2. Compensarea creanţelor reciproce dintre angajator şi salariat
3. Imposibilitatea dovedirii cu martori a desfăşurării unei munci pentru care salariatul nu avea competenţa necesară
C. civ., art. 1143, art. 1144
H.G. nr. 185/1994, art. 1 Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998, art. 34
1. în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 185/1994, personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe navele aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome beneficiază de alocaţie de hrană zilnică. Nu beneficiază de tichete de masă salariaţii care, potrivit unor dispoziţii legale, au dreptul la masă gratuită, la diurnă, la indemnizaţie sau la alocaţie de hrană.
In aceste condiţii, se justifică obligarea salariatului la restituirea sumelor rezultate din contravaloarea tichetelor de masă încasate necuvenit, astfel cum rezultă din compensarea cu alte drepturi băneşti ale salariatului.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 1143 şi 1144 C. civ., când două persoane sunt datoare una alteia, operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile. Compensaţia operează de drept, în puterea legii.
3. Nu se poate accepta ideea că se poate dovedi cu martori împrejurarea desfăşurării, în fapt, de către salariat, a unei munci pentru care nu avea competenţa profesională şi pentru care nici nu a înţeles să negocieze un contract.
C.A. Constanţa, s. civ., min. şi fam., litigii mun. şi asig. soc., decizia nr. 429/CM din 19 mai 2008, în Jurindex
Prin sentinţa civilă nr. 2223 din 7 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă; fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 753 lei; a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-
reconvcnicnt E.E., a fost obligată reclamanta cătrc pârâtul-recon-venient la plata sumei de 1.301 lei; s-au constatat compensate cele două creanţe până la concurenţa sumei de 753 lei, în temeiul art. 276 C. proc. civ. au fost compensate cheltuielile de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la acţiunea principală, s-a reţinut că pârâtul a fost angajat de reclamantă pe perioadă determinată începând cu data de 18 august 2003 până la 18 februarie 2004 (contractul individual de muncă din 25 august 2003). Potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă, cu nr. RU/560 din 1 martie 2006 pârâtul a fost angajat pe perioadă nedeterminată. Prin dispoziţia nr. RU/1801 din 30 august 2006 contractul individual de muncă al pârâtului a încetat începând cu data de 1 septembrie 2006.
Potrivit art. 77 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anii 2005 – 2006, aplicabil în perioada de referinţă, începând cu 1 octombrie 2005 salariaţii beneficiau de 15 tichete de masă pe lună, în condiţiile legislaţiei în vigoare. Rezultă că părţile nu au înţeles să stabilească acest drept pur şi simplu, ci cu limitele stabilite de actcle normative în vigoare.
In conformitate cu art. 34 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin H.G. nr. 5/1999, nu beneficiază de prevederile Legii nr. 142/1998 salariaţii care, potrivit unor dispoziţii legale, au dreptul la masă gratuită, la diurnă, la indemnizaţie sau la alocaţie de hrană. Ca personal ambarcat, pârâtul a beneficiat de alocaţie de hrană în conformitate cu art. 1 din
H.G. nr. 185/1994, care prevede că personalul navigant şi auxiliar îmbarcat pe navele aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome beneficiază de alocaţie de hrană zilnică.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-a constatat că, potrivit art. 11-13 din Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, salariile de bază pentru muncitorii calificaţi se stabilesc pe categorii de încadrare sau funcţii care sunt prevăzute în reţele de salarizare. Categoriile de încadrare şi funcţiile se stabilesc în raport de cunoştinţe, nivel de calificare şi experienţă, pe baza indicatoarelor tarifare de calificare. Fiecărei categorii de încadrare sau funcţii îi corespund clase de salarizare, conform Anexei 2. Salarizarea muncitorilor calificaţi se face conform reţelei de salarizare bază pentru meseriile de bază şi pentru cele auxiliare prevăzute la litera A în
Anexa 4. Pârâtul-reconvenient a fost încadrat în funcţia de electrician de întreţinere cu clasa de salarizare 11.
In Anexa 4 la contractul colectiv de muncă pentru 2005 – 2006, Lista meseriilor auxiliare – litera A: Meserii auxiliare salarizate conform reţelei „bază”, la poziţia 16 figurează meseria de electrician de întreţinere şi reparaţii care se încadrează în categoria de salarizare minimă – maximă 1-6 ceea ce poate atrage o clasă de salarizare de la 11 la 25.
In Anexa 2 la contractul colectiv de muncă 2005 – 2006, Clasele de salarizare corespunzătoare meseriilor şi funcţiilor, la litera A. Muncitori, pct. 2. Muncitori calificaţi, se stabilesc pentru reţeaua de bază următoarele clase de salarizare: pentru categoria 1 clasa 11, pentru categoria 2, clasele 12-14, pentru categoria 3 clasele 15-17, pentru categoria 4 clasele 18-20, pentru categoria 5 clasele 22, 23, pentru categoria 6 clasele 24 şi 25, pentru categoria 7 clasa 27. Aşadar, pentru meseria de electrician de întreţinere, angajatorul avea libertatea de a face încadrarea în categoria de salarizare de la 1 la 6. Această încadrarc este la aprecierea angajatorului în funcţie de nivelul de cunoştinţe, nivel de calificare şi experienţă al angajatului.
In contractul colcctiv de muncă se face o distincţie clară în ceea ce priveşte meseria faţă de funcţie. Raportat la meseria angajatului, acesta putea fi încadrat pc o funcţie corespunzătoare pregătirii sale. Din grila de salarizare a funcţiilor – Litera C din Anexa 2 la contractul colectiv de muncă, carc cuprinde meserii şi funcţii din activitatea de transporturi maritime, rezultă că pârâtul-reconvenient a fost încadrat în funcţia de marinar cu grad profesional I căruia îi corespunde o clasă de salarizare de la 10-12, fiind singura funcţie din activitatea de transporturi maritime la care se putea aplica clasa de salarizare 11.
Salariatul nu contestă încadrarea ca electrician de întreţinere, care atrage o categorie de salarizare de la 1-6, dar consideră că trebuia remunerat ca şi cum ar fi ocupat funcţia de motorist care atrage o clasă de salarizare de la 22 – la 24 întrucât îndeplinea activităţi specifice acestei funcţii.
Cu privire la atribuţiile de serviciu ale salariatului, s-a reţinut că, din cuprinsul regulamentului serviciului la bordul navelor maritime civile din 1986, rezultă că electricianul de bord se ocupă nu numai de instalaţiile electrice simple, cum ar fi instalaţia de iluminare ci şi de orice instalaţii şi echipamente electrice aflate la bord, deci inclusiv de echipamente care deservesc alte instalaţii şi echipamente cum ar fi pompe, cârma, instalaţia de stingere a incendiilor, pentru asigurarea
utilităţilor, ctc. Acesta poate înlocui chiar pe şeful electrician în cadrul atribuţiilor sale de serviciu obişnuite. Aceste obligaţii intră în mod normal în atribuţiile sale de serviciu şi nu îl transformă pe acesta în altă categorie de personal navigant.
Din declaraţiile martorilor, raportat la atribuţiile electricianului cuprinse în regulamentul serviciului la bordul navelor maritime civile, rezultă că salariatul îndeplinea acele activităţi care se încadrau în atribuţiile sale de serviciu. Faptul că era implicat în operarea mai multor instalaţii şi echipamente de la bordul navei era determinat de împrejurarea că acestea aveau şi componente electrice, iar potrivit regulamentului serviciului la bordul navelor maritime civile, salariatul avea obligaţia, ca electrician la bordul navei, de a întreţine, supraveghea şi participa la exploatarea tuturor instalaţiilor şi echipamentelor electrice, deci inclusiv a celor care făceau parte din instalaţii mai mari, cu diverse componente, chiar hidraulice sau de alt tip. Acesta nici nu avea calificarea necesară pentru a desfăşura activităţi specifice funcţiei de motorist. Ca urmare, stabilirea clasei de salarizare a fost corectă.
In raportul de expertiză contabilă întocmit de expert E.E.N., s-a determinat corespunzător clasei de salarizare 11 o diferenţă de drepturi salariale după cum urinează: pentru 160 ore suplimentare şi zile de sărbătoare legală – 70 lei; pentru concediul de odihnă – 1.231 lei. S-a reţinut că o parte din drepturile pentru ore suplimentare s-au achitat drepturile cuvenite. Numărul orelor suplimentare şi achitarea unei părţi din drepturi nu au fost contestate.
In conformitate cu art. 201 C. proc. civ., instanţa a avut în vedere concluziile expertului. Nu a fost avut în vedere calculul corespunzător clasei de salarizare 22 pentru motivele expuse anterior. Ca urmare, a fost admisă cererea reconvenţională în parte, pentru suma de 1.301 lei.
In conformitate cu art. 1143 şi art. 1144 C. civ., când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o compensaţie care stinge amândouă datoriile în felul şi cazurile exprese de mai jos. Compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţii lor respective. Ca urmare, s-a constatat compensarea celor două creanţe până la concurenţa sumei de 753 lei.
împotriva sentinţei, au declarat recurs ambele părţi. Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate de către cei doi recurcnţi va admite recursul reclamantei şi va respinge recursul pârâtului pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Cu referire la tichetele de masă, Curtea observă că în condiţiile art. 77 din contractul colcctiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005 – 2006, aplicabil în perioada de referinţă, începând cu 1 octombrie 2005 salariaţii beneficiau de 15 tichete de masă pe lună în condiţiile „legislaţiei în vigoare”. „Legislaţia în vigoare”, respectiv art. 34 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin H.G. nr. 5/1999, prevede că nu beneficiază de dispoziţiile legii salariaţii care, potrivit unor dispoziţii legale, au dreptul la masă gratuită, la diurnă, la indemnizaţie sau la alocaţie de hrană. Articolul 1 din H.G. nr. 185/1994 prevede că personalul navigant îmbarcat pe navele aparţinând instituţiilor publice şi regiilor autonome beneficiază de alocaţie de hrană zilnică.
In aceste condiţii, nu era necesară constatarea nulităţii absolute a clauzei contractuale cuprinse în art. 77, ea fiind explicită şi fară loc de interpretare, în mod corect fiind obligat pârâtul la restituirea sumelor rezultate din contravaloarea tichetelor de masă încasatc necuvenit, astfel cum rezultă din compensare cu alte drepturi băneşti ale salariatului.
In privinţa clasci de salarizare, trebuie arătat că aceasta este în strânsă legătură cu funcţia pc carc persoana este încadrată. Acest aspect rezultă din art. 11 şi art. 13 din contractul colcctiv de muncă aplicabil la nivel de unitate. Din cuprinsul Actului adiţional la contractul individual de muncă, lit. D, rezultă că funcţia ocupată de salariatul E.E. este de „electrician de întreţinere”.
Prin semnarea actelor adiţionale la contractul de muncă, pârâtul-recurent a negociat clauzele contractuale şi, pe calc de consecinţă, şi salariul corespunzător clasci 11 de salarizare. In acelaşi timp, trebuie arătat că în Anexa 2 la contractul colectiv de muncă pc anii 2004 -2005, la pct. C „Meserii şi funcţii din activitatea de transporturi maritime”, funcţia de electrician întreţinere nave nu este menţionată, însă, ea este asimilată funcţiei de marinar II şi I (nr. crt. 1) şi nu funcţiei de motorist, întrucât Certificatul de competenţă nr. 10550 eliberat de Autoritatea Navală Română la data de 2 iulie 2003 atestă faptul că salariatul are calificarea de electrician de bord, şi nu de motorist corespunzător clasei de salarizare, în raport de care doreşte să fie plătit, dar nu a negociat.
Or, nu se poate accepta ideea acreditată de recurentul salariat că a dovedit cu martori împrejurarea de a fi desfăşurat în fapt o muncă pentru care avea competenţa profesională şi pentru care nici nu a înţeles să negocieze un contract. Rezultă, aşadar, că în lipsa ncgocicrii,
a competenţei profesionale şi clauzelor contractualc nu poate fi primită critica formulată din această perspectivă.
Cu referire la concediul de odihnă, se reţine că, din cele 28 de zile de concediu de odihnă pe anul 2006 [dintre care 24 zile concediu de odihnă plătit şi 4 zile concediu suplimentar pentru funcţia deţinută în baza art. 50 (1) alin. (5) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate] pârâtul avea dreptul doar la 19 zile lucrătoare, dintre care 15 zile au fost efectuate iar pentru cele 4 zile neuzate i-au fost achitate drepturile pe statul de lichidare pe luna septembrie 2006.
întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că indemnizaţia de concediu de odihnă i-a fost achitată integral, în mod eronat prima instanţă a obligat-o pe reclamantă, în favoarea pârâtului-recon-venient, la plata sumei în cuantum de 1.301 lei, deşi, în mod corect, a apreciat incidenţa art. 1143 şi art. 1144 C. civ., astfel că, în urma efectuării compensării între contravaloarea tichetelor de masă, a orelor suplimentare şi a indemnizaţiei concediului de odihnă, pârâtul-recon-venient a rămas dator societăţii cu suma de 753 lei, reprezentând diferenţa contravalorii tichetelor de masă încasate nejustificat.
