Dreptul la compensarea pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal. Acordarea concediului de odihnă
C. muncii, art. 141 H.G. nr. 679/2003
■ O particularitate a contractului de muncă special al asistentului maternal profesionist, reglementat de către H.G. nr. 679/2003, este dată de faptul că prestată de asistentul maternal profesionist are un caracter continuu, astfel că atunci când s-a încheiat un astfel de contract, asistentul maternal respectiv a cunoscut faptul că activitate sa nu este limitată la un număr fix de ore, fiind în legătură directă cu obiectul muncii, respectiv creşterea, îngrijirea şi educarea necesare dezvoltării copiilor pe care îi are în plasament.
■ Acordarea dreptului la compensarea 100% pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal nu are temei legal şi nici contractual, plecând tocmai de la modul de reglementare a acestei profesii, respectiv încheierea contractului de muncă pe perioada valabilităţii atestatului maternal, precum şi desfăşurarea continuă a activităţii respective.
■ Datorită reglementării speciale a raporturilor de muncă şi a caracterului continuu al muncii desfăşurate, acordarea concediului de odihnă asistenţilor maternali se face în condiţiile stabilite de art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003, astfel „asistenţii maternali profesionişti au obligaţia să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, cu excepţia
cazului în care separarea copiilor plasaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator”.
C.A. Bucureşti, s. a VIl-a civ., confl. mun. şi asig. soc., decizia civilă nr. 709/R din 5 februarie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 23.06.2008, pronunţată de către Tribunalul Teleorman, Secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi de administrativ şi fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a dispus admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind plata primelor de vacanţă pentru perioada 2001-2003, invocată de pârâţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman şi Consiliul Judeţean Teleorman şi a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă; a fost respinsă acţiunea cu precizarea şi completarea ulterioară formulată de reclamantul Sindicatul M. Alexandria, în numele şi pentru membrii de sindicat, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că membrii de sindicat menţionaţi în tabelul-anexă au calitatea de asistenţi maternali profesionişti, sunt angajaţi pe bază de contract individual de muncă, iar raporturile de muncă sunt guvernate de Legea nr. 53/2003.
Cu privirea la aspectele legate de plata muncii prestate de aceştia în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi solicitat angajatorului compensarea muncii efectuate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale cu zile libere şi nici a împrejurării că s-a pretins sporul menţionat în ipoteza imposibilităţii unităţii de a compensa munca suplimentară prin zile libere în termenul prevăzut în contract, cererea fiind adresată direct instanţei de judecată pentru un interval de timp de 3 ani.
Tribunalul a reţinut că nu există temei pentru ca angajatorul să fie obligat la plata muncii efectuate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale pentru intervalul 2004 – noiembrie 2007, aşa încât, sub acest aspect, cererea este neîntemeiată.
In ceea ce priveşte primele de vacanţă pentru perioada 2001-2006, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., a fost examinată cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi de chematul în garanţie.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 283 lit. c) C. muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în situaţia în care obiectul
conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale ncacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, s-a reţinut că, pentru perioada 2004-2007, nu s-a prevăzut prin actcle normative carc reglementează condiţiile de salarizare ale asistenţilor maternali, respectiv O.G. nr. 25/2003 şi O.G. nr. 10/2007 şi nici prin contractele de muncă încheiate la nivel de unitate, nu s-a prevăzut acordarea primelor de vacanţă personalului contractual din cadrul pârâtei D.G.A.S.P.C. Teleorman.
Prin urmare, a reţinut Tribunalul că, dat fiind faptul că dreptul la prima de vacanţă nu s-a stabilit nici legal şi nici convenţional pentru perioada 2004-2007, iar dispoziţiile CCM la nivel naţional nu reglementează obligativitatea acordării primei de vacanţă personalului contractual, ci lasă libertatea părţilor contractante de a negocia acordarea acestor drepturi băneşti suplimentare, în raport de posibilităţile economice financiare ale unităţii, se apreciază că pretenţiile vizând prima de vacanţă nu sunt întemeiate.
In ceea ce priveşte invocarea discriminării, Tribunalul a constatat că nu se poate reţine invocarea unui tratament discriminatoriu, deoarecc asistenţii maternali nu se află într-o situaţie cel puţin comparabilă cu persoanele cărora legiuitorul le-a recunoscut dreptul la prima de vacanţă.
In acest sens s-a statuat că pornind de la dispoziţiile art. 5 C. muncii şi celc ale O.G. nr. 137/2000, pentru a ne afla în prezenţa unei asemenea situaţii discriminatorii, este necesar ca persoana care afirmă că se află într-o asemenea stare să se găscască pe o poziţie idcntică analogă sau cel puţin comparabilă cu celc despre carc se susţine că ar fi favorizate.
Cu privire la capătul de cererc privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anul 2006, este apreciat a fi neîntemeiat.
Pentru această categorie de salariaţi, conform art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003, care prevede obligativitatea asistenţilor maternali profesionişti de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă, efectuarea efectivă a acestuia este condiţionată de autorizarea prealabilă de către angajator a separării copiilor pentru perioada concediului de odihnă.
Din situaţiile privind efectuarea concediilor de odihnă existente la dosar, rezultă că în cursul anului 2007 a fost efectuat atât concediul de odihnă aferent anului 2006, cât şi al anului 2007. Susţinerile reclamantului în sensul că programarea concediilor de odihnă s-a întocmit pro causa nu pot fi primite, întrucât, în raport de data promovării
prezentei acţiuni, 30.11.2007 şi datele menţionate în aceasta sub semnătură, este evident că programarea a fost întocmită anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
împotriva acestei sentinţe a formula recurs recurenta-reclamantă, prin care a solicitat modificarea în totalitate, iar pe fond, admiterea
cererii de chemare în judecată şi a cererii de chemare în garanţie. In drept, s-au invocat ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9
C. proc. civ. In motivarea în fapt a recursului s-a invocat următoarele critici:
Prima critică vizează faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în numele membrilor de sindicat asistenţi maternali profesionişti, plata muncii prestate în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi a sporului de 100% aferent acestor ore pe perioada 30.11.2004 – 30.11.2007, cu motivaţia că salariul primit de către asistenţii maternali este aferent unui program normal de lucru de 170 de ore/lună. Recurenta susţine că instanţa de fond a respins acest capăt de cerere cu o motivaţie străină de natura cauzei, ca urmare a interpretării greşite a raporturilor de muncă dintre asistentul maternal profesionist şi D.G.A.S.P.C. şi o aplicarc greşită a legii. De asemenea, susţine recurenta că instanţa de fond a omis faptul că reclamanţii au calitatea de asistenţi maternali profesionişti, că raporturile lor de muncă se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată cu caractcr special, norma legală carc reglementează aceste raporturi fiind H.G. nr. 679/12.06.2003.
Recurenta susţine că prestarea muncii de către asistenţii maternali profesionişti în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale nu se facc la cererca angajatorului pentru a fi incidcnte prevederile art. 119 şi art. 120 C. muncii, ci este specifică activităţii pc care o desfăşoară, dar nu poate fi gratuită, ci trebuie plătită, neexistând posibilitatea de compensare cu timp liber corespunzător, deoarece această modalitate contravine prevederilor H.G. nr. 679/2003. Compensarea cu timp liber corespunzător este, practic, imposibilă şi contravine H.G. nr. 679/2003, singura modalitate de recompensare a activităţii prestate în aceste zile fiind plata salariului aferent pentru 8 ore/zi şi a sporului de 100%.
A doua critică se referă la primele de vacanţă aferente anilor 2001-2007, pentru care instanţa a dispus respingerea, ca fiind prescris dreptul la acţiune pentru perioada anilor 2001-2003, în raport de data promovării acţiunii, iar pentru restul pretenţiilor nu se poate reţine un tratament discriminatoriu în raport cu acordarea primei funcţionarilor publici, dcoarece asistenţii maternali nu se află într-o situaţie comparabilă cu persoanele cărora legiuitorul le-a recunoscut dreptul la prima
de vacanţă. Recurcntul menţionează că dreptul subiectiv al membrilor de sindicat privind plata primei de vacanţă pc perioada anilor 2001-2003 nu este prescris, având în vedere că suspendarea plăţii acestor drepturi a dus la întreruperea termenului general de prescripţie de 3 ani în baza Decretului nr. 167/1958 şi a art. 166 alin. (1) C. muncii, în acest sens
pronunţându-se şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Deciziile nr. XXIII/12.12.2005, nr. XII/0502.2007 şi nr. LXXVII/ 05.11.2007, iar ca urmare, a fost emisă O.U.G. nr. 146/2007.
In privinţa lipsei discriminării, recurentul menţionează că acordarea primei de vacanţă doar unei categorii de personal din cadrul D.G.A.P.S.C. Teleorman se impune, deoarece de prime de vacanţă au beneficiat nu numai funcţionarii publici din cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, dar şi personalul contractual, cu excepţia asistenţilor maternali. Se susţine că statutul juridic al asistenţilor maternali profesionişti este identic cu cel al personalului contractual, deoarece au calitatea de salariaţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, iar raporturile de muncă sunt guvernate de prevederile H.G. nr. 679/2003 şi ale Codului muncii, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi salariaţii cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Prin critica privind acordarea compensării în bani a concediului de odihnă, recurentul menţionează că nu pârâta nu a făcut dovada că membrii de sindicat au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2006, singura dovadă în acest sens fiind nota de plecare în conccdiu adusă la cunoştinţă salariatului în termen util, sub semnătură de luare la cunoştinţă şi întocmirea statului de plată corespunzător.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru motivele care se vor arăta.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs, prin care se critică neacordarea plăţii muncii prestate de către membrii de sindicat ai reclamantului pentru munca depusă în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi a sporului de 100% aferent acestor ore în perioada august 2006 – octombrie 2007, Curte reţine următoarele;
In cauză se constată că membrii de sindicat ai recurentului sunt asistenţi maternali în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar raporturile de muncă ale acestora sunt reglementate de către H.G. nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist, care prin art. 8 dispune că raporturile de muncă ale acestora sunt regle
mentate de un contract de muncă cu caractcr special, astfel: „(1) Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caractcr special, specific protccţici copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecţia copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligaţia supravegherii şi sprijinirii activităţii desfăşurate de asistenţii maternali profesionişti. (2) Contractul individual de muncă se încheie pe perioada de valabilitate a atestatului. (3) Executarea contractului individual de muncă începe pe data primei hotărâri de încredinţare sau de plasament al unui copil asistentului maternal profesionist. (4) Contractul individual de muncă se suspendă ori încetează în cazurile prevăzute de legislaţia muncii, precum şi în cazul suspendării, retragerii sau încetării atestatului de asistent maternal profesionist”.
O particularitate a acestui contract de muncă special este dată de faptul că munca prestată de asistentul maternal profesionist are un caractcr continuu, astfel că atunci când s-a încheiat un astfel de contract, asistentul maternal respectiv a cunoscut faptul că şi activitate sa este continuă şi nu este limitată la un număr fix de ore, fiind în legătură directă cu obiectul muncii, respectiv creşterea, îngrijirea şi educarea necesare dezvoltării copiilor pe care îi arc în plasament.
Un alt argument în sprijinul acestei teze, potrivit cărcia activitatea desfăşurată de asistentul maternal în temeiul unui contract de muncă cu caractcr special arc caracter atipic, este conţinutul concret al unui asemenea contract, aşa cum rezultă din exemplarele în copie depuse la dosarul de fond, unde la rubrica „Condiţiile de muncă” se prevăd următoarele: „Asistentul maternal profesionist este persoana fizică atestată în condiţiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării
armonioase a copilului pe care îl primeşte în plasament.” In privinţa drepturilor şi obligaţiilor generale ale părţilor, se prevăd următoarele: „salariatul are următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru muncă depusă; b) dreptul la concediul de odihnă anual; c) dreptul le egalitate de şanse şi de tratament; d) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; e) dreptul la formare profesională”.
Prin urmare, acordarea dreptului la compensarea 100% pentru perioada lucrată în zilele de repaus săptămânal nu are temei legal şi nici contractual, plecând tocmai de la modul de reglementare a acestei profesii, respectiv încheierea contractului de muncă pe perioada valabilităţii atestatului maternal, precum şi desfăşurarea continuă a activităţii respective.
Dacă am accepta punctul de vedere al recurentei cu privire la compensarea în bani a zilelor de repaus săptămânal ar trebui în aceeaşi logică să lc fie acordatc compensaţii şi pentru restul timpului dintr-o zi normală de lucru ce depăşeşte programul de 8 ore.
însă aşa cum am menţionat mai sus, tocmai caracterul special al activităţii desfăşurate de aceştia şi care constă în supravegherea continuă a copiilor aflaţi în întreţinere şi supraveghere determină tocmai caracterul atipic al contractului de muncă, astfel că drepturile şi obligaţiile sunt determinate în considerarea activităţii desfăşurate.
Cu privire al cel de-al doilea motiv de recurs, constând în neplata primelor de vacanţă pe perioada 2001-2006, Curtea reţine că prima instanţă a dispus respingerea acesteia ca fiind prescrisă. Astfel, potrivit art. 283 lit. c) C. muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri cătrc salariat.
Cu privire la criticile invocate în recurs constând în făptui că primele de vacanţă au fost acordate şi altor categorii de personal prin deciziilc în interesul legii pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea reţine că niciuna dintre deciziile menţionate nu a înlăturat sau a interpretat diferit cursul prescripţiei extinctive, în sensul suspendării sau al întreruperii şi nici nu s-au introdus noi situaţii de repunere în termen.
Cât priveşte intervenţia legiuitorului şi promulgarea O.U.G. nr. 146/2007 prin acordarca acestor prime personalului contractual, Curtea reţine că s-a dispus acordarea primei de vacanţă în mod eşalonat pentru personalul contractual şi funcţionarii publici care aveau reglementate în mod expres aceste prime de vacanţă, ceea ce nu este cazul asistenţilor maternali din prezenta cauză.
In ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, cu privire la solicitarea compensării în bani a concediului de odihnă, Curtea constată că tot datorită acestei reglementări speciale a raporturilor de muncă şi caracterului continuu al muncii desfăşurate, acordarea concediului de odihnă se face în condiţiile stabilite de art. 10 lit. f) din
H.G. nr. 679/2003, astfel „asistenţii maternali profesionişti au obligaţia să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării conccdiului de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea copiilor plasaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator”.
în cauză, intimatul-angajator a dovedit că, sub acest aspect, nu s-au formulat cereri de cătrc asistenţii maternali cu privire la preluarea
copiilor într-un centru pc perioada efectuării concediului legal de odihnă.
De asemenea, în ceea ce priveşte planificarea concediilor de odihnă pentru perioada 2006-2007, intimatul precizcază că s-au întocmit documentele cu planificarea acestora. Potrivit cadrului general al legislaţiei muncii, art. 141 alin.(l) lit. c) C. muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se poate face numai în cazul în care încetează raportul individual de muncă al salariatului respectiv.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
