Reclamantii G.G., D.G., O.M., C.D., M.M., B.L., O.A., D.M., B.R., G.D., A.C., A.M., B.C., D.M., M.L., B.M., V.S., C.C., P.O., N.C., D.M., R.A., T.G.M., C.S., D.D., M.C., D.L., G.C., T.C., M.E., M.M., G.A., M.L., D.M.A., B.S. si C.M. au declarat recurs la data de 21 noiembrie 2006 împotriva sentintei civile pronuntata de Tribunalul Constanta pe care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În fapt, prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 1754/2005, reclamantii, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judetean Constanta, au solicitat instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna obligarea pârâtului la stabilirea salariului de baza, de încadrarea conform O.U.G. nr. 115/2004 si a Legii nr. 125/2005, în sensul majorarii acestuia; obligarea pârâtului la plata diferentei dintre drepturile salariale cuvenite în baza O.U.G. nr. 115/2004 si a Legii nr. 125/2005 si drepturile efectiv încasate începând cu data de 01.01.2005 si pâna în prezent; obligarea pârâtului sa faca ultimele mentiuni în carnetul de munca; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca sunt angajati ai pârâtei, în cadrul serviciului Judetean de Medicina Legala Constanta, Serviciul de Anatomie Patologica al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si Laboratorului Anatomie Patologica II al Spitalului Judetean de Urgenta Constanta, iar pârâta în mod unilateral si arbitral nu a procedat la aplicarea dispozitiilor legale privind acordarea cresterilor salariale asa cum au fost prevazute de Ordonanta de Urgenta nr. 115/2004, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, acestea având aplicare de la data de 01.01.2005.
În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 115/2004, Legea nr. 125/2005, Codul Muncii, art. 112 Cod procedura civila.
Pârâtul Spitalului Judetean de Urgenta Constanta a formulat cerere de chemare în garantie a pârâtilor Statul Român prin Ministerul Finantelor, Ministerul Sanatatii si Familiei si a Directiei de Sanatate Publica Constanta.
Prin încheierea din 26.10.2005, instanta a dispus disjungerea cererii de chemare în garantie si judecarea separata.
Pârâtul Spitalului Judetean de Urgenta Constanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, având în vedere temeiul legal indicat, respectiv O.U.G. nr. 115/2004.
Prin încheierea de sedinta motivata, din data de 26.10.2005, instanta a respins ca nefondate exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si exceptia tardivitatii formularii cererii de chemare în garantie, dispunând înregistrarea si judecarea separata a cererii.
Ca urmare a înregistrarii separate a cererii de chemare în garantie, pârâta Directia de Sanatate Publica Judeteana Constanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasiva, întrucât reclamantii sunt salariati ai Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, fiind salarizati în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 115/2004 si Legea nr. 125/2005, sumele necesare platii salariilor fiind asigurate de bugetul statului prin Ministerul Sanatatii.
Pe fond, chemata în garantie a solicitat respingerea cererii principale si cererii de chemare în garantie, motivat de faptul ca au fost acordate majorarile salariale prevazute de O.U.G. nr. 115/2004.
Pârâtul chemat în garantie Ministerul Sanatatii si Familiei, a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasiva, motivat de faptul ca reclamantii nu au raporturi juridice de directe cu Ministerul Sanatatii si Familiei, calitatea de angajator în cauza revenind Spitalului.
Chematul în garantie M.F.P. nu si-a precizat pozitia procesuala.
La termenul din data de 25.01.2006 instanta a dispus conexarea celor doua dosare, având în vedere faptul ca între cele doua cauze exista o strânsa legatura.
Instanta a încuviintat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si expertiza contabila.
Reclamantii au invocat nulitatea raportului de expertiza, motivat de nerespectarea procedurii de citare a partilor, solicitând refacerea raportului de expertiza si încuviintarea unui expert parte.
Expertul a procedat la refacerea raportului de expertiza, la dosar fiind depuse si concluziile expertului parte.
Instanta, având în vedere sustinerile partilor si concluziile contradictorii dintre cele doua expertize, a încuviintat efectuarea unei contraexpertize de catre trei experti desemnati prin tragere la sorti.
Raportul de contraexpertiza a fost depus la filele 258-340 dosar.
Instanta a procedat la analizarea pe fond a cauzei, atât în ceea ce priveste cererea principala, cât si cererea de chemare în garantie, în raport de sustinerile partilor si materialul probator administrat în cauza.
Prin sentinta civila nr. 1742, pronuntata la data de 12.09.2006, în dosarul nr. 1754/2005, Tribunalul Constanta a respins ca nefondate exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a Directiei Judetene de Sanatate Publica Constanta si a Ministerului Sanatatii si Familiei.
A respins ca nefondata actiunea reclamantilor, în contradictoriu cu pârâtul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta.
A respins cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, ca fiind ramasa fara obiect.
A fost respinsa ca nefondata cererea de majorare a onorariului expertilor.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat, în esenta, urmatoarele:
1. Instanta de fond îsi fundamenteaza întreaga motivare a dosarului pe raportul de expertiza contabila întocmit de expertul P.V., raport ce a fost anulat ca urmare admiterii exceptiei nulitatii.
2. Instanta a înlaturat în mod nejustificat opiniile din contraexpertiza si a retinut în mod eronat ca art. 27 din O.G. nr. 1/2000 era abrogat în decembrie 2004, în conditiile în care o atare abrogare s-a realizat la 01 ianuarie 2005, prin art. 44 din O.U.G. nr. 115/2004.
3.Sustinerea ca majorarea salariala aplicata de pârâta în septembrie 2005 este o continuare a celei anterioare este nefondata, întrucât de respectiva majorare au beneficiat în luna septembrie doar angajatii Serviciului Anatomie Patologica, nu si contestatorii încadrati în Serviciul de Medicina Legala, iar conform noii legi de salarizare, a doua treapta de majorare urma sa se aplice în luna octombrie 2005 si februarie 2006, cum a procedat pârâta.
În aceste conditii, doar în septembrie 2005 (pentru Anatomie Patologica) si februarie 2006 (pentru Medicina Legala) a fost legal aplicata majorarea salariala, motiv pentru care recurentii au solicitat acordarea drepturilor salariale ce li se cuveneau din urma, respectiv de la data intrarii în vigoare a noii legi a salarizarii – ianuarie 2005.
4. Prin expertiza judiciara nu s-a adaugat la lege si nici nu au fost stabilite drepturi salariale cu mult superioare, indemnizatia de baza încadrându-se între limitele minime si maxime ale indemnizatiei de baza.
A învederat, totodata, ca intimatul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta a recunoscut pretentiile reclamantilor prin majorarea salariala efectuata recurentilor la data de 1 septembrie 2005 pentru angajatii Serviciului Anatomo-Patologica Constanta si de la 1 februarie 2006 pentru angajatii Serviciului Judetean de Medicina Legala Constanta, folosind drept temei legal art. 17 din O.U.G. nr. 115/2004 aprobata prin Legea nr. 125/2005 si O.G. nr. 23/2006.
Afirmatia pârâtei, însusita de instanta de fond, în legatura cu aplicarea cresterilor salariale începând cu ianuarie 2005 nu este sustinuta de materialul probator, respectiv raportul de expertiza neluate în considerare.
Recursul a fost motivat în drept în baza O.U.G. nr. 115/2004, Legea nr. 125/2005, art. 299, 3041 Cod procedura civila.
La data de 4 ianuarie 2007 a formulat întâmpinare Autoritatea de Sanatate Publica Judeteana Constanta, care a invocat, în esenta, urmatoarele:
Din probatoriile administrate, respectiv statul de plata al salariatilor, dar si din raportul de expertiza refacut, rezulta neîndoielnic, faptul ca recurentii reclamanti au beneficiat de cresterea salariului de baza de încadrare, începând cu data de 01 ianuarie 2005, luându-se ca baza de calcul salariul de baza de încadrare din luna decembrie 2004. Prin aplicarea O.G. nr. 1/2000 intimata a facut aplicarea dispozitiilor art. 27 alin.1 si 2 din respectivul act, în sensul ca le-a acordat recurentilor reclamanti, salarii majorate de 100% fata de ceilalti salariati, ce fac parte din aceleasi categorii de personal medical.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare „neluarea în calcul de catre instanta de fond la pronuntarea sentintei a opiniilor exprimate de experti în contraexpertiza”, intimata a solicitat a se avea în vedere faptul ca la pronuntarea hotarârii instanta de fond a tinut cont de opinia separata exprimata de expertul I.G. în raportul de expertiza, conform careia, drepturile salariale au fost stabilite corect, cu respectarea prevederilor art. 17, 32 si 34 din O.U.G.nr. 115/2004 si ale Legii nr. 125/2005.
La aceeasi concluzie a ajuns de fapt si expertul P.V. în raportul întocmit, despre care recurentii reclamanti afirmau ca ar fi anulat de instanta de fond.
Împotriva aceluiasi recurs a formulat întâmpinare la 5 ianuarie 2007 si M.F.P. care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând, în esenta, ca M.F.P. nu poate avea calitate de chemat în garantie, întrucât el doar administreaza bugetul de stat în structura si conform destinatiei stabilita prin lege, aprobata de Parlament, la propunerea Guvernului în baza art. 138 alin.2 din Constitutia României.
A invocat, de asemenea, art. 35 si art. 36 din Legea nr. 500/2002 din a caror coroborare, rezulta ca M.F.P. doar întocmeste un proiect de buget, Parlamentul fiind cel care aproba si nicidecum M.F.P.
Mai mult, si proiectul de buget se întocmeste la propunerea ordonatorilor principali de credite, care este Ministerul Sanatatii si Familiei.
Recursul este fondat.
Contestatorii-recurenti sunt angajati în cadrul Serviciului Judetean de Medicina Legala Constanta, ai Serviciului de Anatomie Patologica Judetean Constanta si ai Laboratorului Anatomie Patologica II, având contracte individuale de munca încheiate cu Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta.
Temeiul juridic al solicitarilor îl reprezinta dispozitiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 115/2004 si Legea nr. 125/2005.
Art.44 din O.U.G. 115/2004 prevede „pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga prevederile art. 27 din O.G. nr. 1/2000, privind organizarea si functionarea institutiilor de medicina legala”, iar art. 43 dispune „prevederile prezentei Ordonante de Urgenta intra în vigoare la 01 ianuarie 2005”.
Prin art. 32 din O.U.G. nr. 115/2004 legiuitorul a prevazut în legatura cu modalitatea concreta de calcul a drepturilor salariale, sens în care a dispus:
„În anul 2005 salariile de baza individuale ale personalului din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar se stabilesc pentru luna octombrie prin aplicarea procentelor de majorare prevazute pe functii, grade si trepte profesionale în anexa VI.
(2) Începând cu luna ianuarie 2005 se acorda 45% din cresterea rezultata ca diferenta între salariul de baza individual stabilit potrivit alin.(1) si salariul de baza avut în luna decembrie 2004, iar diferenta se acorda începând cu luna octombrie 2005.
Prin Legea nr. 125/2005 (în vigoare la 12 mai 2005) s-a modificat alin.(1) din art. 32, în sensul ca s-a înlaturat sintagma „unui procent de majorare în limita …”
Din coroborarea textelor de lege mai sus citate deducem urmatoarele:
1. majorarea salariala a fost prevazuta de legiuitor pentru luna octombrie 2005;
2. majorarea aferenta lunii octombrie 2005 urma sa se acorde în doua transe de 45%, respectiv diferenta pentru luna octombrie;
3. salariul de la care trebuia sa se porneasca în acest calcul era salariul lunii decembrie 2004.
Pornind de la salariul lunii decembrie 2004, calculat în conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 1/2000, pârâtul intimat Spitalul Judetean trebuia sa stabileasca salariul de baza conform noii grile de salarizare, potrivit dispozitiilor art. 32 din O.U.G. nr. 115/2004, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 125/2005.
La stabilirea salariilor de baza individuale trebuia sa fie avute în vedere dispozitiile art. 32, astfel cum a fost modificat prin legea de aprobare nr. 125/2005 si nu în conformitate cu art. 32 în forma nemodificata din O.U.G. nr. 115/2004, întrucât asa cum am aratat anterior, salariul de baza s-a stabilit pentru luna octombrie 2005 si nu pentru ianuarie 2005, cum gresit a înteles intimatul Spitalul Judetean Constanta, atunci când în raspunsul la interogatoriu la întrebarea nr.4 (fila 75 dosar 1754/2005 vol.I Tribunalul Constanta), recunoaste ca nu a modificat cuantumul salariului de baza conform noii grile de salarizare de la 1 ianuarie 2005, întrucât modificarea solicitata ar fi încalcat legile în vigoare privind stabilirea salariilor de baza.
Mergând pe aceeasi logica, Spitalul Judetean a confirmat în raspunsul la întrebarea 5 ca, începând cu luna octombrie 2005, urma sa acorde diferenta de 55%, prev. La art. 32 din O.U.G. nr. 115/2004 si nu cea prev. de art. 32, modificat prin Legea nr. 125/2005 (de aprobarea O.U.G. nr. 115/2004).
Art.27 alin.1 a fost abrogat expres doar prin O.U.G. nr. 115/2004, acesta fiind un motiv care conduce la concluzia ca pâna la 31 decembrie 2004, dispozitiile art. 27 alin.1 din O.G. nr.1/2000 si-a produs efectele.
Art. 27 a fost abrogat expres prin art. 44 din O.U.G. nr. 115/2004, deci, rezulta ca pâna la 31 decembrie si-a produs efectele; astfel ca si din aceasta perspectiva critica recurentilor este întemeiata.
Pe de alta parte, se retine ca potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 115/2004, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare „salariile de baza pentru personalul de executie sunt diferentiate pe functii, grade si trepte profesionale si sunt prevazute în anexele I-IV”.
Odata cu aprobarea O.U.G. nr. 115/2004, prin Legea nr. 125 din 12 mai 2005 (lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 115/2004) aceste anexe au fost modificate în sensul stabilirii unor grile de salarii minime si maxime mai mari (pct.17 din Legea nr. 125/2005) fata de cele prevazute initial în anexele ordonantei.
Asupra intrarii în vigoare a noilor dispozitii privind salarizarea personalului sanitar, O.U.G. nr. 115/2004, prevede, fara putinta de tagada, ca aceasta intra în vigoare la 01 ianuarie 2005.
Astfel, în forma initiala, art. 43 din O.U.G. nr. 115/2004, stipula ca prevederile prezentei ordonante intra în vigoare la 01 ianuarie 2005, iar ulterior, prin completarea adusa acestui articol prin Legea nr. 125/2005, se stipuleaza ca prevederile prezentei ordonante de urgenta (115/2004) intra în vigoare la 01 ianuarie 2005, cu exceptia art. 6 alin.5 si art. 12 alin.2, care intra în vigoare la 01 ianuarie 2006.
Cele doua exceptii nu au legatura cu prezenta cauza, astfel încât instanta va înlatura sustinerile pârâtului Spitalul Clinic Judetean, în sensul ca dispozitiile Legii nr. 125/2005 nu s-ar aplica retroactiv, atâta vreme cât în cuprinsul acestui act normativ exista o prevedere expresa în privinta intrarii în vigoare, aceasta fiind vointa legiuitorului pe care instanta de judecata sau partile nu o pot cenzura.
Ceea ce trebuie scos în evidenta, pentru o justa clarificare a temeiului juridic al actiunii îl reprezinta faptul ca reclamantii recurenti au solicitat stabilirea salariului de baza conform grilelor de salarizare prev. de art. 32 din O.U.G. nr. 115/2004, aprobate prin Legea nr. 125/2005 si nu în conformitate cu art. 17 din actul normativ.
Angajatorul s-a aflat în confuzie de interpretare a actului normativ atunci când a considerat ca, în conformitate cu art. 17 din O.U.G. nr. 115/2004, majorarea salariilor se face în conditiile încadrarii în nivelul alocatiilor prevazute pentru cheltuielile cu salariile.
Art. 17, respectiv art. 32 din O.U.G. nr. 115/2004 (aprobata prin Legea nr. 125/2005), reglementeaza doua situatii juridice distincte, dupa cum urmeaza:
Art. 32 este o norma imperativa si obliga angajatorul la o anumita modalitate de stabilire a salariului de baza individual prin aplicarea procentului de majorare prevazut în anexa VI.
Art.17 este o norma dispozitiva care creeaza posibilitatea unei cresteri salariale în urma evaluarii performantelor individuale realizate în anul precedent, cu conditia încadrarii în nivelul alocatiilor prevazute pentru cheltuielile de salarizare.
Demn de remarcat este faptul ca la calculul cresterilor salariale prev. de art. 17 se porneste de la salariul deja stabilit conform grilelor de salarizare avute în vedere de legiuitor la art. 32.
În privinta cuantumului sumelor datorate, Curtea nu îsi însuseste nici unul din rapoartele de expertiza administrate în cauza pentru urmatoarele considerente:
Raportul de expertiza P., ce a stat la baza pronuntarii solutiei instantei de fond nu a avut în vedere incidenta dispozitiilor Legii nr. 125/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 115/2004.
Raportul de contraexpertiza întocmit de expert M. si N. cu opinia separata a expertului I. a efectuat calculul drepturilor salariale prin aplicarea dispozitiilor art. 17 si art. 32 din legea nr. 125/2005 si O.U.G. nr. 115/2004, fara a observa ca acestea prevad situatii distincte.
Opinia separata întocmita de expert I. nu poate fi primita, întrucât concluzioneaza ca nu este posibila aplicarea prevederilor Legii nr. 125/2005, întrucât aceasta intra în vigoare la 17 mai 2005, fara a observa ca stabilirea salariului de baza are ca moment octombrie 2005.
Iata de ce Curtea, gasind criticile întemeiate, va admite recursul si modificând în parte sentinta va obliga pârâtul Spitalul Clinic judetean de Urgenta la stabilirea salariului de baza de încadrare, conform O.U.G. nr. 115/2004 si a Legii nr. 125/2005 începând cu 01 ianuarie 2005.
Pe cale de consecinta, va fi obligat pârâtul sa achite reclamantilor diferenta dintre drepturile calculate în baza O.U.G. nr. 115/2004 si a Legii nr. 125/2005, în mod diferentiat dupa cum urmeaza: pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 1 septembrie 2005 pentru reclamantii angajati ai Serviciului de Anatomie Patologica Constanta pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 1 ianuarie 2006 pentru reclamantii angajati ai Serviciului Judetean de Medicina Legala Constanta.
Modificarea sentintei atacate vizeaza si admiterea cererii de chemare în garantie formulata de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, în contradictoriu cu Ministerul Sanatatii si Familiei, cu Ministerul Finantelor Publice si în raport cu Directia de Sanatate Publica Constanta.
În raport de Ministerul Sanatatii si Familiei, Curtea are în vedere urmatoarele argumente:
În îndeplinirea functiilor si obiectivelor sale generale, Ministerul Sanatatii Constanta are o serie de atributii, printre care si aceea de a asigura supravegherea si controlul aplicarii legislatiei de catre institutiile si organismele care au responsabilitati în domeniul sanatatii publice, organizând, controlând si coordonând si activitatea de medicina legala (art. 4 pct.1 din H.G. nr. 168/2005, privind organizarea si functionarea Ministerului Sanatatii).
Ministerul Sanatatii este cel care stabileste criteriile pentru anjagarea si promovarea personalului de specialitate din institutiile sanitare, aprobând, totodata, structura organizatorica, normele de organizare si functionare, precum si procedurile de încadrarea personalului, art. 42 si 35 din acelasi act normativ.
Ca este asa, o dovedesc si adresele privind modul de aplicare a legilor de salarizare pentru personalul contractual din unitatile sanitare, înaintate Directiilor de Sanatate Publica Jud., care sunt servicii publice cu personalitate juridica ale Ministerului Sanatatii, în subordinea carora functioneaza si spitalele.
Chiar daca raporturile de munca ale reclamantilor s-au stabilit cu pârâtul Spitalul Clinic Judetean, se apreciaza ca Ministerul Sanatatii trebuie sa raspunda alaturi de acesta pentru aplicarea gresita a prevederilor legale în domeniul drepturilor salariale ale personalului din unitatile sanitare, dat fiind faptul ca gestionarea sistemului de salarizare a personalului contractual se asigura de fiecare ordonator principal de credite (Ministerul Sanatatii în baza art. 3 lit.”d” din H.G. nr. 862/28 iunie 2006 si art.7 pct.3 din acelasi act normativ pâna la cel secundar, cu încadrarea în resursele financiare alocate si numarul de posturi aprobate prin acte normative.
Mai mult, potrivit art. 26 alin.3 din O.G. nr.1/2000, privind organizarea activitatii si functionarii institutiilor de medicina legala (deci si cele prev. la art. 5 lit.”c”) se realizeaza cu încadrarea în numarul de posturi aprobate prin statele de functii în limita fondurilor bugetare alocate Ministerului Sanatatii.
Un alt argument legal în virtutea caruia se apreciem calitatea procesual pasiva a Ministerului Sanatatii si Familiei îl reprezinta art. 32 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea unitatilor de medicina legala, republicata în Monitorul Oficial nr.996 din 10.11.2005, care prevede ca finantarea activitatii serviciilor de medicina legala judetene se asigura prin subventii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, de la capitolul Sanatate si din veniturile proprii.
Si nu în ultimul rând calitatea procesuala a celor trei institutii în cererea de chemare în garantie, rezulta si din adeverinta din 16 octombrie 2005, înregistrata la Directia de Sanatate Publica Jud. Constanta sub nr. R – 2 – 14.190/17.10.2005, comunicata si înregistrata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta cu nr. 19.201 din 19.10.2005, prin care i se face cunoscut ca în bugetul Ministerului Sanatatii nu au fost prevazute sume pentru cresteri salariale aprobate prin Legea nr. 125/2005 de modificare si completare a O.U.G. nr. 115/2004 si ca astfel, în prezent, nu exista posibilitatea majorarii bugetului.
Prin adresa FN 2242 din 11.10.2005 Ministerul Sanatatii a solicitat M.F.P. sume cu aceasta destinatie, care sa fie avute în vedere cu ocazia proximei rectificari bugetare.
Calitatea procesual pasiva în cererea de chemare în garantie a M.F.P. rezulta din atributia constitutionala de a întocmi proiectul legii bugetare în baza proiectelor de buget ale ordonatorilor de credite, precum si ale dispozitiilor art. 35 si 36 din Legea nr. 500/2002.
Cererea de chemare în garantie a M.F.P. este întemeiata, deoarece plata catre reclamanti a sumelor solicitate si, în general, a diferentelor de drepturi salariale se poate realiza numai dupa alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Sanatatii si Familiei de catre M.F.P..
În executarea hotarârii judecatoresti, Ministerul Sanatatii, în calitate de ordonator principal de credite – va întocmi necesarul sumelor de bani reprezentând drepturi salariale neacordate urmare discriminarii, va înainta propunerea catre M.F.P. care, în exercitarea dispozitiilor prev. de Legea nr. 500/2002 va întocmi Proiectul de buget pe care îl va înainta în virtutea art. 35 si art. 36, Parlamentului, organ care aproba acest buget.
Rezulta asadar, ca obligatia Ministerului Finantelor Publice reiese din interpretarea dispozitiilor Legii nr. 500/2004 a Hotarârii Guvernului nr. 208/2005 si a Hotarârii din 24 martie 2005 a Curtii Europene a Drepturilor Omului, hotarâre care a fost publicata în Monitorul Oficial al României, nr. 1048/2005.
Cererea reclamantilor este întemeiata si sub aspectul efectuarii cuvenitelor rectificari în carnetul de munca.
În baza art. 274 Cod procedura civila, va fi obligat pârâtul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 4.284 lei, cheltuieli de judecata.