Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.7.2009, petenta S.C. Polifonia Prest S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie nr. 0009098/8.7.2009 şi a actelor de constatare ca nelegale şi netemeinice, cu cheltuieli de judecată.
Petenta nu a motivat plângerea solicitând obligarea intimatului la depunerea declaraţiilor persoanelor găsite fără contract de muncă.
Prezenta cerere este scutită de plata taxelor judiciare conform art. 15 lit. i din legea nr. 146/1997 şi art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 14.9.2009 (f. 13-18), intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenţie contestat a fost legal întocmit, cu respectarea în totalitate a prevederilor legale în vigoare. Intimatul a subliniat că fapta a fost constatată în baza declaraţiilor. pe proprie răspundere ale persoanelor găsite la lucru, ambii angajaţi declarând că nu au semnat contract de muncă. Lung Iosif a precizat şi motivul pentru care nu a semnat contract, respectiv că este în perioadă de probă. Referitor la perioada de probă, intimatul a învederat că din art. 31 alin. 1, art. 31 alin. 5 şi art. 32 alin. 4 din Codul muncii reiese că această perioadă de verificare poate începe numai după încheierea contractului. Contractul pentru acest angajat a fost întocmit ulterior, această împrejurare nu este însă de natură a o exonera pe petentă de răspundere. Legat de celălalt muncitor găsit fără contract de muncă, intimatul a precizat că petenta nu a îndeplinit nici ulterior contractului obligaţia de încheia contract individual de muncă cu Daroczi Levente. Potrivit art. 38 din Legea nr. 53/2003 salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, prin urmare acceptul persoanei în cauză de a muncă fără forma legale nu îl scuteşte pe angajator de obligativitatea de a-i întocmi acestuia contract de muncă.
Intimatul a solicitat ca orice schimbare de declaraţiei în faţa instanţei să fie privită cu maximă reticenţă, ţinând cont de raportul de subordonare în care muncitorul se află cu societatea şi, în acelaşi timp, este notoriu că pentru a-şi menţine locul de muncă obţinut cu atâta greutate, mai ales în condiţiile dificile pe care traversează în prezent economia, unele persoane sunt gata să facă multe compromisuri, inclusiv să îşi modeleze declaraţia în funcţie de interesul angajatorului. S-a mai precizat că fapta a fost în mod corect reţinută iar sancţiunea a fost corect individualizată în raport de gravitatea şi implicaţiile sociale ale fenomenului de muncă fără forme legale. Intimatul s-a opus înlocuirii amenzii cu sancţiunea avertismentului, deoarece o asemenea îngăduinţă ar conduce în mod cert la încurajarea contravenienţilor, prin oferirea atât a unui precedent cât şi a unui exemplu.
Referitor la a doua faptă contravenţională reţinută în sarcina petentei, s-a arătat că însăşi petenta a recunoscut implicit această contravenţie prin trimiterea adresei nr. 46/27.7.2009, prin care a admis că a depus modificările intervenite în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, ca rezultat al măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă prin anexa nr. 2 al procesului verbal de control nr. 24459/8.7.2009.
Prin precizările depuse la dosar în data de 23.11.2009 (f. 37-41), petenta a clarificat obiectul cererii sale şi a dezvoltat motivele pe care aceasta se întemeiază. Petenta a subliniat că plângerea a fost îndreptată numai împotriva procesului verbal, nefiind contestate pe această cală şi actele administrative menţionate iniţial în plângere, care pot fi atacate, aşa cum a menţionat şi intimatul prin întâmpinare, printr-o altă procedură.
Petenta a arătat că solicită admiterea plângerii şi transformarea sancţiunii de 3.000 lei aplicată pentru prima faptă în avertisment, deoarece societatea se face doar parţial vinovată de săvârşirea faptei şi anularea sancţiunii avertismentului dispusă pentru cea de-a doua faptă contravenţională reţinută.
Petenta a arătat că reţinerea faptei s-a realizat în mod unilateral de către inspectorii intimatei şi cu luarea în considerare a celor două declaraţii impuse persoanelor găsite la locul de muncă, nefiind acceptată nicio justificare din partea administratorului firmei, procedură care încalcă prezumţia de vinovăţie şi dreptul al apărare, asigurate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. La aplicarea sancţiunii nu s-a ţinut cont de prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, neluându-se în considerare că atelierul de tâmplărie controlat în noiembrie 2008 a fost distrus complet într-un incendiu, activitatea societăţii fiind întreruptă. Administratorul a făcut eforturi considerabile să refacă atelierul, ajutat fiind de rude şi vecini, unul dintre aceştia fiind Daroczi Levente care a acordat un sprijin necondiţionat în refacerea atelierului, acesta nefiind angajatul societăţii, sancţiunea aplicată fiind nejustificată. Corespunde adevărului că numitul Lung Iosif a început activitatea la firmă începând cu data de 29.6.2009, însă nu s-a pus nicio clipă ca acesta să nu fie angajat, însă s-a considerat că aceasta este doar o formalitate anterioară înregistrării contractului în cele 20 de zile la ITM, mai ales că această persoană avea o problemă cu vechiul angajator care nu i-a plătit drepturile salariale în ultimele trei luni ţi pe care l-a acţionat în justiţie, rugându-ne să mai aşteptăm câteva zile înaintea de perfectarea formelor de angajare, pentru clarificarea situaţiei. Este indubitabil că acordul de voinţe între cele două părţi s-a realizat la 29.6.2009, moment din care petenta mai avea o singură obligaţie legată de contractul de muncă, respectiv înregistrarea acesteia conform Legii nr. 130/1999. Petenta a subliniat că în cauză contractul a existat, nu s-au eludat normele referitoare la plata contribuţiilor de asigurări sociale, vechimea în muncă etc., iar potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 53/2003, încheierea contractului în formă scrisă este facultativă, fiind cerută numai ad probationem. Petenta a solicitat transformarea sancţiunii aplicate pentru această faptă în avertisment, având în vedere că fapta nu a fost comisă cu intenţie şi sancţiunea pecuniară nu ar trebui să reprezinte un scop în sine, ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi de educare a contraveninetului.
În privinţa celei de-a doua fapte, petenta a argumentat că s-a conformat obligaţiilor legale înaintea termenului de realizare dispus de intimat, astfel că aplicarea unei sancţiuni pentru această faptă s-a făcut în mod nelegal.
Prin notele de şedinţă primite la dosar în data de 15.3.2010 (f. 67), intimatul a răspuns la apărările formulate de petentă, arătând că motivarea petentei privitoare la caracterul impus al declaraţiilor celor două persoane nu poate fi acceptată, inspectorii de muncă realizând controlul în limitele stabilite prin dispoziţiile legale, cum ar fi art. 19 alin. 1 lit. k din Legea nr. 109/1999 care îndreptăţesc inspectorul să ceară informaţii de la orice persoană despre orice problemă ce are legătură cu obiectul controlului. Cu privire la angajatul Daroczi Levente, intimatul a arătat că această persoană a declarat pe proprie răspundere că lucrează din 15.6.2009 în funcţia de muncitor, precizând timpul de lucru şi suma pe care o încasează. Toate aceste elemente caracterizează prestarea unei munci sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu. Nici împrejurarea că acest lucrător mai avea un loc muncă nu poate justifica neîntocmirea contractului de muncă, deoarece orice salariat poate cumula mai multe funcţii conform art. 35 alin. 1 din Codul muncii. Mai mult, contractul angajatului în discuţie încheiat cu S.C. Antik Moebel S.R.L. a încetat la 22.6.2009, aşadar la data controlului nu mai avea contract muncă activ. În măsura în care această persoană nu şi-a dat consimţământul la încheierea uni contract, răspunderea îi revine societăţii, deoarece nu avea dreptul să primească la muncă o persoană fără respectarea obligaţiilor imperative prevăzute de legislaţia muncii. Cu privire la cel de-al doilea angajat, intimatul a atras atenţia asupra faptului că petenta nu a fost sancţionată pentru neînregistrarea contractului individual de muncă la inspectoratul teritorial de muncă competent, ci pentru neîncheierea în formă scrisă a contractului. Totodată, s-a opinat că contractul de muncă are caracter consensual, pentru naşterea contractului nefiind necesară încheierea înscrisului constatator, însă petenta nu a fost sancţionată pentru inexistenţa contractului individual de muncă, ci pentru primirea la muncă fără întocmirea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă. Prin faptul că petenta susţine existenţa contractului de muncă la momentul inspecţiei, nu face decât să probeze încălcarea obligaţiilor analizate.
În ceea ce priveşte fapta de la pct. 2 din procesul verbal, intimatul a subliniat că obligaţia trebuia îndeplinită în termen de 5 zile de la modificările intervenite, iar nu până la 27.7.2009, aşa cum susţine petenta, termen de remediere stabilit în urma controlului.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine că în data de 8.7.2009 a fost întocmit de către un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0009098 prin care petentei i s-a aplicat:
-o amendă în cuantum de 3.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, respectiv pentru faptul că, în urma controlului efectuat la 3.7.2009 la punctul de lucru al petentei, din Curteni nr. 88 s-a constatat primirea la muncă a numiţilor Daroczi Levente care lucrează din 15.6.2009 şi Lung Iosif care lucrează din 29.6.2009, fără întocmirea contractelor individuale de muncă.
-un avertisment în temeiul art. 8 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 161/2006 pentru netransmiterea în termenul legal la ITM Mureş a modificărilor intervenite la Registrul general de evidenţă a salariaţilor.
Reprezentantul legal al petentei semnat procesul verbal. În rubrica destinată consemnării obiecţiunilor s-a menţionat că „obiecţiuni voi formula în contestaţie”.
Fiind investită, potrivit dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, în materia plângerii contravenţionale, este obligată ca din oficiu să examineze aspectele care ţin de legalitatea procesului-verbal de contravenţie şi, în subsidiar, în măsura în care nu există un motiv de natură să atragă nulitatea actului atacat se va trece la examinarea, pe bază de probe, a temeiniciei situaţiei de fapt astfel cum a fost constatată.
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. Instanţa nu poate primi apărările petentei privind caracterul nelegal al controlului efectuat de inspectorii de muncă, în sensul că nu s-au luat în considerare justificările sale, în condiţiile în care petenta nu a făcut dovada împrejurării refuzului inspectorilor să asculte explicaţiile petentei. În acelaşi timp, instanţa observă că actul de sancţionare s-a încheiat la câteva zile după efectuarea controlului, reprezentantul legal al societăţii fiind invitat la sediul intimatului, unde putea prezenta eventualele sale justificări sau explicaţii, pe care nu a probat că le-ar fi formulat, mai mult, astfel cum reiese din rubrica corespunzătoare din procesul verbal reprezentantul petentei nu a dorit să formuleze obiecţiuni la data redactării actului de sancţionare. Legat de modul de administrare a declaraţiilor celor două persoane găsite la lucru la societatea petentă, instanţa urmează să se pronunţe mai jos, cu ocazia evaluării probelor administrate în cauză pe temeinicia constatărilor realizate de inspectorii intimatului.
Nu pot fi primite nici apărările legate de confuzia procesului verbal în privinţa datei comiterii faptelor, deoarece din actul de sancţionare reiese cu claritate atât data la care inspectorii de muncă au efectuat controlul şi au constatat faptele contravenţionale, cât şi data la care s-a încheiat procesul verbal.
Analizând prima faptă reţinută de inspectorii de muncă, instanţa constată că petenta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Codul muncii, care incriminează primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit în scris contract individual de muncă.
În ceea ce îl priveşte pe numitul Lung Iosif, inspectorii intimatului şi-au fundamentat constatarea pe declaraţia pe proprie răspundere dată de această persoană (f. 29) şi pe faptul că reprezentantul legal al petentei nu a putut face dovada existenţei în formă scrisă a contractului individual de muncă. Faţă de aceste mijloace de probă şi văzând că în cuprinsul plângerii contravenţionale petenta a susţinut existenţa contractului de muncă, precizând că înţelegerea nu s-a materializat în formă scrisă, instanţa va înlătura declaraţia din cursul judecăţii a martorului Lung Iosif (f. 81) care a precizat că nu au stabilit cu administratorul petentei cadrul şi forma în care va fi prestată.
Trebuie observat că potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, iar obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, anterior începerii raporturilor de muncă. Încheierea în formă scrisă este cerută pentru ca părţile să fie în cunoştinţă de cauză, să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile înaintea începerii raporturilor de muncă, fiind în acelaşi timp o măsură de protecţie pentru partea „mai slabă” în contract, respectiv al angajatului.
Petenta a recunoscut prin plângerea formulată că nu exista încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă pentru Lung Iosif, arătând că nu s-a pus niciun moment problema ascunderii raportului de muncă, însă s-a considerat că încheierea în scris a contractului est o formalitate care poate interveni oricând înaintea înregistrării contractului de muncă la ITM.
Instanţa observă că petenta confundă două obligaţii esenţiale şi independente care îi incumbă angajatorului cu ocazia angajării de personal. Astfel, odată cu realizarea acordului de voinţă între părţi cu privire la condiţiile desfăşurării raportului de muncă, angajatorul are sarcina de a fixa în scris clauzele contractului individual de muncă. Primirea la muncă a angajatului fără semnarea contractului de muncă întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e, reţinută în cauză de inspectorii intimatului. După semnarea contractului de părţi se naşte obligaţia pentru angajator de a înregistra, conform art. 1 din Legea nr. 130/1999, în termen de 20 de zile, la inspectoratul teritorial de muncă contractul astfel încheiat, sub sancţiunea răspunderii contravenţionale. Aşadar cele două obligaţii aplicaţii au o existenţă de sine stătătoare, iar faţă de scopul obligaţiei încheierii contractului de muncă în formă scrisă şi sancţiunea prevăzută în caz de nerespectare a acestei sarcini, nu poate fi vorba de „o simplă formalitate anterioară înregistrării contractului la ITM”.
Aşa cum a arătat şi intimatul, eventuala existenţă în privinţa angajatului a unui alt contract individual de muncă activ nu are influenţă asupra obligaţiei încheierii contractului individual de muncă la al doilea loc de muncă, deoarece art. 35 alin. 1 din Codul muncii recunoaşte posibilitatea pentru a angajat de a cumula mai multe funcţii.
Instanţa nu poate primi consideraţiile petentei legate de caracterul facultativ al încheierii contractului individual de muncă, întrucât norma de sancţionare prevăzută de art. 276 alin. 1 lit. e din Codul muncii şi prevederile art. 16 alin. 1 Codul muncii sunt clare şi previzibile în privinţa obligaţiei pe care o instituie în sarcina angajatorului – de a întocmi contractul individual de muncă în formă scrisă, anterior începerii raportului de muncă. Într-adevăr, contractul individual de muncă nu este unul solemn, raportul de muncă luând naştere prin acordul de voinţă al părţilor, însă angajatorul are obligaţia legală de a primi angajatul la muncă numai după încheierea contractului în formă scrisă. Textul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 invocat de petentă nu infirmă existenţa obligaţiei analizate, reprezintă o normă de protecţie pentru situaţiile în care s-ar ivi un conflict între părţile raportului de muncă care nu au respectat obligaţia încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă şi una dintre ele ar nega existenţa unui astfel de raport – spre exemplu, angajatul primit la muncă fără contract individual şi care a suferit un accident de muncă, faţă de poziţia angajatorului care susţine că acea persoană nu a prestat în favoarea sa nicio activitate, va putea în baza art. 16 alin. 2 să recurgă la orice mijloc de probă pentru a dovedi existenţa raportului de muncă şi a obţine eventuale despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
Nici forma de vinovăţie, culpă sau intenţie, cu care a fost comisă contravenţia nu are importanţă în cauză, fiind vorba de o obligaţie esenţială de dreptul muncii, petenta trebuia să cunoască îndatoririle ce îi incumbă la angajarea unei persoane.
În concluzie, având în vedere că petenta nu a contestat în cauză că nu s-a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, aceasta dând o interpretare proprie şi greşită instituţiilor legale aplicabile, instanţa apreciază că în mod temeinic s-a reţinut comiterea de către petentă a contravenţiei prevăzute de art. 276 lit. e din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce priveşte constatarea făcută cu privire la numitul Daroczi Levente, instanţa reţine că inspectorii de muncă au avut în vedere aceleaşi elemente probatorii care au sprijinit concluzia lor şi în cazul angajatului Lung Iosif, adică declaraţia pe proprie răspundere a persoanei în cauză şi neprobarea de către petentă a existenţei în formă scrisă a contractului individual de muncă.
În declaraţia dată în faţa inspectorilor de muncă, numitul Daroczi Levente a detaliat condiţiile raportului de muncă, precizând că lucrează începând cu data de 15.6.2009, 9 ore pe zi, cu pauză de masă de o ora, nu a semnat contract de muncă şi obţine un salariu de 900 lei lunar. Instanţa nu poate primi apărările petentei privind „impunerea” declaraţiei de către inspectorii de muncă, întrucât petenta nu a făcut în niciun fel proba faptului că inspectorii ar fi acţionat în altă modalitate decât cea impusă de normele care reglementează desfăşurarea inspecţiei. Impunerea cu forţa a unor răspunsuri de către inspectori ar cădea sub incidenţa legii penale, or petenta nu a învederat că ar fi promovat demersuri pe cale penală pentru a atenţiona asupra comportamentului reprezentanţilor intimatului şi nici în cuprinsul obiecţiunilor pe care le-a formulat în procesul verbal nu s-a referit la vicierea declaraţiei prin exercitarea vieolenţei.
În acelaşi timp, trebuie reţinut că este posibil ca o persoană să înţeleagă mai greu scopul şi conţinutul declaraţiei pe care trebuie să o formuleze. Având în vedere şi principul nemijlocirii care guvernează modul de administrarea a probelor în procesul civil şi care impune instanţei să îşi fundamenteze soluţia pe mijloace de probe pe care le-a cercetat direct şi imediat, s-a apreciat necesară ascultarea declarantului şi în faţa instanţei, pentru a se stabili condiţiile concrete în care au fost luate declaraţiile pe proprie răspundere.
Cu ocazia ascultării martorului Daroczi Levente, persoană de etnie maghiară, instanţa a constatat că acesta are serioase dificultăţi în a înţelege întrebările instanţei în limba română, motiv pentru care s-a procedat la administrarea probei prin interpret. Martorul a susţinut că nu a dat declaraţia sub ameninţare, însă nu a înţeles ce i se cere şi a completat formularul tipizat după cele spuse de inspectori.
Martorul a confirmat apărarea petentei în sensul că nu a existat o înţelegere între societate şi martor vizând angajarea, ci martorul, fiind vecin cu administratorul petentei, a în mai multe rânduri, împreună cu un alt vecin, pe numele Endre, să ajute administratorul firmei pentru a repune în funcţiune atelierul de tâmplărie după incendiul ce a avut loc în noiembrie 2008 şi în urma căreia clădirea a ars complet. Instanţa a adus la cunoştinţa martorului că în situaţia în care există dubii cu privire la sinceritatea sa se vor sesiza organele cercetare penală, martorul declarând că cele arătate în faţa instanţei exprimă adevărul.
Este adevărat că declaraţia martorului din cursul procesului derogă de la cele arătate în faţa inspectorilor, însă potrivit aprecierii instanţei această incongruenţă se datorează totuşi faptului că acesta nu a înţeles suficient declaraţia pe care a formulat-o. Ţinând cont şi de principiul in dubio pro reo, aplicabil şi în materie contravenţională şi de declaraţia dată sub prestare de jurământ religios de către martor, instanţa apreciază că în privinţa martorului Daroczi Levente nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale faptei reglementate de art. 276 lit. e din Legea nr. 53/2003, urmând să anuleze constatarea şi sancţiunea privitoare la această faptă.
Legat de sancţiunea aplicată, instanţa porneşte de la constatarea că O.G. nr. 2/2001 impune necesitatea unei proporţionalităţi între fapta comisă şi sancţiunea aplicată. În acest sens art. 5 alin. 5 prevede că sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar art. 21 alin. 3 precizează criteriile care trebuie avute la stabilirea pericolului faptei dispunând că „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Fără îndoială, potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Trebuie însă avute în vedere şi prevederile alin. 2 din acelaşi text normativ, care arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Faţă de criteriile legale de individualizare menţionate, instanţa apreciază că amenda în sumă de 1.500 lei, reflectă corect gradul de pericol social al faptei, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancţiunii faţă consecinţe deosebit de grave produse de fenomenul muncii fără forme legale în ceea ce priveşte persoanele care sunt angajate în aceste condiţii. Astfel, aceste persoane sunt excluse de la protecţia oferită prin formele de asistenţă socială recunoscute de lege, bunăoară de la pensia de invaliditate în cazul survenirii unui posibil accident de muncă urmat de pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, de retribuţia aferentă perioadei pentru care se acordă concediul de odihnă sau medical sau de la acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Nici situaţia patrimonială a societăţii nu poate determina transformarea sancţiunii pecuniare în avertisment, deoarece obligaţiile de dreptul muncii incumbă fiecărui angajator cu aceeaşi forţă, indiferent de starea materială, forma de organizare sau alte asemenea criterii. Având în vedere consideraţiile petentei, care a arătat că sancţiunea amenzii nu trebuie să fie un scop în sine, ci un mijloc de formare a unui spirit de responsabilitate şi de educare a contravenientului, instanţa apreciază că amenda în sumă de 1.500 lei corespunde acestor funcţii ale sancţiunii, gradul concret de pericol social al faptei excluzând posibilitatea aplicării avertismentului.
În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă reţinută în sarcina petentei, instanţa observă că s-a constatat nesocotirea obligaţiei prevăzute în sarcina angajatorului de prevederile art. 8 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 161/2006 constând în netransmiterea modificărilor registrului de evidenţă a salariaţilor în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în termenul prevăzut de art. 4 alin. 4 din acelaşi act normativ, respectiv în termen de 5 zile de la data la care au intervenit schimbările.
Instanţa apreciază că fapta a fost corect reţinută în condiţiile în care petenta nu a făcut dovada pozitivă a îndeplinirii obligaţiei discutate. Avertismentul aplicat fiind cea mai blândă sancţiunea contravenţională nu se pune problema nici a reindividualizării sancţiunii. Instanţa nu poate primi apărarea petentei referitoare la greşita sancţionare a sa în condiţiile în care organul de control a prevăzut un termen, respectiv 27.7.2009, iar măsura a fost adusă la îndeplinire înainte de expirarea perioadei, deoarece sancţiunea nu a fost aplicată pentru că petenta nu a îndeplinit o măsură stabilită de inspectorii de muncă, faptă sancţionată prin art. 21 din Legea nr. 108/1999, ci pentru faptul că, cu ocazia controlului din 3.7.2009, s-a constatat neîndeplinirea obligaţiei de transmitere către intimat, în termen de 5 zile, a modificărilor intervenite în registrul analizat. În afară de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale pentru neregularităţile constatate cu ocazia unui control, pentru reintrarea în legalitate, inspectorul de muncă stabileşte, independent de sancţiunile contravenţionale, şi măsuri de remediere – în acest sens procedându-se şi în cauza de faţă.
