Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă contestatoarea a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.247499 din 11 iunie 2010 privind acordarea pensiei anticipate parţial emisă de intimata C.J.P. Neamţ solicitând anularea acesteia şi emiterea unei noi decizii cu luarea în calcul a adeverinţelor eliberate de S.C. Arcelor Mittal Tubular Products Roman S.A. privind încadrarea în grupa a II-a de muncă.
S-a reţinut că s-a solicitat anularea deciziei privind acordarea pensiei anticipate parţiale emisă la 11 iunie 2010 cu luarea în considerare a unei adeverinţe care atestă că în perioada 1 aprilie 1985-1 aprilie 2001 contestatoarea a lucrat în condiţiile grupei a II-a de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990, anexa II, pct.143 conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr.45512/1996.
S-a apreciat că apărarea intimatei în sensul că locul de muncă al contestatoarei nu poate fi încadrat în grupa a II-a de muncă nu poate fi reţinută întrucât competenţa nominalizării persoanelor care se încadrează în grupa I şi a II-a de muncă se face de conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi conform pct.6 din Ordinul 50/1990 iar dovada perioadelor desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în aceste grupe se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.
S-a considerat că intimata era obligată să se conformeze menţiunilor existente în carnetul de muncă al contestatoarei, neavând competenţa de a reanaliza dacă aceasta a lucrat sau nu în condiţii deosebite ce determină încadrarea activităţii în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata.
În susţinerea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea este nelegală întrucât motivarea se bazează pe considerente reţinute în mod eronat, deoarece ignoră faptul că prevederile pct.3 din Ordinul 50/1990 se referă la categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în Anexele 1 şi 2, iar activitatea de programator ajutor şi economist nu sunt prevăzute în actul normativ invocat, ea făcând parte dintre activităţile desfăşurate în grupa a II-a de muncă.
A arătat recurenta că din documentele depuse de intimată pentru dovedirea încadrării în grupa a II-a de muncă nu se regăseşte aprobarea conducerii departamentului iar activităţile desfăşurate de aceasta nu pot fi considerate activităţi cu condiţii deosebite.
A susţinut şi că este competentă să decidă dacă documentele care stau la baza emiterii unei decizii de pensionare au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale, conform dispoziţiilor art.24 din H.G. nr.13/2004 privind atribuţiile caselor teritoriale de pensii.
A mai arătat recurenta că menţiunile din carnetul de muncă au caracter mediat şi puterea probatorie a carnetului de muncă nu este absolută, iar pentru încadrarea activităţii unei persoane într-o anumită grupă de muncă sunt importante condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea, condiţii grele sau nocive şi periculoase, cel puţin 70% în programul de lucru, ori în cazul petentei este posibil ca aceasta să-şi fi desfăşurat ocazional activitatea în aceste condiţii.
De asemeni a precizat că faptul plăţii unor contribuţii la asigurări sociale de stat pentru grupa a II-a nu conferă drepturi salariatului, dacă acesta nu se încadra în categoria ce-i conferă dreptul la condiţii deosebite.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Recurenta a susţinut, în esenţă, că nu a avut în vedere înscrierile din carnetul de muncă al intimatei referitoare la menţiunile care atestă că aceasta şi-ar fi desfăşurat activitatea în condiţii ce-i conferă dreptul la încadrarea activităţii ca fiind desfăşurată în grupa a II-a de muncă, deoarece în mod greşit a fost încadrată activitatea acesteia în grupa a II-a de muncă, activitatea desfăşurată, nefiind desfăşurată în acele condiţii care să-i permită încadrarea în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990.
Potrivit art.82 al.2 din Legea nr.19/2000 cererea de pensionare împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratorului.
Ordinul nr.40 din 4 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevede la pct.28 că actele la care se face referire la art.82 al.2 din lege sunt printre altele carnetul de muncă şi adeverinţa privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite.
În raport de textele legal menţionate s-a constatat că recurenta trebuia să aibă în vedere la stabilirea pensiei intimatei atât carnetul de muncă cât şi adeverinţele privind condiţii de muncă speciale şi/sau deosebite, ceea ce însă a recunoscut că nu a făcut cu motivaţia privitoare la faptul că menţiunile prevăzute de actele prezentate nu ar fi legale.
S-a apreciat că ceea ce este important în cauză este faptul că în mod nelegal recurenta nu a avut în vedere actele prevăzute de lege pentru stabilirea pensiei intimatei.
Faptul că menţiunile cuprinse în carnetul de muncă sau datele cuprinse în adeverinţele în cauză nu ar fi conforme cu dispoziţiile legale, nu pot fi analizate în prezenta cauză atât timp cât nu au fost contestate în instanţă de către recurentă.
În situaţia în care ar fi contestat actele în discuţie în instanţă cu privire la legalitatea înscrisurilor din cuprinsul lor, doar instanţa de judecată putea aprecia asupra legalităţii acestora şi în nici un caz angajaţi ai casei judeţene de pensii, iar în raport de soluţia instanţei actele urmau sau nu a fi avute în vedere de recurentă.
Or, în lipsa unei contestări în instanţă a menţiunilor din carnetul de muncă sau din adeverinţe, acestea trebuiau a fi avute în vedere de recurentă la stabilirea pensiei intimatei.
De aceea motivele de recurs invocate, referitoare la încadrarea sau neîncadrarea activităţii intimatei în grupa a II-a de muncă nu au fost analizate în raport de obiectul cauzei care vizează legalitatea deciziei de pensionare emisă intimatei.
În considerarea celor reţinute anterior Curtea de Apel în baza art.3041 Cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
