Legea nr. 130/1996
Legea nr. 273/2006
Codul civil, art. 969
Câtă vreme contractul colectiv de muncă nu a fost anulat sau nu s-a constatat nulitatea prin hotărârea judecătorească, el fiind în vigoare, îşi produce efectele sale juridice, convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante.
Prin sentinţa nr. 686 pronunţată la data de 16.06.2010 de Tribunalul Mureş s-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamantul C.G. – primar al Comunei Breaza în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că prin hotărârea nr. 7/14.02.2008 a Consiliului Local Breaza s-a aprobat bugetul local al comunei şi au fost defalcate cheltuielile în anexe, dar nu s-a dispus cu privire la dreptul la indemnizaţia de hrană şi sumele de reprezentare.
Prin urmare, pentru aceste sume, s-a reţinut corect de către Curtea de Conturi că, neexistând temei legal nu se justifică acordarea acestora şi este neîntemeiată acţiunea în anulare, câta vreme nu există nici un text de lege nici contract colectiv care să le prevadă.
Referitor la acordarea sporului de dispozitiv, s-a constatat că hotărârile judecătoreşti de care se prevalează reclamantul conţin obligaţia acordării acestui spor până la data de 15.01.2008, respectiv 19.12.2007, astfel că sporul de dispozitiv nu putea fi plătit în temeiul acestor hotărâri şi pe anii 2008 şi 2009.
Împotriva sentinţei a formulat recurs C.G., atât n nume propriu cât şi în calitate de primar al Comunei Breaza arătând că, raportat la pct. 5 din Decizia nr. 1223/2009, sumele reprezintă cheltuieli de reprezentare şi indemnizaţie e hrană acordate salariaţilor în baza prevederilor Contractului colectiv de muncă înregistrat la D.M.S.S.F. Mureş sub nr. 39/2006 iar sumele necesare punerii în aplicare a prevederilor contractuale au fost aprobate prin H.C.L. Breaza nr. 7/2008, hotărâre care a fost verificată pentru legalitate de către Instituţia Prefectului Mureş. Referitor la pct. 6 din decizie, se arată că plăţile reţinute ca fiind plăţi necuvenite pentru perioada aprilie – decembrie 2008 reprezintă spor de dispozitiv care a fost acordat salariaţilor Primăriei în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Referitor la pct. 7 din decizie, acordarea sporului de dificultate pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate s-a făcut în baza dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 209/2005 pentru aprobarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii nr. 263/2006, dispoziţii care prevăd acordarea unui spor de 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei respective în cazul în care sunt implicate în aplicarea Legilor nr. 18/1991 şi 10/2001. Se consideră că decizia este nelegală şi prin prisma faptului că aceasta nu conţine măsurile din categoria celor prevăzute expres şi limitativ în Legea nr. 94/1992. prin acest act se dispune practic asupra bugetului unităţii administrativ teritoriale ceea ce excede sferei de competenţă a Curţii de Conturi. Pe de altă parte, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, în sensul că, stabilirea şi întinderea prejudiciului este în sarcina conducerii entităţii verificate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constat:
În punctul 5 al Deciziei nr. 1223/2009 s-au reţinut ca nejustificate efectuarea de plăţi în cursul anului 2008 acordate angajaţilor Primăriei Breaza în baza contractului colectiv de muncă, reprezentând îndemnizaţii de hrană şi sume de reprezentare, nelegalitatea constând în încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi legea nr. 273/2006 privind finanţele publice. Curtea apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut inexistenţa unui temei juridic legal pentru acordarea acestor sume.
Astfel, la nivelul Primăriei Breaza s-a încheiat contractul colectiv de muncă nr. 110/26/2006, iar prin actul adiţional din 10.09.2007, clauzele acestuia fiind prelungite pe o perioadă de încă 4 ani. Atât contractul colectiv cât şi actul adiţional au fost înregistrate la D.M.S.S.F. Mureş. Conform art. 969 C. civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar câtă vreme acest contract nu a fost anulat sau nu s-a constatat nulitatea acestuia printr-o hotărâre judecătorească iar părţile nu l-au revocat, el este în vigoare şi îşi produce toate efectele sale juridice. Instanţa de fond nu a fost sesizată cu o acţiune în anularea acestuia pentru a putea constata nelegalitatea lui. În condiţiile în care atât contractul colectiv de muncă cât şi actul adiţional au fost înregistrate la D.M.S.S.F. Mureş, instituţiile statului implicate aveau posibilitatea să solicite instanţelor de judecată verificarea legalităţii acestor acte juridice.
Cât priveşte criticile recurentului în privinţa modului în care instanţa de fond a soluţionat pct. 6 şi 7 din decizia atacată, Curtea a considerat că sunt neîntemeiate.
În acest sens, se constată că, pentru pct. 6, hotărârile judecătoreşti la care face referire recurentul pentru a-şi justifica acordarea sporului de dispozitiv, respectiv, sentinţa nr. 656/2007 şi 44/2008, prevedeau acordarea acestuia doar pentru o perioadă strict determinată, respectiv, până la pronunţarea lor sau până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a acestora. Astfel, sentinţa nr. 44/2008 a fost pronunţată la data de 15.01.2008, iar sentinţa nr. 656/2007 a fost pronunţată la 19.12.2007 rămânând irevocabilă prin nerecurare. Controlorii financiari au reţinut ca nelegale sumele acordate în baza acestor hotărâri pentru perioada aprilie – decembrie 2008. Instanţa constată astfel că, într-adevăr, recurentul a acordat sume reprezentând sporul de dispozitiv, în afara oricărui temei legal şi peste cele dispuse de instanţele de judecată. Susţinerile privind problema de drept substanţial dezlegată de instanţe care ar justifica naşterea unui drept nou aplicabil şi pentru viitor, sunt fără relevanţă juridică care să justifice acordarea şi în continuare a sporului, ceea ce se pune în fiind dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti şi nu considerentele acesteia.
Cu privire la pct. 7, Conform art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006, salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de pana la 50% din salariul de încadrare, pe o perioada de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acorda se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor. Legea a fost publicată în M.O. nr. 572 din 03.07.2006.Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin O.U.G. nr. 136/2006, publicată în M.O. nr. 1040 din 28.12.2006, astfel ART. I după articolul II din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 3 iulie 2006, se introduce un nou articol, articolul III, cu următorul cuprins:
“Art. III. – (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupa funcţii de demnitate publica, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care ocupa funcţii de demnitate publica, alese sau numite, din administraţia publica centrala şi locală beneficiază lunar de un spor de dificultate de pana la 50% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei respective sau din salariul de încadrare, în cazul în care sunt implicate în aplicarea următoarelor acte normative:
b) Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare
(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), persoanele care ocupa funcţii de demnitate publica, alese, din administraţia publica locală, respectiv primării şi viceprimarii, beneficiază de sporul de dificultate numai în situaţia în care aceştia au calitatea de membri în comisiile constituite în temeiul art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. II
Sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigura din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acorda pe o perioada de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
În speţă, deşi primarul Comunei Breaza a emis dispoziţia nr 113/21.03.2008 prin care îşi stabilea un spor de dificultate de 50% în baza dispoziţiilor de mai sus, din nici un act nu rezultă că acesta a fi avut calitatea de membru în comisiile de mai sus. De asemenea, nu există nici un act prin care să se stabilească în mod expres persoanele care beneficiază de acest drept. Dispoziţia de stabilire a sporului este, conform dispoziţiilor legale de mai sus, act administrativ final care succede altor înscrisuri care să justifice acordarea lui. Aşadar, instanţa consideră că singur doar acest înscris nu este suficient pentru a justifica prejudiciul cauzat unităţii administrativ teritoriale. Pe de altă parte, pe lângă faptul că nu s-a dovedit că primarul face parte din comisiile de mai sus, nu sunt specificate nici meritele deosebite ale acestuia în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, de vreme ce altor membrii din comisii nu le-au fost acordate.
Cât priveşte criticile referitoare la soluţiile pe care Curtea de Conturi a României le poate dispune în raport de dispoziţiile Legii nr. 94/1992, Curtea a constat că aceleaşi critici au fost formulate şi în faţa instanţei de fond, aceasta dând o soluţionare legală şi temeinică acestor critici.
Pentru aceste considerente, recursul va fi admis iar hotărârea primei modificată în parte în sensul că acţiunea reclamantului va fi admisă în parte i va fi anulat pct. 5 din decizia atacată. Vor fi menţinute dispoziţiile din pct. 6 şi 7 din aceasta.
