Comisioane acordate salariatului în executarea contractului de muncă. Natura juridică a acestora. Cuantumul comisioanelor acordate constituie atributul exclusiv al angajatorului, în lipsa unor înţelegeri exprese între angajator şi salariat. Contracte de m


Prin sentinta civila nr 103 din 23.03.2005 Tribunalul Ialomita a admis in parte actiunea formulata de reclamantul PA impotriva paratei SC I SA si s-a dispus obligarea paratei catre reclamant la plata unui numar de 64 ore suplimentare, fiind respinsa cererea privind plata comisioanelor aferente vanzarilor realizate si a zilelor libere lucrate de reclamant.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca desi societatea parata a practicat acordarea catre salariati a unui comision din vanzarile realizate de acestia, nu a existat vreun protocol privind modul de repartizare a acestui comision, pe cale de consecinta fiind vorba despre un artribut exclusiv al angajatorului in sensul Codului Muncii.

Intre parti nu a existat nici un acord privind repartizarea integrala catre reclamant a comisioanelor din vanzarile efectuate.

Faptul ca reclamantul a alimentat masina de serviciu in zilele libere nu poate constitui proba relevanta pentru stabilirea unei munci prestate in zilele libere, iar faptul ca reclamantul a fost solicitat de clienti nu echivaleaza cu solicitarea angajatorului, ceruta ca atare de art 118 CM.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, criticand sentinta pentru urmatoarele motive : instanta de fond a interpretat gresit procedura de acordare a comisioanelor in cadrul firmei, comisioanele fiind asimilate salariului. In speta parata a modificat si aplicat retroactiv o procedura proprie de acordare a comisioanelor, fara consultare cu salariatii.

Recursul este nefondat.

Astfel, s-a decis ca prima instanta a decis corect ca prin contractele de nu s-a stabilit o procedura de stabilire si acordare a unor comisioane pentru vanzarile efectuate, ci numai posibilitatea acordarii acestora.

La dosarul cauzei exista numai baremul de calcul al comisioanelor, care a fost respectat de parata, fara a se face dovada unei proceduri de repartizare a acestora.

S-a constatat ca in cauza nu a fost vorba despre o modificare a contractului de munca, intrucat comisioanele nu faceau parte din salariul negociat de catre reclamant, fapt ce rezulta din chiar continutul contractului, iar partile nu au constituit nici o anexa la contractul de munca cu privire la modul de calcul si acordare a comisioanelor.

Cat timp nu s-a facut dovada unor intelegeri intre parti cu privire la acordarea comisioanelor calculate conform baremului necontestat de parti, instanta de recurs constata ca pretentiile reclamantului sub acest aspect sunt nefondate, si pe cale de consecinta criticile formulate asupra sentintei de fond nu pot fi primite.

Asa fiind, instanta a dispus respingerea recursului ca nefondat, si mentinerea sentintei de fond ca legala si temeinica.