Competenţa de soluţionare a contestaţiei deciziei de pensionare formulate de cadrele militare disponibilizate în rezervă şi în retragere.
( Tribunalul Mehedinţi – s.c. 102/14 aprilie 2011)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, la data de 16.02.2011, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, Prin Filiala 1 Vînju – Mare, în numele membrilor de sindicat au chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale – Casa de Pensii Militare solicitând : anularea deciziilor de recalculare a pensiilor emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale; menţinerea deciziilor iniţiale de calculare a pensiei de serviciu stabilite în temeiul Legii 164/2001; obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre cuantumul pensiei de serviciu stabilite conform Legii 164/2001 şi cuantumul pensiei recalculate conform Legii 119/2010 şi a HG 735/2010, pe perioada 01.01.2011 până la repunerea în plată a pensiei iniţiale; obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente sumelor reprezentând dintre cele două decizii şi plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a arătat că membrii de sindicat au avut calitatea de militari, poliţişti şi funcţionari speciali (cadre militare) în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activităţii desfăşurate, vechimii şi gradului avut, conform deciziilor de pensionare.
Prin deciziile pe care au înţeles să le conteste s-a dispus în mod netemeinic şi nelegal recalcularea pensiilor în urma căreia s-a produs o diminuare nejustificată a cuantumului acestora şi implicit a patrimoniului membrilor de justificat.
Cadrele militare sunt singura categorie profesională care are statuată obligaţia sacrificiului suprem pentru ţară, pensia militarului constituind o contraprestaţie pentru acest sacrificiu, iar prin aplicarea Legii 119/2010 şi a normelor de aplicare a acesteia s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanţilor membrii de sindicat.
A invocat lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de recalculare a pensiilor militare, arătând că, aceste decizii au fost emise în temeiul dispoziţiilor HG 735/2010, iar prin sen.civ. nr. 338/2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dos. 1371/33/2010 s-a dispus „ suspendarea executării HG 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor poliţiştilor şi ale cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond”, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi având în vedere efectele „ erga omnes” ale suspendării unui act administrativ rezultă că, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
Mai mult, a arătat că unele decizii au fost emise, în temeiul Legii 119/2010 şi a HG 735/2010, după data de 01.01.2011, când aceste acte normative au fost abrogate prin Legea 263/2011- legea unitară de pensii.
Referitor la încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor membrii de sindicat, a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.4 din HG 735/2010, „ pentru perioada care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective „ însă, potrivit art.9 din Legea 80/1995 – Statutul cadrelor militare, „cadrele militare în activitate au dreptul la o soldă lunară compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii, precum şi din prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti ale căror cuantumuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.
Astfel, deşi reclamanţii membrii de sindicat au desfăşurat activitate şi au obţinut venituri diferenţiate în funcţie de pregătirea fiecăruia, de gradul avut, de meritele recunoscute prin decorare, la stabilirea cuantumului pensiei acestora a fost luat în considerare doar salariul mediu brut pe economie pentru perioadele respective, iar prin această modalitate de calcul, reclamanţii au fost degradaţi militar, neavând nici o vină, deoarece în lipsa carnetelor de muncă, ce ar fi putut evidenţia veniturile lunare obţinute, nici unul din documentele necesare dovedirii veniturilor nu se află în posesia acestora, gestionarul acestor documente fiind statul prin unităţile militare . Procedând astfel s-a ajuns la situaţia în care o parte dintre membrii de sindicat au fost degradaţi, deoarece au fost asimilaţi persoanelor cu grade inferioare care se bucură de acelaşi ca şi al celor cu grade superioare, iar recalcularea pensiilor prin raportare la salariul mediu brut pe economie şi nu la veniturile obţinute de fiecare cadru militar, reprezintă o încălcare a dreptului la grad, ceea ce atrage nulitatea deciziilor de recalculare a pensiilor.
Cu privire la dreptul de proprietate, faţă de dispoziţiile art.1 lit.c)-h), art.3 alin.3, art. 4 alin.1 lit.b) din Legii 119/2010, art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art.20 alin.2, art.148 alin.2 şi 4 din României, art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.10 din Tratatul privind Constituirea Comunităţii Europene, reclamanţii au arătat că recalcularea pensiilor reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, fiind evident că normele naţionale vin în contradicţie directă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât instanţa este obligată în conformitate cu art.20 alin.2 din Constituţia României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaţionale.
S-a mai arătat că, faţă de dispoziţiile legale invocate, Legea 119/2010 şi HG 735/2010 îndeplinesc condiţiile impuse de jurisprudenţa CEDO, fiind acte normative accesibile, precise şi previzibile şi mai mult, Legea 119/2010 nu oferă membrilor de sindicat reclamanţi posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, cu atât mai mult cu cât nici o circumstanţă excepţională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica.
În concluzie s-a arătat că, reducerea pensiilor membrilor de sindicat ca urmare a recalculării şi imposibilitatea acestora de a-şi mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea pensionarilor beneficiari ai unor pensii stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general. Procedând astfel, s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate al reclamanţilor, atingere care în concepţia instanţei europene, este incomparabilă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul 1 la Convenţie.
Reclamanţii au mai arătat că prin recalcularea pensiilor se creează şi o situaţie discriminatorie, pe de o parte între cadrele militare active care au lucrat într-o singură unitate militară şi deci au putut prezenta adeverinţe cu veniturile realizate şi cadrele militare care nu pot prezenta astfel de adeverinţe. De asemenea, se creează o şi între cadrele militare şi personalul civil încadrat în unităţile militare, precum şi între cadrele militare şi alte categorii profesionale ale căror pensii sunt stabilite prin legi speciale şi care nu au parte de aceleaşi privaţiuni.
Au mai învederat şi faptul că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată, încalcă principiul neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin.2 din Constituţia României, conform căruia „ legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, invocând în acest sens şi Decizia 830/2008 a potrivit căreia neretroactivitatea legii, ca principiu constituţional este obligatorie pentru toate ramurile de drept, nu numai pentru acelea care îl prevăd în mod expres.
S-a invocat de asemenea, principiul drepturilor câştigate, arătând că, chiar dacă acest principiu nu are o consacrare legală are totuşi o construcţie jurisprudenţială astfel că, pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câştigate şi nu pot fi afectate prin recalculare pensiilor.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat, în măsura respingerii capătului de cerere principal, să se constate faptul că determinarea cuantumului pensiei recalculate s-a realizat pe baza a următoarelor erori : la marea majoritate a deciziilor emise în baza HG 735/2010, în adeverinţele de venit lipsesc date pe perioade semnificative, de ordinul anilor, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe economie de la data respectivă, ceea ce a diminuat semnificativ cuantumul pensiei ; unele adeverinţe au fost obţinute cu întârziere sau deloc şi au existat greşeli de redactare a bazei de calcul.
În conformitate cu dispoziţiile art.158 C.proc.civ. şi art.159 alin.4 C.proc.civ. instanţa de judecată este obligată să stabilească instanţa competentă cu soluţionarea cauzei:
Art.154 din Legea 19/2000 prevede că, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel. Art.155 lit.d) din Legea 19/2000, prevede că, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind deciziile de pensionare şi potrivit lit.f) şi modul de stabilire şi de plată a pensiilor.
Competenţa teritorială este reglementată de dispoziţiile art.156 din Legea 19/200, potrivit cărora „ cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul „.
Faţă de teza a II-a a art.156 din Legea 19/2000, instanţa constată că, tribunalul în a cărei rază teritorială îţi are sediul pârâtul este competent cu soluţionarea cererii.
Astfel, reclamanţii au fost beneficiarii unei pensii de serviciu, reglementate de Legea 164/2001, stabilirea şi plata pensiei fiind făcută în conformitate cu art.49-57 din Legea 164/2001.
În conformitate cu prevederile Legii 119/2010, pensia de serviciu a devenit în înţelesul Legii 19/2000 şi ca atare a avut loc recalculare pensiilor prin deciziile contestate în cauza de faţă.
Recalcularea s-a făcut în temeiul prevederilor HG 735/2010 şi potrivit art. 14, împotriva deciziilor de recalculare se poate introduce contestaţie la comisiile de contestaţie care funcţionează în cadrul MAN, MAI şi SRI.
Deciziile comisiilor de contestaţii pot fi atacate în instanţă potrivit prevederilor Legii 19/2000.
Având în vedere aceste dispoziţii, în cauză devin incidente dispoziţiile tezei a II-a a art.156 din Legea 19/2000, cu atât mai mult cu cât deciziile au fost emise de Ministerul Apărării Naţionale – Direcţia Financiar Contabilă.
Susţinerile reclamanţilor privind aplicarea dispoziţiilor art.156 teza I nu pot fi primite din următoarele considerente:
S-a susţinut că, HG 735/2010 a fost abrogată prin OUG 1/2011 şi ca atare nu se mai aplică procedura de contestare prevăzută de HG 735/2010, însă la data emiterii deciziilor, HG 735/2010 era în vigoare şi şi-a produs efectele până la data abrogării exprese.
S-a invocat şi faptul că Legea 19/2000 a fost abrogată prin Legea 263/2010, invocându-se şi dispoziţiile art.154 alin.1 din această lege, însă aşa cum s-a arătat, la data emiterii deciziilor atât HG 735/2010 cât şi Legea 19/200 erau în vigoare, producând efecte ca atare.
De asemenea, este lipsit de relevanţă faptul că, pe parcursul derulării procesului, reclamanţii au înţeles să cheme în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, deoarece aceasta este succesoarea de drept a structurii organizatorice ca responsabilă cu pensiile din MAN ( respectiv Casa de Pensii din cadrul MAN) care la data intrării în vigoare a HG 233/16.03.2011 a fost desfiinţată.
Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art.158 alin.3 din C. proc.civ. instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti –Secţia Conflicte de Muncă şi Asiguri Sociale.
