CIVIL.Personal didactic – ajutor pentru achiziţionare de cărţi si programe educaţionale Cereri


Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr.315/2006 se recunoaşte cadrelor didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar un ajutor financiar anual în cuantum de 100 euro, în vederea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, iar potrivit art. 4 din Legea 315/2006 sumele necesare acordării acestui ajutor financiar se asigură de la bugetul de stat prin M.E.C.T.S, iar în aplicarea acestei legi respectivul minister a elaborat norme metodologice aprobate prin HG 453/2007.

Conform HG nr. 453/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, la art. 5 se prevede în mod detaliat procedura de alocare a sumelor şi de acordare a ajutorului. Art. 3 din acelaşi act normativ prevede că ajutorul financiar se acordă anual, pe bază de cerere formulată de beneficiar şi înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învăţământ la care beneficiarul exercită funcţia de bază, iar plăţile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.

În consecinţă, art.5 stabileşte că unităţile şcolare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul şcolar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare. Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Direcţia generală buget-finanţe, patrimoniu şi investiţii, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

Sumele necesare plăţii ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, capitolul 65.01 “Învăţământ”, art. 57.02.01 “Ajutoare sociale în bani”, în limita creditelor bugetare aprobate.

Direcţia generală buget-finanţe, patrimoniu şi investiţii din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va aloca lunar către inspectoratele şcolare/al municipiului Bucureşti sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.

Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti vor aloca lunar către unităţile şcolare sumele necesare efectuării plăţii ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.

Ca urmare, deşi Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar a prevăzut în art.15 lit. k) că, de la data intrării ei în vigoare, respectiv 03.07.2010, se abrogă Legea nr.315/2006, faţă de dispoziţiile din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar, referitoare la alocarea lunară şi la plata ajutorului financiar începând cu luna ianuarie din anul respectiv, instanţa constată că cererea de acordare a diferenţei de 67% din ajutorul pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii didactice prev. de Legea 315/2006, aferent anului 2009, este întemeiată.

Adeverinţa nr. 4442/10.12.2012 depusă la fila 7 dosar, atestă depunerea cererilor de către reclamanţii – cadre didactice arătate în conţinutul acestui înscris, până la data de 01.11.2008, pentru acordarea ajutorului financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic, prevăzut de Legea nr. 315/2006.

În condiţiile în care pârâţii ISJ Buzău şi M.E.C.T.S au recunoscut dreptul solicitat de reclamant prin demersurile pe care aceste instituţii le-au făcut în vederea acordării acestui ajutor financiar către unitatea şcolară pârâtă, instanţa apreciază acţiunea formulată ca fiind întemeiată în conformitate cu prevederile art. 1 şi 2 din Legea 315/2006 şi art. 171 din Codul Muncii.

Faţă de considerentele expuse şi având în vedere recunoaşterea plăţii parţiale în cuantum 33%, instanţa urmează să admită ca întemeiată prezenta acţiune şi va obliga pârâtul Liceul Teoretic _____ către cadrele didactice – membri de sindicat______ la plata diferenţei neacordate de 67% din ajutorul reprezentând echivalentul în lei corespunzător a 100 Euro pentru achiziţionarea de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii didactice prev. de Legea 315/2006, aferent anului 2009, actualizat în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii.

Totodată, va obliga pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean ____ să aloce către unitatea de învăţământ pârâtă, sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de Legea 315/2006.

Va obliga pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău sumele necesare plăţii ajutorului prev. de Legea 315/2006.