C. muncii, art. 21-23 C. civ. 1864, art. 969, art. 977
Clauza de neconcurenţă, stipulată conform art. 21 alin. (2) C. muncii şi odată convenită între părţi, oferă protecţie reală angajatorului faţă de activitatea concurenţială şi de rezultat a salariatului său, cât şi faţă de intenţia salariatului de a lucra în viitor pentru un concurent, precum şi un beneficiu material angajatului în condiţiile respectării acestei clauze, pentru o perioadă de doi ani de la data încetării contractului individual de muncă.
Cu toate că salariatul s-a obligat, conform acordului de neconcurenţă încheiat între părţi, să nu manifeste un interes sau să desfăşoare o activitate de natură competitivă cu cea a fostului angajator, acesta nu a respectat această obligaţie, aflându-se la actualul angajator – terţ concurent, aspect relevat de proba-toriile administrate referitor la obiectul de activitate al celor doi angajatori, obiect de activitate identic în cea mai mare parte, sens în care angajatul nu este îndreptăţit la plata indemnizaţiei de neconcurentă solicitate.
C.A. Bucureşti, s. a VII-a civ., confl. mun. şi asig. soc.,
dec. nr. 7000 din 3 noiembrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 8839/25.11.2010, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta SC R. 2000 SA. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Intre părţi au existat, începând cu data de 23.03.2007, raporturi de muncă, reclamantul desfaşurându-şi activitatea în cadrul pârâtei, în calitate de agent marketing, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. Bucureşti sub nr. 3090/05.04.2007. La aceeaşi dată a fost încheiat şi actul adiţional nr. 1/2007, în care au
[,) Corespunzător art. 1169 şi art. 1270 NCC.
121 Corespunzător art. 1266 NCC.
fost cuprinse clauzele de confidenţialitate şi neconcurenţă ce urmau să fie aplicabile relaţiilor contractuale de muncă intervenite între reclamant şi pârâtă. Astfel cum reiese din decizia nr. 103/30.06.2008, raporturile de muncă dintre părţi au încetat la data de 30.06.2008, prin demisia reclamantului.
Potrivit clauzei de neconcurenţă de la lit. o) a actului adiţional sus-menţionat, salariatul, respectiv reclamantul, se obligă ca pentru o durată de 2 ani de la încetarea contractului individual de muncă:
1. să nu desfăşoare direct sau indirect, individual sau ca salariat, colaborator, director, administrator, asociat, acţionar, finanţator, consilier, partener, investitor sau în orice altă calitate, activităţi sau servicii concurente pentru terţii concurenţi. Prin activităţi sau servicii concurente, în sensul actului adiţional, se înţelege: producerea, cercetarea, industrializarea, vânzarea, distribuţia, comercializarea de coloranţi şi aditivi pentru mase plastice; prelucrarea coloranţilor şi a aditivilor pentru diverse aplicaţii industriale şi/sau comerciale, precum şi orice alte activităţi asemănătoare şi conexe. Prin terţi concurenţi, în sensul actului adiţional, se înţelege orice persoană fizică juridică sau altă entitate (inclusiv persoana salariatului) care desfaşoară cel puţin o activitate sau un serviciu, chiar secundare fiind, care se află în acelaşi segment de piaţă cu activităţile sau serviciile prestate de R.; 2. să nu deţină, controleze, conducă sau dobândească un interes într-o activitate de natură competitivă cu cea a R., în mod direct sau indirect; 3. să nu solicite, determine sau influenţeze niciun distribuitor, agent, furnizor sau orice altă persoană fizică sau entitate care are o relaţie de afaceri, contractuală sau de altă natură cu R. pe orice segment de piaţă, să stopeze, să slăbească sau să intervină în această relaţie comercială; 4. să nu recruteze, solicite, determine, influenţeze salariaţii pârâtei în vederea încetării raporturilor contractuale cu acesta sau să nu intervină în niciun fel în relaţia dintre R. şi orice foşti, actuali sau viitori salariaţi ai acestuia, dacă aceste activităţi sunt de natură să stopeze, să slăbească sau să intervină în relaţiile comerciale ale R. cu persoanele menţionate la art. 1.1 lit. c). Potrivit aceluiaşi act adiţional, lit. o) pct. 1.2., aria geografică de aplicare a acestei clauze este reprezentată de întreg teritoriul României. Cât priveşte cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă, acesta este prevăzut în actul adiţional la lit. o) pct. 1.3., în conformitate cu care R. 2000 SA se obliga să plătească salariatului o indemnizaţie de neconcurenţă în valoare de 50% din media veniturilor salariate brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.
Analizând dispoziţiile legale incidente în speţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 21 C. muncii, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă, prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate concurentă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă pe care angajatorul se obligă să o plătească lunar pe toată perioada de neconcurenţă.
Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul. Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 23 C. muncii, clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine. Din examinarea comparativă a prevederilor clauzei contractuale concrete, astfel cum a fost convenită de părţile din prezenta cauză, cu prevederile legale examinate, s-a reţinut că, în speţă, clauza de neconcurenţă cuprinsă în actul adiţional nr. 1/2007 nu respectă niciuna dintre cerinţele cantitative şi calitative la care se referă art. 21 C. muncii, modul cum a fost concepută de autori conducând în mod indubitabil la interzicerea în mod absolut a exercitării specializării/profesiei salariatului.
In acest sens, prima instanţă a reţinut că, în speţă, concluzia ce se desprinde din modul în care a fost redactată clauza de neconcurenţă analizată este aceea că, prin încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 C. muncii, pe durata a doi ani ulteriori încetării raporturilor de muncă, reclamantul nu putea desfăşură pe întreg teritoriul României, direct sau indirect, individual sau ca salariat, colaborator, director, administrator, asociat, acţionar, finanţator, consilier, partener, inves
titor sau în orice altă calitate, activităţi sau servicii concurente celor desfăşurate de pârâtă.
In consecinţă, prin prisma acestor prevederi, clauza analizată nu ar putea fi privită ca fiind de neconcurenţă, ci de exclusivitate, inadmisibilă însă în condiţiile legislaţiei române a muncii, conform art. 23 C. muncii.
Ceea ce trebuie însă stabilit este dacă înţelegerea părţilor, în sensul celor de mai sus, nulă prin raportare la prevederile art. 23 C. muncii, a fost de natură să producă vreun efect pe durata celor doi ani pentru care a fost încheiată. Astfel, conform art. 21 alin. (2) C. muncii, clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică în care salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
Aşa cum s-a arătat anterior, clauza a fost concepută de părţi generic, prin extinderea interdicţiei, contrar dispoziţiilor art. 23 C. muncii, la întreg teritoriul României şi la toţi potenţialii angajatori, context în care s-a apreciat că, încă de la început, clauza de neconcurenţă a fost lipsită de eficacitate, nefiind aptă să producă efectele urmărite.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că, deşi conform art. 57 alin. (2) C. muncii, nulitatea contractului individual de muncă produce efecte doar pentru viitor, în situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi care contravin unor norme legale imperative (cum este cazul în speţă), aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile. Cu toate acestea, s-a constatat inaplicabilitatea în cauză a acestor din urmă dispoziţii legale, întrucât aspectele clauzei de neconcurenţă ce atrag nulitatea acesteia nu vizează chestiuni reglementate imperativ, cum ar fi perioada maximă pentru care clauza operează sau cuantumul minim al indemnizaţiei de neconcurenţă, ci chestiuni ce trebuiau să reflecte chiar negocierea şi acordul părţilor şi pentru care nu există prevederi legale concrete, care să le înlocuiască pe cele convenţionale nule (spre exemplu, cele privind identitatea concretă a terţilor în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii ori aria geografică în care salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul).
Prin urmare, apreciind că, în speţă, clauza de neconcurenţă examinată a fost lipsită de orice efect încă de la început, prin raportare
la modul generic în care a fost concepută, prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea dedusă judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate. (…)
Examinând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept substanţial incidente în cauză, Curtea apreciază recursul nefondat, pentru considerentele ce se vor înfăţişă în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Considerentele decisive ale instanţei de fond, potrivit cărora s-a reţinut lipsa de eficacitate a clauzei de neconcurenţă, nu pot fi examinate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurent pentru că instanţa a analizat ceea ce i-a fost dedus judecăţii, respectiv „clauza de neconcurenţă”. Or, pe calea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se protejează alte situaţii juridice decât cele legate de examinarea efectelor unei anumite clauze contractuale în ansamblul raporturilor juridice dintre părţi, ţinând de atributul suveran al instanţei, de aplicarea legii, în cadrul stabilirii situaţiei de fapt, concrete, particulare ale speţei.
Prin urmare, clauza de neconcurenţă poate fi analizată pe plan procesual doar în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pe care recurentul nu l-a formulat expres, însă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispoziţii în baza cărora va analiza instanţa de recurs criticile aduse
sentinţei atacate. In limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii fie atunci când nesocoteşte o normă de drept substanţial, fie atunci când interpretează greşit norma juridică aplicabilă. Prin urmare, instanţa ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecăţii sau când rccurge la texte de lege aplicabile litigiului şi le dă o greşită inteipretare.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză, prima instanţă realizând o corectă interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor incidente, respectiv art. 21, art. 22, art. 23 şi art. 38 C. muncii, art. 969 şi art. 977 C. civ. 1864.
Soluţia respingerii acţiunii este corectă, însă motivarea hotărârii instanţei urmează a fi complinită de instanţa de control judiciar. Se va avea în vedere astfel că în mod greşit prima instanţă a calificat
clauza de neconcurenţă ca fiind una de exclusivitate, instituţia juridică a clauzei de exclusivitate nefiind reglementată în legislaţia muncii, ci în legislaţia concurenţei (Legea concurenţei nr. 21/1996), neaplicabilă cauzei de faţă.
Conform prevederilor art. 21 alin. (1) C. muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003 la data de 09.12.2002, prevederi aplicabile contractului individual de muncă şi actului adiţional la acesta al recurentului, în temeiul principiului tempus regitactum, prin clauza de neconcurenţă, salariatul poate fi obligat ca, după încetarea contractului individual de muncă, să nu presteze în interes propriu sau al unui terţ o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare, pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
Conform prevederilor art. 21 alin. (2) C. muncii, pentru a-şi produce efectele, clauza de neconcurenţă trebuie să prevadă în cuprinsul ei în mod concret: a) activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului; b) cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare; articolul 21 alin. (3) C. muncii prevede faptul că indemnizaţia se negociază între părţi, având un cuantum minim de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă; c) perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă; d) terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii; e) aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
Prevederile legale cu privire la valabilitatea clauzei de neconcurenţă prevăzută în actul adiţional sunt îndeplinite exact în limitele art. 21 alin. (2) C. muncii în speţă, după cum urmează: a) activităţile interzise salariatului pentru o durată de 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret în actul adiţional la lit. o), „Clauza de neconcurenţă”, pct. 1.1. Astfel, salariatul se obligă, fară niciun fel de echivoc, la următoarele: să nu desfăşoare direct sau indirect, individual sau ca salariat, colaborator, director, administrator, asociat, acţionar, finanţator, consilier, partener, investitor sau în orice altă calitate activităţi sau servicii concurente pentru terţii concurenţi. Prin activităţi concurente, în sensul actului adiţional, se înţelege: producerea, cercetarea, industrializarea, vânzarea, distribuţia, comercializarea de coloranţi şi aditivi pentru mase plastice: prelucrarea coloranţilor şi a aditivilor pentru diverse aplicaţii industriale şi/sau comerciale, precum şi orice alte activităţi asemănătoare şi conexe; să nu deţină, controleze, conducă sau dobândească
un interes într-o activitate de natură competitivă cu cea a R., în mod direct sau indirect: să nu solicite, determine sau influenţeze niciun distribuitor, agent, furnizor sau orice altă persoană fizică sau entitate care are o relaţie de afaceri, contractuală sau de altă natură cu R., pe orice segment de piaţă, să nu stopeze, slăbească sau intervină în această relaţie comercială; să nu recruteze, solicite, determine, influenţeze salariaţii R. în vederea încetării raporturilor contractuale cu acesta sau să nu intervină în niciun fel în relaţia dintre R. şi orice foşti, actuali sau viitori salariaţi ai acestuia, daca aceste activităţi sunt de natură să stopeze, slăbească sau intervină în relaţiile comerciale ale R. cu persoanele menţionate la art. 1.1 lit. c); b) cuantumul indemnizaţiei este prevăzut în actul adiţional la lit. c), „Clauza de neconcurenţă”, pct. 1.3. Conform acestui articol, R. 2000 SA se obligă să plătească salariatului o indemnizaţie de neconcurenţă în valoare de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, respectând minimul legal impus de art. 21 alin. (3) C. muncii, „cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă”; c) perioada pentru care clauza de neconcurenţă îşi produce efectele este prevăzută la lit. o), „Clauza de neconcurenţă”, pct. 1.1. din actul adiţional. Astfel, clauza de neconcurenţă intră în vigoare la data încetării contractului individual de muncă, respectiv 30.06.2008, şi se întinde pe o durată de 2 ani, adică până la data de 30.06.2010, încadrându-se în maximul legal impus de art. 22 alin. (1) C. muncii: „Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele pentru o perioadă de maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă”; d) terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, respectiv „terţii concurenţi”, cum sunt definiţi în actul adiţional la lit. o), „Clauza de neconcurenţă”, pct. 1.1. lit. a), teza finală, sunt reprezentaţi de orice persoană fizică, persoană juridică sau altă entitate (inclusiv persoana salariatului), care desfăşoară cel puţin o activitate sau un serviciu, chiar secundare fiind, care se află în acelaşi segment de piaţă cu activităţile sau serviciile prestate de către R. 2000 SA; e) aria geografică de aplicare a clauzei de neconcurenţă este identificată în actul adiţional la lit. o), „Clauza de neconcurenţă”, pct. 1.2., şi se extinde pe întreg teritoriul României.
Or, faţă de cele mai sus expuse, rezultă că în speţa dedusă judecăţii clauza de neconcurenţă nu are un conţinut ambiguu, neechivoc, cum nejustificat susţine prima instanţă, termenii utilizaţi de părţile contractante fiind clari, precişi, sens în care nu li se poate atribui
decât un singur înţeles, acela care rezultă în mod firesc din conţinutul contractului părţilor.
Potrivit actului adiţional invocat în cauză, lit. o), art. 1.3, clauza de neconcurenţă fiind clar şi precis exprimată în cuprinsul actului dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi, respectiv obligaţia în sarcina fostului salariat de a nu presta activităţi sau servicii concurente cu cele prestate de SC R. 2000 SA, în calitate de fost angajat, după data încetării contractului individual de muncă pe o durată de doi ani şi obligaţia în sarcina fostului angajator de a-i plăti indemnizaţia de neconcurenţă lunară.
Numai că, în cauză, corect a fost invocată de către pârâtă excepţia de neexecutare a acordului de neconcurenţă, întrucât recurentul-recla-mant nu şi-a respectat obligaţia de neconcurenţă. Astfel, acesta a fost şi este angajat pentru perioada de referinţă analizată la SC K. SRL, fiind terţ concurent al societăţii sale angajatoare, în sensul art. 1.1. lit. a) şi b) din actul adiţional privind acordul de neconcurenţă.
Continutul în date al înscrisurilor anexate cauzei confirmă că
reclamantul a încheiat contractul de muncă pe perioadă nedeterminată cu acest angajator, care are conform certificatelor constatatoare, eliberate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, obiecte de activitate identice în parte şi asimilate sau conexe în rest cu cele ale intimatei-pârâte în cadrul aceluiaşi segment de piaţă, având astfel interese de natură competiţională şi concurenţială faţă de societatea intimată. Totodată, recurentul s-a obligat conform art. 1.1. lit. b) al acordului de neconcurenţă să nu conducă un interes sau o activitate de natură competitivă cu cea a fostului angajator, obligaţie pe care a încălcat-o, fiind la actualul angajator, terţ concurent încadrat în funcţia de director produs, astfel cum rezultă din înscrierile carnetului de muncă eliberat acestuia sub nr. 4225104.
Situaţia concurenţială a fost probată în cauză atât prin înscrisurile sus-menţionate ce evidenţiază obiectele de activitate ale celor doi angajatori ai recurentului, identice în cea mai mare parte, cât şi prin interogatoriul administrat recurentului salariat. Astfel, prin răspunsurile la interogatoriul sus-enunţat, recurentul-reclamant a recunoscut că a avut sarcina de a participa la dezvoltarea reţelei de dealcri, că a răspuns de produsele O.S.B., Q.S.B. laminate, H.D.F. şi altele descrise în fişa postului. Or, astfel de produse sunt individualizate şi în certificatul constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ce precizează la obiectul secundar de activitate al firmei SC R. 2000 SA – fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie
pentru construcţii, fabricarea ambalajelor din lemn produse identificate la nr. 1623, 1624.
Prin urmare, este evident că ambele firme produc materiale fabricate din lemn şi materiale plastice destinate construcţiilor, că reclamantul desfăşura la actualul angajator activităţi destinate promovării, comercializării şi distribuirii produselor fabricate din lemn şi din produse plastice, fiind de asemenea evident că în calitate de director de vânzări al SC K. SRL, faţă de obiectele de activitate ale acestei societăţi, identice în parte şi asimilate sau conexe în rest, cu cele prevăzute în actul constitutiv al intimatei-pârâte, recurentul-reclamant a încălcat obligaţia „de nu conduce un interes într-o activitate de natură competitivă cu cea a R., în mod direct sau indirect”.
Nu trebuie neglijat că, în concret, clauza de neconcurenţă, odată convenită de părţi, oferă, cum de altfel susţine recurentul, protecţie reală şi angajatorului faţă de activitatea concurenţială de rezultat a salariatului său, cât şi faţă de intenţia salariatului de a lucra în viitor pentru un concurent, dar şi un beneficiu material acordat angajatului în condiţiile respectării acestei clauze.
In atare condiţii, clauza de neconcurentă a fost încheiată de inti-
mata-pârâtă cu scopul de a proteja interesele economice, comerciale şi de proprietate industrială în raport de orice persoană care desfăşoară măcar una dintre activităţile prevăzute în actul constitutiv.
Prin urmare, fabricarea altor elemente de tâmplărie şi dulgherie pentru construcţii, fabricarea ambalajelor din lemn se regăsesc în obiectul de activitate atât al fostului, cât şi al actualului angajator al reclamantului, sens în care este evidentă încălcarea de către salariat a obligaţiei asumate. Or, plata indemnizaţiei de neconcurenţă solicitată în pricina pendinte este condiţionată, prin însăşi clauza invocată de executarea, ah ini tio, a obligaţiei de neconcurenţă, obligaţie nerespectată de recurent, sens în care corect i-a fost respinsă acţiunea, având în vedere însă motivarea instanţei de control judiciar, de natură a complini motivarea primei instanţe, având în vedere apărările formulate de ambele părţi în faţa primei instanţe, inclusiv sub aspectul excepţiei
de neexecutare a acordului de neconcurentă.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere considerentele mai sus expuse privind excepţia de neexecutare a acordului de neconcurenţă.
