C. muncii, art. 263 , art. 268 alin. (2) lit. c)
1. Dacă instanţa constată că decizia de sancţionare pentru comiterea unei abateri disciplinare este lovită de nulitate absolută pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, există posibilitatea acordării daunelor morale, ca urmare a săvârşirii faptei ilicite care constă în sancţionarea angajatului pentru neîndeplinirea unei îndatoriri menţionate în cuprinsul Regulamentului Intern, care nu a fost adus niciodată la cunoştinţa sa, precum şi a faptei ilicite care constă în atitudinea angajatorului, care nu a analizat pe fond apărările formulate de către salariat cu ocazia efectuării cercetării disciplinare şi cu ocazia întocmirii deciziei de sancţionare contestate.
2. Angajatorul a săvârşit fapta ilicită care constă în sancţionarea angajatei pentru neîndeplinirea unei îndatoriri menţionate în cuprinsul Regulamentului intern, care nu a fost adus niciodată la cunoştinţa acesteia. De asemenea, fapta ilicită constă şi în atitudinea angajatorului care nu a analizat pe fond apărările formulate de către salariată cu ocazia efectuării cercetării disciplinare şi cu ocazia întocmirii deciziei de sancţionare contestate.
Salariatei i s-a produs un prejudiciu moral, deoarece i-a fost afectată demnitatea personală şi i s-a creat un disconfort la locul de muncă din cauza atitudinii ostile a celorlalţi salariaţi fată de aceasta,
9 9 9 7
dovedită prin probele administrate.
Atitudinea necorespunzătoare a salariaţilor a fost încurajată de către angajator prin aplicarea sancţiunii disciplinare, constând în reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni de zile, prin decizie de sancţionare întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 263 alin. (2) şi art. 268 C. muncii.
Ca urmare a atmosferei create la locul de muncă, salariata a resimţit o stare de disconfort, stare care a fost înlăturată numai prin angajarea sa în altă instituţie.
3. La stabilirea cuantumului prejudiciului instanţa s-a raportat la salariul brut menţionat în cuprinsul contractului individual de muncă. în acest sens, a fost stabilită ca fiind echitabilă o despăgubire la 4.500 RON, reprezentând contravaloarea salariului angajatei pe o perioadă de aproximativ 3 luni de zile.
C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. muri. şi asig. soc., decizia nr. 255 din 19 ianuarie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 2232/18.03.2009, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea V.L., în contradictoriu cu intimatul S.C.N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând susţinerile părţilor în raport de prevederile art. 263 alin. (2), art. 268 alin. (2) C. muncii şi probele administrate, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 132/08.10.2008, s-a dispus sancţionarea contestatoarei cu sancţiunea reducerii salariului cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare, constând în faptul că în data de 21.08.2008 nu a fost prezentă la locul de muncă la ora 14,50. Apărările contestatoarei formulate în cadrul efectuării procedurii prealabile au fost respinse cu motivarea că salariata nu a respectat programul de lucru. Prin această faptă a încălcat prevederile art. 15 lit. c) din Regulamentul Intern. S-a precizat că, anterior, a mai fost sancţionată prin decizia nr. 94/2008 cu sancţiunea avertisment. S-a constatat că fapta reţinută în sarcina contestatoarei a constituit-o nerespectarea programului de lucru în data de
21.08.2008, şi nu a unei alte fapte ce presupunea executarea unei obligaţii de serviciu.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că nu are relevanţă în cauză modalitatea de utilizare a aparatului pentru analize.
Tribunalul, în urma analizei conţinutului deciziei, a constatat că decizia de sancţionare a fost emisă cu respectarea prevederilor imperative ale art. 268 alin. (2) C. muncii.
Coroborând conţinutul înscrisurilor cu declaraţia martorului, s-a reţinut de instanţa de fond că angajatorul a făcut dovada faptei săvârşite
de către contestatoare şi descrise în decizia contestată, în sensul prevederilor art. 263 alin. (2) C. muncii.
Instanţa de fond a reţinut că, prin plecarea cu 10 minute înainte de terminarea programului de lucru în data de 21.08.2008, contestatoarea a încălcat prevederile art. 15 lit. c) din Regulamentul Intern. La individualizarea sancţiunii, angajatorul a avut în vedere prevederile art. 266 C. muncii, şi nu împrejurarea că salariata a formulat sesizări cu privire la nereguli pretins existente în instituţie. Din cuprinsul deciziei nu rezulta că angajatorul i-a interzis contestatoarei dreptul de a formula petiţii.
Constatând că decizia contestată este legală şi temeinică, instanţa de fond a respins contestaţia formulată împotriva acesteia ca neîntemeiată. Capătul de cerere accesoriu referitor la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei a fost respins ca neîntemeiat în raport de soluţia adoptată de instanţă asupra capătului de cerere principal.
Instanţa de fond a reţinut că contestatoarea nu a făcut dovada prejudiciului moral, a faptei ilicite a angajatorului şi nici a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi pretinsul prejudiciu suferit de salariată, prin probele administrate în cauză. Nefiind îndeplinite prevederile art. 269 C. muncii, Tribunalul a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere ce are ca obiect daunele morale.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 255/19.01.2010, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, a fost admis recursul declarat, în sensul modificării în tot a sentinţei recurate, astfel: a fost admisă contestaţia în parte, a fost anulată decizia de sancţionare nr. 132/08.10.2008 emisă de SC N.M., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale care i-au fost reţinute ca urmare a deciziei anulate, sume ce au fost indexate, majorate şi reactualizate conform indicelui de inflaţie aplicat la data plăţii efective, a fost obligată aceeaşi pârâtă să plătească reclamantei suma de 4500 lei, cu titlu de daune morale şi a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale pentru diferenţă, până la concurenţa sumei de 100.000 lei.
In motivarea deciziei, s-a reţinut că recurenta a fost angajată în cursul lunii februarie 2008, ca medic specialist de medicină de laborator, în cadrul SC N.M.
în cursul activităţii desfăşurate în cadrul unităţii spitaliceşti, a fost sancţionată prin decizia nr. 94/19.08.2008 cu avertisment scris, pentru nerespectarea atribuţiilor din fişa postului referitoare la respectarea şi aplicarea R.O.I. şi R.O.F. şi a dispoziţiilor art. 24 din R.O.I.
Ulterior, la data de 08.10.2008, a fost sancţionată prin decizia nr. 132/08.10.2008, cu reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni,
dcoarece a plecat mai devreme de la serviciu şi a creat astfel disfuncţio-
nalităti.
Curtea a reţinut că recurenta a contestat în termen legal decizia de sancţionare.
Cu privire la fapta reţinută în sarcina sa, instanţa de recurs a constatat, pe baza probelor administrate la instanţa de fond, că la data de
19.09.2008, s-a prezentat pentru recoltare de analize pacientul C.R., care nu a mai putut efectua analizele de laborator, deoarece toate angajatele plecaseră de la serviciu cu 5 minute înainte de a ajunge numitul C.R. la laboratorul de analize medicale. Ca urmare a acestei sesizări, s-a efectuat o cercetare disciplinară, fiind sancţionată recurenta pentru nerespectarea programului de lucru, obligaţie stipulată în dispoziţiile art. 15 lit. c) din R.O.I. al Spitalului.
Curtea a reţinut din cuprinsul contractului individual de muncă că durata timpului de lucru al recurentei era de 7 ore pe zi, 35 de ore pe săptămână.
Instanţa de recurs a constatat că nu poate stabili pe baza probelor administrate în cauză, orele efective la care contestatoarea trebuia să se prezinte la serviciu şi nici ora la care se încheia programul de lucru, deoarece nu erau menţionate aceste aspecte nici în contractul individual de muncă, nici în fişa postului şi nici în R.O.I. al Spitalului.
în această situaţie, nu s-a putut stabili cu exactitate intervalul orar în cuprinsul căruia era necesar să îşi destaşoare activitatea recurenta.
Mail mult, din fişa postului rezulta că aceasta avea ca atribuţii „semnarea şi parafarea buletinelor de analize tipărite de aparate, precum şi validarea rezultatelor finale”. De asemenea, se preciza în cuprinsul fişei postului că analizele urgente se vor elibera până la ora 11,00, iar analizele curente până la ora 13,00.
Din analiza sarcinilor menţionate în fişa postului medicului specialist de laborator V.L., instanţa de recurs a constatat că aceasta nu avea atribuţii de recoltare şi prelevare a probelor de sânge.
Reclamaţia realizată de către C.R. viza împrejurarea că nu i s-au recoltat analizele de sânge, deoarece nu era prezentă nicio angajată de la laboratorul de analize. Obligaţia de recoltare a analizelor de sânge nu revenea recurentei, ci, probabil, asistentelor medicale. Recurenta avea îndatorirea de a semna şi parafa analizele medicale, conform menţiunilor din fişa postului.
Recurenta a fost sancţionată, deoarece a plecat de la serviciu la ora 14,50, respectiv cu 10 minute înainte de terminarea programului de lucru. S-a constatat că au fost încălcate dispoziţiile art. 15 lit. c) din Regulamentul Intern al Spitalului Clinic N.M.
Curtea a constatat că recurentei nu i s-au adus la cunoştinţă reglementările din cuprinsul Regulamentului Intern. Astfel, în tabelele nomi
nale depuse la dosarul cauzei, nu era menţionat numele reclamantei şi nu se cuprindea semnătura de luare la cunoştinţă cu privire la obligaţiile ce îi reveneau.
Potrivit art. 287 C. muncii, „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfaţişare”.
Curtea a constatat că intimatul-pârât nu a făcut dovada că ar fi adus la cunoştinţa recurentei obligaţiile care îi revin, astfel încât instanţa a reţinut că sancţionarea acesteia pentru nerespectarea unei obligaţii impuse de către un înscris, care nu a fost adus la cunoştinţa reclamantei, este eronată, deoarece lipsea latura subiectivă a abaterii disciplinare, respectiv vinovăţia.
Conform art. 263 alin. (2) C. muncii, „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Curtea a constatat că nu se poate reţine vinovăţia recurentei în comiterea unei fapte, atâta timp cât nu i-a fost adusă la cunoştinţă îndatorirea pe care o avea potrivit regulamentului intern. Sancţionarea acesteia pe motiv că a plecat de la serviciu cu 10 minute mai înainte de terminarea programului, în condiţiile în care prin contractul individual de muncă sau prin alte acte nu i s-a stabilit clar ora de plecare sau ora de sosire, este abuzivă, cu atât mai mult cu cât nu au fost analizate apărările acesteia consemnate în cuprinsul deciziei de sancţionare.
Din probele administrate la dosarul de fond, Curtea a constatat că atitudinea recurentei cu ocazia cercetării disciplinare a fost de bună-cre-dinţă, deoarece a recunoscut că nu se găsea în laboratorul de analize, în momentul când s-a prezentat pacientul C.R. şi a justificat lipsa ei. Apărările formulate în faţa comisiei de disciplină au fost respinse, fară a se argumenta prin evidenţierea motivelor de respingere.
Din acest punct de vedere, s-a constatat că decizia de sancţionare nr. 132/08.10.2008 era lovită de nulitate, în condiţiile art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii, care prevede că „decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile”.
S-a constatat că, la termenul de judecată din data de 21.10.2009, instanţa de fond a respins în mod greşit proba testimonială privind audierea martorului B.T., cu motivarea că nu era utilă proba în raport de abaterile disciplinare reţinute în decizie şi împrejurările ce se tindeau a fi dovedite.
Pentru considerentele menţionate, instanţa de recurs a constatat că decizia de sancţionare nr. 132/08.10.2008 nu a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 263 alin. (2) şi art. 268 C. muncii, împrejurare care era de natură a atrage nulitatea absolută a acesteia.
Ca urmare a anulării deciziei de sancţionare, s-a dispus obligarea intimatei-pârâte să plătească reclamantei drepturile salariale care i-au fost reţinute ca urmare a deciziei anulate, sume ce au fost indexate, majorate şi reactualizate conform indicelui de inflaţie aplicat la data plăţii efective, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. muncii.
Cu privire la cererea formulată de contestatoare privind acordarea daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, prin precizările depuse la dosar, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 269 C. muncii, care prevăd că „angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Astfel, Curtea a constatat că intimata-pârâtă a săvârşit fapta ilicită care consta în sancţionarea recurentei pentru neîndeplinirea unei îndatoriri menţionate în cuprinsul Regulamentului Intern, care nu a fost adus niciodată la cunoştinţa doamnei V. De asemenea, fapta ilicită consta şi în atitudinea intimatei-pârâte, care nu a analizat pe fond apărările formulate de către recurentă cu ocazia efectuării cercetării disciplinare şi cu ocazia întocmirii deciziei de sancţionare contestate.
Ca urmare a acestei atitudini, recurenta a fost nevoită să îşi schimbe locul de muncă.
Cu privire la prejudiciu, instanţa a reţinut că i s-a produs recurentei un prejudiciu moral, deoarece i-a fost afectată demnitatea personală şi i s-a creat un disconfort la locul de muncă datorită atitudinii ostile care exista între asistentele de la laborator şi recurentă. Această atitudine ostilă a salariaţilor faţă de recurentă era dovedită prin declaraţiile angajatelor depuse la dosarul de fond. Atitudinea necorespunzătoare a salariaţilor a fost încurajată de către angajator prin aplicarea sancţiunii disciplinare, constând în reducerea salariului de bază cu 10% pe 3 luni de zile, prin decizia de sancţionare nr. 132/08.10.2008, decizie care a fost întocmită cu nerespectarea dispoziţiilor art. 263 alin. (2) şi art. 268 C. muncii.
Ca urmare a atmosferei create la locul de muncă, recurenta a resimţit o stare de disconfort, stare care a fost înlăturată numai prin angajarea sa în altă instituţie.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanţa de recurs nu a avut anumite criterii clare şi precise pentru a cuantifica prejudiciul, astfel încât la stabilirea cuantumului acestuia s-a raportat la salariul brut al
acesteia menţionat în cuprinsul contractului individual de muncă. In acest sens, a fost stabilită ca fiind echitabilă o despăgubire la 4500 RON, reprezentând contravaloarea salariului recurentei pe o perioadă de aproximativ 3 luni de zile. Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta descrisă şi prejudiciul provocat, instanţa a reţinut că aceasta rezultă din însăşi săvârşirea faptei.
