Sentinţa pronunţată în cauză este nelegală prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, în sensul că Tribunalul Mureş nu este competent material să soluţioneze în primă instanţă acţiunea formulată de reclamanta M.C.A., deoarece litigiul nu este unul de muncă, ci unul civil, care este de competenţa materială în primă instanţă a Judecătoriei Târgu Mureş, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Aceasta pentru că litigiul nu are la bază un contract de muncă, ci un contract civil, cu trăsături specifice activităţii la care se referă.
Ca noţiune generală, contractul este înţelegerea încheiată între două sau mai multe persoane în vederea producerii unor efecte juridice. Noţiunea nu este proprie dreptului muncii, ci deopotrivă şi altor ramuri ale dreptului.
Specifică dreptului muncii este categoria contractelor de muncă, în care se include contractul colectiv de muncă şi contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile art. 64 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii actului în litigiu, încadrarea în muncă se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă. Contractul individual de muncă se încheie în scris şi va cuprinde clauze privind obligaţia persoanei încadrate în muncă de a-şi îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii şi disciplinei, a legilor, îndatorirea unităţii de a asigura condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu prestată şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum şi alte clauze stabilite de părţi.
Contractul încheiat de părţi la 1 ianuarie 2001 nu este un contract de muncă pentru următoarele considerente:
Nu este intitulat contract de muncă, ci simplu „contract”, de unde concluzia că părţile nu au înţeles ca actul încheiat să fie supus reglementărilor din Codul muncii. Nu face nici o referire la vreo dispoziţie din Codul muncii.
Domeniile în care se puteau încheia contracte de muncă erau, potrivit art. 23-61 din Codul muncii: industria, construcţiile, agricultura şi silvicultura, transporturile şi telecomunicaţiile, comerţul şi prestările de servicii, învăţământul, cercetarea ştiinţifică, cultura, ocrotirea sănătăţii şi aparatul de stat. în dispoziţiile articolelor menţionate, nu sunt incluse activităţi sportive.
Faptul că în contractul încheiat între părţi sunt înseraţi termenii de angajatori, angajat şi salariu, nu este de natură a-1 considera contract de muncă, deoarece natura juridică a unui contract nu este dată de termenii folosiţi, ci intenţia părţilor contractante, intenţie care trebuie apreciată prin prisma dispoziţiilor legale, indiferent de ramura de drept din care fac parte, în acest sens, sunt elocvente dispoziţiile art. 977 Cod civil, potrivit cărora, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Art. 979 din acelaşi cod prevede că termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului.
Evident că natura contractului încheiat de părţi nu poate fi considerată de dreptul muncii pentru că, pe lângă considerentele menţionate mai sus, activitatea reclamantei nu era reglementată de normele dreptului muncii şi, nu în ultimul rând, pentru că în Nomenclatorul Ministerului Muncii nu există profesia de voleibalistă, fapt ce rezultă din adresa aflată la dosar. O dovadă în plus a acestui fapt o constituie şi carnetul de muncă al reclamantei, depus în xerocopie la dosar, din care rezultă că, anterior încheierii contractului cu pârâta, a fost încadrată ca muncitor necalificat la SC „C.” SA Târgovişte şi apoi la SC „M.” SRL Baia Mare ca vânzătoare, nefiind făcută vreo menţiune privitoare la activitatea de voleibalistă. Reclamanta era voleibalistă în acea perioadă şi îndeplinea, respectiv exercita, funcţia înscrisă în carnetul de muncă, fapt ce rezultă din considerentele recursului acestuia.
Contractul încheiat de părţi este un contract de prestări servicii cu clauze specifice voleiului, supus reglementărilor normelor dreptului civil coroborate cu cele cuprinse în regulamentul de ordine interioară a asociaţiei sportive „Gaz” Târgu Mureş, şi cele ale Federaţiei Naţionale de Volei, fiind irelevant sub acest aspect faptul că el nu a fost pus la dispoziţia reclamantei pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul lui, potrivit susţinerilor sale. Conţinutul contractului este conform cu prevederile regulamentului.
Pentru considerentele arătate, au fost admise ambele recursuri, a fost casată sentinţa pronunţată de Tribunalul Mureş şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, în primă instanţă, la Judecătoria Târgu Mureş.
Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia civilă nr. 48/R din 2003
