Imposibilitatea obiectivă de efectuare a concediului de odihnă şi condiţiile de aplicare a art. 47 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 53/2003 coroborate cu prevederile Codului Muncii. Necesitatea dovedirii prejudiciului real şi a existenţei culpei, pentru angajarea unei răspunderi delictuale.
Prin Sentinţa nr. 225 pronunţată la data de 30.03.2009 de Tribunalul Mureş în dosarul nr.2167/102/2008, s-a respins Încheierea de sesizare nr.22/17.07.2008 introdusă de organul constatator Curtea de Conturi a României prin Direcţia de Control Financiar Ulterior Mureş în contradictoriu cu partea prejudiciată, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, şi persoanele răspunzătoare N. N. E., P. M. D., T. I., D. A. şi T. L. prin care s-a solicitat angajarea răspunderii juridice pentru suma de 91.320 lei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că, prin încheierea de sesizare a instanţei, organul constatator, Curtea de Conturi a României, prin Direcţia de Control Financiar Ulterior Mureş, a solicitat angajarea răspunderii juridice a inspectorilor şcolari generali N. N. E., P. M. D., T. L. împreună cu D. A., şef, şi T. L., referent, pentru prejudicierea bugetului statului cu suma de 86.344 lei, reprezentând plăţi nelegale cu titlul de „compensare în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anul 2007 şi neefectuat” către un număr de 9 persoane şi la 4.976 lei, reprezentând foloase necuvenite. Cele 9 persoane au intrat în raporturi de muncă cu I.S.J. Mureş pe o perioadă determinată, prin detaşări de pe funcţii didactice de la alte şcoli din judeţ, iar compensare în bani a concediului de odihnă cuvenit pe anul 2007 şi neefectuat s-a acordat la încetarea detaşării. Conform art. 103 din Legea nr. 128/1997, cadrele didactice beneficiază de dreptul anual la concediu. Cele 9 persoane detaşate la I.S.J. Mureş şi-au păstrat calitatea de cadre didactice şi pentru această perioadă iar legea şi României le recunoaşte dreptul la un concediu plătit. Pentru efectuarea lui, angajatorii au obligaţia ca la începutul fiecărui an să întocmească o planificare în scopul asigurării continuităţii activităţii şi pentru prevenirea unor disfuncţionalităţi. În unităţile de învăţământ, efectuarea concediului de odihnă are loc, de regulă, în perioada vacanţelor şcolare însă, în cadrul inspectoratelor şcolar, tocmai în această perioadă au loc diferite activităţi specifice legate de închiderea anului şcolar, organizarea examenelor, ceea ce presupune prezenţa la serviciu a unei părţi din personal şi, în special, a celor cu funcţii de conducere. Toate cele 9 persoane îndeplineau asemenea funcţii, iar aceste activităţi i-au împiedicat în mod obiectiv să-şi efectueze concediul de odihnă şi cum după plecarea din unitate acest drept nu se mai putea realiza în natură, se impunea compensarea lui în bani. Conform art. 141 alin. 3 C. muncii, drepturile de concediu se suportă de către angajatorul care trebuia să le acorde concediul de odihnă, iar, în speţă concediul de odihnă trebuia acordat de I.S.J. Mureş, iar compensarea în bani a dreptului trebuia suportată tot de această instituţie fiind vorba de bugete separate. Se arată, de către instanţa de fond, că, răspunderea juridică angajată în baza controalelor Curţii de Conturi este o răspundere delictuală, bazată pe ideea de culpă, iar în lipsa acesteia, răspunderea nu poate fi angajată. Totodată, prejudiciul sesizat instanţei a fost constituit potrivit criteriului formal şi nu al celui obiectiv care presupune existenţa unui prejudiciu real. O pagubă s-ar fi produs bugetului de stat în condiţiile în care s-ar fi efectuat o plată dublă a concediului de odihnă, nu şi când acest drept a fost compensat din motive neimputabile angajatorului.
Împotriva sentinţei a formulat recurs Curtea de Conturi a României. În considerente se arată că prin prisma dispoziţiilor art. 47 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 53/2003, C. muncii, dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu şi-a îndeplinit la timp şi integral toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea. Cum personalului detaşat nu i s-a acordat concediul de odihnă la care aveau dreptul, obligaţia acordării acestui drept revine angajatorului care a dispus detaşarea şi nu celui la care s-a dispus detaşarea. Cum unităţile de învăţământ preuniversitare sunt finanţate din fonduri alocate de la bugetele locale care îndeplinesc calitatea de ordonator principal de credite şi nu din fonduri angajate de la bugetul de stat, I.S.J. Mureş, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării i s-a produs un prejudiciu de 86.344 lei. Au fost constatate mai multe abateri generate de nerespectarea prevederilor legale. Astfel, nu a fost întocmită o programare cu privire la efectuarea concediilor de odihnă pentru întreg personalul instituţiei aprobată prin decizia scrisă a conducerii instituţiei, nu există documente din care să rezulte solicitările salariaţilor de efectuare a concediului de odihnă, rechemarea acestora din concediu prin dispoziţii scrise aprobate de ordonatorul de credite. În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat prin efectuarea unor cheltuieli legate de compensarea în bani a concediilor de odihnă, prevăzute a fi efectuate în cazul persoanelor detaşate din bugetul unităţilor administrativ teritoriale. Sentinţa atacată mai este criticată şi prin prisma reţinerii greşite de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 141 alin. 3 C. muncii întrucât aceste dispoziţii se referă la obligaţia angajatorului de a acorda concediul de odihnă până la sfârşitul anului calendaristic tuturor salariaţilor şi nu la obligaţia achitării dreptului de concediu de către angajatorul care trebuia să acorde concediile de odihnă, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 47 alin. 4.
Persoanele răspunzătoare N. N. E., P. M. D., T. I., D. A. şi T. L. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., instanţa apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 47 din Codul muncii prevede că, (1) Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detaşarea.
(2) Pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat.
(3) Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral si la timp toate obligaţiile de salariatul detaşat.
(4) Daca angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral si la timp toate obligaţiile fata de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea.
(5) În cazul în care exista divergenta între cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile potrivit prevederilor alin. (1) si (2), salariatul detaşat are dreptul de a reveni la locul sau de de la angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligaţiilor neîndeplinite.
Totodată, art. 141 alin. 3 din Codul muncii prevede că, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.
Potrivit art. 103 lit. a din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediul anual cu plata, în perioada vacantelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile.
În speţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, intimaţii s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a-şi efectua concediul de odihnă, atât în cursul anului şcolar, cât şi în timpul vacanţelor. Astfel, volumul şi complexitatea activităţilor impuse de locul de muncă la care au fost detaşaţi a determinat, în această perioadă, o creştere a normei didactice de la 72 ore lunar la 170 ore. Totodată, locul de muncă a impus ca numeroase atribuţii de serviciu să fie îndeplinite în timpul vacanţelor şcolare. Neregulile constatate de recurentă, respectiv, nu a fost întocmită o programare cu privire la efectuarea concediilor de odihnă pentru întreg personalul instituţiei aprobată prin decizia scrisă a conducerii instituţiei, nu există documente din care să rezulte solicitările salariaţilor de efectuare a concediului de odihnă, rechemarea acestora din concediu prin dispoziţii scrise aprobate de ordonatorul de credite, sunt aspecte formale şi nu sunt de natură a anihila substanţa dreptului la concediu de odihnă.
Invocând cu obstinaţie dispoziţiile art. 47 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 53/2003, recurenta face abstracţie atât de dispoziţiile alin. 1 şi 5 ale aceluiaşi articol cât şi de imposibilitatea practică a punerii în practică a prevederilor alin. 3. Astfel, recurenta nu arată care ar fi fost modalitatea în care unităţile şcolare de la care au fost detaşaţi intimaţii ar fi putut să ia măsurile necesare pentru ca Inspectoratul Şcolar, la care au fost detaşaţi, să-şi îndeplinească la timp şi integral obligaţiile care îi reveneau faţă de salariatul detaşat. Mai mult, câtă vreme intimaţii s-au aflat în imposibilitate de a-şi efectua concediul de odihnă, nici nu se putea pune problema luării vreunor măsuri.
Trebuie remarcat faptul că intimaţii au fost detaşaţi, ca efect al unui concurs susţinut la Ministerul Educaţiei şi al încheierii unor contracte de management educaţional cu acesta (în cazul inspectorului general şi al inspectorilor adjuncţi), contract încheiat pe o perioadă de 4 ani. Aşadar, nu unităţile şcolare la care aceştia aveau norma didactică a dispus detaşarea. În temeiul acestor noi raporturi de muncă, având în vedere faptul că locul de muncă presupunea alte atribuţii şi o altă salarizare, suma de bani pentru concediul plătit era mult mai mare decât cea pe care aceştia ar fi beneficiat ca şi cadru didactic în unităţile şcolare de la care au fost detaşaţi. Dacă s-ar admite incidenţa dispoziţiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 53/2003, este evident că aceste instituţii ar fi fost prejudiciate prin plata unui drept într-un cuantum mult mai ridicat decât al unui salariat al său, şi, mai mult, aceste unităţi şcolare nici nu aveau prevăzute la capitolul “cheltuieli de personal” fonduri pentru achitarea unor drepturi salariale profesorilor care şi-au desfăşurat activitatea în alt loc de muncă, respectiv I.S.J. Mureş. Cum doar I.S.J. Mureş avea prevăzut în buget drepturile salariale ale intimaţilor pentru perioada detaşării, unităţile şcolare erau nevoite să solicite acestuia virarea sumelor necesare compensării în bani a concediului de odihnă. Aşadar, nu se poate vorbi de vreun prejudiciu real adus bugetului statului, iar prejudiciul invocat de către recurentă este unul constituit strict pe baza unui criteriu pur formal.
Faţă de aceste considerente, Curtea consideră sentinţa atacată este temeinică şi legală, ferită de orice critici, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul formulat de Curtea de Conturi a României va fi respins ca nefondat.
