Angajarea răspunderii patrimoniale a gestionarului pentru marfa din gestiune. Prezumţie de culpă
C. muncii, art. 270 Legea nr. 22/1969
Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie de culpă în sarcina pârâtului, acestuia revenindu-i obligaţia de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi că paguba nu-i este imputabilă.
Legea nr. 22/1969 instituie o prezumţie de culpă în sarcina pârâtului, acestuia revenindu-i obligaţia de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi că paguba nu-i este imputabilă.
Riscul normal al serviciului are în vedere un anumit procent de perisabilitate a mărfii prevăzut şi de legislaţia în vigoare, procent care a fost scăzut din marfa degradată sau expirată. împrejurarea că unele facturi au fost stornate nu-l exonerează pe pârât de răspundere.
C.A. Timişoara, s. litigii mun. şi asig. soc., decizia nr. 2875 din 8 octombrie 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 3558 din 25 aprilie 2007, Judecătoria Arad a declinat în favoarea Tribunalului Arad competenţa de soluţionare a cauzei în temeiul art. 284 alin. (I) litera c) C. muncii. Prin sentinţa civilă nr. 72 din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată şi precizată, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 37.468,45 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că pârâtul a fost angajatul reclamantei pe post de gestionar depozit la punctul de lucru C, întocmindu-i-se şi fişa postului. Ca urmare a inventarului efectuat s-a constatat un prejudiciu în valoare de 37.468,45 lei, prejudiciu constând în marfa minus la inventar, marfa degradată irecuperabil, marfa degradată, marfa expirată.
A reţinut că prin fişa postului pârâtul şi-a asumat obligaţia de păstrare a bunurilor ce constituie obiectul gestiunii, lipsa unor bunuri dovedind în mod direct că acesta nu a depus diligenţa necesară pentru ca obligaţia de păstrare să fie respectată; că pârâtul nu a înlăturat prezumţia de culpă, dovedind că executarea obligaţiei sale nu a fost posibilă datorită unor cauze străine ce nu-i sunt imputabile şi nici nu a
înţeles să-şi formuleze apărări în cauză, deşi a fost citat. In drept a apreciat întemeiate cerinţelc art. 270 C. muncii.
In termen legal, împotriva sentinţei menţionate mai sus, a declarat recurs pârâtul F.J.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 3041 C. proc. civ., instanţa a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-I respinge cu următoarea motivare:
Sub aspectul fondului, instanţa a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale incidente speţei.
Pentru ca un salariat să răspundă patrimonial faţă de angajatorul său se impune să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: persoana care a produs prejudiciul să aibă calitatea de salariat al angajatorului păgubit; fapta ilicită a salariatului în legătură cu sa, prin fapta sa ilicită şi personală, salariatul să fi produs un prejudiciu material angajatorului, prejudiciu care să fie real, cert, actual, direct, material, să nu fi fost reparat; să existe raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia.
In mod corect a constatat instanta de fond că aceste condiţii sunt îndeplinite în speţă.
Pârâtul a avut funcţia de gestionar la depozitul reclamantei din C.
Prejudiciul imputat de reclamantă este compus din marfa lipsă la inventar, marfa expirată, marfa degradată, marfa degradată irecuperabil, cu ocazia inventarierii, pârâtul necontestând aspectele constatate de către comisia de inventariere.
In calitate de gestionar, pârâtul avea potrivit fişei postului obligaţia de a asigura şi răspunde de depozitarea şi păstrarea corespunzătoare a mărfii, de a urmări permanent şi de a răspunde de stocurile de marfa, de a urmări termenele de garanţie la marfa de pe stoc şi de a sesiza directorului de departament apropierea de data la care aceasta expiră.
In speţă, pârâtul nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiilor de serviciu menţionate mai sus, respectiv că a urmărit stocul de marfa şi a sesizat directorului de departament aproprierea termenului de expirare a mărfii şi problemele existente la nivelul depozitului.
Alin. (2) al art. 270 C. muncii prevede că salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră şi alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. Riscul normal al serviciului are în vedere un anumit procent de perisabilitate a mărfii prevăzut şi de legislaţia în
vigoare, procent care a fost scăzut din marfa degradată sau expirată.
împrejurarea că uncie facturi au fost stornate nu-1 exonerează pe pârât de răspundere.
Atribuţii de gestionare a mărfii avea doar pârâtul, nu şi şeful de depozit, răspunderea pentru marfa din gestiune fiind a gestionarului.
