Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 226/2008: „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1”.
Potrivit anexei menţionate, în lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, la punctual 11 se află activitatea desfăşurată de personalul de pe platforme marine, activitate desfăşurată şi de reclamant.
Perioadele de activitate desfăşurate în cadrul grupei I de muncă potrivit legislaţiei anterioare sunt considerate drept muncă în condiţii speciale potrivit legislaţiei actuale. Astfel, perioada de muncă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 şi perioada ulterioară se însumează formând un singur stagiu de cotizare în condiţii speciale.
Art. 3 din Legea nr. 226/2006 vine să precizeze că: „asiguraţii care realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 „vârstele standard de pensionare şi stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, pe ani şi pe luni, pe perioada aprilie 2001-martie 20015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una din situaţiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3 % pentru fiecare lună respectiv 3,6% pentru fiecare an suplimentar.
Legiuitorul a înţeles să acorde acest beneficiu persoanelor care, deşi au îndeplinit condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, au continuat să contribuie la sistemul public de pensii.
Secţia civilă, Decizia nr. 300 din 25 octombrie 2011
Prin acțiunea adresata Tribunalului Constanta si înregistrată sub nr. 11304/118/27.10.2009, reclamantul I.A. a contestat decizia nr. 304722/01.10.2009 privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă emisa de Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de legale și conforme.
în motivarea acțiunii se arată că la data de 09.05.2008 pârâta a emis decizia de pensionare nr. 304722 prin care a stabilit o pensie în cuantum de 1908 lei.
La data de 28.05.2009, a solicitat revizuirea deciziei de pensionare și, ca urmare, pârâta a emis o nouă decizie nr. 304722/01.10.2009, prin care a stabilit o pensie în cuantum de 2412 lei.
La stabilirea pensiei, pârâta a calculat în mod greșit, contrar dispozițiilor Legii nr. 226/2006, stagiul efectuat în condiții speciale de muncă.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute la anexa 1, iar potrivit anexei menționate, în lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, la pct. 11 se află activitatea desfășurată de personalul de pe platforme marine.
Art. 2 din aceeași lege stipulează: „(1) Perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art. 1 sunt stagii de cotizare în condiții speciale.
(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.”
Prin urmare, susține reclamantul, se deduce că perioadele de activitate desfășurate în cadrul grupei I de muncă potrivit legislației anterioare sunt considerate drept muncă în condiții speciale potrivit legislației actuale. Astfel, perioada de muncă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și perioada ulterioară se însumează formând un singur stagiu de cotizare în condiții speciale.
Contrar acestei interpretări, pârâta a defalcat perioadele menționate, reținând drept stagiu în condiții speciale doar perioada de 22 ani, 3 luni și 14 zile, restul perioadei de muncă fiind încadrată conform legislației anterioare la grupa I de muncă, respectiv 3 ani, 6 luni și 29 de zile.
Pârâta a făcut aplicarea greșită art. 3 din Legea nr. 226/2006, reținând ca vârstă standard de pensionare 65 de ani și nu de 63 ani, 4 luni și 15 zile cum este în cazul reclamantului care are un stagiu de cotizare în condiții speciale de 25 ani, 10 luni și 13 zile.
Nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 226/2006 conform cărora „Pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare”.
De asemenea, susține reclamantul, la calcularea punctajului mediu anual nu au fost avute în vedere sporul de condiții grele de muncă și sporul pentru lucrul pe mare în perioada 01.04.1985-01.04.1992.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că, prin adeverințele nr. 3623/05.12.2007, nr. 1413/205/23.07.2007 și nr. 0120/4626/18.07.2007 angajatorul face încadrarea în grupa I de muncă invocând temeiul legal privind grupele de muncă în vigoare până la 01.04.2001 fără a face aplicarea pct. 11 din Ordinul nr. 572/24.07.2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, potrivit căruia „Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa 1 la Legea nr. 226/2006 pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 2 la această lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă.
Dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de muncă, completat conform prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, și/sau cu adeverințe eliberate, potrivit legii, de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă sau, după caz, de instituția care a preluat arhivele acestuia. Modelul adeverinței este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme tehnice.”
Reclamantul nu a prezentat un asemenea document, susține pârâta, iar adeverințele de încadrare în grupa I de muncă sunt emise după data publicării Legii nr. 226/2006, de unde rezultă că emitenții au considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi emisă o adeverință privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.
Prin sentința civilă nr. 1264 din data de 17 decembrie 2010, pronunțată în dosarul civil nr. 11304/118/2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul I.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța.
A anulat decizia de pensionare nr. 304722/01.10.2009 emisă de intimată.
A obligat pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, in care se va avea în vedere un punctaj mediu anual de 3,95852, cu începere de la 01.06.2009.
A obligat pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi de pensie cuvenite pentru perioada 01.06.2009-01.06.2010 în cuantum de 5697 lei.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată din care 600 lei onorariu expert și 400 lei onorariu avocat.
Această hotărâre a fost îndreptată prin încheierea din data de 24 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța prin care s-a admis sesizarea și s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din sentința civilă nr. 1264/17.12.2010 pronunțată în dosarul nr. 11304/118/2009 în sensul că se va trece corect numărul dosarului ca fiind 11304/118/2009 în loc de 11304/118/2010 cum din eroare s-a trecut, urmând a se trece corect mențiunea că hotărârea este „Executorie de drept”, în loc de „Definitivă”.
Pentru a pronunța hotărârea pronunțată, prima instanță a reținut următoarea situația de fapt:
Pârâta a emis Decizia nr. 304722/05.10.2009, prin care a stabilit ca reclamantul a realizat un punctaj mediu anual de 3.35739 puncte, la data de 01.06.2009, reținând ca vârstă standard de pensionare 65 de ani și un stagiu complet de cotizare de 27 ani.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea punctajului mediu anual al reclamantului la data emiterii deciziei contestate pe baza documentației existente la dosarul aflat la pârâtă, calcularea diferențelor dintre drepturile datorate și cele achitate, desemnat fiind sa efectueze expertiza domnul expert judiciar B.D.
Conform concluziilor raportului de expertiză, la calcularea pensiei reclamantului, pârâta nu a introdus în buletinul de calcul toate veniturile realizate, inclusiv sporurile care au format suma contributivă și pentru care angajatorii au plătit obligațiile către bugetul de stat conform legislației în vigoare la momentul acordării veniturilor, nu a aplicat în totalitate prevederile art. 164 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 19/2000 cu privire la majorarea cu procentul de 17% a punctajului anual realizat după data de 01.02.2001.
Suplinind omisiunile pârâtei, expertiza a stabilit că reclamantul a realizat un punctaj mediu anual de 3,95852 puncte.
Referitor la diferențele de încasat de reclamant între perioada 01.06.2009 și cea a realizării raportului de expertiză (iunie 2010), avându-se în vedere diferențele dintre punctajul calculat de expert și cel stabilit de intimată precum și evoluția punctului de pensie, expertul a stabilit că, pentru intervalul în cauză reclamantul este îndreptățit a primi suma de 5.697 lei.
Analizând înscrisurile depuse in dosarul administrativ, prin raportare la dispozițiile art. 77 și art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, instanța a constatat că punctajul mediu anual realizat de reclamant nu a fost stabilit in mod corect prin decizia contestata, întrucât nu s-au introdus în buletinul de calcul toate veniturile realizate, inclusiv sporurile care au format suma contributivă și pentru care angajatorii au plătit obligațiile către bugetul de stat conform legislației în vigoare la momentul acordării veniturilor, nu a aplicat în totalitate prevederile art. 164 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 19/2000 cu privire la majorarea cu procentul de 17% a punctajului anual realizat după data de 01.02.2001.
Stagiul de cotizare așa cum este reglementat de Legea nr. 19/2000 reprezintă vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi și în cazul în care în carnetele de muncă sau de asigurări ale persoanelor nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare care să ateste aceste drepturi și în caz contrar, se utilizează salariul minim pe țară în vigoare în perioada respectivă.
în funcție de aceste perioade contributive, punctajul mediu anual a fost stabilit greșit de către pârâtă, din buletinul de calcul se constată erori de culegere a datelor, a sumelor contributive, ceea ce a determinat stabilirea eronată a punctajului mediu anual și implicit al pensiei.
Cu privire la stagiul complet de cotizare de 25 de ani ce s-ar fi aplicat reclamantului în temeiul art. 5 din Legea nr. 226/2006, instanța a reținut că adeverințele prezentate de reclamant nu întrunesc condițiile stabilite în anexa 3 la Normele tehnice de aplicare a legii (Ordinul nr. 572/24.06.2006), pentru a fi dat posibilitatea pârâtei să calculeze un stagiu în condiții speciale de 25 de ani, după cum ar rezulta din carnetul de muncă.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul reclamant I.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
în fapt, a lucrat fără întrerupere începând din anul 1971. La data de 07.03.2008, a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă. în urma cererii înregistrată la Casa Județeană de Pensii Constanța, a fost emisă decizia de pensionare nr. 304722/09.05.2008, stabilindu-i-se o pensie în cuantum de 1908 lei.
La data de 28.05.2009, a solicitat revizuirea dosarului de pensionare.
în urma acestei cereri, a fost emisă decizia nr. 304722/01.10.2009, prin care i-a fost stabilită o pensie în cuantum de 2412 lei.
împotriva acestei decizii a formulat contestație, criticând decizia sub aspectul greșitei calculări a stagiului de cotizare, în sensul că, în conformitate cu Legea nr. 226/2006, stagiul său de cotizare este de 25 ani, 10 luni și 13 zile.
Conform Legii nr. 226/2006 art. 1 alin. (1), „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1”.
Potrivit anexei menționate, în lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în care se desfășoară următoarele activități, la pct. 11 se află activitatea desfășurată de personalului de pe platforme marine.
în conformitate cu dispozițiile art. 2 ale aceleași legi, „Perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art.1 sunt stagii de cotizare în condiții speciale. Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale”.
în continuare, Legea nr. 226/2006 vine să precizeze modalitatea de reducere a vârstelor standard de pensionare. Astfel, art. 3 prevede că „Asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 „Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001-martie 2015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.
în cazul său, fiind vorba de un stagiu de cotizare în condiții speciale de 25 ani, 10 luni și 13 zile, efectuând calculul corect se ajunge la o vârstă standard de pensionare de 63 ani și 4 luni – 15 ani = vârsta minimă de pensionare de 50 de ani. Cum data la care a început acordarea pensiei este 07.03.2008, rezultă că a cotizat peste vârsta standard de pensionare cu 5 ani, 9 luni și 7 zile și se încadrează în dispozițiile art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000.
Totodată, conform art. 5 din același act normative „Pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare”.
Motivația instanței, în sensul că adeverințele care atestă stagiul de cotizare în condiții speciale nu îndeplinesc condițiile anexei 3 din Ordinul nr. 572/24.06.2006, nu este corectă. Anexa nr.3 stabilește modelul adeverinței, nu stabilește condiții ce trebuie îndeplinite de beneficiar.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia de pensionare nr. 304722/05.10.2009 emisă de intimată s-a dispus pensionarea contestatorului I.A. pentru depusă și limită de vârstă începând cu 01.06.2009.
Intimata a reținut un stagiu complet de cotizare conform Legii nr. 19/2000 de 27 ani, un stagiu total realizat de 48 ani, 1 lună și 27 zile din care 3 ani, 6 luni și 29 de zile în grupa I-a de muncă și 22 ani, 3 luni, 14 zile în condiții speciale.
Conform Legii nr. 226/2008 art. 1 alin. (1): „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1”.
Potrivit anexei menționate, în lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, la punctual 11 se află activitatea desfășurată de personalul de pe platforme marine, activitate desfășurată și de reclamant.
în conformitate cu dispozițiile art. 2 din același act normativ: „Perioadele de timp în care asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art.1 sunt stagii de cotizare în condiții speciale. Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale”. Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale”.
Prin urmare, perioadele de activitatea desfășurate în cadrul grupei I de muncă potrivit legislației anterioare sunt considerate drept muncă în condiții speciale potrivit legislației actuale. Astfel, perioada de muncă anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și perioada ulterioară se însumează formând un singur stagiu de cotizare în condiții speciale.
în cazul contestatorului, acesta are un stagiu de cotizare în condiții speciale de 25 de ani, 10 luni și 13 zile.
Contrar acestei interpretări a legii, pârâta a defalcat perioadele menționate reținând un stagiu în condiții speciale doar perioada de 22 ani, 3 luni și 14 zile, restul perioadei de muncă fiind încadrată conform legislației anterioare la grupa I de muncă, respective 3 ani, 6 luni și 29 de zile.
Art. 3 din Legea nr. 226/2006 vine să precizeze că: „asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr.3 „vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001-martie 20015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, conform art. 5 alin. (1) din același act normativ: „pentru asigurații prevăzuți la art.3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultate din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare”.
în ceea ce privește ultima critică referitoare la calculul stagiului suplimentar, curtea apreciază că aceste este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000, asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una din situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3 % pentru fiecare lună respectiv 3,6% pentru fiecare an suplimentar.
Legiuitorul a înțeles să acorde acest beneficiu persoanelor care, deși au îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, au continuat să contribuie la sistemul public de pensii.
Legea 19/2000 stabilește în art. 41 alin. (1) și (2) care sunt condițiile cumulative: vârstă standard de pensionare și stagiul minim de cotizare.
Dispozițiile art. 78 alin. (8) din Legea nr. 19/2000 se raportează la vârsta standard de pensionare stabilită de lege prin anexa 3 și nu vârsta standard de pensionare redusă pentru perioadele lucrate în grupe de muncă sau condiții speciale.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. (3) C.proc.civ., curtea a admis recursul formulat și a modificat în parte sentința recurată conform celor dispuse prin dispozitiv.
(Judecător Jelena Zalman)