Avantaje de natură salarială. Modul de calcul al impozitului pentru veniturile din alte surse.


Obligaţie asumată de angajator în sensul achitării cotei de impozit aferente premiilor. Lipsa obligaţiei de restituire

C. muncii, art. 37, art. 164, art. 272 Legea nr. 571/2003, art. 56 alin. (1) şi (2)

Spre deosebire de răspunderea patrimonială a salariatului, care presupune culpa acestuia, obligaţia de restituire se întemeiază pe principiile plăţii lucrului nedatorat şi îmbogăţirii fără justă cauză, fiind independentă de vreo culpă.

Reţinerea sumelor stabilite pentru acoperirea daunelor cauzate angajatorului ori fostului angajator nu poate fi efectuată decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Obligaţia pe care angajatorul şi-a asumat-o, în sensul de a achita cota de impozit aferentă tuturor premiilor potrivit prevederilor legale, este corelativă dreptului salariatei de a fi scutită de plata impozitului, drept ce se bucură de protecţia art. 37 C. muncii referitor la recunoaşterea principiului negocierii ca temei al executării raporturilor juridice de muncă.

C.A. Cluj, s. civ., confl. mun., asig. soc., miri. şi fam., decizia nr. 386R din 12 februarie 2008, în Jurindex

Prin sentinţa civilă nr. 2358 din 3 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA împotriva paratei O.E. şi în consecinţă a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2.162,64 lei reprezentând sume necuvenite.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta este angajată a societăţii reclamante în funcţia de inspector de asigurare, fiind desemnată în anul 2004 persoană câştigătoare al unui concurs intern aferent campaniilor de contractare a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, premiul constând în efectuarea unui sejur în

H., organizat în luna august 2004, în perioada desfăşurării P.B. 2004.

In perioada 18 noiembrie 2004 – 25 august 2005 la nivelul societăţii a avut loc o inspecţie fiscală, ocazie cu care s-a constatat că în mod eronat societatea a calculat şi virat impozit pe veniturile din alte surse, aplicând cota de 10%, pentru avantajele de natură salarială acordate în luna august 2004.

Conform prevederilor art. 56 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003, astfel cum era formulată la momentul respectiv, „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate tem-

porară de muncă. In vederea impunerii, sunt asimilate salariilor: orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor.”

Ca urmare a adresei nr. 106 din 10 ianuarie 2005 reclamanta a recalculat drepturile salariale aferente lunii august 2004 pentru pârâtă şi a virat diferenţa de impozit pe prin OP nr. 147 din 14. ianuarie 2005 în contul impozitului pe venit. Astfel, valoarea premiilor acordate sub forma unor avantaje, respectiv excursia efectuată în H., a fost calculată la 65.571.430 lei ROL, iar diferenţa aferentă de impozit pe venit calculată şi virată pentru pârâtă, a fost de 28.786.143 lei ROL. Din totalul acestei sume, pârâta a achitat o parte, rămânând neachitată suma de 2.162,64 lei RON.

In situaţia unui conflict de drepturi, instanţa, soluţionând acţiunea formulată de societatea reclamantă, verifică în primul rând existenţa cumulativă a elementelor de angajare a răspunderii patrimoniale, şi anume prejudiciul, sub toate caracteristicile sale (efectiv, real, cert, actual, material şi nereparat), fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi vinovăţia.

Tot în cadrul capitolului referitor la răspunderea patrimonială, Codul muncii, reglementează la art. 272 obligaţia de restituire a sumei nedatorate de către salariatul care a încasat-o de la angajator. Obligaţia de restituire se supune principiilor civile de drept comun, ea, neimplicând vinovăţia salariatului, nu atrage răspunderea patrimonială. Spre deosebire de răspunderea patrimonială a salariatului, care presupune culpa acestuia, obligaţiei de restituire îi este specific caracterul neculpabil al naşterii sale, întemeindu-se pe principiile plăţii lucrului nedatorat şi al îmbogăţirii fară justă cauză.

Potrivit art. 164 C. muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar reţinerile, respectiv sumele stabilite pentru acoperire daunelor cauzate angajatorului ori fostului angajator, nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Pentru toate aceste motive, raportat la considerentele anterior enunţate, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.162,64 lei reprezentând sume necuvenite.

împotriva acestei hotărâri, pârâta O.E. a declarat recurs prin care a

solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii. In motivarea recursului s-a susţinut că pârâta nu este în culpă pentru modalitatea în care s-a calculat şi plătit impozitul şi că nu datorează suma solicitată de reclamantă.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:

Deşi prima instanţă a reţinut şi stabilit în mod corect situaţia de fapt, nu a avut în vedere existenţa unui act care lipseşte de fundament acţiunea reclamanţilor.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2023 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acţiunea similară formulată de reclamantă împotriva unui coleg al pârâtei, aflat într-o situaţie identică, reţinându-se printre alte considerente, că în anunţul de concurs comunicat tuturor sucursalelor societăţii reclamante, aceasta a precizat expres că ea va achita cota de impozit aferentă tuturor premiilor potrivit prevederilor legale. Astfel, chiar dacă s-ar admite că premiul acordat reprezintă un avantaj de natură salarială pentru care trebuie achitat impozitul pe venit acesta nu poate fi în niciun caz imputat pârâtei care avea reprezentarea faptului că, în cazul în carc va

fi declarată câştigătoare, socictatea reclamantă va fi cea carc va achita toate sumele necesare potrivit legii.

Obligaţia pe care reclamanta şi-a asumat-o este corclativă dreptului pârâtei de a fi scutită de plata impozitului, drept ce se bucură de protecţia art. 37 C. muncii referitor la recunoaşterea principiului negocierii ca temei al executării raporturilor juridice de muncă.

Această hotărâre judecătorească, trecută în puterea lucrului judecat prin nerecurare, aspect confirmat de ambele părţi, face dovada deplină în privinţa actului pe care îl menţionează (anunţul de concurs) şi pe care s-a întemeiat, astfel încât Curtea constată că, raportat la considerentele expuse anterior, reclamanta nu a suferit vreun prejudiciu, din moment ce pârâtei nu îi revenea obligaţia de plată a impozitului.