Clauzele din contractul colectiv de muncă ce reprezintă obligaţii de diligenţă se transformă în obligaţii de rezultat în cazul în care angajatorul încheie acte adiţionale la contractele individuale de muncă prin care se obligă la aceste prestaţii.
Art.239 -243 Codul muncii
Angajatorul, semnatar al contractului colectiv de muncă, interpretând clauzele (privind acordarea primei de vacanţă, a mesei calde şi a bonificaţiei ) care în realitate reprezintă obligaţii de diligenţă ca fiind obligatorii, transformându-le în obligaţii de rezultat prin actul adiţional la contractul individual de muncă acceptă în acest fel că datorează salariatului aceste drepturi.
În scopul acordării efective a acestor drepturi şi ca o confirmare a interpretării date clauzelor în discuţie angajatorul prevede în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli sume reprezentând plata primei vacanţă, hrană precum şi alte sporuri.
(Decizia 9/12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin acţiunea înregistrată sub nr.1843/120/2010 reclamantul SMS a chemat în judecată pârâţii CJ şi Şcoala (…) denumită ulterior CCJ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata drepturilor salariale prevăzute şi neacordate pentru anii 2008 – 2009, reactualizate cu indicele de inflaţie, reprezentând prima de vacanţă prevăzută de art. 11 alin.3 din CCM înregistrat sub nr.21 A din 31.01.2008 la DMPS Dâmboviţa, valoarea unei mese calde zilnice şi bonificaţia procentuală acordată pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în raport de vechimea în instituţie, conform art. 39 lit. a şi f din Legea nr.53/2003 republicată şi conform art.15 din CCM, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei Şcoala (…) în funcţia de profesor (corepetitior), cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată de timp, că la data de 31.12.2007 a fost perfectat contractul colectiv de muncă din 31.12.2007, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa sub nr. 21a/31.01.2008, prin care s-au stabilit drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, pe durata derulării contractului de muncă, începând cu 01.01.2007, că prin actul adiţional nr. 15 la CCM, termenul de valabilitate al acestuia a fost prelungit expres şi pentru anul 2009.
Reclamantul a mai susţinut că, potrivit art.11 alin.1 din CCM/2008, salariaţii au dreptul în fiecare an calendaristic la concediu de odihnă plătit, urmând ca pe lângă indemnizaţia de concediu să primească şi o primă de vacanţă conform art.59 alin.3 din CCM la nivel naţional pe anii 2007 – 2010, înregistrat sub nr.2895 din 29.11.2006, iar conform art.15 din CCM/2008, pentru îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă angajatorul are obligaţia de a obţine aprobarea bugetului Consiliului judeţean de fonduri suficiente pentru a putea asigura o masă caldă zilnic de 10 lei pentru fiecare salariat, sau la alegere alimente, precum şi o bonificaţie procentuală acordată personalului contractual pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor la locul de muncă, în funcţie de vechimea în instituţie, conform art. 39 lit. a şi f din legea nr. 53/2003 republicată : până la 5 ani – 20 % din salariul de bază; peste 5 ani – 25 % din salariul de bază.
Au fost anexate cererii, în copie CCMU din 31.12.2007 şi actul adiţional nr. 15 din 09.12.2009.
Pârâta Şcoala (…) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivând că prevederile contractului colectiv de muncă se aplică personalului care a desfăşurat muncă pe o durată de 8 ore zilnic, că reclamantul, încadrat ca profesor, a desfăşurat activitate cu o normă didactică de 12 ore pe săptămână, astfel că îi sunt incidente dispoziţiile contractului colectiv de muncă la nivel de învăţământ, că nu pot fi acordate bonificaţiile şi alocaţiile de hrană personalului didactic, întrucât acestea nu au fost prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, că reclamantul a fost salarizat în temeiul Legii nr.128/1997 şi a beneficiat de toate drepturile prevăzute pentru cadrele didactice din învăţământ, în acest sens pronunţându-se şi Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 183/03.02.2010, opozabilă reclamantului.
Pârâta a mai precizat că prin Hotărârea nr.142/10.09.2009 a Consiliului Judeţean Dâmboviţa s-a aprobat o nouă organigramă, în temeiul căreia s-a emis dispoziţia nr.54/14.09.2009 şi actul adiţional nr.55/14.09.2009 prin care reclamantul a fost încadrat cu program de 40 de ore săptămânal, în funcţia de expert, care îl îndreptăţeşte să beneficieze de dispoziţiile contractului colectiv de muncă la nivel de administraţie publică, că reclamantul a contestat atât hotărârea nr.142/2009, cât şi decizia nr.54/14.09.2009.
Şi pârâtul CJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate ca nefondată, motivând că în urma auditului financiar efectuat asupra contului de execuţie bugetară a CJ pe anul 2008, Camera de Conturi Dâmboviţa a constatat că s-au acordat necuvenit pe baza CCM –ului drepturile ce formează obiectul cauzei de faţă, atât salariaţilor din aparatul propriu al pârâtului cât şi pentru salariaţii tuturor instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Judeţean, acest aspect rezultând din decizia nr.S 321/30.10.2009 a Camerei de Conturi Dâmboviţa şi din încheierea nr.VI.43 din 24.02.2010 pronunţată de Curtea de Conturi a României – Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unităţilor Administrativ – Teritoriale din cadrul Camerei de Conturi Dâmboviţa.
Urmare acestei situaţii, CJ a solicitat în justiţie anularea încheierii Curţii de Conturi a României mai sus menţionată, în dosarul civil nr.1190/120/2010 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – Secţia Comercială.
Tot ca urmare a situaţiei prezentate, pârâtul a formulat în justiţie acţiuni de recuperare a aceloraşi drepturi băneşti cu cele solicitate în acţiunea de faţă şi care fuseseră acordate salariaţilor din instituţiile subordonate pentru anul 2008 şi pe care Curtea de Conturi le-a apreciat ca necuvenite, în acest sens enumerând dosarele: 594/120/2010, 390/120/2010, 388/120/2010, 392/120/2010, 394/120/2010, 393, 389, 391, 1190 /120/2010, înregistrate la Tribunalul Dâmboviţa – Secţia litigii de muncă, având ca obiect obligarea salariaţilor la restituirea sumelor încasate necuvenit pe baza CCMU/2008.
Prin întâmpinarea formulată s-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului CJ, întrucât bugetul Şcolii Populare de Arte şi Meserii a fost aprobat conform Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, în baza HCJ de aprobare a acestui buget nr.4/30 ianuarie 2008 şi 31/13.03.2009 pe anii 2008 – 2009, că aprobarea bugetelor a fost făcută la propunerea Şcolii Populare de Arte în vederea asigurării necesarului de cheltuieli în care erau cuprinse şi drepturile băneşti ce formează obiectul prezentei cauze, iar în aceste condiţii, nu poate fi obligat la plata drepturilor băneşti, întrucât a aprobat cheltuielile necesare în acest sens.
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.1652 din data de 11 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul CJ, s-a admis acţiunea în sensul că a fost obligat pârâtul CCJ să plătească reclamantului prima de vacanţă, prevăzută de art.11 alin.3 din Contractul colectiv de muncă, înregistrat sub nr.21a/31.01.2008 la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa, valoarea de 10 lei a unei mese calde sau alimente şi bonificaţia procentuală pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă prevăzută de art. 15 teza 3 şi 4 din acelaşi contract, cuvenite pentru perioada 01.01.2008-13.11.2009.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul CJ, că este neîntemeiată întrucât a fost parte în contractul colectiv în baza căruia s-au acordat drepturi salariale personalului contractual din cadrul Şcolii (…), în prezent CCJ, chiar dacă contractul individual de muncă a fost încheiat de reclamant cu acest pârât.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost încadrat, în baza contractului individual de muncă nr.22/01.12.1996, în funcţia de profesor cu normă întreagă, de 18 ore pe săptămână, pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.12.1996, iar în calitate de salariat al CCJ, a solicitat acordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de administraţie publică locală: prima de vacanţă, valoarea unei mese calde zilnice şi bonificaţia pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Potrivit contractului colectiv de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Dâmboviţa sub nr.21a/31.01.2008, aplicabil şi salariaţilor personal contractual din cadrul CCJ, după cum se menţionează în partea referitoare la părţile contractante, salariaţii-personal contractual au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit şi primesc pe lângă indemnizaţia de concediu şi o primă de vacanţă, conform art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 (art. 11 alin. 3), o masă caldă sau la alegere alimente, în valoare de 10 lei, precum şi o bonificaţie procentuală de 20% din salariul de bază, pentru o vechime până la 5 ani şi de 25 %, pentru salariaţii cu o vechime de peste 5 ani (art. 15, tezele 3 şi 4).
Conform dispoziţiilor art. 239 din Codul muncii prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală.
Dispoziţiile art.243 din Codul muncii prevăd că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.
Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor menţionate, instanţa de fond a constatat că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate se aplică tuturor salariaţilor cu contract individual de muncă, indiferent de funcţia ocupată sau dacă au fost membri ai sindicatului care a participat la negocierea contractului respectiv.
Întrucât reclamantul este salariatul CCJ în baza contractului individual de muncă încheiat la 01.12.1996, iar clauzele contractului colectiv de muncă nu disting între personalul contractual didactic şi nedidactic, prin interpretarea logică a acestor clauze se ajunge la concluzia că prevederile contractului sunt aplicabile şi reclamantului, chiar dacă îndeplineşte funcţia de profesor, încadrat cu o normă didactică de 18 ore săptămânal.
Prevederea cuprinsă la art.6 (1) din contractul colectiv se referă la durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi sau 40 de ore pe săptămână pentru personalul nedidactic, dar în cazul profesorilor norma didactică de muncă, adică cea de predare efectivă, este de 18 ore, în conformitate cu prevederilor art.43 lit. c) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.
Activitatea personalului didactic de predare cuprinde, potrivit art.42 (1) din lit.b) din legea menţionată, nu doar activităţile de predare-învăţare, instruire practică şi evaluare, ci şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi activităţi de educaţie complementară procesului de învăţământ, care conduc la o durată normală a timpului de lucru astfel întregită tot de 40 ore săptămânal, aşa cum s-a stabilit, de altfel, prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi judeţean în ramura învăţământ.
Acceptarea punctului de vedere susţinut de angajator privind neaplicarea contractului colectiv de muncă unei părţi din personalul contractual ar conduce la încălcarea principiului nediscriminării, prevăzut de art. 5 (1) din Codul muncii.
Nici împrejurarea că s-a dispus de către Curtea de Conturi recuperarea drepturilor băneşti acordate personalului contractual în baza contractului colectiv de muncă, apreciindu-se că au fost nelegal acordate, nu conduce la netemeinicia pretenţiilor reclamantului pentru că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, s-au respins acţiunile pentru răspunderea patrimonială a salariaţilor care au primit astfel de drepturi, reţinându-se în considerente tocmai valabilitatea contractului colectiv de muncă şi răspunderea pentru nerespectarea clauzelor, prevăzută de art.243 din Codul muncii (a se vedea sentinţele nr. 686/14.04.2010 şi 480/09.03.2010 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa).
A apreciat instanţa de fond că neincluderea de către angajator sau Consiliul Judeţean Dâmboviţa în bugetul de venituri a sumelor necesare pentru plata drepturilor băneşti din contractul colectiv de muncă, nu poate conduce la respingerea acţiunii întrucât culpa revine angajatorului pârât, iar nu reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerinţele art.269 (1) din Codul muncii pentru admiterea acţiunii şi obligarea angajatorului la plata drepturilor solicitate, pe perioada solicitată, dar până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 care a modificat sistemul de salarizare al personalului contractual din administraţia publică locală.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Criticând sentinţa, recurentul-pârât CCJ, arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că în perioada de referinţă intimatul-reclamant a fost încadrat în funcţia de profesor cu normă întreagă de 18 ore/săptămână.
De asemenea, în mod nelegal instanţa de fond a extins prevederile CCM încheiat între Sindicatul Liber din cadrul Administraţiei Publice la orice salariat care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, indiferent de temeiul juridic al încadrării şi salarizării acestuia, considerând fără temei că intimatul-reclamant întrunea condiţiile impuse prin dispoziţiile CCM la nivel de ramură „administraţie publică”.
Astfel, potrivit dispoziţiilor CCM 21A/31.01.2008 drepturile prevăzute în art.15 se acordă numai pentru personalul contractual care are calitatea de membru al Sindicatului Liber din Administraţia Publică.
Un alt motiv de recurs invocat de pârâtul CCJ, este acela că, tot în mod greşit instanţa de fond a asimilat norma didactică deţinută de intimatul-reclamant în perioada de referinţă cu timpul normal de muncă de 8 ore/zi sau 40 ore/săptămână făcând trimitere la Legea 128/1997 în temeiul căreia a fost încadrat şi salarizat intimatul-reclamant, fără însă să analizeze decizia civilă nr.183/3.02.2010 a Curţii de Apel. Ploieşti, fişa postului, clauzele actului adiţional la contractul individual de muncă şi apărările pârâtei instituţii.
De asemenea, instanţa de fond a omis să analizeze faptul că intimatul- reclamant, încadrat şi salarizat conform Legii 128/1997 a fost beneficiarul tuturor drepturilor prevăzute în acest act normativ; instanţa de fond nu a motivat sentinţa prin prisma apărărilor recurentului-pârât în sensul că prin anexa la contract şi fişa postului s-a prevăzut expres că sunt aplicabile prevederile CCM din ramura învăţământ; instanţa de fond a reţinut, fără temei, că intimatul-reclamantul a solicitat instituţiei acordarea drepturilor specifice administraţiei publice.
Totodată, în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâţii să acorde intimatului-reclamant drepturile solicitate pentru perioada 01.01.2008- 13.11.2009 fără să observe ca potrivit dispoziţiei nr.54/14.09.2009 şi a Actului adiţional nr.55/14.09.2009 la contractul individual de muncă, intimatul-reclamant a fost încadrat pe funcţia de expert cu program de 40 ore/săptămână (8 ore/zi), dată de la care este îndreptăţit să primească toate drepturile prevăzute în CCM la nivel de administraţie publică.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că sentinţa recurată este nelegală şi sub aspectul că instanţa de fond nu a analizat şi nu a arătat motivele pentru care a îndepărtat apărările CJ, încălcând astfel disp. art.261 Cod procedură civilă.
În motivele de recurs invocate de pârâtul CJ, se arată că instanţa de fond în mod nejustificat i-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinare, deoarece CCJ funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică distinctă, iar între intimatul-reclamant şi recurentul-pârât CJ nu au existat şi nu există raporturi de serviciu.
Mai arată recurentul-pârât că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea intimatului-reclamant întrucât drepturile solicitate de acesta s-au acordat numai pentru personalul contractual care avea calitatea de membrii de sindicat şi de prevederile Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub numărul 21A/31.01.2008 beneficiază numai personalul contractual din Sindicatului Liber Administraţia Publică, al cărui membru intimatul – reclamant nu s-a dovedit a fi.
De asemenea, instanţa de fond a confundat norma didactică specifică cadrelor didactice, reglementată prin Legea nr.128/1997 cu durata normală a timpului de lucru prevăzută pentru personalul contractual şi totodată, nu s-a pronunţat asupra apărărilor şi probelor invocate de către recurentul-pârât Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pronunţând astfel o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art.264 Cod procedură civilă, omisiunea instanţei de fond făcând imposibil controlul legalităţii şi temeiniciei sentinţei cu privire la neanalizarea motivelor şi neinvocarea probelor administrate.
Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurenţii-pârâţi, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 Cod procedură civilă constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Referitor la recursul declarat de CCJ Curtea a constatat că motivele invocate sunt nefondate.
În ce priveşte susţinerile din recurs privind nepronunţarea instanţei de fond asupra apărărilor şi probelor invocate de recurentul – pârât Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, curtea a constatat ca acestea sunt nefondate, instanţa de fond analizând în ansamblu probatoriul administrat in cauză, motivând în fapt si în drept soluţia pronunţată.
Şi critica referitoare la aplicabilitatea CCM încheiat de Sindicatul Liber „Administraţie publică” şi CJ apare ca nefondată.
Curtea a reţinut că un aspect important privind aplicabilitatea acestui contract colectiv este prevederea din art.239 Codul muncii care stabileşte că prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală, iar art.11 precizează – clauzele colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
De altfel, din adeverinţa nr. 90/2.12.2010 reiese că intimatul reclamant are calitatea de membru al Sindicatului Liber „Administraţia publică”.
Critica referitoare la faptul că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii deoarece confundă norma didactică aplicabilă cadrelor didactice, reglementată de legea specială nr.128/1999, cu durata normală a timpului de lucru este de asemenea nefondată.
CCJ aparţinând categoriei de aşezăminte culturale şi nu unităţi şcolare, nu se încadrează în nici unul din ciclurile, respectiv treptele învăţământului preuniversitar.
Intimatul reclamant a fost angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la CCJ începând cu 1.12.1996, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă nr.22/1996, fiind exclusiv salariatul acestui aşezământ cultural.
Din acest contract, valabil în perioada de referinţă 2008 – 2009, rezultă că intimatul reclamant nu a beneficiat de drepturile prevăzute pentru cadrele didactice din învăţământ, exemplu fiind durata concediului de odihnă, limitat la 21 zile pe an. Mai mult, nu există nici un document – contract individul de muncă, act adiţional – din care să rezulte, aşa cum susţine recurentul CCJ, că intimatului reclamant îi erau aplicabile dispoziţiile Legii 128/1997 sau prevederile CCM pe ramură învăţământ.
Potrivit înscrisurilor depuse, intimatul reclamant desfăşura programul de lucru normal – acela de 40 de ore săptămânal, conform art.109(1) din codul muncii
Nu are relevanţă în cauză faptul că angajatorul face referire la o norma de muncă, prin similitudine cu norma didactică din învăţământ, cu atât mai mult cu cât şi în învăţământ, activitatea completă efectuată de un cadru didactic însumează 40 de ore săptămânal deoarece prin aplicarea OG 103/1998 şi a Legii nr.109/1999 norma didactică cuprinde în afara activităţilor de predare şi activităţi de pregătire metodico-ştiinţifice, al căror timp alocat întregeşte săptămâna de lucru la nivelul maxim de 40 de ore pe săptămână.
Nici critica potrivit căreia nu s-a avut în vedere că s-a dispus de către Curtea de Conturi recuperarea drepturilor băneşti acordate personalului contractual în baza contractului colectiv de muncă, apreciindu-se că au fost nelegal acordate, nu poate fi primită.
Corect a reţinut instanţa de fond că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, s-au respins acţiunile pentru răspunderea patrimonială a salariaţilor care au primit astfel de drepturi, reţinându-se în considerente tocmai valabilitatea contractului colectiv de muncă şi răspunderea pentru nerespectarea clauzelor, prevăzută de art.243 din Codul muncii.
Curtea a avut în vedere că angajatorul reclamantului, semnatar al contractului colectiv de muncă, a interpretat clauzele art.11 alin.3 şi respectiv art.15 privind acordarea primei de vacanţă, a mesei calde şi a bonificaţiei – invocate drept temei de reclamant şi care în realitate reprezintă obligaţii de diligenţă,ca fiind obligatorii pentru angajator, transformându-le în obligaţii de rezultat prin actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat la 14.09.2009 acceptând în acest fel că datorează salariatului aceste drepturi.
În scopul acordării efective a acestor drepturi, recurentul-pârât a prevăzut în bugetul propriu de venituri şi cheltuieli sume reprezentând plata primei vacanţă, hrană precum şi alte sporuri, aşa cum rezultă din înscrisul de la dosarul de fond.
Prin urmare, corect a stabilit instanţa de fond că reclamantul are dreptul la prima de vacanţă, c/val unei mese calde şi la bonificaţia procentuală pentru stabilitate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru perioada 1.01.2008- 13.11.2009.
Referitor la critica recurentului Consiliului Judeţean Dâmboviţa privind faptul că instanţa a respins în mod nejustificat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Curtea va reţine că aceasta este nefondată.
Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, situaţie ce rezultă din calitatea Consiliului Judeţean Dâmboviţa de parte în Contractul Colectiv de Muncă nr. 21A/31.01.2008 invocat de reclamantul intimat ca temei al pretenţiilor sale, respectivul contract generând drepturi şi obligaţii în favoarea părţilor.
În plus, art.6 din OUG nr.118/2006 stabileşte că autorităţile administraţiei publice în subordinea cărora funcţionează aşezămintele culturale, aprobă pentru acestea: regulamentele de organizare şi funcţionare proprii; numărul de posturi; statul de funcţii; bugetul de venituri şi cheltuieli.
Prin urmare, calitatea procesuală a Consiliului Judeţean Dâmboviţa este dată chiar de actul normativ ce reglementează activitatea aşezămintelor culturale.
Referitor la celelalte critici formulate de acest recurent – respectiv faptul că reclamantul nu a făcut dovada că este membru de sindicat, că instanţa a confundat norma didactică specifică cadrelor didactice cu durata normală a timpului de lucru şi nu a analizat probatoriul administrat de Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Curtea le-a respins pentru considerentele expuse mai sus.
De altfel, în probatoriul administrat, recurentul CJ face referire la aceeaşi constatare a Curţii de Conturi la care se referă şi recurentul CCJ.
Pentru aceste considerente, Curtea având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite nici unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de disp.art.304 şi 3041 c.pr.civilă, în temeiul disp.art. 312 c.pr.civilă a respins ca nefondate recursurile formulate.
