriva

chematei în garanţie …………, cu sediul în ……………, jud. Argeş.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.04.2009, la Tribunalul Argeş, Secţia

Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.