La data de 26 iulie 2005 reclamanta T.A. a semnat un angajament de plată prin care s-a obligat să achite suma de 338.306.677 lei reprezentând prejudiciu cauzat pârâtului.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a angajamentului de plată din 26 iulie 2005 motivat de dispoziţiile art. 270, art. 272, art. 274 şi art. 164 Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 270 coroborate cu dispoziţiile art. 164 Codul muncii, recuperarea sumelor datorate de salariat angajatorului se face în baza hotărârii judecătoreşti.
Ipoteza reglementată de art. 164 alin. 2 Codul muncii se referă însă doar la situaţiile în care salariatul nu acoperă de bună voie dauna cauzată angajatorului.
Aceste dispoziţii nu le împiedică pe cele două părţi ale contractului să convină prin buna învoială asupra întinderii despăgubirilor şi asupra reparării prejudiciului, respectiv nu constituie un impediment ca salariatul să recunoască producerea pagubei şi să-şi asume în acest sens un angajament scris de plată.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că lipsa unor dispoziţii exprese cu privire la angajamentul de plată nu constituie o cauză de nulitate absolută a angajamentului semnat de reclamantă la data de 26 iulie 2005.
De asemenea, s-a reţinut de către instanţa de fond că reclamanta nu a făcut dovada faptului că ar fi fost constrânse să semneze acest angajament de plată şi nici a existenţei unor alte cauze de nulitate absolută a înscrisului.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la faptul că nu datorează suma de 338.306.677 lei, instanţa a mai reţinut că acesta nu prezintă relevanţă în cauză, având în vedere faptul că angajamentul de plată nu constituie titlu executoriu.
Aşa cum corect s-a reţinut şi la fond, curtea a considerat că potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină şi în legătură cu lor. Este real că prin adoptarea Legii nr. 53/2003, în vigoare de l 1 martie 2003, a fost înlăturată vechea răspundere materială a salariatului şi implicit posibilitatea angajatorului de a emite decizii de imputare cu caracter executoriu în vederea recuperării prejudiciului, însă nimic nu-l împiedică pe salariat să-şi asume unilateral un angajament scris de plată, angajament ce nu constituie titlu executoriu însă poate fi utilizat ca probă în cadrul procesului declanşat de angajator. Şi în speţă reclamanta-recurentă a semnat la data de 26 iulie 2005 un angajament de plată prin care s-a obligat să despăgubească Spitalul Municipal Huşi cu suma de 338.306.667 lei reprezentând „pagubă produsă unităţii provenită din cheltuielile de personal”.
Deşi a invocat şi la fond şi în recurs că a fost condiţionată la semnarea acestui angajament de eliberarea cărţii de muncă, deci că i-a fost viciat consimţământul, T.A. nu a administrat probe din care să rezulte aspectul invocat.
Desigur că în ipoteza în care reclamanta-recurentă nu mai înţelege să achite de bună-voie prejudiciul, angajatorul va trebui să promoveze o acţiune în realizare pentru repararea prejudiciului şi să obţină o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în acest sens.
Faţă de cele reţinute, Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală respingând acţiunea în anularea angajamentului de plată din 26 iulie 2005 şi, în baza dispoziţiilor art. 312 teza a II-a Cod procedură civilă, a respins recursul şi a menţinut sentinţa Tribunalului Iaşi
(Decizia nr. 100/21.02.2006)
