Art.71 alin.6 din Legea nr.263/2010
Art.201 alin.(1) –(3) Cod procedură civilă
Deciziile medicale asupra capacităţii de muncă pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestaţii sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţie după caz potrivit art.71 alin.6 din Legea nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.
Persoana nemulţumită de deciziile medicale asupra capacităţii de muncă emise de către comisiile la care se referă art.71 alin.6 se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru a se face verificări asupra capacităţii de muncă.
Verificarea corectitudinii deciziilor medicale nu se mai poate efectua în cadrul aceleiaşi instituţii din care a făcut parte comisia medicală de contestaţii, care şi-a exprimat un punct de vedere privind capacitatea de muncă a persoanei interesate, astfel că pentru realizarea unei observaţii imparţiale se impune constituirea unei comisii formate din experţi în domeniul medical numiţi de către instanţă potrivit art.201 alin.(1) –(3).
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr. 246/14.02.2014)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 04.08.2011 şi completată la data de 11.05.2012, contestatoarea C.F. a chemat în judecată pe intimaţii C.N.P.P. Bucureşti şi I.N.E.M.R.C.M., contestând decizia nr. 801/RP/20.06.2011 şi decizia nr. 1401/15.03.2011 şi solicitând anularea acestora ca netemeinice şi nelegale şi repunerea în plată a pensiei de invaliditate.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că în decizia nr. 1401/15.03.2011 s-a susţinut că nu se justifică reexpertizarea capacităţii de muncă iar prin cealaltă decizie s-au sistat drepturile de primite în dosarul nr.318192 al C.J.P. Argeş. Contestatoarea consideră că este îndreptăţită să fie încadrată într-unul din gradele de invaliditate II sau III şi să primească pentru pierderea capacităţii de muncă deoarece posedă documente medicale care atestă faptul că are şapte diagnostice medicale.
Contestatoarea a mai susţinut că în intervalul scurt în care i s-au efectuat toate testele la institutul intimat, nu se puteau depista toate afecţiunile pentru care are documente medicale de la Institutul C.I. Parhon. De asemenea, a mai susţinut că din cauza bolilor respective starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit, nicidecum ameliorat, fiind necesară menţinerea gradului de invaliditate 2 sau 1.
La data de 05.03.2012, intimata C.N.P.P. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia prematurităţii promovării contestaţiei, întrucât contestatoarea nu a sesizat mai întâi Comisia Medicală de Contestaţii şi s-a adresat direct instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu are atribuţii privind emiterea deciziilor medicale. Pe fondul contestaţiei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La data de 19.06.2012 s-a depus la dosar întâmpinare şi de către intimatul I.N.E.M.R.C.M., prin care se solicită respingerea contestaţiei, susţinându-se că decizia a fost emisă în condiţii de legalitate şi în concordanţă cu diagnosticul din foaia de observaţie întocmită cu ocazia internării contestatoarei la acest institut, în intervalul 08.03.2011-16.03.2011. Dosarul medical al contestatoarei a fost analizat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul I.N.E.M.R.C.M. Comisia Superioară a avizat menţinere concluziilor ce au stat la baza deciziei nr. 1401/2011.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii formulării contestaţiei, s-a reţinut de către instanţă că s-a făcut dovada de către contestatoare că a urmat procedura specială instituită de lege, aşa încât excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
În privinţa excepţiei lipsei calităţi procesuale pasive a I.N.E.M.R.C.M., instanţa a unit cu fondul această excepţie.
Prin sentinţa civilă nr. 4437/19.03.2013, Tribunalul Argeş a respins contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 131 alin. 1 şi 5 din Legea 263/2010, C.N.P.P. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care administrează sistemul public de pensii, are în subordine I.N.E.M.R.C.M.,care este instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică, în subordinea căruia se înfiinţează centre regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă.
În art.138 al Legii 263/2010, sunt stabilite atribuţiile C.N.P.P.
Instituţia nu are ca atribuţie emiterea de decizii asupra capacităţii de muncă. În concluzie, în cazul C.N.P.P. nu se regăseşte acea identitate, între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, drept pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii apare ca întemeiată, urmând a fi admisă. Pe cale de consecinţă, s-a respins contestaţia faţă C.N.P.P. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut:
La data de 14.07.2009, Serviciul de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă din cadrul C.J.P. Argeş a emis Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 2234, prin care contestatoarea a fost încadrată în gradul II de invaliditate iar ulterior a fost emisă de către C.J.P. Argeş decizia cu nr. 318192, prin care contestatoarea a fost înscrisă în categoria pensionarilor ce beneficiază de pensie de invaliditate.
În perioada 08.03.2011-16.03.2011, contestatoarea a fost internată în cadrul I.N.E.M.R.C.M., unde i s-au efectuat testele necesare pentru a fi verificată capacitatea de muncă. În urma rezultatelor obţinute, a fost emisă de către I.N.E.M.R.C.M., Decizia asupra capacităţii de muncă nr.1401/15.03.2011, în care s-a reţinut că are capacitate de muncă păstrată, fiind schimbat gradul de invaliditate de la 2 la 0.
Potrivit art. 71 alin. 6 din Legea 263/2010, contestatoarea a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, ce a fost analizată de Comisia superioară. Prin Avizul nr. 403/20.06.2011, Comisia superioară a menţinut concluziile reţinute în decizia nr.1401/15.03.2011 şi a susţinut că nu se justifică reexpertizarea capacităţii de muncă. Decizia Comisiei superioare a fost comunicată contestatoarei prin adresa nr. 801/RP/20.06.2011.
Având la bază decizia asupra capacităţii de muncă nr. 1401/15.03.2011, la data de 27.04.2011, C.J.P. Argeş a emis decizia nr. 318192/27.04.2011, prin care a sistat plata pensiei de invaliditate, începând cu data de 01.04.2011, ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă de către contestatoare.
Contestatoarea a fost nemulţumită de concluziile Comisiei superioare, aşa încât a solicitat instanţei reanalizarea situaţiei sale şi menţinerea în plată de pensiei de invaliditate.
Pentru a verifica dacă partea are sau nu capacitatea de muncă diminuată, instanţa a dispus efectuarea unei expertize medicale de către o comisie medicală din cadrul I.N.E.M.R.C.M., urmând ca din comisie să nu facă parte nici unul dintre medicii care au expertizat-o pe contestatoare în perioada 08.03.2011-16.03.2011.
În urma efectuării acestei expertize, s-a concluzionat că nu există o diminuare a capacităţii de şi că nu se încadrează în grad de invaliditate.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că prezenta contestaţie este neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, contestatoarea C.F., critica de nelegalitate şi netemeinicie constând în aceea că examinarea capacităţii de muncă, a diagnosticelor rezultând din actele medicale, trebuie efectuată de o altă comisie decât cea din cadrul I.N.E.M.R.C.M., aceasta neluând în considerare actele medicale eliberate de Institutul C.I. Parhon Bucureşti. Ca urmare, solicită efectuarea expertizei asupra capacităţii de muncă de către o altă comisie INML Bucureşti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 25.07.2013, intimatul I.N.E.M.R.C.M. a formulat următoarele apărări:
Decizia asupra capacităţii de muncă a recurentei – reclamante nr.1401/15.03.2011 a fost emisă de Comisia de avizare şi control din cadrul acestui institut, în concordanţă cu competenţele sale stabilite prin art.71 alin.(1 )lit.c) şi alin.(4) din Anexa la H.G. nr. 1229/2005.
Respectă condiţiile de formă şi de fond fiind întocmită în urma internării recurentei – reclamante în I.N.E.M.R.C.M., în perioada 08.03.2011 – 16.03.2011, în conformitate cu criteriile şi normele de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II şi III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr.155/2011.
În urma contestaţiei formulate de recurenta – reclamantă, situaţia medicală a acesteia a fost reanalizată de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă din cadrul I.N.E.M.R.C.M..
Prin Avizul nr.403/20.06.2011, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Capacităţii de muncă s-a pronunţat în sensul menţinerii concluziilor ce au stat la baza emiterii Deciziei nr.1401/15.03.2011 emisă de Comisia de avizare şi control din cadrul I.N.E.M.R.C.M..
În urma expertizei medicale dispuse de instanţa de fond în condiţiile art.201 alin.(2) Cod procedură civilă şi art.8 alin.(1) lit.i din H-G.nr.1229/2005, raportul de expertiză medicală nr.442/88/27.02.2013 a confirmat diagnosticul clinic şi funcţional al recurentei – reclamante, certificând respectarea criteriilor de evaluare a capacităţii de muncă aprobate prin HG nr.155/2011 la emiterea deciziilor contestate.
În fine, se arată că acest raport de expertiză nu a fost contestat de recurenta – reclamantă în faţa instanţei de fond în condiţiile art.212 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 246/04.02.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a admis recursul formulat de recurenta-contestatoare C.F., împotriva sentinţei civile nr.4437 din 19 martie 2013, pronunţate de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.3696/109/2011, intimaţi fiind I.N.E.M.R.C.M.; a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Obiectul contestaţiei îl formează, aşa cum s-a reţinut şi la judecata în primă instanţă, temeinicia deciziei asupra capacităţii de muncă nr.140/15.03.2011 ce a determinat sistarea pensiei de invaliditate prin decizia nr.318192/27.04.2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
A rezultat din înscrisurile aflate la dosar că prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.2234/14.07.2009, recurenta – reclamantă a fost încadrată în gradul II de invaliditate pentru pierderea în totalitate a capacităţii de muncă, la diagnosticul clinic fiind menţionată guşă polinodulară, nodul cu risc proliferativ ş.a., iar ca investigaţie care se va prezenta la revizuirea medicală – examenul endocrinologic cu planul de recuperare.
Prin decizia asupra capacităţii de muncă nr.1401/15.03.2011 s-a stabilit pentru diagnosticul clinic – cod afecţiune E07 – păstrarea capacităţii de muncă.
În foaia de observaţie întocmită de I.N.E.M.R.C.M. sub nr.1975/08.03.2011 se porneşte de la diagnosticul din momentul încadrării în grad de invaliditate şi se face istoricul bolii persoanei supuse revizuirii medicale.
Contestatoarea a invocat, însă, o agravare a stării de sănătate, numărul mai mare de boli identificate decât cele constatate de medicul expert al asigurărilor sociale, respectiv de Comisia Medicală de Contestaţii din cadrul I.N.E.M.R.C.M., lucru posibil, în opinia acesteia, prin neluarea în analiză a actelor medicale eliberate de Institutul C.I. Parhon.
Legea nr.263/2010 consacră prin dispoziţiile art.78 alin.(6) şi art.71 alin.(9) dreptul persoanei interesate de a ataca în instanţă decizia comisiei medicale de contestaţii dată în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei medicale asupra capacităţii de muncă emisă la revizuirea medicală.
Dacă în procedura prealabilă administrativă verificarea corectitudinii stabilirii capacităţii de muncă este efectuată de Comisia Medicală de Contestaţii ce funcţionează în cadrul I.N.E.M.R.C.M, în procedura judiciară examenul cu acelaşi obiect nu poate fi atribuit în competenţa instituţiei ale cărei acte sunt contestate, independent de împrejurarea că din comisie a făcut sau nu parte medicul expert al asigurărilor sociale care a mai emis acte în cazul reclamantei.
Exigenţe ţinând de imparţialitate şi obiectivitate în aflarea adevărului impun condiţia lămuririi temeiniciei actelor de stabilire a capacităţii de muncă cu respectarea prevederilor art.201 alin(1) – (3) Cod procedură civilă, potrivit cărora instanţa poate cere părerea unor specialişti, prin numirea de experţi, fie din domeniul medicinei legale, fie experţi care îşi desfăşoară activitatea în laboratoare sau institute de specialitate iar, în cazul în care nu există experţi autorizaţi în domeniu, solicitând punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din materia respectivă.
Prin obiecţiunile formulate la termenul ce a urmat depunerii raportului de expertiză – f.190 din dosarul de fond, contestatoarea a învederat tribunalului că din comisia care a întocmit raportul de expertiză dispus de instanţă a făcut parte acelaşi medic endocrinolog care a mai examinat starea de sănătate la revizuirea medicală iar pentru efectuarea lucrării nu a acceptat a analiza actele emise de Institutul I.C. Parhon.
Reţinând greşita aplicare a dispoziţiilor legale reglementând administrarea probelor, în temeiul art.304 pct.5 coroborat cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a casat sentinţa, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare au fost avute în vedere şi apărările intimatului, urmând a se lămuri care au fost criteriile avute în vedere la înlăturarea încadrării în grad de invaliditate, precum şi actele medicale examinate de comisia din cadrul institutului – intimat.
