CERERE DE ACORDARE DREPTURI DE NATURĂ SALARIALĂ Salarizare


În motivarea actiunii reclamantul a aratat ca, potrivit art. 176 alin. 1 si 2 din contractul colectiv de munca la nivelul ramurii beneficiaza de drepturi salariale reprezentând contravaloare energie electrica, termica, petrol si pe anii 2006, 2007 si 2008: „cu ocazia unor evenimente anuale precum si în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamna – iarna salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixa”.

A mai aratat reclamantul ca, potrivit prevederilor din contractul colectiv de munca – art. 128 alin. 4 si art. 129 alin. 1 si 3 i se cuvenea un salariu ce trebuia calculat prin aplicarea la salariul minim pe economie de 330 lei, aplicabil în 2005 conform H.G. nr. 2346/2004, a indicelui de 1,76, precum si, a coeficientului nivelului si meseriei, însa pârâta i-a acordat un salariu sub nivelul mentionat, fara aplicarea indicelui de 1,76 si coeficientului corespunzator nivelului si meseriei.

Cu privire la cererea de plata a primei de Craciun 2007 si Pasti 2008 reclamantul a aratat ca, pârâta este obligata la plata acestora în temeiul art. 168 alin. 1 din CCM.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 166, 238, 236, 239, 161 din Codul muncii, art. 128, 129 din contractul colectiv de munca.

În dovedirea actiunii reclamantul a depus la dosar carte de identitate si carnet de munca.

La data de 13.03.2009 reclamantul a formulat cerere precizatoare si completatoare, prin care a aratat ca, renunta la capatul de cerere privind plata drepturilor ce rezulta din actiunile detinute în cadrul societatii (dividende 8%) si întregeste cererea initiala cu plata drepturilor salariale reprezentând contravaloare ajutor material anual egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale într-un cuantum de 4000 mc gaze naturale pentru fiecare an conform art. 187 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze si a dispozitiilor art. 178 din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din industria petroliera înregistrat la Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei sub nr. 53396/10.04.2000 pentru anii 2006, 2007, 2008, 2009 si pâna la data pronuntarii hotarârii judecatoresti.

În aparare, pârâta a depus la dosar înscrisuri.

A fost invocata în cauza de catre pârâta exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuta din Legea nr. 53/2003 si dispozitiile art. 222, 282 Codul muncii, prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999, precum si, art. 73 din Legea nr. 54/2003, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale fiind solutionata în sensul admiterii în cazul primei exceptii si respingerii pentru celelalte exceptii.

Cu privire la fondul cauzei, analizând actele aflate la dosar, se retine ca, actiunea reclamantului este neîntemeiata pentru considerentele ce urmeaza:

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata diferentelor salariale nu poate fi primita întrucât dispozitiile art. 128 din Contractul Colectiv de Munca la nivel Petrom, invocate drept temei al pretentiilor prevad în mod expres faptul ca, baza de calcul rezultata din aplicarea formulei „1,76 x salariul minim pe economie ” se foloseste numai pentru stabilirea altor drepturi decât a celor salariale cum ar fi: adaosul pentru conditii de santier, Ziua Petrolistului, decontarea valorii sicriului, stabilirea sumei zilnice pentru alimentatie protectie efort.

Dispozitiile art. 128 din Contractul Colectiv de Munca nu pot fi aplicate si la alte situatii pe care nu le reglementeaza.

Examinând sustinerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecata se constata ca, în stabilirea drepturilor salariale reclamantul cumuleaza prevederile art. 128 din Contractul Colectiv de Munca cu prevederile art. 129 din contract ceea ce nu este posibil, întrucât aceasta ar însemna ca aceleasi criterii de stabilire a salariului sa se ia în considerare de 2 ori.

De altfel, art. 129 alin. 2 din Contractul Colectiv de Munca Petrom 2008 prevede în mod expres: „coeficientii din acest alineat sau cei din Anexa 3 bis nu se acorda cumulativ”.

În privinta obligarii pârâtei la plata contravalorii a 4000 mc gaze naturale se retine ca:

Prin dispozitiile art. 187 alin. 2 din Contractul colectiv de munca la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze pe anul 2006 se prevede faptul ca, salariatii vor beneficia de ajutorul material constând în plata contravalorii unei cote de gaze naturale, doar în masura în care acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de baza.

În art. 176 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate ( Petrom ) se prevede faptul ca, ajutorul material constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin Contractul colectiv de munca pe anul 1997, care prevede: „Începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acorda fiecarui salariat va fi inclus în salariul de baza” (art.176 alin.1).

Rezulta astfel ca începând cu anul 1997 contravaloarea celor 4000 mc de gaze naturale a fost inclusa în salariul de baza si platita odata cu retributiile aferente acelor perioade.

Faptul ca, majorarea salariala s-a facut avându-se în vedere contravaloarea cotei de gaze naturale la nivelul anului 1997 si ca de atunci, aceasta contravaloare a ramas nemodificata, nu reprezinta un fapt ilicit, ci rezultatul negocierii anuale a clauzelor contractului colectiv de munca la nivel de unitate.

Prin urmare, a fost vointa partilor ca valoarea acestui ajutor social sa ramâna stabilita la nivelul fixat în anul 1997.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata suplimentarilor salariale pentru aprovizionarea de toamna – iarna prevazuta de Contractul colectiv de munca la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol, gaze – art. 170 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura pentru anul 2007 si art. 176 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura pentru anul 2006 si 2008.

Or, prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate Petrom SA din anul 1997 s-a prevazut ca, începând cu 01.06.1997, suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna va fi introdusa în salariul de baza.

Neformularea niciunei cereri de negociere la încheierea Contractului colectiv de munca Petrom SA 2006/2007/2008 corespunde situatiei introducerii venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamna – iarna în salariul de baza.

Cu privire la cererea de plata a primei de Craciun 2007 si Paste 2008 si se retin urmatoarele:

Potrivit art. 168 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul angajatorului, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si Craciun salariatii aveau dreptul de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP Petrom SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor începe negocierile cu FSLI Petrom, în vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.

Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii pârâte în anul 2003, partile contractante au hotarât încheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca, prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract, pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.

În acest context, la art. 168 s-a adaugat un nou alineat potrivit caruia, pe anul 2003, suplimentarile de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si în conditiile negociate cu FSLI Petrom.

Astfel, prin art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2003, Patronatul si Sindicatul au stabilit ca pentru anul 2003 suplimentarile salariale privind primele de Pasti si de Craciun vor fi fost introduse în salariul de baza al fiecarui salariat.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar rezulta ca prevederile art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de munca aplicabil pe anul 2003 au fost mentinute, textul fiind inserat identic si în contractul colectiv de munca aplicabil în anii urmatori.

Tribunalul retine din înscrisurile administrate în cauza ca vointa reala a partilor la data încheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, când au preluat alineatul 2 al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, a fost aceea de a sublinia ca suplimentarile salariale de Pasti si de Craciun, sunt drepturi ce înca din anul 2003 au fost incluse în salariul de baza si urmeaza sa fie executate în acest mod, deci prin includere în salariul de baza.

În concluzie, suplimentarile salariale solicitate de reclamant cu ocazia sarbatorilor de Craciun 2007 si Pasti 2008 au fost incluse în salariul de baza al acestuia, includere care a avut loc înca din anul 2003.

Ca atare, nu se poate retine ca, pârâta a încalcat clauzele contractelor colective de munca si ca, ar fi cauzat reclamantului un prejudiciu pentru a putea angaja raspunderea sa patrimoniala în conditiile art. 269 Codul muncii.

În raport de considerentele expuse pretentiile reclamantului sunt nejustificate, urmând a respinge actiunea formulata ca nefondata.