Asigurări sociale. Determinarea punctajului mediu anual, în baza Hotărârii Guvernului nr. 150/2004 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005


Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 3/1977 nu sunt aplicabile asiguraţilor care s-au pensionat pentru limită de vârstă, în temeiul art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 305/R din 16 februarie 2007

Prin sentinţa civilă nr.1027 din 2.10.2006, pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul M.V. împotriva deciziei de pensionare nr. 42879/22.02.2006 în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, fiind anulată decizia de pensionare nr. 42879/22.02.2006 .

Intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru contestator, pe baza unui nou buletin de calcul care, la determinarea punctajului mediu anual să aplice stagiul de cotizare de 20 ani, plata drepturilor de astfel calculate urmând a se face începând cu data de 01.07.2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 7(7) din OUG 4/2005, coroborat cu prev.art.87 din Legea 19/2000 cu modificările la zi, decizia de recalculare a pensiei poate fi atacată în instanţă în termen de 45 de zile de la comunicare.

Prin prisma dispoziţiilor art. 116(1) C.pr.civ. intimata avea obligaţia ca odată cu invocarea excepţiei să o şi probeze. Deşi i s-apus în vedere, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de pensionare, situaţie în care instanţa a apreciat că se impune respingerea excepţiei invocate de intimată.

Cu privire la fondul cauzei s-au reţinut următoarele:

Contestatorul este beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă începând cu anul 1991.

La acea dată, calcularea drepturilor de s-a făcut în baza Legii 3/1977, contestatorul beneficiind de aplicarea dispoziţiilor art. 14 din lege şi anume, datorită faptului că a lucrat peste 20 de ani în grupa I de muncă, i-a fost redusă vârsta de pensionare.

În conformitate cu dispoziţiile HG 1550/2004 şi OUG 4/2005 contestatorul a fost îndreptăţit la evaluarea şi recalcularea pensiei, în acest sens intimata emiţând decizia contestată.

Potrivit art. 2(1) din HG 1550/2004:

„Evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată sau cuvenite, în conformitate cu prevederile legale “.

In conformitate cu art. 2(3) din Normele Metodologice de evaluare a pensiilor:

„Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul l iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977″.

Recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat „se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii 19/2000 „ (art. 2(1) din OUG nr.4/2005).

Potrivit art. 77(1) din Legea 19/2000 cu modificările la zi, „Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare”.

În preambulul OUG 4/2005, legiuitorul a înţeles să insereze următorul principiu ce se impune a fi respectat cu ocazia evaluării şi recalculării pensiilor şi anume „ la condiţii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie “.

Pornind de la considerentele de drept invocate, prima instanţă a apreciat că se impune efectuarea unei paralele între dispoziţiile Legii 3/1977 şi Legea 19/2000, prezentată în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate.

In conformitate cu prev.art.2(2) din Legea 226/7.06.2006 „Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiţii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, în care asiguraţii şi-au desfăşurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă şi care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiţii speciale “.

Pornind de la aceste dispoziţii, instanţa a apreciat că disp.art. 77(2) din Legea 19/2000 i se aplică şi contestatorului, grupa I de muncă fiind asimilată condiţiilor speciale, şi astfel stagiul de cotizare care se ia în calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual este de 20 de ani şi nu 30 de ani cum greşit a procedat intimata.

În măsura în care nu s-ar proceda de această manieră s-ar încălca prev.art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14 decembrie 1955 potrivit căruia „ Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de “, în acest sens fiind cuprinsă şi dispoziţia din ort. 20 al. l din României. Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte”.

Pentru considerentele reţinute, instanţa a apreciat întemeiată contestaţia.

Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii contestaţiei.

În motivarea recursului, recurenta a învederat următoarele:

Prima instanţă a aplicat în mod greşit prev.art.2 alin.1 şi 3 din HG nr.1550/2004, precum şi cele ale art.14 şi 8 alin.1 din Legea nr. 3/1977, arătând că în

formularea art.14 – persoanele care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în locuri de muncă . – nu se regăseşte noţiunea de „vechime în muncă”.

Totodată, s-a invocat încălcarea prev.art.12 din Legea nr. 3/1977, text legal care prevedea vechimea integrală în muncă pentru bărbaţi de 30 de ani.

Invocarea unor dispoziţii din cuprinsul Legii nr. 19/2000 nu este pertinentă, întrucât actul normativ special în baza căruia se evaluează pensiile este HG nr.1550/2004.

Utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani la stabilirea punctajului mediu anual pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă de natura celor în care a lucrat reclamantul, ar crea inechităţi între aceste categorii de persoane şi toate celelalte categorii care au desfăşurat activitate în grupa I de muncă şi s-au pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977.

Din aceleaşi considerente, s-a învederat de către recurentă greşita aplicare a prev.art.7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reţinute în considerentele hotărârii primei instanţe.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct.9 Cod proc.civ., HG nr.1550/2004 şi OUG nr.4/2005.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Contestatorul s-a pensionat la data de 16.01.1982, sub efectul Legii nr. 3/1977, având o vechime totală în muncă de 47 ani, 3 luni şi 20 zile.

Noua legislaţie privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei fiecărui titular, prin luarea în considerare a întregii activităţi şi a drepturilor salariale realizate pe parcursul timpului ce se consideră perioade de cotizare.

Recalcularea pensiei din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat s-a făcut potrivit OUG nr.4/2005, iar determinarea punctajului mediu anual şi cuantumul fiecărei pensii s-a făcut potrivit acestui act normativ şi cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

Reclamantul este beneficiarul pensiei pentru depusă şi limită de vârstă, conform deciziei nr. 42879/9.01.1982.

În baza OUG nr.4/2005 s-a recalculat pensia acestuia, iar determinarea punctajului mediu anual s-a făcut potrivit art.4 din actul normativ, cu respectarea HG 1550/2000.

Art.2 pct.3 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, anexă la HG 1550/2004, stipulează că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Este adevărat că Normele tehnice nr.5388/2004 emise de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu pot modifica dispoziţiile adoptate prin HG nr.1550/2004, însă acestea constituie norme de interpretare care, în condiţiile în care nu modifică şi nu adaugă la cuprinsul actului normativ în interpretarea căruia sunt emise, pot fi aplicate în limitele în care aduc lămuriri de interpretare.

Legea nr. 3/1977 nu foloseşte noţiunea de „stagiu complet de cotizare”, dar art.8 stipulează vechimea în muncă pentru munca depusă şi limită de vârstă de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile.

Prin urmare, interpretând normele legale arătate, stagiul complet de cotizare care va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi vechimea completă în muncă de 25 ani femeile şi 30 ani bărbaţii.

Dreptul de pensie al reclamantului fiind stabilit în baza actului normativ în vigoare la momentul deschiderii acestui drept – Legea nr. 3/1977 – evident că stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului este cel prevăzut de art.8 alin.1 din această lege, adică 30 de ani.

Pensionarea la care reclamantul face referire, evocând dispoziţiile art.14 alin.3 din Legea nr. 371/977, constituia o altă modalitate de pensionare reglementată de acest act normativ, respectiv o pensionare la cerere, cu reducerea vârstei de pensionare, iar vechimea de 25 ani, 8 luni şi 15 zile în grupa I de muncă, nu reprezintă în cazul său vechimea completă în muncă la care face trimitere art.2 alin.1 şi 3 din HG nr.1550/2004.

Prin urmare, hotărârea primei instanţe de recunoaştere în favoarea contestatorului a dreptului de a i se lua în calcul un stagiu de cotizare de 20 de ani, prin aplicarea art.14 din Legea nr. 3/1977, este greşită, întrucât aşa cum reiese din cele arătate anterior, acest text legal reglementând pensionarea la cerere, cu condiţia unei vechimi minime de cel puţin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau cel puţin 25 de ani în grupa a II-a de muncă, şi a unei vârste minime, nu îi este aplicabil contestatorului care la data de 16.01.1982 a beneficiat de stabilirea dreptului de pensie pentru limită de vârstă.

Cele două categorii de pensie – la cerere şi pentru limită de vârstă – fiind diferite, evident că atât în legislaţia anterioară, cât şi în cea actuală, sunt diferit reglementate, iar condiţiile şi modul de calcul al dreptului de pensie sunt, la rândul lor, diferite.

Fiind vorba de două categorii de pensii diferite, supuse unor condiţii şi reglementări distincte, nu se poate pune problema unei eventuale discriminări invocate de contestator.

Reclamantul în întâmpinare a arătat că în situaţia în care s-ar fi calculat pensia conform HG 1550/2004, se impunea acordarea numărului de puncte aferente fiecărei perioade de spor de 6 luni (pentru fiecare an lucrat în gr.I), ceea ce nu s-a făcut.

Se constată că în acţiunea formulată reclamant nu a criticat decizia de recalculare sub acest aspect, nu a formulat recurs împotriva sentinţei civile, astfel că această critică formulată în întâmpinarea la recursul Casei Judeţene de Pensii Maramureş, ar rămâne fără eficienţă juridică.

După cum am arătat în considerentele mai sus reţinute, categoriile de pensie – la cerere şi pentru limită de vârstă sunt reglementate diferit, atât în vechea, cât şi în actuala legislaţiei, atât sub aspectul condiţiilor, dar şi modul de calcul al dreptului de pensie.

Având în vedere modul diferit de reglementare anterior Legii nr. 19/2000, legiuitorul a stipulat expres în art.6 alin.2 din OUG nr.4/2005 că noul punctaj determinat poate fi mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată şi se va menţine cuantumul pensiei cuvenit sau aflat în plată până la data la care prin aplicarea formulei de calcul prevăzută de Legea nr. 19/2000 se va obţine un cuantum mai mare al pensiei.

Critica încălcării principiului egalităţii în drepturi – invocată de reclamant nu poate fi susţinută. Legiuitorul a anticipat că, în urma recalculării pensiilor, punctajul stabilit la data de 1.04.2001 poate fi micşorat, ca urmarea recalculării potrivit modalităţilor de calcul prevăzute de OUG nr.4/2005, însă pentru a nu fi discriminaţi aceşti pensionari în raport cu alte categorii de pensionari, s-a dispus păstrarea cuantumului mai avantajos al pensiei, respectându-se în acest fel principiul: la condiţii egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieşirii la pensie.

Asupra constituţionalităţii art.4 şi 6 din OUG 4/2005, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile legale sunt constituţionale, neîncălcându-se principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie, după cum rezultă din Decizia nr.611/2006, Decizia nr.701/2006 şi Decizia nr.735/2006.

Principiul egalităţii invocat preambulul OUG nr.4/2005 şi în Legea nr. 19/2001 nu înseamnă o egalizare forţată a pensiilor persoanelor care au fost pensionate în baza a două sisteme diferite de pensionare. Tocmai pentru a nu se perpetua inegalităţi între categorii de pensionari pensionaţi în baza Legii nr. 3/1977 şi Legii nr. 19/2000, s-a dispus recalcularea pensiilor acestora şi disp.art.6 din OUG nr.4/2005 sunt tocmai aplicarea egalităţii în drepturi.

Însăşi CEDO în interpretarea şi aplicarea art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabilind criteriile de discriminare face distincţii între situaţii analoage şi comparabile, o interpretare nuanţată concluzionând că a distinge nu înseamnă a discrimina, iar pentru a exista discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile.

Or, contestatorul beneficiind de o anumită categorie de pensie, drepturile sale fiind legal stabilite în conformitate cu aceasta, nu se poate prevala de modalitatea de stabilire a aceluiaşi drept – de pensie – însă pentru o altă categorie – la cerere – întrucât, aşa cum reiese din decizia de pensionare, dreptul său s-a stabilit ca fiind pensie pentru limită de vârstă.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prev.art.312 alin.1, art.304 pct.9 Cod proc.civ., curtea va admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva sentinţei civile nr.1027 din 2.10.2006 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr.4673/100/2006, pe care o va modifica în sensul că va respinge contestaţia formulată de reclamantul M.V.