Utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei, cu aplicarea Legii nr. 118/2010. Admitere
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1023 din 30 octombrie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 775 din 14 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. …/2013 s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâta COLEGIUL NAŢIONAL,, L.,, BISTRIŢA.
S-a admis excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, invocată din oficiu de instanţă, pentru perioada 01.01.2010-30.11.2010 şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă pentru această perioadă, ca fiind prescrisă.
S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta P.R. împotriva pârâţilor COLEGIUL NAŢIONAL,, L.,, BISTRIŢA, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA ŞI PRIMARUL MUNICIPIULUI BISTRIŢA.
Unitatea de învăţământ COLEGIUL NAŢIONAL „L.” BISTRIŢA a fost obligată să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, potrivit Legii nr. 330/2009, în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, respectiv prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01 decembrie 2010 – 31 decembrie 2010, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, cu menţiunea că, în perioada 01 decembrie 2010-31 decembrie 2010, se vor aplica şi dispoziţiile Legii nr.118/2010.
Unitatea de învăţământ COLEGIUL NAŢIONAL „L.” BISTRIŢA a fost obligată să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamantei, potrivit Legii nr. 285/2010, în raport cu salariul de bază aferent lunii octombrie 2010, stabilit conform Legii nr. 330/2009 – prin utilizarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, de 400,00 lei şi cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr.118/2010 şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii.
Pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA ŞI PRIMARUL MUNICIPIULUI BISTRIŢA au fost obligaţi să asigure finanţarea unităţii de învăţământ COLEGIUL NAŢIONAL „L.” BISTRIŢA, cu fondurile băneşti necesare plăţii diferenţelor salariale dintre sumele cuvenite şi cele încasate efectiv. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia tardivităţii invocată de unitatea de învăţământ că aceasta nu este întemeiată şi a fost respinsă având în vedere că prezentul litigiu este un litigiu de muncă iar acţiunea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Codului muncii.
Referitor la fondul pricinii, începând cu 1 decembrie 2010, tribunalul a reţinut faptul că în perioada 1 decembrie 2010 – 13 mai 2011 reclamanta a fost angajata unităţii şcolare chemată în judecată, făcând parte din categoria personalului didactic prevăzută de Legea nr. 221/2008.
La 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82/01.02.2008.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial – Partea I, nr. 730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 şi care reprezintă valoare de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare.
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10.2008
31.12.2009 s-a pronunţat şi ÎCCJ care, soluţionând un recurs în interesul legii, prin Decizia nr.3/2011, publicată în M.O. nr. 350/2011, a statuat în sensul: „ca efect al deciziilor prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009”.
Aşadar, este de necontestat că salariul de bază al personalului didactic, în perioada 1 octombrie 2008 – 31 decembrie 2009 trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 – prin utilizarea valorii coeficientului 1,000, de 400,00 lei, la care se adăugau celelalte sporuri şi indemnizaţii prevăzute de lege.
În realitate, însă, unitatea de învăţământ a calculat şi achitat drepturile salariale în mod greşit, fără să aplice dispoziţiile Legii nr.221/2008, pe toată perioada în care această lege a fost aplicabilă respectiv până la date de 31 decembrie 2009 astfel că, salariul efectiv calculat şi plătit în luna decembrie a fost mai mic decât cel la care avea dreptul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.5 din această lege în anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acestea, potrivit anexelor la prezenta lege
Aceleaşi dispoziţii au fost prevăzute şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanţă, care în art.5 alin. 1 prevede că „începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, …”.
În ce priveşte determinarea drepturilor salariale a personalului didactic din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2010, ÎCCJ, prin Decizia nr.11/2012, urmare a admiterii recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova, a stabilit că „ în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar şi ale art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăţământ, aflat în funcţie la data de 31 decembrie 2009, are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.”
Punând în practică dispoziţiile Legii nr.330/2009 şi ale OG nr.1/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2010, unitatea de învăţământ, pornind de la salariul efectiv achitat în luna decembrie 2009, calculat greşit, fără aplicarea Legii nr.221/2008, a calculat greşit drepturile salariale şi în consecinţă, în tot anul 2010, salariul calculat şi plătit efectiv a fost greşit determinat.
Cum, începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii nr.285/2010 drepturile salariale trebuiau determinate prin aplicarea unui procent de majorare de 15% la salariul de bază şi la sporurile aferente lunii octombrie 2010 şi cum salariul de bază şi sporurile aferente lunii octombrie 2010, au fost mai mici decât cele cuvenite, nefiind determinate conform Legii nr.221/2008, prin utilizarea valorii coeficientului 1, de 400 lei, la care trebuia aplicată reducerea de 25%, conform Legii nr.118/2010 şi drepturile salariale calculate şi achitate de unitatea de învăţământ, pentru perioada 1 ianuarie 2011-13 mai 2011, când a intrat în vigoare a Legii nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului din învăţământ, au fost mai mici decât cele cuvenite.
Legea nr. 63/2011, privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, intrată în vigoare la data de 13 mai 2011 este aplicabilă numai de la momentul intrării sale în vigoare şi nu pentru trecut, conform art. 1 al legii, act normativ ce prevede o altă reîncadrare a personalului şi un alt mod de calcul al salariului.
S-a reţinut că art. 167 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare în anul 2010) prevedea că unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 1/2011, care prevăd că finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale. Totodată, conform art. 1 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010, finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Conform art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local şi asigură şi cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia, consiliul local fiind entitatea căreia unitatea de învăţământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri şi cheltuieli, finanţate din bugetul local, însoţit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget iar Primarul unităţii administrative este ordonator principal de credite al bugetului acesteia, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI BISTRIŢA solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, faţă de apelanţi.
În motivarea apelului, apelanţii au arătat că au fost obligaţi să asigure finanţarea angajatorului pentru ca acesta să-şi poată îndeplini obligaţiile faţă de angajatul reclamant, în condiţiile în care responsabilităţile şi atribuţiile recurenţilor sunt foarte clar stabilite prin reglementările legale în vigoare, atât pe tot parcursul exerciţiului bugetar, cât şi în ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile de învăţământ.
Potrivit prev. Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale precum şi a HG nr. 1618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ de stat, la care a făcut trimitere instanţa de fond în motivarea hotărârii finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar – respectiv a cheltuielilor cu salariile, sporurile indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, se asigură prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
Din felul în care este formulată obligaţia ce le revine, prin dispozitivul sentinţei, reiese că ar trebui să aibă o conduită contrară prevederilor legale cuprinse în Legea nr. 273/2006 care stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale.
Pentru a se conforma sentinţei instanţei de fond, ar trebui ca această alocare de fonduri necesare plăţii sumelor de bani către reclamant/reclamantă să ia forma unui angajament bugetar – care în sensul art. 2, pct. 2 din Legea nr. 273/2006 este „ actul prin care o autoritate publică competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate”;
De asemenea, fac trimitere la definiţia bugetului local, ca fiind „documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale”, şi a cheltuielilor bugetare „sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin.
(2), în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective “;
Pentru că s-a reţinut de instanţa de fond faptul că finanţarea cheltuielilor cu salariile pentru unităţile de învăţământ preuniversitar se asigură prin bugetele locale – din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, vor evidenţia şi definiţia acestor – în sensul Legii nr. 273/2006 – art.2, pct. 59 – „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat – sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale şi sumele defalcate cu destinaţie specială, alocate pentru finanţarea unor servicii publice descentralizate sau a unor noi cheltuieli publice;”
Conform prevederilor art. 4 „(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanţează şi se efectuează plăţi, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite. (3) Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Prin trimiterea la aceste prevederi legale au evidenţiat faptul că orice alocare de resurse financiare pentru orice fel de cheltuieli, trebuie să fie, pe de o parte supuse aprobării în prealabil, şi, pe de altă parte, trebuie să se indice şi să se asigure şi sursa de venituri pentru acoperirea acestora. Potrivit art. 12 din aceeaşi lege, care consacră principiul specializării bugetare, “Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi, respectiv, pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora”., iar conform principiului echilibrului (art. 13), Cheltuielile unui buget se acoperă integral din veniturile bugetului respectiv, inclusiv excedentul anilor precedenţi. Alte principii pe care autorităţile locale trebuie să le respecte, sunt principiul autonomiei locale financiare :”art. 16 (4) Sumele defalcate cu destinaţie specială se utilizează de către autorităţile administraţiei publice locale în conformitate cu prevederile legale”, şi respectiv principiul proporţionalităţii art. 17, „Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale trebuie să fie proporţionale cu responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale stabilite prin lege”.
Pe lângă aceste principii, legea mai consacră şi o serie de reguli bugetare ce trebuie respectate, art. 14: (2) Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale.
(3) Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
(4) Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.
(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.
Pentru că între instituţiile pârâte chemate în judecată există raporturi juridice de drept administrativ care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specific ce le revin în procesul bugetar în cazul Consiliului Local şi Primarului au făcut trimitere la prevederilor art. 22 din Legea nr. 273/2006, care tratează rolul ordonatorilor de credite:
„(1) Ordonatorii principali de credite analizează modul de utilizare a creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi prin bugetele instituţiilor publice, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.
(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.”
Prin urmare, aşa cum, în cadrul procesului bugetar, repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, la fel şi Primarul are rol de administrator al sumelor ce sunt transferate de la bugetul de stat cu destinaţia specială pentru acoperirea cheltuielilor salariale pentru salariaţii unităţilor de învăţământ preuniversitar. Pentru a se putea conforma obligaţiei de a aloca banii respectivi în buget – la capitolul cheltuieli – ar trebui să aibă certitudinea că există şi sursa de finanţare pe care să o poată indica la capitolul venituri.
Pentru a putea înţelege mai bine constrângerile de care trebuie să se ţină seama, atunci când li se stabilesc în sarcină anumite obligaţii, fie ele chiar şi prin sentinţe judecătoreşti, va face trimitere la prevederile secţiunii a 2- a din legea finanţelor publice locale, care se referă la calendarul bugetar – respectiv art. 37-39, pe care nu le mai reproduc aici. A subliniat faptul că există o foarte strânsă corelare şi dependenţă a demersurilor făcute în cadrul procesului bugetar de către autorităţile locale, cu cele de la Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice.
Eventualele obligaţii care pot să le revină în ipoteza admiterii acţiunii reclamantei, acestea nu pot fi altele decât cele ce decurg din lege. In acest caz, acestea ar fi cele cuprinse în prevederile OG 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Conform acestui act normativ, sarcina lor, ca ordonator principal de credite, ar fi dispunerea măsurilor ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, şi în nici un caz alocarea respectivelor sume de bani în buget sau asigurarea finanţării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel, Curtea reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat funcţionează ca unităţi finanţate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse.
De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.”
Aceste considerente sunt valabile şi raportat la dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acţiunii şi pentru ultima parte a intervalului pentru care se solicită drepturi, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare anterior, pentru perioada de până la data de 09.02.2011), similare în ce priveşte chestiunea finanţării unităţilor din învăţământul preuniversitar şi care prevăd că finanţarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat”.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine unitatea de învăţământ, fiind fără relevanţă din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă a apelantului pârât Consiliul Local al Municipiului Bistriţa, rezidă din dispoziţiile art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local şi potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură şi cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat „finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii”.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, începând cu anul 2001, finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea.
Aşadar, criticile aduse de acest pârât sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea acestuia doar la asigurarea către unitatea şcolară a sumelor necesare plăţii drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanţi. Or, din ansamblul dispoziţiilor legale incidente în materie rezultă faptul că pârâtul apelant are pe segmentul lui de activitate atribuţii specifice în ceea ce priveşte alocarea sumelor, reprezentând drepturi salariale.
Primarul municipiului Bistriţa este de ordonator principal de credite al bugetului oraşului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 şi, în mod evident, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, respectiv Municipiul Bistriţa, art. 62 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie”, cele două atribuţii neputând fi disociate.
În consecinţă, Curtea observă că pârâţii nu au fost chemaţi în judecată în calitate de angajatori, ci în calitate de ordonatori de credite (finanţatori), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale nu poate determina sistarea plăţii acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligaţia de a respecta dispoziţiile legale care reglementează drepturile salariaţilor la elaborarea bugetelor instituţiilor pe care le finanţează.
Dispoziţiile Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, citate de apelanţi în memoriul de apel, nu sunt aplicabile în fundamentarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, pe de o parte, având în vedere dispoziţiile legale mai sus invocate, iar pe de altă parte, având în vedere că obiectul acestei legi îl constituie „stabilirea principiilor, a cadrului general şi a procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice locale, precum si responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale si ale instituţiilor publice implicate in domeniul finanţelor publice locale”, neprevăzându-se nicăieri în cuprinsul legii, în mod expres, faptul că apelanţii nu ar avea atribuţii în finanţarea unităţilor de învăţământ de stat, şi care sunt finanţate din bugetele locale, respectiv, în alocarea de fonduri băneşti necesare acestei finanţări.
În ceea ce priveşte invocarea de către apelanţi a prevederilor O.G. nr. 22/2002, privind executarea obligaţilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, este de remarcat faptul că pârâţii se pot prevala de dispoziţiile acestui act normativ, eventual, în faza de silită a hotărârii irevocabile pronunţată în dosarul pendinte, întrucât, această ordonanţă reglementează doar executarea unor obligaţii de plată stabilite prin titluri executorii.
Rezultă, aşadar, prin prisma textelor legale mai sus citate, că pârâţii Consiliul Local al municipiului Bistriţa şi Primarul municipiului Bistriţa justifică pe deplin în cauză calitatea procesuală pasivă, reţinută în persoana lor de către prima instanţă, astfel încât, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză şi cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1
C.proc.civ., va respinge ca nefondat apelul pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa.
Notă. În acelaşi sens: decizia civilă nr. 1022 din 30 octombrie 2014 şi decizia civilă nr. 938 din 9 octombrie 2014
