– Legea nr. 19/2000: art. 8
– Decretul nr. 233/1974: art. 2 alin. 2
– Decretul nr. 215/1984, art. 5 alin. 1, art. 8 şi 15
Reprezintă stagii de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite de acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Cât timp în cauză s-a dovedit că s-a făcut reţinerea contribuţiilor la asigurări sociale în condiţiile prevăzute din convenţia internaţională la care România este parte, în această situaţie veniturile realizate din activitatea didactică desfăşurată pe durata detaşării în străinătate se impuneau a fi supuse reţinerii şi achitării contribuţiilor de asigurări sociale. în acest sens, se impune ca statul marocan să-i transmită României baremul actual în vigoare privind calculul acestor contribuţii dacă din înscrisurile depuse la dosar nu există o dovadă certă a cuantumului acestor reţineri făcute de către statul respectiv.
(Decizia nr. H64/R din 9 iunie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 154 din 16 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul C.V., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, şi în consecinţă s-a dispus anularea deciziei de pensionare nr. 75236/19.05.2005 emisă la data de 8.02.2008 de către intimată;
Intimata a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pe numele contestatorului în care să se ia în calcul la stabilirea punctajului şi a pensiei şi veniturile realizate de acesta în Regatul Maroc, în perioada 15 septembrie 1974 – 15 septembrie 1976.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi menţinerea Deciziei nr. 75236/19.05.2005 ca legală.
Reclamantul a solicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Contestatorul C V. a fost înscris la prin decizia nr. 75236/13.04.2000, acordată pentru limită de vârstă şi muncă depusă de 35 ani în condiţiile Legii nr. 3/1977.
Ulterior, prin procesul de recalculare a pensiilor, intimata Casa judeţeană de pensii Bistriţa-Năsăud în temeiul O.U.G. nr. 4/2005 a stabilit în favoarea contestatorului dreptul de pensie conform unui punctaj de 1.71395 puncte, în cuantum de 454 lei fiind emisă în acest sens decizia nr. 75236/19.05.2005, iar apoi s-a emis decizia nr. 75236/16.03.2006 stabilind un punctaj de 1.76959, în cuantum de 524 lei. Ulterior, intimata a emis o nouă decizie de recalculare a pensiei, respectiv nr. 75236/19.05.2005 emisă în realitate la data de 8.02.2008 potrivii buletinului de calcul anexat documentaţiei aferente depusă la dosar prin care punctajul stabilit pentru contestator a fost modificat fiind de 1.71395 puncte, rezultat ca urmare a eliminării perioadei în care acesta a desfăşurat activitate didactică în statul Maroc, aspect recunoscut de altfel de către intimată în întâmpinare.
Aşa cum rezultă din documentaţia care stabileşte în viziunea intimatei stagiul contributiv al contestatoarei, în perioada 15 septembrie 1974 – 15 septembrie 1976 acesta a fost calculat pentru un salariu de 1140 lei şi 1200 lei, respectiv salarul minim pe economie.
în acest mod, au fost nesocotite dispoziţiile dintre Republica Socialistă România şi Regatul Maroc încheiate în domeniul asigurărilor sociale, convenţie prin care a fost reglementat regimul prestaţiilor de asigurări sociale generate de persoanele care realizau venituri pe teritoriul unuia din cele două state contractante, unde potrivit art. 5 alin. 1 se prevede că, în cazul detaşării unei persoane angajate pe teritoriul celuilalt stat contractant, această persoană va continua să fie spusă legislaţiei aplicabile în statul al cărui cetăţean este ca şi cum ar fi încă angajat pe teritoriul acestui stat, iar potrivit art. 8, perioadele de şi perioadele asimilate efectuate sub legislaţia uneia dintre cele două părţi contractante şi cele realizate sub legislaţia celeilalte părţi contractante pot fi totalizate, dacă este necesar, cu condiţia ca aceste stagii să nu se suprapună.
De asemenea, art. 15 al convenţiei precizate stipulează că dispoziţiile conţinute de acest act se aplică şi situaţiilor apărute înainte de intrarea în vigoare.
Aşa fiind, cum în cauză s-a dovedit că urmare a detaşării în Regatul Maroc, contestatorul a realizat venituri la un alt nivel decât ce! reţinut de intimată prin documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei atacate, nivel de altfel inexistent odată ce contractul de muncă al contestatoarei în România, în perioada 15 septembrie 1974 – 15 septembrie 1976 a fost suspendat, iar prin Decretul nr. 215/1984 Statul Român a consfinţit dreptul persoanelor detaşate în Regatul Maroc de a beneficia de asigurări sociale – pensie – la nivelul sumelor reţinute cu titlu de prestări de asigurări sociale pe teritoriul statului unde au fost realizate veniturile şi cuantumul acestora, sub acest aspect decizia atacată este nelegală.
Probele produse de contestator demonstrează că în perioada 15 septembrie 1974
– 15 septembrie 1976 acesta a desfăşurat raporturi de muncă cu instituţii angajatoare din Regatul Maroc, în condiţiile atestate prin înscrisurile ataşate la dosar, ce conduc la concluzia că salariul acordat era impozabil, reţinându-se contribuţii la asigurări sociale din România şi alte ţări în condiţiile prevăzute prin acorduri sau convenţii internaţionale la care România este parte, context în care, deşi considerată în concediu fără plată, contestatoarei i-a fost recunoscută perioada în discuţie ca reprezentând doar vechime în muncă, conform adreselor eliberate de Liceul Sîngeorz Băi.
Or, potrivit art. 8 din Legea nr. 19/2000, în considerarea probelor produse, ce fac dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de textul invocat, respectiv impozitarea salariului şi reţinerea contribuţiilor către stat, inclusiv CAS etc., Statul Marocan fiind obligat să transmită României baremul actual în vigoare privind calculul impozitelor şi în lipsa demonstrării faptului neachitării contribuţiilor în discuţie (în care sens nu există nici o probă), singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că demersul contestatorului se impune a fi soluţionat favorabil, acesta neputând fi lipsit de beneficiul implicat de plata unor astfel de contribuţii, în raport de veniturile obţinute de contestator în Regatul Maroc.
Criticile aduse sentinţei nefiind întemeiate, Curtea în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă. (Judecător loan Daniel Chiş)
