Art. 61 Codul Muncii
Angajatorul poate dispune concedierea salariatului pentru săvârşirea unei abateri grave de la regulile de disciplina muncii, de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabile sau regulamentul intern, potrivit art.61 Codul Muncii.
Când calificarea faptei, ca fiind una gravă, o face angajatorul prin regulamentul intern, instanţei în revine sarcina să verifice numai săvârşirea abaterii nu să aprecieze şi asupra gravităţii sale, fiindcă aceasta a fost stabilită deja printr-o normă pe care salariatul, potrivit disciplinei muncii, trebuia să o respecte.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr. 283/10.02.2014)
Constată că, la data de 30 iunie 2011, C.I. a formulat în contradictoriu cu S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv S.A., contestaţie împotriva deciziei nr.32 din 1 iunie 2011 prin care i-a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza art.61 lit.a combinat cu art.248 alin.1 lit.e şi urm. art.251 alin.1 şi urm. din Codul muncii, art.36 alin.1 lit.f şi urm., şi art.39 şi urm din regulamentul intern şi în temeiul H.G. nr.857/2002 şi Hotărârii Consiliului de administraţie a S.C. Hidroserv S.A. nr.6/2009 începând cu data de 1 iunie 2011.
S-a susţinut că decizia este lovită de nulitate absolută, pe de o parte, şi netemeinică şi nelegală pe de altă parte şi s-a solicitat reintegrarea pe postul deţinut anterior şi plata drepturilor salariale care i se cuvin de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea pe postul deţinut anterior, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în principal decizia este lovită de nulitate absolută întrucât directorul nu putea să emită decizia contestată, aceasta trebuind emisă de unitate prin directorul său, iar în subsidiar, a arătat că a fost sancţionat pe nedrept cu desfacerea contractului individual de muncă începând cu 1 iunie 2011, deoarece, în data de 25 mai 2011, cu o zi înainte de desfacerea contractului de muncă, a lucrat până la orele 1700 în condiţiile în care programul de lucru era până la orele 1500 şi l-a informat pe şeful de formaţie că a doua zi va pleca mai devreme întrucât are probleme de sănătate.
Cele două ore lucrate peste program sunt pontate drept 4 ore în timpul programului. În ziua următoare, respectiv în data de 26 mai 2011 a plecat la orele 12,30 şi a fost văzut până la acea oră de colegii săi.
S-a mai arătat că în niciun caz nu poate fi vorba de o abatere gravă din partea sa, întrucât îl anunţase pe şeful formaţiei şi nici un moment nu a avut reprezentarea faptului că ar fi săvârşit o abatere disciplinară.
Intimata S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv S.A. Rm.Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiate şi menţinerea sancţiunii aplicate ca legală şi temeinică.
S-a arătat că, în data de 26.05.2011, contestatorul a părăsit locul de muncă la ora 10,30, fără să anunţe pe nimeni şi fără să depună vreo cerere în acest sens. Abaterile contestatorului au fost repetate, au avut un caracter grav şi au condus la un climat de animozitate a colegilor de serviciu faţă de acesta, mai ales că aportul său la efortul colectiv în rezolvarea problemelor de serviciu, a fost destul de redus.
Prin sentinţa civilă nr.111/20 ianuarie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia, a anulat decizia nr.32 din 01.06.2011 şi a dispus înlocuirea sancţiunii desfacerii contractului de muncă cu măsura reducerii salariului cu 10% pe 3 luni şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior.
A fost obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă pe postul deţinut anterior şi la 500 lei cheltuieli de judecată faţă de acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal intimata S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv S.A. Rm. Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând dispoziţiile art.304 Cod procedură civilă.
În motivare s-a susţinut că instanţa nu a ţinut seama de toate probele, respectiv de depoziţiile martorilor audiaţi, în sensul că din declaraţiile acestora reiese că intimatul a săvârşit numeroase abateri disciplinare, repetate şi de o gravitate considerabilă, respectiv că acesta consuma băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, nu respecta programul de serviciu şi disciplina muncii, lua bani din buzunarele altor colegi, iar apoi susţinea că i-a luat cu împrumut, dar nu avea acceptul acestora, a adormit în timpul serviciului.
De altfel, s-a mai susţine că intimatul a minţit în timpul interogatoriului, în sensul că acesta nu a recunoscut faptul că a mai fost sancţionat şi chiar i-a fost diminuat salariul cu 10% pe o perioadă de 3 luni conform deciziei nr.30/01.06.2011, sancţiunea fiind aplicată cu respectarea art.264 din Codul muncii.
Totodată, această sentinţă nu va avea un efect pozitiv asupra celorlalţi angajaţi, considerându-se astfel că orice sancţiune poate fi anulată.
Prin decizia civilă nr. 1255/14 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, a casat sentinţa cu trimiterea spre rejudecarea cauzei.
Pentru a statua astfel, instanţa de recurs a reţinut că probatoriul administrat în cauză este incomplet, instanţa rezumându-se la audierea a câte unui martor pentru fiecare parte, deşi se impunea audierea şi a şefului de formaţie la care pretinde contestatorul că s-a învoit de la locul de muncă, iar angajatorul, ca nu a existat un astfel de acord, precum şi a altor salariaţi care aveau cunoştinţă de evenimentul produs, probe în raport de care instanţa să poată stabili cu certitudine dacă salariatul a plecat sau nu de la locul de muncă cu sau fără acordul şefului său, dacă motivele pentru care a părăsit locul de muncă îi sunt imputabile sau nu, având în vedere şi documentele medicale, precum şi dacă fapta este prevăzută de Regulamentul de ordine interioară ca fiind abatere gravă sau nu.
După rejudecare, Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.857/10.06.2013 a respins contestaţia ca neîntemeiată, reţinând următoarele:
Prin decizia nr. 32/01.06.2011, emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 şi urm din codul muncii.
În considerentele deciziei contestate s-a reţinut că petentul, angajat pe postul de lăcătuş mecanic în cadrul Secţiei electromecanice a părăsit locul de muncă în data de 26.05.2011, fără a anunţa în prealabil nicio persoană şi neprezentând dovezi care să ateste că ar fi fost în vreo împrejurare care să-l împiedice să anunţe această plecare.
Temeiul juridic al acestei sancţiuni disciplinare rezidă în dispoziţiile art. 36 alin. 1 lit. f şi urm. şi art. 39 şi urm. din Regulamentul intern, referitoare la abaterile disciplinare, sancţiunile aplicabile şi procedura disciplinară.
Din coroborarea depozițiilor martorilor C. V., aflata la fila 25 dosar fond, P.I., fila 35 dosar fond, T. L., fila 79 dosar rejudecare, rezulta ca, in data de 26.05.2011, contestatorul, angajat pe postul de lăcătuş mecanic, a părăsit locul de munca, in jurul orelor 10, deși programul de activitate se desfășura in intervalul 7,30-15,30, fără a obține o învoire prealabila de la seful sau ierarhic. Este adevărat ca in urma cu o zi a fost nevoit sa lucreze doua ore suplimentar, aşa cum au relevat martorii audiați, însa pentru prestata suplimentar societatea intimata plătea un spor la salariu sau timpul lucrat era compensat cu ore libere, potrivit pontajului încheiat, însă absenţa de la serviciu, in data de 26.05.2011, pentru un număr de aproximativ 5 ore nu poate fi justificata prin munca suplimentara de doua ore, prestata cu o zi înainte.
Mai mult, mijloacele de proba administrate in prima instanța, si anume declarațiile martorilor, confirmate prin decizia nr. 31/14.07.2010 emisa de intimata, conduc la concluzia ca petentul a mai părăsit locul de munca fără aprobarea sefului de formaţie, contestatorul săvârşind anterior şi alte fapte disciplinare similare pentru care a fost sancționat, dar pentru care a intervenit reabilitarea ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare.
Avându-se în vedere criteriile de stabilire a sancţiunii prev. la art.250 Codul muncii, instanţa a constatat că salariatul trebuie sa respecte disciplina muncii in îndeplinirea sarcinilor sale de serviciu, iar împrejurările de incapacitate temporara de munca trebuie constate prin acte medicale justificative si care permit o învoire de la locul de munca. Or, contestatorul a comis o abatere repetata de la regulile de disciplină a muncii, astfel încât sancţiunea aplicată este individualizata corespunzător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal contestatorul, criticând-o pentru motive prevăzute de art.304 pct.7 şi 9, raportat la art.3041 Cod procedură civilă, astfel:
Hotărârea este nelegală întrucât instanţa a rămas în pronunţare asupra cauzei la data de 03.06.2013, când contestatorul era lipsit de apărare din motive întemeiate şi se afla în imposibilitate de a pune concluzii în legătură cu înscrisurile depuse de angajator.
Instanţa nu şi-a întemeiat soluţia pe probele administrate şi nu a respectat dispoziţiile deciziei de casare, conform căreia trebuia să aprecieze probele administrate pentru a stabili gravitatea faptei contestatorului.
Motivarea instanţei în sensul că recurentul a părăsit locul de muncă în jurul orelor 10,00 este contrară probelor administrate; pe de altă parte din autorizaţia de lucrări nr.11 din 25.05.2011, rezultă că recurentul a semnat încheierea lucrărilor la orele 16,15.
Instanţa trebuia să reţină că, deşi contestatorul a plecat cu circa 2 ore mai devreme în compensarea orelor suplimentare efectuate în ziua anterioară, nu era nevoie de o cerere scrisă în acest sens, învoirea pentru o perioadă de două ore făcându-se fără respectarea acestei formalităţi, întrucât lucrarea era deja încheiată.
Instanţa nu a verificat, conform deciziei de casare, dacă învoirea a fost justificată de o situaţie medicală, deşi contestatorul a depus acte în acest sens.
Tribunalul trebuia să reţină că recurentul nu a părăsit locul de muncă fără aprobarea şefului, ci a fost învoit, fără însă ca această învoire să fi fost dată pe o cerere scrisă, în aceeaşi modalitate în care, de altfel, şi recurentul a efectul orele suplimentare, tot fără aprobare scrisă.
Sub acest aspect, greşit instanţa de fond a apreciat fapta contestatorului ca fiind abatere gravă săvârşită cu vinovăţie, deşi în regulamentul de ordine interioară abaterea gravă şi care poate fi sancţionată cu desfacerea contractului individual de muncă există atunci când o persoană înregistrează în timp de o lună absenţe nemotivate timp de trei zile.
Prin decizia nr.283/10.02.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul C.I., împotriva sentinţei civile nr.857/10 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.3056/90/2011*, intimaţi fiind Ş.P.- Director S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidoserv S.A. şi S.C. Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv S.A. Rm.Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Primul motiv de recurs, referitor la încălcarea dreptului la apărare al recurentului a fost apreciat neîntemeiat; cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul recurentului pentru termenul din 03.06.2013 a fost respinsă prin încheierea de şedinţă de la acea dată, însă pronunţarea a fost amânată pentru termenul din 10.06.2013, pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise.
Asupra amânării, instanţa are posibilitatea de apreciere, în funcţie de circumstanţele cauzei, pe care le poate aprecia ca fiind temeinic motivate, fiind deci o facultate a instanţei de judecată, iar nu o obligaţie a acesteia.
Ca un corectiv pentru respingerea cererii pentru lipsă de apărare, instanţa a amânat, în condiţiile art.156 alin.2 Cod procedură civilă, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, astfel încât nu se poate aprecia că s-a încălcat dreptul recurentului la apărare, câtă vreme dispoziţiile ce reglementează acest drept au fost respectate.
Celelalte motive de recurs referitoare la fondul cauzei au fost apreciate , de asemenea, neîntemeiate, întrucât instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a probelor administrate şi a aplicat corect dispoziţiile art.61 lit.a, art.247 alin.2 şi art.248 din Codul muncii, referitoare la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Prin decizia de casare s-a dispus aprecierea caracterului grav al abaterii invocat de angajator, în raport de Regulamentul intern, precum şi completarea probatoriului prin audierea şefului de formaţie, la care pretinde contestatorul că s-a învoit de la locul de muncă, iar angajatorul – că nu a existat un astfel de acord, precum şi audierea altor salariaţi, care cunosc evenimentul produs, pentru a putea stabili dacă salariatul a părăsit locul de muncă cu s-au fără acordul şefului său, precum şi dacă motivele pentru care a părăsit locul de muncă îi sunt sau nu imputabile, în raport de documentele medicale invocate.
Cu ocazia rejudecării s-a depus la dosar Regulamentul intern care, la art.33 alin.2 prevede că „părăsirea locului de muncă fără aprobarea şefului direct constituie abatere gravă şi poate fi sancţionată cu desfacerea contractului individual de muncă, în condiţiile art.38”.
Totodată, a fost audiat şeful de formaţie T.L., care a relatat că în ziua de 25.05.2011, contestatorul şi-a continuat activitatea şi după terminarea schimbului I în care lucra, efectuând astfel ore suplimentare, dar fără o notă de chemare întocmită de şeful de echipă, precum şi că în ziua de 26 mai 2011 la căutat pe contestator pentru a-i încredinţa anumite sarcini de serviciu însă a constatat absenţa acestuia, colegii de serviciu confirmând lipsa contestatorului de la serviciu; a mai relatat că recurentul nu a completat o cerere tip scrisă de învoire cum impuneau normele interne ale societăţii şi faptul că recurentul obişnuia să părăsească locul de muncă, motiv pentru care a mai fost sancţionat.
Cum s-a dovedit cu probele administrate că pe data de 26.05.2011, contestatorul a părăsit locul de muncă în jurul orelor 10,00, deşi programul său se termina la ora 15,30 şi nu a făcut proba unei învoiri, în condiţiile art.33 alin.2 din regulamentul intern al societăţii, fapta sa constituie abatere gravă şi conform acestei norme poate fi sancţionată cu desfacerea contractului de muncă.
Potrivit art.61 din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Potrivit art. 247 Codul muncii, angajatorul a dispus de prerogativa disciplinară, în sensul că a aplicat sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă al recurentului, constată că acesta a săvârşit o abatere disciplinară gravă prin care a încălcat, în condiţiile alin.2 din acelaşi text de lege, regulamentul intern.
Respectarea disciplinei muncii este o obligaţie ce revine tuturor salariaţilor şi presupune îndeplinirea de către salariat a tuturor obligaţiilor ce-i revin potrivit contractului individual de muncă, regulamentul intern sau altor acte normative.
Încălcarea acestor obligaţii de serviciu, cu vinovăţie, reprezintă abatere disciplinară atrăgând răspunderea disciplinară.
Pentru înlăturarea elementului vinovăţie, recurentul a invocat împrejurări obiective, de natură medicală, pe care însă nu le-a dovedit pentru a înlătura caracterul disciplinar al abaterii.
În speţă, contrar susţinerilor recurentului nu se mai pune problema calificării şi încadrării faptei ca fiind abatere gravă în sensul art.61 lit.a din Codul muncii, întrucât fapta a fost calificată astfel de regulamentul intern prin art.33, instanţei revenindu-i doar sarcina de a verifica dacă fapta recurentului constă în „părăsirea locului de muncă, fără aprobarea şefului direct”. Odată dovedit acest fapt abaterea este calificată de norma menţionată ca abatere gravă susceptibilă de sancţionare potrivit art.247 Codul muncii, cu desfacerea contractului de muncă, aceasta fiind prerogativa angajatorului.
Faţă de aceste considerente, critica referitoare la faptul că sancţiunea aplicată este prea gravă apare ca neîntemeiată
Mai mult, în speţă s-a făcut dovada că recurentul a săvârşit şi anterior abateri de la disciplina muncii, pentru care a fost sancţionat şi chiar dacă a intervenit reabilitarea pentru aceste fapte, repetarea abaterilor denotă consecvenţa recurentului în a săvârşi abateri disciplinare.
În raport de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă, recursul a fost respins ca nefondat.
