PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ. PERIOADA DE COTIZARE
AVUTĂ ÎN VEDERE.
Art.95 din Legea nr.19/2000
Art.95 din Legea nr.19/2000, care limita posibilitatea
recalculării pensiei la realizarea unui stagiu de cotizare de
minimum 12 luni, a fost declarat neconstituţional prin decizia
nr.264/20 martie 2007 care a stabilit că
recalcularea pensiei poate fi făcută indiferent de perioada de
cotizare.
(Decizia civilă nr.74/R-CA/12 iunie 2007, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de
Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Constată că, la data de 05 decembrie 2006, R.Ş. a solicitat în
contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea emiterea unei noi
decizii de pensionare cu luarea în considerare a stagiului de cotizare
efectuat ulterior pensionării prin prestată la Şcoala cu clasele I-
VIII Frânceşti judeţul Vâlcea, în perioada 2002-2003, precum şi 11 luni
într-o altă activitate.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.340/26 martie 2007
a respins acţiunea.
S-a motivat că, începând cu data de 01 septembrie 1996,
potrivit deciziei din data de 17 noiembrie 2006, contestatorul a devenit
pensionar pentru limită de vârstă.
În anul şcolar 2002-2003 a desfăşurat activitate didactică la
Şcoala cu clasele I-VIII Frânceşti, judeţul Vâlcea, însă potrivit art.95 din
Legea nr.19/2000 beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita
recalcularea pensiei numai după realizarea unui stagiu de cotizare de
minimum 12 luni.
Deosebit, potrivit art.2 din acelaşi act normativ, fondurile de
asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de
persoanele fizice şi juridice, stagiul de cotizare fiind, potrivit art.8,
constituit din perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de
asigurări sociale în sistemul public.
Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că pentru
contestator s-au virat contribuţii de asigurări sociale pentru o perioadă
mai mică de 12 luni, nefiind astfel îndreptăţit la emiterea unei noi
decizii de pensionare, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare
realizat în perioada cât a prestat activitate la Şcoala cu clasele I-VIII
Frânceşti, judeţul Vâlcea.
Instanţa a înlăturat susţinerea contestatorului că a realizat un
stagiu de cotizare de 18 luni, compus din perioada lucrată anterior
pensionării, precum şi 8 luni după pensionare, întrucât art.95 din Legea
nr.19/2000 se referă la stagiul minim de cotizare de 12 luni realizat după
pensionare.
Contestatorul a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus,
pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind incidente
dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, susţinând, în
esenţă, că instanţa a încălcat legea şi a dat o apreciere greşită probelor
administrate, întrucât nu i-a luat în considerare perioada de 11 luni
lucrată anterior pensionării, precum şi perioada lucrată după pensionare
la Şcoala cu clasele I-VIII Frânceşti, judeţul Vâlcea.
Recursul a fost privit ca fondat.
Potrivit art.95 din Legea nr.19/2000, beneficiarii pensiei
pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea
unui stagiu de cotizare de minimum 12 luni.
Din economia textului se desprinde că recalcularea pensiei se
face în raport de stagiul de cotizare realizat după pensionare pentru
activitatea prestată după ce beneficiarul pensiei a dobândit această calitate
şi nu pentru perioada lucrată anterior.
Din acest punct de vedere se prezumă că la emiterea deciziei
de pensionare, iniţială, a fost valorificată întreaga activitate desfăşurată
până la această dată, existând şi posibilitatea contestării deciziei de
pensionare şi a revizuirii, dacă nu au fost luate în calcul toate perioadele
de muncă.
Or, în situaţia contestatorului, perioada lucrată anterior
pensionării a fost avută în vedere la emiterea deciziei de pensionare din
data de 13 august 2005, în discuţie fiind doar perioada lucrată ulterior la
Şcoala cu clasele I-VIII Frânceşti.
Sub acest aspect este de remarcat că art.95 din Legea
nr.19/2000, care limita posibilitatea recalculării pensiei la realizarea unui
stagiu de cotizare de minimum 12 luni, a fost declarat neconstituţional
prin decizia Curţii Constituţionale nr.264/20 martie 2007 care a stabilit
că recalcularea pensiei poate fi făcută indiferent de perioada de cotizare.
Ignorând această dispoziţie, instanţa a pronunţat, într-adevăr, o hotărâre
nelegală ce a fost modificată prin admiterea recursului, potrivit art.312
Cod procedură civilă, cu consecinţa admiterii pe fond a contestaţiei şi
obligării intimatei să emită o nouă decizie de pensionare, în care să fie
evidenţiată perioada lucrată după pensionare.