Calitate procesuală pasivă în conflictele de muncă cu privire la executarea şi încetarea contractului individual de muncă Contracte de muncă


Angajator desfiinţat, ca urmare a divizării, şi preluarea activităţii de către două sau mai multe entităţi existente ori care iau astfel fiinţă, în baza HG nr. 1399/2009 privind reorganizarea unor unităţi aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Fiind desfiinţată, ASP şi-a încetat activitatea şi nu mai poate fi “parte” în conflictele de muncă declanşate de foştii angajaţi. Patrimoniul persoanei juridice desfiinţate a fost împărţit între persoanele juridice dobânditoare, conform criteriului legal al activităţilor preluate. Principalul efect al acestor operaţiuni îl constituie, potrivit art. 47 şi art. 48 din Decretul nr. 31/1954, transmisiunea cu titlu universal, deci drepturi şi obligaţii, de la persoana juridică desfiinţată, la persoanele juridice dobânditoare, care vor răspunde faţă de creditori corespunzător activităţilor preluate, acesta fiind criteriul avut în vedere de HG nr. 1399/2009 la împărţirea patrimoniului ASP.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 263 din 8 martie 2011