Odată cu intrarea in vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele colective de muncă prin care se stabilesc drepturi salariale suplimentare.
Secţia civilă, Decizia nr. 315 din 21 iunie 2011
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 4124/88/2010, reclamanții: T.A. ș.a. au chemat în judecată Comuna Murighiol și Primarul Comunei Murighiol, județul Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: plata în conformitate cu contractul colectiv de muncă a contravalorii drepturilor speciale privind menținerea sănătății începând cu data de 01.01.2010 și până la încetarea contractului colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ținută decentă în cuantumurile prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru semestrele I și II ale anului 2010.
în motivare, s-a arătat că între Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală din cadrul Primăriei și Primarul comunei a fost încheiat un Contract/Acord colectiv de muncă ce a fost înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea.
Au menționat reclamanții că în acest contract/acord colectiv de muncă, părțile au stabilit acordarea de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, asigurarea unei ținute decente și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituției.
Au precizat reclamanții că pârâtul preluând o opinie greșită a Camerei de Conturi Tulcea a data o interpretare eronată art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 și a dispus încetarea plății drepturilor speciale recunoscute de Acordul/Contractul colectiv de muncă.
în apărare, pârâta Comuna Murighiol, județul Tulcea prin Primar a depus la dosarul cauzei: întâmpinare; adresa nr. 88/2011; contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009; nota de recepție nr. 29/2010 și liste cu obiecte de inventar.
Prin întâmpinare a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamanții nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că și art. 109 alin. (2) C.proc.civ. stipulează îndeplinirea procedurii prealabile în cazurile anume prevăzute de lege, înainte de sesizarea instanței de judecată, în condițiile legii speciale.
S-a precizat că, reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, respectiv că nu au anexat cererii de chemare în judecată un înscris din care să rezulte că au solicitat acordarea drepturilor speciale.
Prin sentința civilă nr. 262/25.01.2011, Tribunalul Tulcea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții: T.A. ș.a., în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Murighiol prin Primar și Primarul Comunei Murighiol, în parte și a fost obligată pârâta să le plătească reclamanților contravaloarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, aferente perioadei 01.01.2010-25.01.2011.
S-a respins capătul de cerere privind plata contravalorii drepturilor salariale pentru menținerea sănătății și securității muncii, aferente perioadei 26 ianuarie 2011 și până la data încetării Contractului Colectiv de Muncă, ca nefondat.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru a ținută decentă pentru semestrele I și II ale anului 2010, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din legea contenciosului administrativ „înainte de a se adresa instanței de administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
în prezenta cauză, reclamanții în calitate de salariați, personal contractual, solicită să fie obligată pârâta, în calitate de angajator, să le plătească drepturile salariale.
Potrivit art. 281 C.muncii , jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la îndeplinirea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă.
Articolul 282 lit. a) și b) C.muncii prevede că, pot fi părți în conflictele de muncă: salariații titulari ai unui drept în temeiul contractelor colective de muncă și angajatorii.
Ori, având în vedere că reclamanții sunt salariații pârâtei și au calitatea de personal contractual, văzând dispozițiile C.muncii și, întrucât aceștia solicită drepturi salariale, instanța constată că nu aveau obligația de a îndeplini procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată.
Pe fond :
Din adresa emisă de Primăria Comunei Murighiol, județul Tulcea rezultă că reclamanții au calitatea de personal contractual.
Potrivit art. 18 pct. 25 din contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009, „Pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, lucrătorii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 250 lei/lunar care se suportă de la cap. 51.02 „Autorități executive” – titlul II -„bunuri și servicii” 20.14, 67.02 „cultura” 50.04 „apa”- titlul II- „bunuri și servicii” 20.10 tichete cadou cu ocazia 1 Martie, Sărbători Pascale, 1 Mai, Sărbătorile de Crăciun și An Nou, suportate în limita veniturilor proprii din titlul II, bunuri și servicii alin. 20.27, 150 lei „Ziua Femeii” (doar persoanele de sex feminin) suportate din titlul II alin. 20.27. Aceste drepturi speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrana, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție.”
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariații, reprezentați prin sindicate, ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă”, iar potrivit art. 12 alin. (1), contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare.”
Față de aceste considerente, instanța a obligat pârâta să le plătească reclamanților contravaloarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, aferente perioadei 01.01.2010-25.01.2011.
Este nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii aferente perioadei 26 ianuarie 2011 și până la data încetării contractului colectiv de muncă; având în vedere că nu se știe până la ce dată reclamanții vor mai avea raporturi de muncă cu pârâta.
Nefondat este și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ținută decentă pentru semestrele I și II ale anului 2010, întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 1948/2009 nu se regăsește nici o clauză care să oblige pârâta să le plătească reclamanților astfel de drepturi salariale.
împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții.
Prin recursul formulat, recurenții reclamanți au criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive :
în mod greșit, instanța de fond a dispus respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ținută decentă pentru sem. I și II ale anului 2010, întrucât printre clauzele contractului colectiv de muncă nr. 1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009-2010 se regăsește această clauză contractuală care obligă pârâta să plătească reclamanților aceste drepturi salariale.
Arată că, în ce privește plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ținută decentă pentru sem. I și II ale anului 2010, printre clauze CCM înregistrat sub nr. 1948/2009, la art. 21 alin. (1) se stipulează că: „contravaloarea echipamentului de protecție necesar atât pentru sezonul rece, cât și pentru perioada de vară pentru portari, șoferi instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare personal care își desfășoară activitatea utilizând PC și alți muncitori de deservire se acordă în sumă de 500 lei/semestru de către angajator”.
Apreciază reclamanții, că fiind salariați ai Primăriei comunei Murighiol, ar fi îndreptățiți pentru a beneficia de aceste sume cuvenite conform contractului încheiat între reprezentantul Primăriei comunei Murighiol și Sindicatul „Taranova” al lucrătorilor din Administrația Publică Locală, motiv pentru care solicită instanței de recurs, să modifice în parte hotărârea instanței de fond și pe fondul cauzei să admită capătul de cerere privind acordarea drepturilor speciale pentru o ținută decentă pentru sem. I și II ale anului 2010.
Prin recursul formulat, recurenții pârâți critică hotărârea primei instanțe, invocând în esență următoarele :
Art. 304 pct. 9 C.proc.civ. „când hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii” – sentința pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond nu a avut în vedere prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2010, drepturile salariale nu se negociază.
în conformitate cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar, stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prevede că prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Potrivit art. 10 din actul normativ invocat, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar, începând cu ianuarie 2010, nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contracte și acorduri colective și contracte și acorduri individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii nr. 330/2009.
Consideră că instanța de fond a dispus în mod eronat obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 250 lei lunar reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, aferent intervalului 1 ianuarie-31 decembrie 2010, aferentă anului 2010, întrucât contravine dispozițiilor legale în vigoare aferente anului 2010.
Astfel cum s-a arătat prin precizările depuse la instanța de fond și raportat la art. 18 alin. (25) din Contractul colectiv de muncă nr. 1984/07.05.2009 și H.G. nr. 1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă, corespunzător activității desfășurate la locul de muncă, pentru asigurarea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, reclamanții B.M. ș.a., angajați în cadrul compartimentului gospodărire comunală, al Primăriei comunei Murighiol cu calitatea de personal contractual, au primit în anul 2010 echipament de protecție, după cum urmează: casă de protecție (pentru protecția capului), salopete (pantalon și jachetă), cizme pentru lucrări în aer liber, în valoare totală de 229,76 lei/personală/an.
în urma reanalizării prevederilor Contractul colectiv de muncă nr. 1948/07.05.2009 valabil pentru anii 2009-2010, apreciază că reclamanții fiind salariați ai Primăriei comunei Murighiol ar beneficia de sume necuvenite, drept pentru care solicită ca instanța de control să modifice în parte hotărârea recurată, în sensul de a respinge capătul de cerere prin plata către reclamanți a sumei de 250 lei lunar reprezentând drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, aferent intervalului 1 ianuarie-31 decembrie 2010, aferentă anului 2010 și pe fondul cauzei să se respingă în totalitate acțiunea reclamanților ca fiind nelegală și netemeinică.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul pârâților ca fondat și a respins ca nefondat recursul reclamanților, pentru următoarele considerente comune:
Prin cererea formulată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii drepturilor speciale privind menținerea sănătății începând cu data de 01.01.2010 și până la încetarea contractului colectiv de muncă; plata contravalorii drepturilor speciale pentru o ținută decentă pentru semestrul I și II ale anului 2010.
Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub nr. 1948/2009.
Potrivit art. 18 pct. 25 din Contratul colectiv de muncă la nivel de unitate: „pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, lucrătorii beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 250 lei lunar…”.
în conformitate cu art. 21 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate: „contravaloarea echipamentului de protecție necesar atât pentru sezonul rece, cât și pentru perioada de vară pentru portari, șoferi, instalatori, femei de serviciu, îngrijitoare, personal care își desfășoară activitatea utilizând PC și alți muncitori de deservire se acordă în sumă de 500 lei/trimestrial de către angajator”.
începând cu ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 1 alin. (2) din această lege: „începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
în anexa nr. I din această lege sunt cuprinse reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă – personal contractual din administrația publică, iar în Anexa I/3 sunt stabilite salariile de bază și indemnizațiile pentru personalul contractual din aparatul propriu al consiliilor, primăriilor și din serviciile publice din subordinea acestora.
Scopul Legii nr. 330/2009 a fost armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanța, răspunderea, complexitatea activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității.
Sistemul de salarizare reglementat de această lege a avut la bază supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.
Prin urmare, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai pot fi aplicate prevederile din contractele colective de muncă prin care se stabilesc alte drepturi salariale suplimentare.
Prin decizia nr. 1414/04. 11.2009, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 41 alin. (5) din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective, nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
în conformitate cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar : „prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederile Legii-cadru nr. 330/2009”.
în mod similar, prin art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010, se prevede că: „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01.01.2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
Instanța constituțională, prin decizia nr. 108/14.02.2006, a statuat că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
în plus, prin decizia nr. 292/01. 07.2004, Curtea Constituțională a statuat că: „încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. în consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, în caz contrar, s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept și anume, primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale”.
în fine, prin decizia nr. 1250/07. 10.2010, Curtea Constituțională a statuat că: „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele colective de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice”.
Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. In caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale, chiar și în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul reclamanților și a admis ca fondat recursul pârâților și a modificat în parte sentința recurată în sensul celor dispuse prin dispozitiv.
(Judecător Jelena Zalman)
