Cererea de acordare a c/v tichetelor de masă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2008 este neîntemeiată având în vedere că acordarea acestor tichete de masă constituie o facultate şi nu o obligaţie pentru angajator, conform art. 1 din Legea nr. 148/1998 şi se acordă în limita bugetului aprobat de angajator.
Cererea de acordare a c/v tichetelor de masă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2008 este neîntemeiată având în vedere că acordarea acestor tichete de masă constituie o facultate şi nu o obligaţie pentru angajator, conform art. 1 din Legea nr. 148/1998 şi se acordă în limita bugetului aprobat de angajator.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., sent. nr. 1472/F/1 iunie 2011
Prin acţiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta ŞŞ a chemat în judecată pe pârâta S.C. „C” S.R.L solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei la plata salariului pentru prestată în perioada noiembrie-decembrie 2008; obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2008; obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor/de/masă neacordate aferente perioadei noiembrie-decembrie 2008; în temeiul art. 76, coroborat cu art. 78 alin.2 Codul muncii, anularea notificării nr.264/08.12.2008; în temeiul art. 78 alin. 1 Codul Muncii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, începând de la desfacerea CIM şi până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei judecătoreşti.
Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvenţională la plata sumei de 1.144 lei, reprezentând paguba produsă angajatorului, pagubă ce rezultă din factura nr.9/0018/19.02.2009 în valoare de 60.290,04 lei constând în c/v manoperă suplimentară(de remediere a deficienţelor), paguba fiind produsă de toţi salariaţii confecţioneri tricotaje, din vina şi în legătură cu munca lor, care au desfăşurat activitate în perioada 01.09.2008-15.11.2008, astfel că fiecare răspunde proporţional cu salariul net şi timpul lucrat.
Analizând actele şi lucrările dosarul tribunalul reţine următoarele:
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantei aflat în copie la filele 86-87, aceasta a fost angajata pârâtei, pe postul de confecţioner, începând cu 01.07.2003, potrivit contractului individual de muncă nr. 226306/21.07.2003, până la data de 08.01.2009 când contractul individual de muncă a încetat în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, potrivit deciziei nr.33/08.01.2009.
Anterior emiterii deciziei de concediere din 08.01.2009, reclamanta a fost notificată, potrivit notificării nr. 264/2008, prin care i s-a comunicat termenul de preaviz notificare pe care reclamant recunoaşte, prin acţiune, că a primit-o la data de 08.12.2008.
În perioada ianuarie 2008-septembrie 2008, salariul brut la reclamantei a fost de 630 lei; în perioada octombrie 2008-decembrie 2008 salariul brut al reclamantei a fost de 680 lei şi în perioada 01.01.2009-08.01.2009 a fost de 756 lei.
Referitor la drepturile salariale restante, indemnizaţia de concediu de odihnă şi tichetele de masă tribunalul reţine:
Pârâta recunoaşte că nu a achitat salariul aferent lunii decembrie şi nu a probat nici că a achitat salariul pentru perioada lucrată din luna ianuarie 2009, până la încetarea contractului individual de muncă deşi această obligaţiei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii republicat.
Având în vedre că reclamanta a prestat efectiv activitate în această perioadă, în temeiul art. 166 raportat la art. 40 alin. 2 litera „c” din Codul muncii republicat cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.12.2008-08.01.2009 este întemeiată şi va fi admisă şi drept urmare pârâta va fi obligată să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008, determinate în funcţie de un salariu brut de 680 lei; drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2009-08.01.2009, determinate în funcţie de un salariu brut de 756 lei.
Cum, prin precizările depuse de reclamantă la data de 03.05.2011 aceasta recunoaşte că a primit salariul aferent lunii noiembrie 2008 şi nu îl mai solicită, iar în privinţa perioadei 09.01.2009-15.01.2009 reclamanta nu a probat că a prestat activitate pentru pârâtă, în baza unui raport de muncă, în condiţiile în care contractul său de muncă a încetat la data de 08.01.2009, cererea având obiect plata de drepturi salariale pentru perioada 09.01.2009-15.01.2009 apare ca neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.
În privinţa cererii având obiect obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului 2008, tribunalul reţine că pârâta recunoaşte că reclamanta nu a efectuat efectiv concediul de odihnă şi că susţine că i-a achitat reclamantei suma de 341 lei, în două tranşe, 100 lei şi respectiv 241 lei şi că datorează doar diferenţa de 174 lei.
În schimb, reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că a primit doar suma de 100 lei cu acest titlu.
Cum pentru dovedirea plăţii sumei de 241 lei, pârâta a depus la dosar tabelul intitulat „concedii odihnă 2008” pentru punctul de lucru Sîngeorz-Băi şi cum acest tabel nu este semnat de reclamantă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.168 din Codul muncii şi nici nu s-a dovedit primirea efectivă a sumei prin alte mijloace de probă, tribunalul reţine că pârâta nu a probat faptul că a achitat pârâtei suma de 241 lei, cu titlu de indemnizaţie de concediu de odihnă aferent anului 2008.
Întrucât contractul de muncă al reclamantei a încetat înainte de efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2008 este posibilă compensarea în bani a acestuia, conform art. 146 alin. 3 din Codul muncii, astfel că tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantei suma ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului 2008 şi suma de 100 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, neefectuat.
Chiar dacă pârâta a acordat tichete de masă, aceasta a avut loc doar până în luna august 2008, fapt confirmat de reclamata prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu luat şi nefiind dovedit faptul că în bugetul pârâtei au fost prevăzute sume pentru tichete de masă şi pentru lunile noiembrie şi decembrie 2008 şi că situaţia financiară a pârâtei permitea acordare acestor facilităţi şi în lunile noiembrie şi decembrie 2008 pârâta nu poate foi obligată să le acorde.
Referitor la cererea de anulare a concedierii reclamantei şi cea de plată de despăgubiri pentru concediere nelegală
Potrivit art. 268 alin. 1 litera „a” din Codul muncii republicat (fostul art. 287) decizia unilaterală a angajatorului referitore la încetarea contractului individual de muncă poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare şi nu în termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 litera „c” acest termen fiind incident doar în privinţa drepturilor băneşti ce decurg din concedierea salariatului.
Astfel în privinţa cererii de anulare a concedierii este incident termenul de 30 de zile de la comunicare deciziei individuale de concediere şi, doar, în privinţa despăgubirilor solicitate de reclamantă potrivit art. 80 din Codul muncii republicat (fostul art. 78), termenul de formulare a acţiunii este de 3 ani, potrivit art. 268 alin. 1 litera „c”.
Reclamanta recunoaşte primirea preavizului de concediere la data de 08.12.2008, iar în privinţa deciziei de concediere din 08.01.2009 nu neagă că a primit-o, recunoscând că a depus actele în vederea primirii ajutorului de şomaj, dosar în care, tribunalul reţine că se află depusă şi decizia de concediere. Prin urmare instanţa urmează să stabilească data la care a avut loc comunicarea şi a început să curgă termenul de 30 de zile pentru contestarea acesteia în condiţiile în care pârâta.
Astfel, tribunalul reţine că decizia nr.33/08.01.2009, aflată în copie la fila 66 a fost depusă de reclamantă la AJOFM BN odată cu cererea de acordare a ajutorului de şomaj, cerere depusă de reclamantă la data de 26.01.2009, astfel că cel târziu la această dată reclamantei i-a fost comunicată decizia de concediere şi, în consecinţă termenul 30 de zile calendaristice pentru contestarea decizie curge de la acea dată şi s-a împlinit cu mult înaintea formulării acţiunii, 25.01.2011.
Prin urmare, cererea de anulare a concedierii este formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art. 268 alin. 12 litera „a” şi va fi respinsă ca fiind tardiv formulată.
Decizia de concediere nefiind anulată, aceasta se bucură de prezumţia de legalizate şi temeinicie astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru concediere nelegală, conform art. 80 din Codul muncii este neîntemeiată şi va fi respinsă în această modalitate.
Referitor la cererea reconvenţională.
Reclamanta reconvenţională solicită angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei reconvenţionale, în calitate de fostă salariată a reclamantei reconvenţionale, pentru un prejudiciu care s-ar fi produs reclamatei din vina pârâtei reconvenţionale şi a celorlalte salariate ale reclamantei reconvenţionale care şi-au desfăşurat activitatea la punctul de lucru din Sîngeorz-Băi, constând în aceea că ar fi executat tricotaje cu deficienţe de calitate.
Tribunalul reţine că angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere prevăzută de art. 254 din Codul muncii republicat (fost art. 270) se realizează în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale.
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: existenţa certă a prejudiciului; fapta salariatului, vinovăţia acestuia şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
În speţă, reclamanta reconvenţională nu a probat că prejudiciul este cert, în condiţiile în care nu a achitat factura în valoare de 60.290,04 lei emisă de SC „AI” SRL Arad, pentru presupusa remediere a deficienţelor, factură pe care a invocat-o drept temei al angajării răspunderii salariaţilor şi prin urmare nu poate fi reţinută nici fapta salariaţilor şi nici culpa acestora în producerea vreunui prejudiciu în dauna angajatorului cât timp acesta nu a dovedit existenţa certă a prejudiciului.
În consecinţă cererea reconvenţională nu este întemeiată şi va fi respinsă.
