Calitate procesual pasivă justificată prin argumentul opozabilităţii hotărârii, pârâţii nefiind părţi ale raportului juridic de muncă.Consecin
– art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 şi art.20 alin.1, 4 din Legea nr.500/2002.
– art.106 alin.2 din Legea nr.128/1997
– art.135 din Legea nr.19/2000
– art.36 al.5 lit.c din Contractul Colectiv de muncă la nivel de Ramură Învăţământ.
Argumentul primei instanţe privitor la opozabilitatea hotărârii nu este relevant fiindcă orice act juridic, produce pe lângă efectele obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi.
Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune doar cu valoarea unui fapt juridic şi semnificaţia unui mijloc de probă precum şi ca o de prezumţie relativă.
Ca element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terţi, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Faţă de aceştia însă, hotărârea se va opune doar cu valoarea unui fapt juridic şi semnificaţia unui mijloc de probă precum şi ca o de prezumţie relativă.
Numai părţilor raportului de muncă le poate fi opusă, în temeiul răspunderii civile contractuale, clauza înscrisă în art.36 alin.5, lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care creează dreptul persoanei îndreptăţite la plata sumei reprezentând ajutorul de deces, iar nu terţilor împotriva cărora reclamantul, în numele persoanei îndreptăţite, nu are constituit un atare drept.
Numai părţilor raportului de muncă le poate fi opusă, în temeiul răspunderii civile contractuale, clauza înscrisă în art.36 alin.5, lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, care creează dreptul persoanei îndreptăţite la plata sumei reprezentând ajutorul de deces, iar nu terţilor împotriva cărora reclamantul, în numele persoanei îndreptăţite, nu are constituit un atare drept.
-decizia nr.2406 din 16 decembrie 2009 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.2417/105/2009 reclamantul Sindicat în numele membrului de sindicat S. E.-fiu al defunctei S. Z. E. a chemat în judecată pe pârâţii Grădiniţa cu program normal nr.50 Ploieşti, Consiliul Local al Mun.Ploieşti şi Primarul Mun.Ploieşti-Instituţia Primarului, solicitând obligarea acestora la plata ajutorului in cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, cuvenit după decesul mamei sale, defuncta S. Z.E.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că S. E. în calitate de fiu al defunctei S. Z. E., decedată la data de 18.04.2009, care a activat ca şi cadru educator, este îndreptăţit la 5 salarii în conf.cu prevederile art.106 al.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic şi art.36 al.5 lit.c din Contractul Colectiv de muncă la nivel de Ramură Învăţământ.
În dovedirea acestor susţineri s-au depus înscrisuri.
Prin concluzii scrise pârâţii Consiliul Local Ploieşti şi Primarul Mun.Ploieşti au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, susţinând că nu raporturi de muncă cu fiul persoanei decedate care a fost cadru didactic iar potrivit dreptului comun în materie, ajutorul de deces se acordă de către angajator, la solicitarea persoanei îndreptăţite.
Prin sentinţa civilă nr.1434 din 20 iulie 2009 Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Ploieşti şi Primarul Municipiul Ploieşti, ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Şcoala Prahovei şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei reprezentând ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate S. Z. E.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţa a analizat mai întâi excepţia invocată.
Astfel, având în vedere prevederile art.XIII din O.U.G nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001 potrivit cărora începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, tribunalul a respins excepţia, apreciind că pârâţii au calitate procesuală pasivă şi că sentinţa trebuie să le fie opozabilă, pentru a se asigura executarea ei.
În plus, primarul municipiului Ploieşti îndeplineşte funcţia de ordonator de credite, potrivit art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 şi art.20 alin.1, 4 din Legea nr.500/2002.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că S. Z. E. a decedat la data de 17.04.2009, fiind până la momentul decesului cadru didactic-educator la Grădiniţa cu program normal nr.50 din Ploieşti.
Potrivit art.106 alin.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic „în caz de deces al unui cadru didactic sau didactic auxiliar, cuantumul ajutorului acordat celor îndreptăţiţi este de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale”.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi art.36 alin.5 lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamant, pentru S. E. în calitate de moştenitor legal, a sumei reprezentând ajutorul de deces, în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate S. Z. E.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Consiliul local Ploieşti şi Primarul municipiului Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut că sentinţa este greşită sub aspectul dezlegării excepţiei, prima instanţă interpretând eronat dispoziţiile art.135 din Legea nr.19/2000 care stabilesc că ajutorul de deces se acordă de către angajator, la solicitarea persoanei îndreptăţite, ori niciunul din cei doi pârâţi recurenţi nu a avut această calitate faţă de defuncta S.Z. E.
În plus, s-a mai susţinut că niciunul din cei doi recurenţi nu are atribuţii în privinţa finanţării de bază a unităţilor de învăţământ ci intervin direct numai în cazul finanţării complementare, astfel încât cheltuielile de personal reprezentând salariile şi celelalte drepturi băneşti se asigură de la bugetul de stat prin intermediul unităţilor administrativ-teritoriale, conform art.16 şi 19 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor din învăţământul preuniversitar de stat.
Pe fondul cauzei, a fost criticată în subsidiar hotărârea primei instanţe care şi-a justificat soluţia pe temeiul art.106 alin.2 din Legea nr.128/1997 ignorând prevederile art.135 din Legea nr.19/2000 care obliga pe succesorul defunctei să facă dovada că s-a adresat angajatorului adică conducătorului unităţii de învăţământ.
Recurenţii au arătat că dreptul pentru plata oricăror sume către personalul didactic este condiţionat de încheierea unor protocoale între sindicatele din învăţământ şi autorităţile publice locale ori reclamantul nu a probat îndeplinirea acestei cerinţe.
Pentru aceste motive, recurenţii-pârâţi au cerut admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul admiterii excepţiei şi respingerii acţiunii reclamantului ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Curtea, verificând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 cod pr.civ. constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
În mod corect instanţa de fond a stabilit că reclamantul Sindicatul Şcoala Prahovei a formulat acţiunea în numele membrului de sindicat S. E.-fiu al defunctei S. Z. E., prin care acesta revendică plata unei sume reprezentând ajutorul de deces egală cu 5 salarii ale persoanei decedate.
Cercetând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local Ploieşti şi Primarul municipiului Ploieşti, tribunalul a respins-o invocând prevederile art.XIII din O.U.G nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001, cu motivarea că potrivit acestora, începând din anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, iar primarul municipiului Ploieşti îndeplineşte funcţia de ordonator de credite, potrivit art.68 alin.1 lit.f din Legea nr.215/2001 şi art.20 alin.1, 4 din Legea nr.500/2002.
Dezlegarea dată excepţiei este greşită fiindcă nu s-a contestat împrejurarea, de netăgăduit, a finanţării unităţilor şcolare aparţinând învăţământului preuniversitar de stat de la bugetul de stat prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea începând cu anul 2001, ci obligaţia păţii sumelor revendicate de reclamant în numele lui S. E. de către cei doi recurenţi-pârâţi în condiţiile în care art.135 din Legea nr.19/2000 stabileşte că ajutorul de deces se acordă de către angajator, la solicitarea persoanei îndreptăţite.
În termenii legii, niciunul din cei doi recurenţi nu are calitatea de angajator pentru a fi antrenată răspunderea contractuală de plată a sumei reprezentând ajutorul de deces, egală cu 5 salarii ale persoanei decedate, astfel cum aceasta a fost negociată prin art.36 alin. 5 lit.c din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ(fila 12 dosar fond).
Argumentul primei instanţe privitor la opozabilitatea hotărârii nu este relevant în cauză fiindcă orice act juridic, produce pe lângă efectele obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, şi efecte de opozabilitate faţă de terţi.
Prima instanţă, invocând efectul opozabilităţii sentinţei, a hotărât că deşi au calitate de terţi ai raportului juridic de muncă dintre angajatorul Grădiniţa cu program normal nr.50 din Ploieşti şi fosta salariată S. Z. E., pârâţii Consiliul Local Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au calitate procesuală pasivă de debitori ai obligaţiei de executat.
Evocând dispoziţiile art.106 alin.2 din Legea nr.128/1997, prima instanţă a stabilit răspunderea solidară a celor 3 pârâţi chemaţi în judecată în mod greşit, fiindcă această dispoziţie legală reglementează cuantumul ajutorului acordat în caz de deces-de 5 salarii ale persoanei decedate-şi fondul din care se face plata-bugetul asigurărilor sociale, ori nici Consiliul Local Ploieşti şi nici Primarul Municipiului Ploieşti nu gestionează sume aparţinând acestui buget.
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că recursul exercitat este întemeiat şi drept urmare, în temeiul art.312 cod pr.civ. l-a admis ca atare, în sensul că a modificat în parte sentinţa şi a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a celor doi recurenţi-pârâţi, respingând acţiunea faţă de aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Dezlegarea dată ca urmare a criticii principale din recurs face de prisos cercetarea celei de a doua critici referitoare la fondul dreptului dedus judecăţii, astfel că sub acest aspect a fost menţinută în rest, sentinţa recurată.
