Prin sentinţa civilă nr. 493/15.06.2007 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.- D.F.C., S.P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa hotărârea judecătorească prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1210/113/04.04.2007 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I.-D.F.,Casa de Pensii, pentru a se constata că reclamantul îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă în condiţiile art.15 din Legea nr.164/2001, cu reducerea vârstelor standard de pensionare în raport de stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă, potrivit art.167/1 din Legea nr.19/2000.
Prin cerere s-a mai solicitat ca pârâtul să elaboreze documentele stabilite potrivit legii, în vederea pensionării, să emită decizia de pensionare a reclamantului în conformitate cu reglementările legale şi să îi plătească pensia începând cu luna august 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Aşa cum reiese din menţiunile certificatului-decizie medicală nr.1122/19.12.1986 reclamantul G.I. a fost încadrat la gradul de invaliditate III şi trecut în rezervă prin ordinul ministrului de interne.
Potrivit adeverinţei nr.2041044/04.04.2005 emisă de S.R.I. reclamantul a realizat următoarele perioade de vechime în serviciul militar: 24.06.1967-05.12.2968 militar în termen;07.05.1969-21-05.1969 concentrat ca rezervist; 12.09.1972-15.08.1975 elev al Şcolii militare de ofiţeri şi 15.08.1975-15.12.1986 cadru militar în activitate.
Prin adeverinţa nr.103792/2003, M.A.I. a confirmat că în perioada 01.09.1976-15.08.1986 reclamantul a desfăşurat activităţi şi a lucrat în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă.
Faţă de aceste împrejurări, la data de 12.12.2003 reclamantul a formulat cerere de pensionare, invocând ca temei prevederile art.167/1 din Legea nr.19/2000 şi art.15 din Legea nr.164/2001.
Prin adresa nr.47301/08.01.2004 S.R.I. i-a comunicat că vârsta sa standard de pensionare este de 64 de ani şi o lună, pe care urmează să o împlinească în luna iulie 2011 şi că aplicând reducerea de 6 ani prevăzută de art.167/1 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare este de 58 de ani şi o lună, urmând să o împlinească în luna iulie 2005.
Ca urmare, reclamantul a revenit cu cerere de pensionare la data de 01.08.2005, dar întrucât nu a primit răspuns a formulat noi cereri în acest scop.
Prin decizia nr.144929/25.10.2006 Casa de Pensii a M.A.I. i-a respins cererea de pensionare, motivând că reclamantul are un titlu de dobândit în sistem public şi că, potrivit punctului 13.3 din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.164/2001, principiul privind opţiunea pentru o singură pensie, respectiv obţinerea unei pensii dintr-un singur sistem, nu se mai aplică după data de 10.04.2001.
Împotriva acestei decizii reclamantul G.I. a formulat contestaţie care i-a fost respinsă prin decizia nr.9/21.02.2007 a comisiei de contestaţii pensii, reţinându-se aceleaşi motive.
În plus, comisia a constatat că art.15 coroborat cu art.20 din Legea nr.164/2001 se referă la înscrisurile noi, contestatorul neaflându-se într-o asemenea situaţie, iar trimiterile la vârsta standard nu au legătură cu motivaţia care a stat la baza respingerii cererii de pensionare.
În termenul de contestare prevăzut de art.54 alin.3 din Legea nr.164/2001 reclamantul a formulat prezenta acţiune, solicitând instanţei să constate că beneficiază de pentru limită de vârstă.
Analizând cererea în raport de dispoziţiile Legii nr.19/2000 şi ale Legii nr.164/2001, instanţa a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Art.20 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat stabileşte în alin.1 că între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii se recunosc reciproc perioadele de vechime în serviciu, respectiv stagiile de cotizare, în vederea deschiderii dreptului la pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, dispune că în situaţia prevăzută la alin1 pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în serviciu, iar perioadele de vechime în serviciu prevăzute la art.17, care sunt recunoscute ca perioade de contribuţie în sistemul public de pensii, se au în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre cele două sisteme.
Deşi pârâtul a susţinut că aceste prevederi se referă la persoanele care au vocaţie la pensie după intrarea în vigoare a legilor nr.19/2000 şi 164/2001, nu şi la cele ale căror drepturi au fost deja stabilite, instanţa a constatat că susţinerea este nefondată deoarece art.15 din Legea nr.164/2001, invocat de reclamant, reglementează o situaţie specială.
Astfel,potrivit articolului menţionat, cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii, dar au vechime în serviciul militar de cel puţin 15 ani pentru bărbaţi şi 10 ani pentru femei, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstelor standard prevăzute în Legea nr.19/2000, proporţional cu numărul anilor de serviciu.
Instanţa a apreciat că dispoziţiile art.15 constituie totodată şi o derogare de la prevederile art.12 din Legea nr.164/2001, conform cărora au dreptul la pensie de serviciu cadrele militare în activitate care îndeplinesc cumulativ condiţia vârstei de 55 de ani şi a vechimii minime în serviciu de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca militar 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile.
Cu toate că faţă de considerentele expuse anterior apărările formulate de pârât apar ca nefondate, instanţa a constatat totuşi că cererea reclamantului nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
Aşa cum reiese din cuprinsul pct.7.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.164/2001, vechimea minimă în serviciu cuprinde perioada încadrării în muncă în altă calitate decât cea de militar, precum şi perioada activităţii desfăşurate în calitate de militar.
Această din urmă perioadă constituie, potrivit art.17 al Legii nr.164/2001, vechimea efectivă în serviciul militar, ce se ia în calcul la stabilirea pensiei militare de stat.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art.17 cu cele ale pct.7.3 din Normele metodologice reiese că vechimea efectivă în serviciul militar cuprinde şi perioadele de timp acordate suplimentar pentru activităţile şi locurile de muncă cu condiţii deosebite sau speciale.
Întrucât chiar şi în condiţiile în care reclamantul a fost încadrat în grupa I de muncă acesta nu a realizat vechimea necesară pensionării pentru limită de vârstă, îi sunt aplicabile dispoziţiile art.15 din Legea nr.164/2001.
Conform interpretării date acestui articol prin Ordinul nr.266/28.05.2002 al Ministerului de Interne privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.164/2001 (capitolul II punctul 9), cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii militare pot beneficia de pensie militară de stat la împlinirea vârstei standard prevăzută de art.41 din Legea nr.19/2000, cu condiţia să probeze o vechime în serviciul militar de cel puţin 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile.
Rezultă, aşadar, că pentru a primi pensie militară de stat în condiţiile art.15 reclamantul trebuia să îndeplinească criteriul vârstei standard prevăzut în anexa 3, la care face trimitere art.41 al Legii nr.19/2000.
Faptul că reclamantul a desfăşurat activităţi şi a lucrat în locuri de muncă care se încadrează în grupa I nu permite acestuia să beneficieze şi de posibilitatea reducerii vârstei standard pe care art.167/1 din Legea nr.19/2000 o recunoaşte asiguraţilor din sistemul public de pensii care au lucrat în această grupă, întrucât alin.5 al acestui text de lege prevede că reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr.4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special”.
Ori, atât timp cât în vederea aplicării dispoziţiilor art.15 din Legea nr.164/2001 perioada lucrată de reclamant în grupa I de muncă este avută în vedere la calcularea vechimii efective în serviciul militar, dacă i s-ar aplica şi prevederile art.167/1 din Legea nr.19/2000 referitoare la reducerea vârstei standard acesta ar beneficia practic de două ori de avantajul încadrării în grupa I de muncă.
În consecinţă, ţinând seama că reclamantul nu îndeplineşte condiţia vârstei standard de pensionare, s-a constatat că cererea sa este nefondată, motiv pentru care instanţa a respins-o.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatorul G.I. criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin decizia civilă nr.717/R/21.08.2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de contestatorul G.I. pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă reclamantul G.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. – Serviciul Pensii, să se constate că îndeplineşte condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă prin reducerea vârstei standard de pensionare în raport cu stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă şi obligarea acestuia la elaborarea documentelor în vederea pensionării şi plata pensiei începând cu luna august 2005.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru pierderea capacităţii de muncă dobândit în sistemul public de pensii conform deciziei nr.143663/14.12.2000 de C.J.P. Brăila.
Ca atare, dreptul de pensie dobândit urmare a pierderii capacităţii de muncă prin încadrarea în gradul II de invaliditate începând cu data de 01.12.2000 a fost stabilit în baza prevederilor Legii nr.3/1977 modificată şi completată.Conform prevederilor H.G. nr.1550/2004 privind operaţiunile de evaluare pentru recalcularea pensiilor din sistemul public stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie aparţinând reclamantului avându-se în vedere şi perioada formată din obligaţii militare.
Or, prevederile art.194 din Legea nr.19/2000 coroborate cu art.20 din Legea 164/2001 care prevăd recunoaşterea reciprocă între sistemele de pensii publice şi militare de stat a perioadelor de vechime în serviciu, respectiv a stagiilor de cotizare în vederea dobândirii dreptului la pensie şi a altor drepturi de asigurări sociale îşi produc efectele de la data intrării în vigoare, care este ulterioară stabilirii dreptului de pensie al reclamantului.
Asemenea prevederi se referă la persoanele care au vocaţie la pensie după intrarea în vigoare a celor două legi, nu şi pentru cele ale căror drepturi au fost deja stabilite şi cărora li s-au aplicau principiile care guvernau pensionarea la data dobândirii dreptului la pensie.
Dispoziţiile Ordinului M.A.I. nr.266/2002 reţinut de prima instanţă în considerentele hotărârii judecătoreşti nu sunt şi nici nu pot fi potrivnice dispoziţiilor legale enumerate mai sus.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art.15 din Legea nr.164/2001 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.77/2007, acesta se referă la cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii dar au o vechime în serviciul militar de cel puţin 15 ani, să beneficieze de pensie militară de stat la împlinirea vârstei de 55 ani, proporţional cu numărul anilor de serviciu militar.
Şi dispoziţiile art.16 din lege fac referire strict la cadrele militare aflate în activitate şi care beneficiază de pensie de serviciu anticipată parţial prin reducerea vârstei de pensionare corespunzător activităţii desfăşurate în condiţii de muncă deosebite ori speciale.
Ca atare, dispoziţiile art.16 din Legea nr.164/2001 operează în situaţia cadrelor militare aflate în activitate iar beneficiul activităţii desfăşurate în condiţii de muncă deosebite ori speciale se referă la reducerea vârstei de pensionare ca urmare a prestării muncii în asemenea condiţii.
Reducerea vârstelor standard de pensionare în conformitate cu prevederile art.167/1 din Legea nr.19/2000 apare ca fiind astfel operantă doar în sistemul public de pensii nefiind posibilă reducerea vârstelor standard de pensionare cumulat cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special (art.16 din Legea nr.164/2001).
Practica judiciară nu constituie izvor de drept mai ales în considerarea unor situaţii juridice diferite şi reglementate de normele de drept aflate în vigoare la un anumit moment.
