– Codul muncii: art. 267
Tribunalul consideră nelegală şi modalitatea de desfăşurare a procedurii cercetării prealabile sub aspectul participării tuturor salariaţilor prezenţi la sediul intimatei la data respectivă, pentru că din interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 267 Codul muncii la această procedură ar trebui să participe doar persoana împuternicită în scris din partea angajatorului, iar nu toţi salariaţii prezenţi, tocmai pentru a avea posibilitatea cel cercetat să-şi prezinte apărările necesare fără a se simţi eventual stingherit de prezenţa altor salariaţi, în afară de situaţia în care cel ce era cercetat ar fi cerut să fie asistat de un singur reprezentant al salariaţilor, ceea ce nu s-a dovedit în cazul de faţă.
(Secţia civilă, sentinţa nr. 414/F/2009, nepublicată)
Prin acţiunea civilă înregistrată contestatoarea B.D. a chemat în judecată pe intimata SC P.F.C. SA Bistriţa solicitând anularea Deciziei nr. 2/28.02.2009 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art. 61 lit. a) C. muncii, să se dispună reintegrarea sa în funcţia ocupată anterior emiterii acestei decizii sau într-un alt post cu atribuţii similare, să se dispună obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale începând cu data menţionată şi până la integrarea pe postul ocupat anterior cu toate indexările, majorările şi actualizările de care ar fi beneficiat dacă ar fi lucrat. A mai solicitat obligarea pârâtei să-i achite indemnizaţia proporţională concediului de odihnă corespunzător pentru perioada lucrată, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de
10.000 lei daune morale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Contestatoarea B.D. a fost angajată în baza unui contract individual de muncă la societatea intimată în funcţia de consilier economist. în data de 26.02.2009, la sediul societăţii s-a întocmit procesul-verbal pentru cercetare disciplinară prealabilă semnat de administratorul societăţii intimate, de 4 martori, salariaţi ai societăţii, fără a fi semnat de contestatoare. în acest înscris se menţionează că reclamanta a fost convocată verbal în şedinţă cu toţi salariaţii firmei în vederea clarificării situaţiei acesteia şi s-a consemnat că aceasta ar fi divulgat unor terţe persoane din afara firmei informaţii strict confidenţiale. în acelaşi proces-verbal se precizează că angajata a formulat apărări în sensul că nu şi-a dat seama că datele transmise sunt cu caracter confidenţial şi nici că nu avea voie să divulge informaţii despre clienţii societăţii ori despre situaţiile lor financiare ori despre planurile acestora pentru dezvoltarea afacerii sau sumele pe care le încasează firma de consultanţă pentru realizarea proiectului în vederea accesării fondurilor europene.
în aceeaşi dată s-a încheiat de către administratorul intimatei decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare în care s-a consemnat că începând cu data de 28.02.2009 se va dispune aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 264 lit. f) C. muncii, respectiv desfacerea contractului de muncă al contestatoarei, reţinându-se ca temei de fapt divulgarea de informaţii confidenţiale de către aceasta la terţe persoane şi neres-pectarea regulilor, regulamentelor şi procedurilor interne disciplinare.
La aceeaşi dată de 26.02.2009 societatea a încheiat un înscris adresat contestatoarei prin care aceasta era anunţată că s-a propus aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzută de art. 264 lit. f) coroborat cu art. 61 lit. a) C. muncii, respectiv desfacerea contractului individual de muncă pe motivul divulgării unor date legate de clienţi unor terţe persoane, date care erau confidenţiale. în acelaşi înscris se prevede că în vederea clarificării situaţiei contestatoarei este invitată la aceeaşi dată la sediul societăţii la o şedinţă cu toţi salariaţii firmei şi că acest înscris constituie convocare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile potrivit art. 267 C. muncii.
Ulterior, în data de 28.02.2009 a fost încheiată dispoziţia nr. 2 de către reprezentantul societăţii intimate prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art. 61 lit. a) din Legea nr. 53/2003, ţinând seama de decizia nr. 2/28.02.2009.
Probatoriul testimonial administrat a reliefat faptul că întrucât contestatoarea a avut o convorbire pe internet, în sistem messenger cu o terţă persoană, ocazie cu care ar fi divulgat anumite informaţii considerate confidenţiale de către administratorul societăţii intimate referitoare la anumiţi clienţi în legătură cu fonduri europene, încălcând astfel obligaţia de confidenţialitate asumată, în data de 26.02.2009 a avut loc o şedinţă de faţă cu toţi salariaţii societăţii ce erau atunci prezenţi, iar administratorul intimatei i-a adus la cunoştinţă învinuirea respectivă contestatoarei, i-a solicitat poziţia, aceasta a refuzat să semneze înscrisurile întocmite de reprezentanţii intimatei şi i s-a spus verbal că urmează a fi concediată pentru divulgarea de informaţii confidenţiale.
Este de precizat faptul că în data de 26.02.2009 contestatoarea a fost prezentă şi a susţinut proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere conform înscrisului eliberat de Serviciul public comunitar Regim permise de conducere şi înmatriculare a autovehiculelor Bistriţa-Năsăud.
Potrivit dispoziţiilor art. 267 C. muncii sub sancţiunea nulităţii absolute nicio măsură disciplinară, cu excepţia avertismentului scris nu poate fi dispusă numai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile salariatul va fi convocat în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Potrivit art. 268 alin. 2 C. muncii sub sancţiunea nulităţii absolute decizia de sancţionare trebuie să cuprindă descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care a fost încălcată de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, temeiurile de drept în baza cărora sancţiunea disciplinară de aplică.
în cauza de faţă, tribunalul, având în vedere aceste dispoziţii legale imperative, statuează că raportat la probatoriul administrat, contestatoarea nu a fost convocată adecvat şi nu s-a efectuat o cercetare disciplinară prealabilă în sensul impus de legiuitor şi aceasta pentru că după cum s-a reliefat contestatoarea B.D. nu a fost convocată corespunzător, în scris, cu indicarea expresă a obiectului convocării şi cu o anumită perioadă de timp înainte de data efectuării cercetării disciplinare, suficientă pentru a-şi pregăti apărarea intereselor. Se constată că a fost întocmită, formal, în
aceeaşi zi cu data cercetării disciplinare prealabile, o convocare scrisă a contestatoarei, cu toate că în procesul verbal încheiat se menţionează că ar fi convocată verbal, nelegal raportat la prevederile legale imperative anterior evocate.
Tribunalul consideră nelegală şi modalitatea de desfăşurare a procedurii cercetării prealabile sub aspectul participării tuturor salariaţilor prezenţi la sediul intimatei la data respectivă, pentru că din interpretarea gramaticală şi teleologică a art. 267 C. muncii la această procedură ar trebui să participe doar persoana împuternicită în scris din partea angajatorului, iar nu toţi salariaţi prezenţi, tocmai pentru a avea posibilitatea cel cercetat să-şi prezinte apărările necesare fără a se simţi eventual stingherit de prezenţa altor salariaţi, în afară de situaţia în care cel ce era cercetat ar fi cerut să fie asistat de un singur reprezentant al salariaţilor, ceea ce nu s-a dovedit în cazul de faţă.
Tribunalul consideră nelegală modalitatea de efectuare a acestei proceduri de cercetare prealabilă deosebit de importantă pentru a se realiza respectarea dreptului la apărare al salariatului, pentru a se evita concedierile abuzive, astfel încât urmează a se aplica sancţiunea anume prevăzută de legiuitor pentru actul de sancţionare disciplinară nelegal întocmit, respectiv nulitatea absolută a dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul va admite în parte contestaţia formulată, va constata nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 2/2009 de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei şi ţinând cont de efectul specific nulităţii actului juridic, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestuia, va dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia anterior deţinută emiterii dispoziţiei de concediere. De asemenea, ţinând cont de caracterul retroactiv al sancţiunii nulităţii absolute a dispoziţiei de concediere, tribunalul va obliga societatea intimată să plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite începând cu data de 28.02.2009 la zi cu toate indexările, majorările şi actualizările de care ar fi beneficiat în cazul continuării activităţii, făcând aplicarea în acest sens a dispoziţiilor art. 78 alin. 1 C. muncii.
Tribunalul va respinge ca nefondată cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la acordarea unei indemnizaţii de concediu proporţional cu perioada lucrată, întrucât aceasta are la îndemână posibilitatea depunerii unei cereri de concediu, din moment ce s-a dispus reintegrarea sa în muncă în acelaşi an calendaristic cu concedierea sa şi cu respectarea legală a duratei concediului de odihnă, făcându-se aplicarea art. 144 C. muncii referitoare la efectuarea în natură a concediului de odihnă.
Neîntemeiată este şi pretenţia contestatoarei de obligare a intimatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, întrucât în această materie s-a pronunţat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 40/2007 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii, decizie obligatorie sub aspectul dezlegării problemei de drept, pentru a se asigura o jurisprudenţă unitare potrivit art. 329 C. pr. civ., şi a statuat că daunele morale pot fi acordate salariaţilor de către instanţa de judecată doar în condiţiile în care se prevede expres acordarea acestora în lege, contractul colectiv de muncă ori contractul individual de muncă încheiat de părţi, ori acest lucru nu s-a dovedit în cauza de faţă.
In temeiul dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ. nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a solicitat cu ocazia dezbaterilor obligarea intimatei la plata unor asemenea cheltuieli, pe care oricum nu le-a probat sub aspectul întinderii acestora, iar, pe de altă parte, intimata deşi a solicitat cheltuieli de judecată, faţă de soluţia adoptată, se află în culpă procesuală şi nu este îndreptăţită la acordarea cheltuielilor de judecată pretins făcute în acest dosar şi al căror cuantum oricum nu a fost dovedit {judecător Bulea Marius Lucian).
