Daunele/despăgubirile morale sunt menite să acopere prejudiciul cauzat părţii prin încălcarea unor drepturi şi/ sau valori nepatrimoniale cum sunt: onoarea, demnitatea, suferinţa psihică invocată, etc. Practica judiciară şi literatura de specialitate au evidenţiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, problema stabilirii acestui tip de despăgubiri impunându-se a fi privită ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată. Sub acest aspect, prin decizii de speţă, ÎCCJ – secţia civilă a reţinut că „… chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să dispună repararea prejudiciului moral produs” (decizia 1534/21.02.2011); că „scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii. Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral” (decizia 5567/29.06.2011). În speţă, contestatorul nu a arătat la prima instanţă, în concret, în ce mod i s-a „interzis” dreptul la viaţă prin sistarea indemnizaţiei de şomaj. Împrejurarea că indemnizaţia calculată iniţial, de 1330 lei, i-a fost sistată în totalitate în luna octombrie 2011, în raport şi de circumstanţele care au condus la luarea acestei măsuri, privită singular, ca lipsă a venitului bănesc, în lipsa şi a altor elemente, nu conduce la concluzia că dreptul la viaţă, ca drept nepatrimonial, ar fi fost astfel lezat. Argumentele redate în dezvoltarea motivelor de apel, privind faptul că perioada reţinerilor a coincis cu cea a sărbătorilor de iarnă (luna decembrie 2011), în care se fac diverse cadouri şi cheltuielile sunt, de regulă, mai mari nu pot fi primite din două considerente: pe de o parte, acestea nu au format obiect de analiză la instanţa de fond, fiind formulate pentru prima dată în recurs, iar pe de altă parte acestea converg în a susţine caracterul patrimonial, material al prejudiciului.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2054 din 3 octombrie 2012
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 21.12.2011, înregistrată sub nr. 11529/40/2011, contestatorul (…) a solicitat ca, în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani, să se anuleze Decizia de dare în debit nr. 360 din 4.11.2011 emisă de aceasta și să fie obligată intimata la plata de daune morale în sumă de 72.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea în fapt a cererii, contestatorul a arătat că nu a încălcat dispozițiile legale menționate în cuprinsul deciziei și că „prin sistarea totală a indemnizației de șomaj i s-a interzis dreptul la viață, considerând că acesta este un abuz, aducând atingere art. 22 din Constituție”.
în dovedirea susținerilor sale, contestatorul a depus copia carnetului de șomaj.
în drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 76/2002 și ale O.U.G. nr. 108/2010.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât la data deschiderii acțiunii decizia fusese anulată, iar contestatorul și-a primit toate drepturile bănești ce-i fuseseră reținute, cu precizarea că nu se sistase în totalitate plata indemnizației de șomaj, așa cum afirmă acesta.
A mai arătat că decizia a fost emisă întrucât în urma unui control, Curtea de Conturi a constatat că unele adeverințe eliberate de angajatori în vederea certificării stagiilor de cotizare și a stabilirii dreptului la indemnizație de șomaj includeau în baza de calcul a contribuțiilor datorate și unele sume care erau exceptate conform art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 174/2002, (respectiv plățile compensatorii, în cazul contestatorului). Dar, în urma lămuririlor cerute la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă cu privire la neconcordanțele în modalitatea de calcul a indemnizației, s-a dispus anularea deciziei de recuperare.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor morale a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât „cuantumul exagerat al acestora nu a fost probat cu nici un document”.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a arătat că, în realitate, abia după depunerea contestației a primit sumele ce-i fuseseră reținute în baza deciziei și că indemnizația aferentă lunii octombrie 2011 i-a fost reținută în totalitate, deși nu se încadrează în nici o situație legală de întrerupere ori suspendare a plății. Or, indemnizația de șomaj a constituit singura sa sursă de venit, astfel încât se justifică daunele morale pretinse.
Prin sentința civilă nr. 778 din 19 aprilie 2012 Tribunalul Botoșani a respins ca rămasă fără obiect contestația și ca nefondate capetele de cerere privind plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatorul (…) este înregistrat ca și șomer indemnizabil la AJOFM Botoșani, având carnet de șomer nr. 70901101191, perioada legală de plată a indemnizației fiind 19.07.2011 – 19.07.2012.
Prin decizia nr. 360 din 4.11.2011 i s-a imputat suma de 1246 lei din indemnizația de șomaj cuvenită și încasată, cu motivarea că în baza de calcul au fost incluse pe lângă salariul de bază lunar și sume reprezentând plăți compensatorii.
Intimata a susținut că la data depunerii contestației în justiție decizia ar fi fost anulată, însă nu a depus dovezi în acest sens.
Contestatorul a confirmat faptul anulării, infirmând însă data la care a avut loc.
Instanța a constatat că, într-adevăr, din adresa 6923/9.04.2012 emisă de intimată rezultă că abia în luna februarie 2012 aceasta a restituit contestatorului indemnizația aferentă lunii octombrie 2011 și diferențele pentru lunile noiembrie și decembrie ce fuseseră reținute în baza deciziei de recuperare.
Așadar, această decizie a fost anulată după data de 21.12.2011, la care s-a acționat în judecată, motiv pentru care contestația a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
în privința daunelor morale, instanța a avut în vedere că, indemnizația de șomaj cuvenită pentru luna octombrie 2011 i-a fost reținută contestatorului în totalitate, nu s-a dovedit că în fapt i-ar fi fost lezat efectiv dreptul personal nepatrimonial la viață, așa cum a pretins acesta.
în plus, eroarea intimatei a fost determinată de constatările Curții de Conturi, iar după trei luni a fost rectificată.
De asemenea, în speță nu s-a dovedit efectuarea vreunor cheltuieli de judecată de către contestator.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatorul (…).
în motivarea recursului a arătat că „respingerea acțiunii de contestare a deciziei 360 din 4.11.2011 de către instanță este nedreaptă, deoarece se poate vedea cu ochiul liber că a fost făcut un abuz prin nerespectarea Legii nr. 76 și aplicarea greșită a Codului fiscal.
Instanța ar fi trebuit să fie dreaptă și să pedepsească neaplicarea legilor de intimată și de către oricine, pentru că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege și legea trebuie să fie egală pentru toți.
Dacă în loc să ți se dea indemnizația de șomaj pentru care ai cotizat timp de 32 de ani conform documentelor autentice existente la dosar de-a lungul unei vieți de muncă, cineva hotărăște precum Curtea de conturi sau oricine altcineva și este pusă în aplicare de intimată, nu este un abuz prin faptul că fiecare interpretează legea după bunul plac și nimeni nu este vinovat.
Dacă cineva poate trăi fără nici un ban o lună de zile și în luna decembrie când sunt sărbătorile de Crăciun și fiecare om dorește să facă mici cadouri și primește 570 lei în loc de 1330, dacă s-ar putea face dreptate ar dori ca suma pentru daune morale să fie egală cu venitul net al celor care au semnat pe decizia 360.
Dacă i s-au restituit după 3 luni de zile asta nu înseamnă că i s-a făcut dreptate ci mai degrabă un abuz, care a fost legalizat prin decizia instanței.
Dacă într-un caz atât de simplu pe care îl poate judeca și un om simplu fără cunoștințe juridice și să dea o soluție corectă, justiția de ce nu poate când are toate pârghiile necesare pentru aceasta.
în final, chiar dacă s-a revenit din februarie 2012 la indemnizația de șomaj calculată inițial fără să mai fi adăugat vreun act la cele existente inițial în iulie 2011, consideră că cei care au emis decizia nr. 360 din 4.11.2011 nu au respectat legile și sunt vinovați atât cei care au semnat-o cât și cei care au inițiat-o respectiv Curtea de Conturi Botoșani, precum și justiția care trebuie să fie imparțială și să facă dreptate conform legilor juridice și morale”.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că plata indemnizației de șomaj către contestator nu a fost sistată integral în perioada de referință și că legislația actuală prevede obligația de a plăti contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj în raport de venitul brut realizat, dar dreptul corelativ la încasarea indemnizației de șomaj se calculează nu în raport de suma cu care s-a contribuit, ci în raport de alte elemente, respectiv în funcție de salariul de bază lunar brut, care este mai mic sau cel mult egal cu venitul brut. Distincția nu este întâmplătoare, noțiunile de brut și salariu de bază brut fiind diferite.
Examinând criticile formulate de recurent în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea le constată neîntemeiate, urmând a respinge recursul pentru considerentele ce succed:
în speță, prin decizia nr. 360/4.11.2011 intimata AJOFM Botoșani a dispus recuperarea sumei de 1246,00 lei de la contestator,reprezentând indemnizație de șomaj încasată în perioada 19.07.2011 – 30.09.2011, deoarece cuantumul indemnizației ar fi fost calculat greșit, respectiv în baza de calcul ar fi fost incluse, pe lângă salariul de bază lunar, și sume reprezentând plăți compensatorii.
Ulterior, intimata a revenit asupra acestei decizii, în luna februarie 2012 fiindu-i restituite contestatorului sumele reținute, respectiv indemnizația aferentă lunii octombrie 2011 și diferențele pentru lunile noiembrie și decembrie 2011, aspect confirmat de parte, motiv pentru care prima instanță a respins contestația ca rămasă fără obiect.
Contestatorul critică soluția primei instanțe de respingere ca nefondat a capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în sumă de 72.000 lei.
La prima instanță, contestatorul și-a motivat această cerere arătând că prin sistarea abuzivă, totală a indemnizației de șomaj i s-a interzis dreptul la viață. Respingând această cerere, prima instanță a reținut că, deși într-adevăr indemnizația de șomaj pentru luna octombrie 2011 a fost reținută în totalitate, fiind restituită în luna februarie 2012, nu s-a dovedit că, în fapt, contestatorului i-ar fi fost lezat efectiv dreptul personal nepatrimonial la viață și, în plus, eroarea intimatei a fost determinată de constatările Curții de conturi, fiind rectificată după 3 luni.
în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea constată că această apreciere este corectă.
Daunele/despăgubirile morale sunt menite să acopere prejudiciul cauzat părții prin încălcarea unor drepturi și/sau valori nepatrimoniale cum sunt: onoarea, demnitatea, suferința psihică invocată, etc.
Practica judiciară și literatura de specialitate au evidențiat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, problema stabilirii acestui tip de despăgubiri impunându-se a fi privită ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.
Sub acest aspect, prin decizii de speță, îCCJ – secția civilă a reținut că „… chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs” (decizia 1534/21.02.2011); că „scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii. Faptul că reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite dar și că ea nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, așa cum s-a menționat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral” (decizia 5567/29.06.2011).
în speță, contestatorul nu a arătat la prima instanță, în concret, în ce mod i s-a „interzis” dreptul la viață prin sistarea indemnizației de șomaj. împrejurarea că indemnizația calculată inițial, de 1330 lei, i-a fost sistată în totalitate în luna octombrie 2011, în raport și de circumstanțele care au condus la luarea acestei măsuri, privită singular, ca lipsă a venitului bănesc, în lipsa și a altor elemente, nu conduce la concluzia că dreptul la viață, ca drept nepatrimonial, ar fi fost astfel lezat.
Argumentele redate în dezvoltarea motivelor de apel, privind faptul că perioada reținerilor a coincis cu cea a sărbătorilor de iarnă (luna decembrie 2011), în care se fac diverse cadouri și cheltuielile sunt, de regulă, mai mari nu pot fi primite din două considerente: pe de o parte, acestea nu au format obiect de analiză la instanța de fond, fiind formulate pentru prima dată în recurs, iar pe de altă parte acestea converg în a susține caracterul patrimonial, material al prejudiciului.
Desigur, ideea de justiție presupune sancționarea oricărui abuz săvârșit prin încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar contestatorul din speță reclamă nesancționarea abuzului săvârșit prin sistarea și, respectiv, plata cu o întârziere de trei luni a sumelor reprezentând indemnizație/diferență indemnizație de șomaj ce i se cuveneau.
La baza stabilirii oricărei sancțiuni a unei forme de „abuz” stă culpa, în formele și condițiile prevăzute de lege, iar instanța are a se pronunța, în materie civilă, în limitele investirii, respectiv numai asupra obiectului cererii deduse judecății, conform dispozițiilor art. 129 alin. (6) C.proc.civ.
Or, în cauză, calea aleasă de contestator pentru sancționarea abuzului pretins a fi fost săvârșit de intimata AJOFM Botoșani și de Curtea de Conturi Botoșani este aceea a acordării de daune morale, cerere care pentru motivele arătate nu poate fi primită față de prima din cele două instituții, iar în raport cu cea de-a doua nu poate fi analizată, întrucât aceasta nu a fost parte în proces.
